La lansarea revistei subterane, prima provocare cu care s-au confruntat editorii a fost raportarea politică a produsului lor de presă. Aceasta a fost realizată în nota editorială ("Beköszöntő") a primei ediții de 29 de pagini, respectiv în articolul programatic al lui Sándor Balázs ("A Ceaușescu-korszak után" – După epoca Ceaușescu). Titlul revistei a fost împrumutat de la o publicație post-Trianon a comunității maghiare din Transilvania, care brusc a fost transformată într-o minoritate. Deși circumstanțele social-politice din perioada interbelică difereau în mai multe aspecte de situația anilor 1980 din România, similitudinea dintre situația existențială a minorității în cele două perioade a fost considerată mai importantă. Editorii au scos la iveală analogiile dintre fostele personalități remarcabile ale transilvanismului și propriile lor eforturi. În același timp, ei au văzut o asemănare între starea post-Trianon și spiritul deznădejdii, care a existat în deceniile comunismului, caracterizat prin: „disperare, ezitare, lipsă de energie creativă, paralizie, îndepărtare de politică, stimă de sine distrusă, dorință de evadare și așa mai departe.” Cu toate acestea, în afara cuvintelor cu semnificație negativă, editorii au folosit mesajul pozitiv al revistei Kiáltó Szó din 1921, pe care au încercat să îl încorporeze în declarația lor politică, utilizând expresii precum: "îndemnul la acțiune," "restabilirea încrederii în sine," "efortul pentru supraviețuirea comunității în loc de lamentare," "dezvoltarea simțului realității în loc de visare."

Ei au considerat că statul român trebuie să ia în considerare o comunitate etno-culturală atât de numeroasă precum minoritatea maghiară. Li s-a părut la fel de important să stabilească un partid pe baza naționalității, care ar reprezenta interesele minorității etnice, dar în contextul dictaturii de partid-stat, aceasta implica o condiție fundamentală, și anume eliminarea sistemului monopartidist. Organizarea unui partid nu a fost, deci, o opțiune, dar ei doar au vrut să imprime ideea acestei necesități în conștiința publică. Prin ridicarea problemei, ei au adoptat, în mod explicit, o poziție în favoarea sistemului pluripartitist și a "democrației reale (nu batjocorită drept socialistă)". Deoarece nu și-au putut imagina implementarea democrației pluripartitiste în viitorul apropiat, ei au separat obiectivele tactice (imediate) de sarcinile strategice (pe termen lung). Sarcina strategică, adică desființarea regimului totalitar, nu a putut fi formulată ca un obiectiv, considerând că aceasta depindea de acțiunea coordonată a întregii societăți românești, de aceea ei doar au făcut aluzie la ea. Astfel, s-a pus accentul pe obiectivele tactice, pe conservarea comunității etno-culturale maghiare din România "până când va veni timpul să se participe la schimbare".

Continuând tradiția predecesorilor lor, editorii au crezut în proporționalitatea directă dintre corectitudine și loialitate, conform căruia statul ar putea aștepta atâta loialitate cât este justificată de gradul de corectitudine, pe care l-a manifestat față de minorități. Editorii nu au acționat împotriva statului român, ci s-au străduit să pună capăt discriminării față de minoritatea maghiară și să realizeze o adevărată democrație, în care loialitatea să poată fi pe deplin exprimată. Ei nu erau împotriva statului și, așa cum s-au exprimat în documentul lor program, nu au urmărit o revizuire a frontierelor. Scrierile distribuite și interpretările atașate au ilustrat că ținta criticii lor a fost dictatura partidului. În special, ei au încercat să înlăture concepția greșită conform căreia cuplul dictator a fost responsabil pentru tot, deoarece ei erau pe deplin conștienți că, chiar dacă dictatorii ar fi fost eliminați, aparatul de partid ar rămâne, astfel că înlocuirea lor nu ar rezolva problema.

Editorii acestui samizdat au pus sub semnul întrebării ideea împărtășită de mulți, potrivit căreia minoritatea maghiară din România va juca rolul de pod, nu numai între maghiari și români, dar și între Ungaria și România. Prin urmare, ei și-au formulat și aplicat românilor triplul lor slogan: să formeze o alianță cu forțele democratice românești, să câștige peste românii induși în eroare, să lupte în mod constant împotriva naționalismului românesc. Ei au încercat să hrănească sentimentul de interdependență și au depus eforturi folosind mijloacele lor modeste de a promova necesitatea unei acțiuni comune româno-ungare. La prezentarea crezului lor politic, editorii s-au străduit să-și manifeste simpatia față de cei care au avut opinii similare sau identice; în această privință, au simpatizat cu autorii precedentului samizdat – Ellenpontok (Contrapuncte) – precum și cu Károly Király, care la vremea aceea era o personalitate legendară a rezistenței politice.

În scrierea sa optimistă "A Ceaușescu-korszak után" (După epoca Ceaușescu), Balázs a dedicat șapte paragrafe discuțiilor despre sarcinile, tacticile, clarificarea statutului juridic al minorității maghiare în perioada până la stabilirea democrației pluripartitiste, „păstrându-ne pentru viitor". Punctul-cheie al concepției sale a inclus, pe lângă drepturile democratice generale, și menționarea acelor drepturi colective acordate minorității și, în continuare, asigurarea diferitelor forme de autonomie pentru minoritatea națională. În paragraful care se referea la politică, el vorbește despre reprezentarea politică a minorității, în care partidul bazat pe naționalitate, se prezenta separat la alegeri și era o grupare politică condusă în primul rând de punctul de vedere al minorității în sistemul social pluripartitist. Cu toate acestea, partidul trebuia să-și expună punctul de vedere nu numai despre problemele minorităților, ci și despre problemele generale din țară. În politica economică, el s-a pronunțat în favoarea inițiativei private nestingherite, declarând că inițiativele minoritare, atât individuale, cât și cele de la nivel de grup – cooperative, asociații economice, companii private –, trebuie să fie posibile în locuri dens populate de către maghiari. În ceea ce privește cultura, el a subliniat importanța unei licențe acordate comunității (la acea dată identificată fie ca naționalitate, minoritate națională, fie ca români de origine maghiară), care le-ar permite să-și gestioneze independent propriile probleme, în special cele de natură culturală. Aceasta necesita un cadru instituțional adecvat, care însemna, de fapt, autonomia culturală. Articolul care discută sarcinile a subliniat faptul că autonomia – fie ea culturală sau nu – nu este menită să servească divizării și că editorii samizdatului nu aveau intenția de a folosi autonomia potențială în scopul revizuirii frontierelor.

Partea dedicată educației discuta despre refacerea potențială a Universității Bolyai cu predare în limba maghiară și a vechii rețele școlare maghiare, precum și despre posibilitatea de a realiza lucrări științifice în limba maghiară în instituții proprii. Discutând despre libera utilizare a limbii materne, ca fiind unul dintre cele mai importante drepturi ale minorităților, Balázs a cerut statului garanții în ceea ce privește validarea acestui "drept constituțional", stipulat abstract și teoretic. El a crezut că acest drept ar trebui inclus, în mod concret, în mai multe legi, precum și în constituție. Astfel ar trebui să existe legi care să reglementeze introducerea semnelor multilingve în locuri locuite, de asemenea, de minorități, utilizarea limbii maghiare în instanță, în timpul procedurilor oficiale, etc. De asemenea, a susținut relansarea programelor de televiziune din Ungaria și emisiunilor locale de radio. Toate acestea ar fi putut fi considerate un act de revendicare, deoarece politica naționalistă românească a încercat să limiteze, mai ales, utilizarea limbii materne minoritare. Măsurile tactice includeau inventarierea reclamațiilor clericale, problemele legate de formarea preoților, dificultățile legate de publicarea edițiilor bisericești. Ultimul paragraf al articolului cerea eliminarea discriminării dintre religia ortodoxă dominantă a românilor și așa-numitele religii "maghiare" la care au aderat minoritățile. Articolele, care discutau declarația politică, precum și "proiectul de program politic", pe lângă faptul că reprezentau o dovadă a curajului civic, aparțin celor mai importante documente istorice ale anilor, care au precedat schimbarea regimului în 1989.