Pictura de acuarelă a fost pentru Gheorghe Leahu o formă de a evada din constrângerile care încorsetau activitatea arhitecţilor sub comunism şi care s-au accentuat în ultima decadă a acestei epoci. În anii 1980, Ceauşescu a intensificat procesul de restructurare urbană a Bucureştiului, care a presupus demolarea unor zone întregi din centrul vechi al capitalei României pentru a face loc construirii noilor bulevarde. Aceste acţiuni erau legitimate prin conceptul de “sistematizare urbană,” care era prezentat de discursul oficial ca un proces de modernizare prin care oraşul urma a căpăta o nouă identitate socialistă. Acuarelele pictate de Leahu în anii 1970 şi 1980 reprezintă peisaje urbane, mai ales din centrul vechi al Bucureştiului. Pe lângă valoarea lor artistică, aceste acuarele constituie, în opinia autorului lor, “un document” privind arhitectura capitalei României de dinainte de demolările cauzate de aşa-zisa “sistematizare urbană.” O selecţie a acestor acuarele a fost inclusă într-un album, pe care Gheorghe Leahu l-a trimis în anul 1986 Editurii Sport Turism, intitulat: Bucureşti – arhitectură şi culoare. Albumul a trecut de cenzură, deşi introducerea la acest volum nu conţinea niciun cuvânt despre Nicolae Ceauşescu. Aceasta nu era o cerinţă oficială a editurilor, însă majoritatea autorilor făceau referiri la citate din “opera” sau din discursurile lui Nicolae Ceauşescu pentru a obţine publicarea cărţilor. Prin urmare, aceste trimiteri au devenit o regulă nescrisă, iar lipsa lor era percecepută de autorităţi ca un pas greşit al respectivului autor.
După ce albumul a fost tipărit în 1988, cele 4.500 de exemplare au fost retrase şi topite înainte de comercializare. Pe lângă lipsa menţionării lui Ceaşescu, o altă cauză a retragerii albumului a constituit-o faptul că volumul conţinea acuarele cu numeroase biserici vechi. Prezenţa lor era în contradicţie cu politica regimului comunist de descurajare a protecţiei patrimoniului arhitectural al capitalei. O serie de angajaţi ai tipografiei au salvat câteva exemplare din album, pe care le-au predat autorului. Volumul a fost republicat în 1989 într-o ediţie cenzurată, iar în 1991 într-o ediţie eliberată de efectele cenzurii. Acest album, precum şi altele publicate de Leahu după 1989, au reprezentat o componentă importantă a culturii vizuale postcomuniste şi au alimentat abordarea nostalgică în spaţiul public a centrului vechi al Bucureştiului.