“Olivetti - Studio 44” este marca mașinii de scris care se află în colecția Ion Monoran și pe care obișnuia să o folosească poetul și revoluționarul timișorean atunci cînd își ordona și transcria poemele sau textele de publicistică. Mașina de scris a fost achiziționată la prețul de 2.000 de lei, ceea ce reprezenta la vremea respectivă salariul unui profesor. Achiziția a fost făcută de Monoran în 1984, anul în care s-a născut fiica lor Oana, își amintește Ana Monoran. Aceasta înseamnă că deținerea unei asemenea mașini de scris intra deja sub incidența celebrei Legi 23 din 1971, precum și a Decretului 93 din 1983. Conform primului act normativ, care legifera apărarea secretului de stat, regimul mașinilor de scris, al copiatoarelor și al fotocopiatoarelor aveau un statut similar cu cel al armelor, munițiilor și al substanțelor explozive. Pentru că fotocopiatoarele și copiatoarele aveau un mare potențial subversiv, prin Decretul 93 din 1983 s-a interzis și deținerea acestora de către persoanele fizice. Același decret mai menționa și faptul că, dintre toate mijloacele de multiplicare, “persoanele fizice pot deține numai mașini de scris.”
Statutul acestora din urmă era sever reglementat. Orice achiziție sau moștenire a unei mașini de scris presupunea o înregistrare a acestora în cel mult 30 de zile de la data achiziționării sau a moșternirii. Pentru ca o persoană să dețină în mod legal o mașină de scris, era nevoie de autorizație de deținere și folosire, iar la momentul obținerii acestei autorizații, fiecare deținător trebuia să dea “o probă de scris” la respectiva mașină. Amprentele care constituiau “proba de scris” trebuiau să fie reînnoite în fiecare an, astfel încît autoritățile comuniste să dețină o evidență cît mai exactă a mașinilor de scris și să poată detecta potențiala lor folosire pentru multiplicarea de materiale diseminate clandestin.
La mașina de scris “Olivetti - Studio 44” deținută de Ion Monoran au fost culese multe dintre materialele publicate după decembrie 1989 în ziarul Timișoara, cotidian emblematic pentru mass-media locală de după căderea comunismului. De altfel, Ion Monoran a găzduit într-una dintre camerele locuinței sale pentru mai multe săptămâni redacția acestei publicații.
