Colecţia Ad-Hoc Mișcarea Goma de la CNSAS conţine numeroase planuri de măsuri împotriva persoanelor implicate în susţinerea scrisorii deschise de protest împotriva încălcării drepturilor omului în România, care urma să fie adresată reuniunii ulterioare a CSCE de la Belgrad. Fiecare dosar de urmărire informativă deschis de Securitate conţine planuri de măsuri care erau aduse la zi periodic, şi care necesitau de obicei aprobarea din partea ofiţerului superior responsabil pentru cazul respectiv. Acest plan de măsuri iese din comun prin faptul că este aprobat la cel mai înalt nivel în cadrul Ministerului de Interne, de care aparţinea Securitatea în anul 1977: planul este contrasemnat de Nicolae Pleşiţă, prim-adjunct al ministrului şi aprobat de Teodor Coman, ministrul de interne. În mod evident, nivelul ierarhic la care a fost aprobat planul indică importanţa acordată de regim acestui caz. Pleşiţă a fost implicat direct în ”neutralizarea” Mişcării Goma şi a condus anchetarea lui Goma, ceea ce a contribuit la înaintarea sa la gradul de general-locotenent în 1977. În vara aceluiaşi an 1977, Pleşiţă a coordonat măsurile represive luate împotriva minerilor din Valea Jiului în urma grevei de la începutul lunii august. În calitate de şef al Centrului de Informaţii Externe în perioada 1980-1984, Pleşiţă a fost implicat în tentativa de asasinare a lui Goma, aflat în exil la Paris, din 1atacul cu bombă de la sediul Radio Europa Liberă de la München, pus la cale de teroristul internaţional Ilich Ramírez Sánchez (Carlos Şacalul) cu sprijinul mai multor poliţii secrete comuniste, din 1981. După 1989, Pleşiţă nu a manifestat niciun fel de remuşcări pentru abuzurile comise în slujba Securităţii, în timp ce încercările de a-l aduce în faţa legii pentru aceste abuzuri au eşuat.           

Revenind la acest plan de măsuri, conţinutul şi data realizării acestuia arată că este vorba despre o etapă intermediară în stabilirea ansamblului de măsuri menite să dizolve mişcarea ce abia apăruse. Data întocmirii planului, 17 martie 1977, arată că din punct de vedere cronologic acesta a fost emis la aproximativ o lună după ce scrisoarea de protest împotriva încălcării drepturilor omului fusese difuzată de Radio Europa Liberă. Din acest motiv, planul poartă titlul:  ”Plan de măsuri în continuarea măsurilor de anihilare și neutralizare a acțiunilor ostile inițiate de Paul Goma, la instigarea și cu sprijinul postului de radio Europa Liberă și a altor centre reacționare din Occident”. În acelaşi timp, planul a fost emis cu două săptămâmâni înainte de arestarea lui Goma, care a avut loc pe 1 aprilie 1977. Planul conține patru categorii separate de măsuri. Prima categorie este reprezentată de măsurile de ”descurajare, derutare și intimidare” și era îndreptată în principal împotriva lui Goma, dar se preciza că se va acționa şi asupra persoanelor care îl contactaseră pe acesta. Măsurile din această categorie constau în diverse forme de hărțuire şi mergeau până la deportarea lui Goma undeva în afara Bucureștiului pentru a-l izola de canalele de comunicație peste graniță. Acţiunile acestea de reprimare ”mai blândă” urmau să fie însoțite de încercări de a rezolva această problemă spinoasă rapid şi fără complicații convingându-l pe Goma fie să renunţe, fie să emigreze. A doua categorie de măsuri viza folosirea presei şi a altor publicații din străinătate pentru a-l compromite pe Goma şi implicit mișcarea pentru drepturile omului inițiată de el în rândurile emigrației românești şi a opiniei publice din Occident. A treia categorie de măsuri privea contracararea mesajelor ”denigratoare” difuzate de Radio Europa Liberă, postul de radio care îl sprijinise cel mai mult pe Goma. În sfârșit, a patra categorie de măsuri consta în acțiuni menite să-l compromită pe Goma în mediul ambasadelor occidentale de la București în încercarea de a-i închide canalele de comunicare cu Radio Europa Liberă şi cu reprezentanți ai exilului românesc (ACNSAS, Fond Informativ, Dosar I 2217/6, f. 109-112). Toate aceste măsuri au eşuat, astfel că Goma a fost în cele din urmă arestat şi interogat cu brutalitate, inclusiv de către Pleşiţă, prin-adjunct al minstrului de interne. Goma a fost eliberat însă după circa o lună, la 6 mai 1977, în urma presiunii internaţionale datorate mobilizării emigraţiei româneşti de la Paris, care a reuşit să convingă o serie de personalităţi internaționale să semneze o petiție pentru eliberarea sa. Acest plan de măsuri ilustrează şi practica Securităţii de a răspândi zvonuri calomnioase despre cei care își ridicau glasul împotriva regimului, pentru a-i defăima şi izola. După cum remarcă Goma: ”Un document de mare importanță - pentru mine. (…) Ştiam că (…) zvonurile-bârfele [calomnioase] (…) erau inspirate de Securitate. Acum însă am dovada că Securitatea nu era doar inspiratoare – ci autoare” (Goma 2005, 397).