Contextul dezghețului hrușciovist a permis o manifestare fără precedent a unor strategii cinematografice inovatoare în cazul RSS Moldovenești. Probabil cel mai celebru exemplu al acestui „nou val sovietic” în cinematografie - care și-a primit numele prin analogie cu mișcarea franceză contemporană cunoscută ca „nouvelle vague”- a fost filmul Chelovek idet za solntsem / Omul merge după soare, în regia lui Mihail Kalik, care își lăsase deja amprenta asupra industriei cinematografice locale printr-un film (realizat în 1958) care glorifica virtuțile haiducilor moldoveni din Evul Mediu. În noul său proiect, Kalik a urmat modelul în curs de cristalizare al „cinematografiei poetice”, aflat în strânsă legătură cu tendințele de liberalizare caracteristice pentru epoca „dezghețului”. Kalik mărturisea mai târziu că anume în acest film și-a găsit propriul său „limbaj ... limbajul poetic al cinematografiei”. Turnat pe baza unui scenariu scris de Valeriu Gajiu, filmul povestește istoria unui băiat de șase ani care, într-o singură zi, are parte de experiențe variate legate de diverse fațete ale vieții, de la prietenie și ajutor reciproc până la cruzime și respingere. Filmul era lipsit, în mod evident, de orice urme și elemente ale ideologiei sovietice, și chiar ironiza direct obsesia regimului față de stiliagi (adepți ai unei contraculturi sovietice specifice tineretului, activi mai ales în anii 1950 și la începutul anilor 1960, care se caracteriza, în esență, prin îmbrăcăminte elegantă, în stil occidental, și printr-o fascinație aparte pentru Occident și imitare conștientă a stilurilor de viață occidentale). Nu este surprinzător faptul că presupusa amenințare reprezentată de influențele ideologice occidentale și de „contaminarea” ideologică ostilă URSS, care era omniprezentă în mintea autorităților sovietice de la periferii, a reapărut în cadrul retoricii oficiale cu această ocazie. Acest film a provocat reacția furibundă a conducerii de partid din RSS Moldovenească. Ivan Bodiul, primul secretar al partidului comunist local, se întreba cu sarcasm: „Omul merge după soare, și ce vede? El vede niște simple prostii și aberații, iar nu realizările noastre sovietice.” Autorii filmului au fost convocați la Comitetul Central al Partidului Comunist din Moldova și au fost aspru criticați pentru abaterile lor ideologice. Al doilea secretar al PCM responsabil pentru ideologie, Evgeni Postovoi, care a remarcat că filmul nu contribuia în vreun fel la „creșterea semnificativă a roadei de porumb din Moldova”, a fost deosebit de virulent: „Ce fel de film este ăsta? Ce arătați acolo? Acest băiat pur și simplu aleargă ... și merge spre Vest, printre altele”. Kalik a fost acuzat în mod oficial de „formalism”, iar autoritățile locale din RSSM au interzis difuzarea filmului. Numai după ce Kalik a reușit să transporte clandestin filmul la Moscova și l-a arătat autorităților superioare competente din domeniu, a fost permisă difuzarea publică a producției. Filmul a primit recenzii critice pozitive atât în ​​presa sovietică, cât și în străinătate, fiind apreciat critic ca una dintre cele mai originale producții cinematografice ale epocii, la un nivel cel puțin egal cu cele mai bune producții de cinema sovietice de atunci. Cu toate acestea, atât Hrușciov personal (care fusese aparent deranjat de o scurtă scenă erotică), cât și demnitarii sovietici responsabili pentru ideologie erau mult mai puțin entuziaști. Astfel, secretarul Comitetului Central al PCUS și președintele Comisiei Ideologice a partidului, L. F. Iliciov, a afirmat, în cadrul unei ședințe din 26 decembrie 1962 că, în pofida talentului evident al regizorului, „există neajunsuri grave... în acest film. Căutarea unei forme specifice, neobișnuite, degenerează, în timpul mai multor episoade din film, într-un fel de originalitate pur exterioară, în manierism și într-o imitație necritică a modelor străine”. Filmul a fost discutat, de asemenea, la primul Congres al UCM din octombrie 1962, când colegii lui Kalik au evitat, în general, atacurile directe și au recunoscut calitățile artistice ale filmului, dar totuși au subliniat „greșelile” regizorului și au vorbit despre film într-un mod extrem de rezervat și ambiguu. Singura voce discordantă a fost cea a unui oaspete – reprezentantul RSS Ucrainene, Navroțki, care a exprimat deschis sentimentul de șoc și surprindere a întregii comunități sovietice de cineaști în legătură cu interzicerea inițială a filmului și cu represiunile declanșate împotriva lui Kalik. Acest caz este revelator cu privire la constrângerile la care era supusă creativitatea artistică a producătorilor de filme chiar și în cele mai favorabile circumstanțe ale dezghețului hrușciovist. De asemenea, cazul lui Kalik arată limitele neconformității ideologice pe care autoritățile erau dispuse să o tolereze. Deși a rămas una dintre cele mai importante realizări ale cinematografiei moldovenești, filmul a fost, de fapt, interzis din nou după emigrarea lui Kalik în Israel, în 1971, atunci când numele său a fost eliminat din analele cinematografiei sovietice. Filmul a fost „reabilitat” doar în perioada Perestroikăi.