Clubul A al studenților de la Arhitectură a fost un club unic în România comunistă, un club în care se puteau organiza concerte, spectacole, dezbateri nonconformiste, care ar fi fost imediat interzise în România comunistă în cazul în care publicul ar fi avut acces neîngrădit. La evenimentele organizate în Club A nu puteau însă intra decât membrii clubului și invitații lor, doar câte unul de persoană, iar membri nu puteau fi decât studenții de la Arhitectură. Prin urmare, însuși carnetul de membru al Clubului A avea o valoare în sine. În același timp, exclusivismul clubului a influențat direct și calitatea evenimentelor organizate prin faptul că ele au devenit o scară alternativă de recunoaștere a valorii și profesionalismului protagoniștilor. În colecția privată Mirel Leventer se găsesc mai multe obiecte de mici dimensiuni care indică apartenența acestuia la comunitatea Clubului A din București, care a respectat cu mare grijă criteriile de includere în acest club exclusivist. Printre aceste însemne este carnetul de membru al acestui club, confecționat ca toate carnetele de pe vremea comunismului din material de pânză presată; data eliberării este 1970. Coperta acestui carnet este albastru închis, iar în interiorul documentului sunt înscrise toate privilegiile de care beneficia un membru al Clubului A, dar și datoriile acestuia: acces gratuit în club; dreptul de a invita pe altcineva o dată pe săptămână; participarea la alcătuirea programului și asigurarea periodică a serviciul de ordine. Aceste câteva reguli au făcut din Club A o mică insulă exclusivistă, în care doar puțini se puteau bucura de libertate. În același timp, aceste reguli au permis funcționarea continuă a clubului până la căderea comunismului. El ar fi fost închis imediat dacă, prin acceptarea și a celor ce nu erau studenți la arhitectură, numărul membrilor ar fi crescut rapid și ar fi transformat acest experiment cultural exclusivist într-unul de masă. În sfârșit, în această colecție se află o emblemă  Clubului A confecționată din material ceramic și mai multe ecusoane: trei de dinainte de 1989 și alte trei de după 1989. ”Ce însemna apartenența la această lume a Clubului A? Era ceva extraordinar ca statut social. Eram, cum să spun, în aristocrația studențimii. Eram invidiați, foarte invidiați. S-a încercat de mai multe ori ca acest Club A să fie închis; am avut și noroc, dar mai ales susținere, acolo, undeva, mai sus de noi. Mac Popescu, mai ales el, a reușit să protejeze această instituție unde se exersa, des, libertatea,” spune Mirel Leventer.