Wald old popp a fost una dintre puținele publicații muzicale de samizdat din România comunistă. Ea a fost creată în 1969 de Emil Hidoș, un bărbat de 20 de ani din orașul Bistrița, care era pasionat de muzica străină. El a fost un ascultător fidel al programului muzical Metronom al lui Cornel Chiriac, difuzat de departamentul român al Radio Europa Liberă (REL). Copiile Wald old popp au fost confiscate de poliția secretă românească, Securitatea, în iunie 1970, după o percheziție efectuată în casa sa. Securitatea a folosit samizdatul ca dovadă principală împotriva lui Emil Hidoș și pentru anchetarea sa penală sub acuzația de “propagandă împotriva ordinii socialiste,”iar copii ale publicației au fost incluse în dosarul său penal.

Samizdatul muzical Wald old popp a fost o publicație scrisă de mână, al cărei redactor șef era Braim Iones, pseudonim folosită de Emil Hidoș. Copiile au fost făcute cu indigoul. Subtitlul samizdatului,“Supliment bistrițean de informare muzicală,” oferă un indiciu cu privire la scopul editorului: “de a ajuta pe tinerii din acest oraș înapoiat, de a-i informa cu ultimele noutăți de muzică ușoară din lumea popp-ului.”Foarte interesantă este scurta auto-prezentare a lui Emil Hidoș, care ilustrează revolta sa împotriva limitărilor pe care regimul comunist le-a impus asupra consumului de bunuri culturale străine și care, totuși prezentau un interes deosebit pentru tineri: “Sunt un tânăr bistrițean la fel ca voi, nemulțumit de grija ce ne-o poartă…oamenii vârstnici, de felul cum înțeleg dânșii să ne petrecem timpul liber, să ne distrăm, etc.”După ce menționa că tinerii români aveau nevoie de o revistă, de un program de radio sau de televiziune pentru a obține informații despre cele mai recente evoluții muzicale, Emil Hidoș sublinia încă o dată revolta sa personală cu privire la această stare de lucruri și faptul că a fost forțat să creeze “asemenea mizerabile suplimente, care se aseamănă mai repede cu un manifest decât cu un supliment de informare muzicală.” Din punctul său de vedere, izolarea forțată a tinerilor de lumea muzicală occidentală nu ar face altceva decât să le accentueze sentimentul de revolta împotriva regimului comunist până la punctul în care lucrurile ar scăpa de sub control și autoritățile nu ar fi capabile să reprime revolta tinerilor.

Acest editorial a fost urmat de mai multe articole despre ultimele evoluții din muzica “popp,” așa cum Emil Hidoș scria și eticheta în mod greșit toată muzica transmisă de REL și alte posturi de radio străine în acel moment. Intrările au vizat cel mai recent “El-PY” (EP sau extended play) al unui fost membru al formației rock britanice Cream și lansări de noi albume. Alte coloane conțineau adresele fan clubului celor mai cunoscute trupe din acea perioadă, precum Beatles sau The Rolling Stones și un top muzical. O rubrică specială a urmărit “Întâmplări din Bistrița,” unde Hidoș a descris modul în care autoritățile au reacționat negativ la exaltarea pe care tinerii au arătat-o în timpul concertului Cromatic Group, o trupă rock din orașul din apropiere, Cluj-Napoca. El a folosit evenimentul ca pretext pentru o nouă critică împotriva regimului comunist care a etichetat drept “huliganism” modurile de petrecere ale timpului liber, pe care mulți tineri le-au adoptat ca o revoltă împotriva generației mai în vârstă și, implicit, împotriva regimului comunist. Din punctul de vedere al lui Hidoș, poziția critică a autorităților față de această problemă era nefondată de vreme ce organizațiile oficiale de profil au eșuat în a lua în considerare modurile alternative și mai atrăgătoare de divertisment. El își încheia articolul, întrebându-se când tineretul din România se bucura de “o libertate totală”(ACNSAS, P 14400 vol. 1, ff. 215-223 f-v).