Judecând după nivelul de dificultate al celor douăzeci și două de întrebări pe care le conține, grupul țintă al documentului identificat drept chestionar îi includea pe cei mai sofisticați membri ai elitei maghiare din România, care nu lucrau neapărat în sfera culturală, dar care se presupune că fuseseră selectați în urma unor cercetări. Chestionarul, alcătuit din trei seturi principale de întrebări, evaluează mai întâi statutul social, nivelul de pregătire, cultura generală a subiectului, apoi verifică simțul identității la subiect, iar în final se ocupă de natura legăturilor și relațiilor dintre români și maghiari, precum și de experiențele de conviețuire, tot din nevoia de a identifica o soluție.

I. Primul set de întrebări se concentrează pe statutul social al subiectului. Începe prin a examina mediul social al subiectului – familia, originea – și apoi se ocupă de vârsta acestuia pentru a trece la o referire directă la „mica lume maghiară” din nord-vestul Transilvaniei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial (Sárándi and Tóth-Bartos, 2015), ceea ce sugerează faptul că chestionarul se concentrează în primul rând pe indivizii maturi cu viziuni bine definite asupra problemei transilvănene. Întrebările 4 și 5 se referă la durata și posibilitățile de educație în limba maternă în familia subiectului, respectiv la „limita vederilor” sale.

Întrebări:

1. Din ce tip de familie proveniți?

2. Din ce mediu social proveniți? (rural, urban, familie de țărani, muncitori, burghezie, aristocrație etc.)

3. Ce vârstă aveți? Trăiați în perioada dintre 1940 și 1944?

4. Cât timp și ce anume ați putut studia în limba maternă?

5. Cum este familia dvs. și care este „limita vederilor” dvs.?

II. Al doilea set de întrebări – întrebările de la 6 la 14 – se concentrează pe simțul identității la subiectul chestionat. Evaluarea memoriei colective este urmată de o întrebare nostalgică, ce îl determină pe subiect să treacă în revistă încălcările drepturilor omului pe care le resimte, dar și să facă o comparație cu drepturile pe care le deținea în mod cert în trecut. Întrebările privind cunoștințele generale despre istoria maghiară sunt urmate de o întrebare despre nivelul de cunoștințe despre istoria Transilvaniei de după 1918 și despre personalitățile publice asociate ei. Apoi autorul chestionarului trece la investigarea deprinderilor și nevoilor de lectură în limba maternă, a vieții culturale și religioase. Întrebarea privind nivelul de competență lingvistică în limba română rămâne în continuare relevantă. Deoarece cunoașterea limbii reprezintă a condiție a integrării sociale, acest lucru înseamnă și că, atâta timp cât națiunile conlocuitoare nu pot elimina barierele lingvistice, culturile lor nu pot să se apropie sau să coexiste în armonie. Deprinderile de ascultare a radioului oferă răspunsuri cu privire la nevoia de informare a maghiarilor din Transilvania, dar și despre posibila lor resemnare și indiferență. Întrebarea privind legăturile cu Ungaria presupune existența unei rețele actuale de contacte cu „țara mamă”, inclusiv rude, prieteni și cunoștințe. Cea de-a treisprezecea întrebare despre noua situație din Ungaria – care furnizează un indiciu privind datarea documentului – probabil face aluzie la schimbările care au avut loc în timpul mandatului oficial al reformatorului moderat Károly Grósz, numit președinte al Consiliului de Miniștri în iunie 1987. În mai 1988, aripa reformată a Partidului Socialist al Muncitorilor Maghiari (MSZMP) a obținut mult așteptata victorie de a-l elimina pe János Kádár, bătrân și bolnav, de la conducerea partidului și l-a ales pe Grósz ca succesor al său pe baza unui program de tranziție către economia de piață și descentralizarea politică. Însă nu putem exclude varianta ca aluzia să fie făcută la evenimentele simbolice din 1989 privind comemorarea Revoluției de la 1956, cum ar fi reînhumarea lui Imre Nagy și a camarazilor săi sau discursul de la radio al reprezentantului conducerii partidului Imre Pozsgay despre reevaluarea acestui eveniment tragic din istoria recentă a Ungariei (Romsics 2013). Ultima întrebare din această secțiune, care se referă la „o personalitate transilvăneană proeminentă”, ia în considerare evenimentele politice mai importante și poate chiar anticipează o răsturnare neașteptată a situației politice din România.

Întrebări:

6. Ce vă amintiți sau cât de departe în timp merge memoria colectivă (a familiei, de la locul de muncă etc.)?

7. Ați dori să recâștigați ceva pierdut în trecut? Dacă da, ce anume?

8. Cunoașteți istoria maghiarilor și cea a Transilvaniei în special? (Ce știți despre evenimentele de după 1918? Cunoașteți activitatea Partidului Național Maghiar (Bárdi 2014, Horváth 2007, György 2003)? Vă sunt cunoscute personaltăți cum ar fi Ct. Bethlen György [1888-1968, președinte al Partidului Național Maghiar care a reprezentat minoritatea maghiară din România în perioada interbelică] (ACNSAS, I185019), Jakabffy Elemér [1881-1963, politician, avocat, publicist de etnie maghiară] (Balázs 2012, Csapody 2012), Makkai Sándor [1890-1951, scriitor maghiar din Transilvania, pedagog, episcop reformat] (Veress 2003), Mailáth [Majláth] Gusztáv Károly [1864-1940, episcop romano-catolic din Transilvania, membru al nobilimii, arhiepiscop onorific] (Marton and Jakabffy 1999), Domokos Pál Péter [1901-1992, profesor, istoric, etnograf, unul dintre pionierii cercetării ceangăilor] (Jánosi 2017, Domokos 1988) etc.?

9. Dețineți cărți în limba maghiară? Citiți în limba maghiară? Dacă da, cât de mult? Cum aveți acces la cărți în limba maghiară? Mergeți la teatru? Mergeți la biserică? (Mergeți la biserică pentru că se folosește limba maghiară sau pentru că sunteți o persoană credincioasă?)

10. Cât de bine vorbiți limba română?

11. Ce post de radio ascultați? Cel din Budapesta sau cel din București? Ce emisiuni ale Radio Europa Liberă ascultați: ale secției române sau ale celei maghiare?

12. Aveți contacte cu Ungaria?

13. Ce părere aveți despre noua situație din Ungaria?

14. Există o personalitate transilvăneană proeminentă despre care știți și la care considerați că merită să fiți atent?

III. Al treilea set de întrebări – întrebările de la 15 la 22 – analizează relația dintre români și maghiari. Astfel, întrebările vizează nu numai natura relațiilor pe care subiectul și mediul său le au cu concetățenii de etnie română, ci și trăsăturile etnice ale populației conlocuitoare, inclusiv dacă situația demografică într-o anumită localitate, care cu secole în urmă fusese favorabilă comunității maghiare, a suferit modificări impuse de regimul comunist prin atragerea de locuitori din alte regiuni populate în majoritate de români. Având în vedere viitoarea coexistență, întrebarea 17 este menită să identifice „nevoile nesatisfăcute” ale subiectului, astfel că examinează condițiile minime în termeni de drepturile omului care îi permit să trăiască ca maghiar „acolo”, într-un anumit loc. În contextul măsurilor de asimilare a minorității maghiare din Transilvania, cum ar fi reducerea continuă a posibilităților de învățare a limbii maghiare în școală, închiderea teatrelor în limba maghiară din Trasilvania, demolarea satelor, fenomenul emigrației, care îi afecta și pe etnicii români, în condițiile în care naționalismul regimului Ceaușescu se radicaliza, iar intoleranța alimentată politic față de cei de altă etnie era prezentă în viața de zi cu zi, întrebarea despre părerea individului cu privire la viitorul comunității minoritare ar fi putut părea ireală. Gândurile privind reînnoirea minorității autohtone erau mai degrabă utopice deoarece încălcările drepturilor omului și ale minoritățior nu ofereau nicio bază pentru ele. Ultimele două întrebări din chestionar – întrebările 21 și 22 – despre experiențele pozitive ca etnic maghiar trăind în România, experiențele pozitive în relațiile româno-maghiare – ilustrează, chiar și prin alegerea cuvintelor – „ați fost vreodată”, „însoțesc sau ar însoți” – perspicacitatea cu care autorul chestionarului interpretează situația minorității maghiare din Transilvania din perioada de dinainte de schimbarea regimului.

Întrebări:

15. Care este natura relației dvs. (personale sau comunitare) cu românii?

16. Sunteți înconjurat preponderent de români sau de maghiari în mediul în care trăiți? Dacă trăiți înconjurat preponderent de români, când a început această situație? Este rezultatul unor mutări sau este populația autohtonă?

17. Ce vă lipsește cel mai mult trăind ca maghiar acolo?

18. Care este părerea dvs. cu privire la propriul viitor, la viitorul familiei dvs. și la cel al maghiarilor din Transilvania?

19. Vedeți vreo șansă de refacere?

20. Dacă mergeți la biserică, ce cunoașteți despre și ce se întâmplă cu mișcarea greco-catolică?

21. Ați avut vreodată experiențe pozitive ca maghiar? Dacă da, unde și ce fel de experiență a fost?

22. Enumerați experiențele pozitive care însoțesc sau ar însoți relația dintre români și maghiari.

Nu există niciun dubiu că Gyimesi este autorul acestui document. În multe locuri scrierile ei includ analize ale situației date și ale simțului identității la minoritatea maghiară din Transilvania (Gyimesi 1993). Probabil documentul nu a atras atenția ofițerilor de securitate în timpul percheziției din 20 iunie 1989 deoarece nu avea titlu și nici dată. Existența fizică a unui chestionar care examinează viața minorității în zilele cele mai negre ale dictaturii comuniste din România este surprinzătoare în sine. Cercetarea desfășurată sub forma unui chestionar presupune dreptul subiectului la o opinie liberă și este interpretată ca o unealtă a sistemelor democratice. Cu toate acestea, existența documentului nu înseamnă că cercetarea a fost realizată efectiv. Pentru Gyimesi, care era urmărită, într-o lume înțesată de colaboratori ai poliției secrete, acest chestionar reprezenta un punct de sprijin care ar fi trebuit să o ajute să identifice persoane cu păreri similare pe care s-ar fi putut bizui în lupta împotriva încălcării drepturilor omului și ale minorităților. Acest chestionar ar fi servit drept bază – ca posibilă interpretare – pentru eforturile ei de a recruta colegi de încredere pentru editarea și distribuirea lucrării de samizdat de la Cluj cunoscută sub numele de Kiáltó Szó, pe care a scris-o în toamna anului 1988 împreună cu Sándor Balázs, filosof și profesor universitar. Din cele nouă variante editate ale samizdatului – care era puțin cunoscut chiar și de Securitate – numai două au fost publicate, deși nu din vina editorilor: publicarea edițiilor ulterioare a devenit inutilă în condițiile prăbușirii dictaturii lui Ceaușescu.