În afară de textele oficiale, „Apelul la protest” – inclus și el în colecția de la Göteborg – a fost publicat în cel mai cunoscut samizdat din era Kádár, care se adresa „celei de-a doua sfere publice,” Beszélő. În secțiunea „Știri” din numărul 5-6 (decembrie 1982), textul a fost publicat cu titlul „Cazuri de hărțuire de către miliția din Transilvania – Un act de protest maghiar.”În același număr din Beszélő au fost incluse și documentele fundamentale ale Ellenpontok, nr. 8 (octombrie 1982), „Memorandum” și „Propunere de program,” în timp ce numerele anterioare (1-4) fuseseră publicate în numărul 4 din septembrie 1982 din Beszélő. „Apelul la protest” a fost semnat de 71 de reprezentanți ai opoziției maghiare de la acea vreme: scriitori, istorici literari, istorici, editori, economiști, avocați, sociologi, filosofi, istorici ai filosofiei, traducători, regizori de film, poeți, pianiști, arhitecți, lingviști, jurnaliști, academicieni, actori, scriitori, sculptori, biologi, etnografi și un triplu campion olimpic.

Apelul are următorul conținut: „În data de 6 și 7 noiembrie 1982 organele de securitate ale statului român au arestat mai mulți tineri intelectuali maghiari din Transilvani. Au efectuat percheziții la casele lor și au confiscat documente privind privind situația politică din Ungaria și din Transilvania. Numărul exact de persoane arestate nu este cunoscut încă. Următoarele nume sunt cunoscute: Attila Ara-Kovács, scriitor-filosof, Attila Kertész, actor, Géza Szőcs, poet, și Károly Tóth, profesor de școală. În decursul unei săptămâni, mai multe persoane au fost interogate, printre care inginerul agronom Lóránt Kertész și soția lui Éva Kertész, Márta Józsa, Éva Bíró, András Keszthelyi, student la filosofie, precum și cuplul Tóth. Unii dintre aceștia, de exemplu, Géza Szőcs, Károly Tóth și soția sa, au fost abuzați fizic. După câteva zile, Attila Ara-Kovács și Károly Tóth au fost eliberați cu condiția să nu părăsească orașul (Oradea) sau domiciliul. Încă nu avem informații privind locul unde se află remarcabilul poet Géza Szőcs, al cărui nume este cunoscut în toate regiunile cu vorbitori de limba maghiară. Nici chiar rudele și prietenii apropriați nu știu unde este. Avem motive să suspectăm că poliția secretă nu l-a eliberat încă. Lansăm un apel tuturor: protestați! Lansăm apelul și prietenilor noștri români: vă rugăm să interveniți pentru eliberarea lui Géza Szőcs! Acest apel la protest a fost trimis de semnatarii săi președintelui Consiliului Ministerial al Republicii Populare Maghiare, comitetului director al Uniunii Scriitorilor din Ungaria, precum și al PEN Clubului Maghiar” (Beszélő Összkiadás 1992).

Apelul la protest suferea însă din cauza lipsei de surse sigure de informare. Se bazează în principal pe zvonuri și presupuneri și, deși oferă multe informații, este accesibil doar câtorva persoane. Forma moderată de susținere colectivă a intereselor, exprimată prin „canalele media” – samizdatul - este una organizată, care urmărește să îmbunătățească situația celor afectați. Nu există date cu privire la efectele imediate ale apelului la protest din România și nu se știe nici dacă liderii MSZMP (Partidul Socialist al Muncitorilor Maghiari) au luat măsuri imediate pentru a schimba politica privind minoritățile din România. În același timp, cercurile oficiale maghiare au reproșat „în cursul discuțiilor interne” că apelul a ajuns la canalele media internaționale mai repede decât la guvernul maghiar. În decembrie 1982, echipa editorială a Beszélő a negat categoric acest lucru, susținând că astfel de acuzații nu fac decât „să discrediteze o inițiativă civică legitimă” și să distragă atenția de la problema reală, respectiv „ce se întâmplă cu intelectualii maghiari din România și ce poate face opinia publică maghiară și statul maghiar împotriva încălcărilor serioase ale drepturilor minorităților din România” (Beszélő Összkiadás 1992).