Mircea Eliade şi Emil Cioran au purtat o lungă corespondenţă în anii 1930, care reprezintă astăzi o sursă valoroasă de documentare pentru istoria culturală a României interbelice. Colecţia Aurel & Emil Cioran conţine o parte semnificativă a acestei corespondenţe. Unele dintre scrisori – precum cea prezentată aici – vorbesc despre atracţia exercitată asupra tinerilor intelectuali de către ideologia Mişcării Legionare. Păstrarea acestei corespondenţe de către familia Cioran a însemnat importante riscuri politice în primele două decenii ale regimului comunist din România deoarece majoritatea personalităţilor culturale cu care Emil Cioran a purtat corespondenţă, precum Mircea Eliade, Constantin Noica sau Mircea Vulcănescu au fost interzişi în anii 1950.
Mircea Eliade îi scrie în prima parte a scrisorii pritenului său Emil Cioran despre detaliile procesului de editare a cărţii acestuia Schimbarea la faţa a României. Acest volum, apărut în anul 1936 la Editura Vremea din Bucureşti, este cel mai controversat între cărţile lui Emil Cioran din cauza ideilor politice radicale exprimate în paginile sale, mai ales a poziţiilor antisemite. Mircea Eliade a demonstrat o atitudine ambivalentă faţă de această carte. Pe de o parte, Eliade a criticat tonul pesimist şi crticile aduse civilizaţiei rurale româneşti. Pe de altă parte, având în vedere implicarea lui Eliade în Mişcarea Legionară, nu este suprinzător că acesta a apreciat în mod deosebit tocmai capitolele sale cele mai radicale, precum cel care tratează minoritatea evreiască din ţară. Scrisoarea ilustrează măsura în care cultura şi politica s-au întretăiat în România interbelică, mai ales în anii 1930, când mulţi intelectuali de primă mărime au aderat la ideologia legionară. Una dintre cauzele acestei adeziuni o reprezintă moda culturală care predomina în România anilor 1930. Anti-raţionalismul, naţionalismul virulent şi critica regimului democrat au devenit larg răspândite în rândul tinerilor intelectuali români (Ornea 1996, 27–55). Corupţia generalizată şi “şomajul intelectual” al tinerei generaţii au fost factori favorizanţi (Sdrobiş 2015, 175–181, 189–193).