Colecția Petru Negură deține un interviu cu Alexei Marinat. Colecția include, de asemenea, un dosar personal de arhivă cu privire la cazul lui Marinat (inițial păstrat în fosta Arhivă KGB, în prezent Arhiva Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova). Aceste piese sunt importante ca materiale ilustrative ale unuia dintre exemplele cele mai cunoscute și reprezentative ale opoziției față de regimul sovietic din Moldova. Interviul a avut loc pe data de 8 decembrie 2003. În forma sa transcrisă, acesta cuprinde aproape 40 de pagini de text. Interviul este o trecere în revistă cuprinzătoare a poveștii vieții lui Alexei Marinat. Interviul se concentrează pe trei teme principale: (1) experiențele personale și educaționale ale intervievatului în tinerețe, începând de la sfârșitul anilor 1930 până la arestarea sa în 1947; (2) experiența sa de lagăr și impactul acestei perioade tragice și transformatoare asupra perspectivei și opiniilor politice ale subiectului; și (3) integrarea lui Marinat în mediul intelectual sovietic moldovenesc după 1954, în special poziția sa în cadrul dezbaterilor și conflictelor între facțiunile rivale ale scriitorilor locali dun acea epocă. Două experiențe timpurii l-au făcut pe Marinat să fie deosebit de critic față de regimul sovietic, mai ales în contextul foametei din 1946-1947, când au fost scrise jurnalele sale, care în cele din urmă au dus la arestarea și deportarea sa într-un lagăr de muncă din Siberia. Prima experiență definitorie a fost rolul său ca funcționar mărunt în satul său, sub administrația românească din 1941-1944, și istoria familiei sale de ”colaborare” cu autoritățile române. Tatăl lui Marinat a fost unul dintre țăranii înstăriți din comunitatea sa și a fost numit primar de către autoritățile române în timpul regimului de ocupație. După război, tatăl său a fost persecutat de regimul sovietic și condamnat la mai mulți ani de muncă forțată. Cea de a doua experiență formativă a fost mobilizarea lui Marinat în armata sovietică, în 1944. Fiind soldat sovietic, el a participat la operațiunile militare din România, Ungaria, Cehoslovacia și Austria și a avut ocazia de a observa direct situația din România și de a-și face mai mulți prieteni și cunoscuți români. Anume în această perioadă pasiunea sa pentru literatură, deja vizibilă în adolescență, a ajuns la maturitate. El și-a scris, de asemenea, primele fragmente de jurnal, în 1945 și 1946. După ce se întoarce acasă în urma încheierii serviciului militar, interesul său pentru literatură l-a determinat să se înscrie la nou creata Facultate de Limbă și Literatură a Universității de Stat din Moldova. Pe parcursul anilor 1946-1947, ca student la universitate, el a fost destul de norocos să fie instruit de mai mulți profesori cu studii solide în școlile românești interbelice, care i-au format, în mare parte, viziunea asupra lumii. Anume în timpul acestei experiențe de studenție și-a scris Marinat cea mai mare parte din jurnalul său personal, publicat ulterior sub numele de Eu și Lumea. În acest text, el și-a exprimat critica deschisă și incisivă față de regim și față de politicile lui Stalin. Acest punct de vedere a servit ca pretext pentru arestarea sa în mai 1947. Este interesant faptul că experiența sa din lagăr a fost decisivă pentru consolidarea opiniilor anti-regim în cazul lui Marinat. El a intrat în contact cu mai mulți intelectuali exilați și a practicat mai multe ”strategii de supraviețuire”, printre care umorul a fost cea mai importantă. Abilitățile sale literare l-au ajutat, de asemenea, la depășirea greutăților în timpul detenției extrem de dificile: el a scris frecvent scrisori pentru alți deținuți și a primit în schimb mici cadouri. Rezumându-și experiența din lagăr și impresiile sale imediat după eliberare, în 1954, el a folosit metafora unui ”mare lagăr” pentru a descrie societatea sovietică în ansamblul ei. El a menționat, de altfel, că pentru deținuți exista, în cele din urmă, mai multă libertate. Aceștia nu se temeau să vorbească deschis, în timp ce foștilor săi colegi din Chișinău le era ”frică de Stalin, chiar și după moartea sa” și ”se temeau să spună ceva.” După revenirea sa la Chișinău, Marinat a lucrat ca jurnalist pentru mai multe reviste satirice și de tineret. În 1957, el a devenit membru al Uniunii Jurnaliștilor, iar în 1959 a fost acceptat ca membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Primul său roman - Fata cu hărțag - a apărut în 1960 și a fost bine primit. Cu toate că era de origine transnistreană, el a fost de partea ”facțiunii basarabene” a scriitorilor moldoveni, care au susținut revenirea la standardul literar românesc și o calitate mai bună a producției literare. Marinat menționează rolul fundamental al României ca sursă de modele literare ”culte” la începutul anilor 1960. El a achiziționat o serie de cărți românești de la Kiev și Moscova, fiind un cititor vorace. Acest lucru a contribuit atât la îmbunătățirea stilului său, cât și a statutului său literar. Cel mai faimos roman al său - Urme pe prag - a fost publicat în anul 1966. Acest roman a provocat un mic scandal în cercurile literare din Moldova din cauza subiectului său - experiența de lagăr din Siberia - și pentru că romanul propaga un mesaj ”anti-sovietic” destul de clar. Subiectul romanului se axează pe două teme considerate până atunci tabu în literatura ”sovietică moldovenească” - rolul poliției secrete și impactul deportării în Siberia asupra destinelor personale ale protagoniștilor și asupra societății, în general. În acest sens, proza ​​lui Marinat a fost comparată în mod direct de unii contemporani cu critica lui Soljenițân din celebra sa povestire O zi din viața lui Ivan Denisovici. Cu toate acestea, dacă lucrarea lui Soljenițân a apărut la apogeul dezghețului hrușciovist, în 1962, contextul a fost mult mai puțin favorabil în cazul lui Marinat. Autoritățile l-au mustrat aspru pentru acest roman și l-au forțat să se ”pocăiască”, fiind nevoit să scrie o lucrare apologetică care lăuda eroismul sovietic și îi condamna pe ”fasciștii români”, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial - Izvoare Fierbinți (1973). Marinat susține că nu a existat, practic, nici un fel de samizdat la acea vreme, însă romanul său a fost citit pe scară largă anume în această cheie, chiar dacă a fost publicat în mod legal. Autorul însuși și-a recunoscut uimirea legată de aprobarea oficială a publicării sale. Marinat a vorbit și despre rolul său activ în timpul mișcării naționale de la sfârșitul anilor 1980. El a afirmat că a ținut ”nenumărate discursuri”, și că anume el a fost cel care ”a ridicat pentru prima oară problema alfabetului latin” în cadrul unei reuniuni de la 30 octombrie 1988, care a avut loc la Uniunea Scriitorilor. Se pare că Marinat s-a confruntat în mod direct cu primul secretar al Partidului Comunist din Moldova. Ca represalii, autoritățile au încercat să redeschidă dosarul penal împotriva sa (din motive legate de colaborarea sa din timpul războiului), dar, în cele din urmă, încercarea a eșuat. Marinat și-a păstrat distanța față de unii dintre colegii săi, pe care i-a suspectat de a fi ”agenți KGB” sub acoperire, și a rămas critic față de regim de-a lungul întregii perioade sovietice.