Unul dintre documentele care se află în colecția privată Alexandru Călinescu reflectă perspectiva din care era privit acest intelectual critic ieșean de către autorități în ultimii ani ai comunismului, atunci când disidenții ieșeni, inclusiv Alexandru Călinescu, s-au radicalizat în atitudinea față de regimul Ceaușescu. Documentul a fost descoperit pe data de 23 decembrie 1989, în fișetul celui care fusese secretar cu propaganda în județul Iași până în ziua precedentă, și astfel a ajuns în posesia lui Alexandru Călinescu. Respectivul document fusese trimis, după cum rememorează Alexandru Călinescu, și rectorului de atunci al Universității A. I. Cuza din Iași, ”ca să mă prelucreze, fără succes, desigur,” adaugă el. Acest document a fost publicat de fostul disident ieșean în 2018 sub titlul sugestiv, ”Viața mea povestită de Securitate,” alături de alte documente de același tip și de un articol care rezumă contextul ultimilor doi ani ai comunismului din România.

Nota informativă a Securității începe prin a aminti originile intelectuale ale celui în cauză și a sublinia că ”a manifestat dintotdeauna un interes deosebit de a intra în relații cu cetățeni străini de toate categoriile, în special lectori, diplomaţi, ziarişti, publicişti, editori, scriitori etc., dar cu mulţi dintre aceştia a depăşit cadrul oficial, (...) încălcând în permanență, în mod flagrant și ostentativ, prevederile care reglementează relațiile cu străinii.” Pentru că avea idei “cosmopolite” și implicit o “comuniune de idei” cu unii dintre acești străini, ”a particularizat relaţiile de aşa manieră încât au evoluat de la simpla prietenie până la afectarea gravă a intereselor statului roman,” se mai menționează în acel document. Nota informativă asupra lui Alexandru Călinescu subliniază calitatea sa de lider al grupului de contestatari din jurul revistei Dialog: ”A fost considerat mentorul unui grup de tineri cu veleități scriitoricești, lansați de publicația menționată, erijându-se într-un ’șef de școală’ a (sic!) așa-zisei ’generații 1980,’ cărora le-a insuflat ideile sale nocive.” Articolele publicate în Dialog sub conducerea lui Alexandru Călinescu de către el și discipolii săi sunt caracterizate ca fiind ”cu tentă contestatară, fapt ce a atras atenția cercurilor reacționare din Occident, care le-au asigurat publicitate prin postul de radio de tristă faimă Europa liberă.” Ca lider al noii generații de la Dialog, pe care o îndruma către ”activități ostile,” Alexandru Călinescu era considerat a fi ”ajuns în pragul trădării,” ceea ce i-a atras – conform acestei note – doar o sancțiune pe linie de partid cu ”vot de blam.” În continuare, nota informativă subliniază că acel în cauză ”nu a tras concluziile cuvenite din măsurile luate în 1983. Luând în derâdere sfaturile bune și nesocotind clemența de care s-a dat dovadă în cazul său, a continuat să se mențină pe aceeași poziție, la început mai prudent, apoi din ce în ce mai deschis și ostentativ.” Documentul narează apoi în ce mod Alexandru Călinescu ”a mers mai departe de panta trădării,” facilitând întâlnirile lui Dan Petrescu și Liviu Cangeopol cu jurnaliști francezi cărora aceștia le-au acordat interviuri ”cu conținut deosebit de ostil,” și devenind astfel ”coordonatorul din umbră al pretinsei disidențe ieșene.” În plus, se menționează în document, Alexandru Călinescu s-a solidarizat și cu disidenții din București, care luaseră poziție publică în apărarea lui Mircea Dinescu. Concluzia notei informative cu privire la cel urmărit este că ”exteriorizează tot mai des idei incitatoare faţă de regimul socialist din ţara noastră, (…) lăsându-se influenţat de cea ce se întâmplă în alte ţări socialiste.” Interesant de remarcat cheia interpretativă în care nota informativă a Securității narează toate aceste acțiuni reale de contestare ale regimului, datorită cărora Alexandru Călinescu devenise la sfârșitul anilor 1980 unul dintre cei mai urmăriți intelectuali critici din Iași și chiar din întreaga Românie. În cuvintele din documentele poliției secrete, ”prin acțiunile dușmănoase desfășurate, cu deosebire în ultimii doi ani, (...) Alexandru Călinescu a dovedit (...) că a trecut pragul trădării de patrie și a devenit o unealtă a cercurilor reacționare din Occident, prin care și-a compromis grav calitatea de cetățean, membru de partid și cadru universitar.” Altfel spus, tot ceea ce după 1989 a devenit un act de curaj era considerat un act de trădare înainte de 1989.