Termenul de “repartiţie” – acţiunea de a oferi absolvenţilor de studii universitare un loc de muncă în domeniu, necesită explicaţii. Înainte de 1989, absolvenţii de studii universitare din România primeau un loc de muncă de la Ministerul Educaţiei prin intermediul unui sistem centralizat. Postul oferit în urma “repartiţiei” nu putea fi abandonat de proaspătul absolvent timp de trei ani (sau doi ani în cazul celor care aveau o medie generală peste 9 din 10), altfel persoana respectivă nu mai putea lucra în acel domeniu. “Repartiţiile” se desfăşurau în conformitate cu o listă de locuri de muncă întocmită de minister, iar proaspeţii absolvenţi puteau alege un loc de muncă în baza rezultatelor la învăţătură şi a altor criterii. De cele mai multe ori, acest lucru ducea la destrămarea căsătoriilor planificate, deoarece viitorii soţi nu-şi puteau lua o casă împreună decât dacă erau deja căsătoriţi înainte de “repartiţie” (Cs. Gyimesi 2009).

Pentru a înţelege importanţa elementelor caracteristice selectate, este necesar să se ofere detalii în ceea ce priveşte contextul. Studenţii maghiari de la Facultatea de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca au optat aproape exclusiv pentru secţia de limbă maghiară, studiată împreună cu o altă limbă străină, respectiv o limbă străină aleasă drept limbă principală, studiată în paralel cu limba maghiară ca limbă secundară. În 1985, absolvenţilor secţiei de maghiară şi încă o limbă străină (engleză, germană, franceză, rusă) li s-a oferit cinci locuri în Transilvania (dintre care două locuri la oraş) şi 16 funcţii în alte oraşe din România, toate fiind în zonele rurale sever defavorizate. De fapt, toate funcţiile didactice pentru absolvenţii universitari in România comunistă erau plasate doar în zone rurale izolate, de vreme ce toate oraşele mari erau “închise,” însemnând că nu existau posturi disponibile în acele oraşe în anii 1980. Când venea vorba de ocuparea celor două poziţii mai avantajoase din oraşele transilvănene, s-a dovedit că acestea erau trecute pe listă doar pentru a induce în eroare deoarece aceste poziţii nu ar fi fost deschise pentru candidaţii maghiari pe motiv că sunt “funcţii de o responsabilitate considerabilă” care intră în competenţa Securităţii. Lista nominală de poziţii anunţate arăta că absolvenţii secţiei de maghiară erau distribuiţi exclusiv în şcoli din aşa-zisul Vechiul Regat al României sau în şcoli de români din Transilvania, fiind obligaţi să predea elevilor români o disciplină academică studiată pe plan secundar (rusă, germană, etc.). Acestor absolvenţi nu le-a fost oferit nici măcar un post în judeţele masiv populate de maghiari din Ţinutul Secuiesc, deşi exista în mod clar un deficit de profesori maghiari şi, de asemenea, în ciuda faptului că şcolile din judeţele menţionate mai sus au transmis autorităţilor centrale cererile lor pentru circa 30-40 de profesori tineri, absolvenţi de maghiară. În acest sens, ar fi fost o circumstanță ameliorantă dacă absolvenții maghiari ar fi primit ocazia să predea limba străină, avută drept disciplină academică secundară, elevilor maghiari din regiunile în care au fost trimişi. Cu toate acestea, majoritatea nu au avut ocazia să facă acest lucru, de vreme ce şcolile din localităţile listate de dincolo de Carpaţi, pe care aceşti absolvenţi au fost forţaţi să le aleagă, nici măcar nu aveau o secţie de limbi străine sau absolvenţilor li s-au dat doar câteva cursuri de limbi străine, împreună cu cursuri complementare de sport, lucru manual, muzică etc. pentru a atinge numărul de 22 de ore pe săptămână necesare pentru o poziţie cu normă întreagă.

Încurajaţi de tutorele lor, Gyimesi, absolvenţii din 1985 au iniţiat un protest împotriva procedurii oficiale prin absenţa colectivă de la întâlnirea pentru selecţia posturilor. Au înaintat plângerea lor către Ministerul Educaţiei într-un memorandum semnat de toţi absolvenţii, cerând modificarea repartiţiilor care, între timp, se rezolvase din oficiu. Multe personalităţi maghiare influente din România (Edgár Balogh, Sándor Kányádi, György Beke, etc.) au protestat împotriva repartiţiilor discriminante printr-o petiţie comună. Cu toate acestea, rezultatele acţiunii colective au fost nule. Profesorii care absolviseră recent erau chemaţi forţat să ocupe posturile impuse acestora. Nerespectarea acestui lucru ducea la demiterea acestora şi la achitarea unei amenzi.

Manipularea extensivă a repartiţiilor a avut repercusiuni şi asupra învăţământului superior român în limba maghiară. Drept consecinţă a repartiţiilor, numărul candidaţilor universitari pentru secţia de limbă şi literatură maghiară a scăzut considerabil, deoarece meseria de profesor de limbă maghiară nu avea nici un viitor în condiţiile date. În acelaşi timp, s-a redus numărul locurilor universitare promovate. În anul academic 1985-1986, numărul locurilor disponibile a scăzut la 7, reprezentând doar o treime comparativ cu anii precedenţi. Începând cu 1986, gramatica limbii române a fost introdusă ca subiect obligatoriu în examenul de admitere, fapt ce a îngreunat situaţia pentru candidaţii care proveneau din regiuni locuite în totalitate de maghiari şi care nu stăpâneau bine limba română. În plus, după examenul de admitere, la începutul anului academic s-a anunţat că limba străină, care fusese unul dintre subiectele examenului de admitere, va fi înlocuită de limba română ca disciplină secundară subordonată limbii maghiare şi situaţia era aceeaşi şi în cazul în care limba străină era disciplina principală, având mai nou limba română, şi nu limba maghiară ca disciplină secundară. Practic, acest lucru însemna că studenţii maghiari, care aveau limba maghiară ca disciplină principală sau secundară, nu mai aveau posibilitatea să înveţe o altă limbă străină. Un student maghiar putea învăţa limba engleză, germană, franceză sau rusă doar dacă alegea limba română drept disciplină principală.

Repartiţiile în Vechiul Regat al României nu au afectat doar absolvenţii de filologie. Similar, sute de profesori cu alte specializări precum ingineri, doctori etc. au fost repartizaţi în regiuni situate dincolo de Carpaţi. Cel mai frapant caz al acestei situaţii a fost cea a absolvenţilor de la Universitatea de Medicină din Târgu Mureş, predominant maghiari, care puteau ocupa locuri de muncă doar în afara Transilvaniei, conform unui plan de repartiţie teritorială stabilit central. Echivalentul acestui proces în partea opusă a fost că mulţi absolvenţi de la universităţile din Bucureşti, Iaşi sau Craiova au fost repartizaţi în mare parte în Transilvania. Tendinţa aceasta neascunsă s-a desfăşurat conform aşa-zisului concept al omogenizări, care a fost promovat la nivel naţional. Era evident că dorinţele studenţilor de a-şi continua studiile în maghiară s-au diminuat treptat, din moment ce mediul lor din ce în ce mai precar de educaţie în limba maghiară reprezenta un dezavantaj considerabil în învăţământul superior. Drept consecinţă a dispoziţiilor centrale, multe posturi de profesori pentru limba maghiară erau ocupate de înlocuitori necalificaţi, care nu aveau nici o diplomă. Copiilor de naţionalitate maghiară li se oferea o singură şansă de avansare – să renunţe complet la limba lor maternă. Toate acestea au anticipat dispariţia intelectualilor maghiari, marginalizarea limbii şi culturii maghiare, dar şi asimilarea treptată (ACNSAS, I017980/6, 136–144).

Prin aceste circumstanţe date, Gyimesi, care fusese hărţuită în repetate rânduri, a luat legătura cu Ministrul Adjunct al Educaţiei, doamna Viorica Nicolau, cu care a făcut cunoștință când aceasta, împreună cu rectorul universităţii din Cluj şi secretarul partidului central, a participat la o întâlnire disciplinară pe 10 octombrie 1987. În memorandumul de trei pagini, datat 8 martie 1988 în mod intenţionat, fiind Ziua Internaţională a Femeii, Gyimesi a încercat să facă un aliat din Ministrul Adjunct al Educaţiei, depunând eforturi în găsirea mai multor soluţii drepte şi echitabile în cazul repartiţiei absolvenţilor şi, în acelaşi timp, apelând la empatia femeilor şi a mamelor în apărarea inocenţei (ACNSAS, I017980, vol. 1, 247–249; I017980/5, 70–73). Scrisoarea a fost difuzată şi la Radio Europa Liberă, având intenţia clară de a atrage atenţia forurilor străine privind situația respectării drepturilor minorităţilor din România. Mai mulţi colegi români şi-au exprimat sentimentele de simpatie pentru Gyimesi şi i-au transmis felicitările lor (Cs. Gyimesi 2009).