Această schemă simbolizează metoda eficientă şi tipică folosită de poliţia secretă din România comunistă, Securitatea, împotriva celor care încercau să înfiinţeze reţele dizidente în ţară. După toate aparenţele, a fost întocmită pentru ofiţerii de Securitate care pregăteau deciziile operative referitoare la apariţia unei mişcări pentru drepturile omului în România, inspirată de Carta 77. Cel care a pus bazele acestei miscări a fost scriitorul Paul Goma, care a iniţiat mişcarea în februarie 1977 prin redactarea unei scrisori colective de protest împotriva încălcării drepturilor omului în România, pe care în afara sa au semnat-o peste 200 de persoane şi care a fost adresată reuniunii ulterioare de la Belgrad a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE). Securitatea – poliţia secretă din România comunistă – era confruntată pentru prima dată cu o mişcare civică de o asemenea amploare şi trebuia să acţioneze rapid pentru a împiedica răspândirea acesteia. Pentru a contracara fenomenul, poliţia secretă a trebuit să adune în două luni informaţii complexe cu privire la toţi cei implicaţi în mişcare.
Această schemă împreună cu anexele sale întruchipează procesul de colectare a acestor informaţii complexe în intervalul scurt dintre 9 februarie, când scrisoarea colectivă a fost difuzată pentru prima dată de Radio Europa Liberă, şi 1 aprilie 1977, data la care poliţia secretă l-a arestat pe Paul Goma. Privind schema, primul aspect care iese în evidenţă este asemănarea acesteia cu schemele pe care le desenau profesorii de şcoală primară pentru a înlesni înţelegerea unei teme. Schema evidenţiază de fapt legăturile lui Goma cu susţinătorii din ţară şi din străinătate ai acestei mişcări, care la data respectivă reprezenta o acţiune colectivă de proporţii, fără precedent în România comunistă, şi implicit o provocare nouă pentru Securitate. Schema conţine doar o reprezentare simplistă a relaţiilor lui Paul Goma cu alte personae (schema legăturilor lui Paul Goma). În câmpul central figurează Paul Goma, care este legat, la stânga şi la dreapta, de două coloane cu câmpuri diferit colorate. Coloana din stânga pare să prezinte categoriile de persoane pe care Goma le-a contactat pentru a trimite documente referitoare la mişcarea nou-înfiinţată peste graniţă, în Occident. Aceste persoane sunt împărţite în patru categorii: diplomaţi, ziarişti străini, ”elemente reacţionare din emigraţie” şi “elemente autohtone”. Coloana din dreapta pare să conţină toate categoriile de persoane care îl contactaseră pe Goma în scopul aderării la mişcare. La momentul întocmirii schemei, Securitatea reuşise să identifice doar 288 de persoane dintr-un total de 430; numărul celor identificaţi până la acea dată este adăugat cu creionul. În ce-i priveşte pe susţinătorii lui Goma, schema contine trei categorii de informaţii: măsurile luate (împotriva lor), căile prin care l-au contactat pe Goma şi antecedentele lor politice. Informaţiile complexe strânse cu privire la toate aceste persoane sunt prezentate în anexele la schemă şi se referă la: vârstă, origine etnică, profesie, educaţie, locul de reşedinţă şi antecedente politice – adică informaţii privind acţiuni din trecut împotriva regimului.
Schema aceasta este un document atipic produs de Securitate şi păstrat în arhivele poliţiei secrete. Singularitatea documentului este legată direct de singularitatea problemei cu care s-a confruntat Securitatea, şi anume, încercarea lui Paul Goma de a pune bazele unei versiuni româneşti a Cartei 77. Noutatea problemei a avut două dimensiuni: prima a constat în reţeaua susţinătorilor lui Goma, iar cea de-a doua în ideile puse în circulaţie de această mişcare. O astfel de solidarizare pentru un scop comun nu mai avusese loc înainte şi nici nu a mai avut loc după mişcarea Goma în România comunistă. În acelaşi timp, apărarea drepturlor omului a reprezentat, deopotrivă, o idee şi un ideal străine de tradiţiile politice din Europa de Est în general, şi din România în particular, chiar dacă se ia în considerare perioada de dinaintea venirii comuniştilor la putere. Astfel, această mişcare ce îşi propunea să apere o idee politică (şi nu un avantaj material) trebuie să fi fost greu de înţeles pentru ofiţerii de Securitate, care s-au străduit din greu să evalueze situaţia şi să înţeleagă scopurile “reale” ale persoanelor implicate în protestul pentru apărarea unei chestinui “abstracte” precum drepturile omului. Această schemă colorată şi anexele sale stau mărturie pentru metodele folosite de Securitate pentru a dezagrega o acţiune colectivă pentru un scop comun, respectarea drepturilor omului, într-o multitudine de acţiuni individuale pentru rezolvarea unor interese personale care puteau fi mai uşor reprimate. După cum afirmă Paul Goma, avem de-a face aici “cu folosirea statisticii în casa terorii” (Goma 2005, 412).