Această scrisoare din Colecția Sanda Budiș reflectă modul în care exilul românesc s-a organizat și a acționat pentru a conserva, cel puțin printre cei emigrați din România, memoria legată de teritoriile ocupate de URSS, Basarabia și Bucovina. Sanda Budiș, arhitectă de origine română emigrată în Elveția în 1973, s-a implicat în organizarea și activitățile exilului românesc. În esență, aceste activităţi aveau scopul de a prezenta decidenților și opiniei publice occidentale situația României aflate sub dictatură comunistă în speranța unei intervenții care să determine schimbări semnificative în interiorul țării noastre și care, în final, să ducă la înlăturarea regimului comunist. Unora dintre aceste demersuri li s-a alăturat și Sanda Budiș. Un exemplu în acest sens îl constituie aderarea sa în 1984 la Asociația Mondială prin Corespondență Pro Basarabia și Bucovina. Pentru implicare, la 13 octombrie 1984, Nicolae Lupan, animatorul și președintele asociației, i-a transmis o scrisoare, care se regăsește în Colecţia Sanda Budiș din arhiva IICCMER în format original, dactilografiat. În cuprinsul acestei scrisori, Nicolae Lupan îi transmitea arhitectei felicitările și mulțumirile pentru dorința de a face parte și de a-și aduce contribuția în cadrul asociației. De asemenea, cu aceeași ocazie, îi trimitea carnetul de membru și câteva sfaturi cu privire la modul în care ar fi trebuit să acționeze în calitate de membru al asociației. Prin urmare, i se aducea la cunoștință faptul că activitatea unui membru era una variată, constând în: promovarea dorinței românilor din Basarabia și Bucovina de a reveni la România; organizarea comemorării aniversărilor unirii Basarabiei și Bucovinei cu România (27 martie, respectiv 28 noiembrie); publicarea în presa locală din țările de reședință a unor dări de seamă despre aceste comemorări; pregătirea de comunicări documentate în problema acestor două ținuturi răpite de U.R.S.S. și trimiterea lor pentru publicare la Editura Nistru din Bruxelles a asociației; susținerea activității editoriale a asociației prin contribuții bănești și difuzarea contra cost a respectivelor cărți printre românii din statele lor de reședință; culegerea de documente, articole, studii, hărți, fotografii, decupări din ziare în legătură cu apartenența la România a provinciilor Basarabia și Bucovina în scopul centralizării lor la sediul asociației pentru publicare; explicarea, în discuții particulare și publice, a importanței solidarizării românilor pentru integritatea României, indiferent de convingerile politice și religioase; elaborarea de sugestii și propuneri privind funcționarea asociației; atragerea de noi membri prin difuzarea formularelor de aderare. Asociația a fost înființată la 1 decembrie 1950 la Paris de către diplomatul Nicolae Dianu. Denumirea inițială a fost Asociația Pro Basarabia, titulatură modificată la 27 noiembrie 1955 în Asociația Pro Basarabia și Bucovina, pentru ca din 1975 să se numească Asociația Mondială prin Corespondență Pro Basarabia și Bucovina. În perioada 1975-1989 a fost coordonată de către Nicolae Lupan. Scopul asociației a fost, pe de o parte, acela de a asigura permanența memoriei Basarabiei și Bucovinei în rândul românilor din emigrație. Pe de altă parte, asociația era gândită în vederea atragerii atenției oamenilor politici și opiniei publice internaționale asupra istoriei acestor provincii românești. Din 1955 sediul central al asociației a fost mutat la Bruxelles, unde a editat broșura ”Pro Basarabia și Bucovina” și a publicat o serie de volume despre cele două provincii românești la editura proprie, Editura Nistru.