Această scrisoare este un document important pentru istoria disidenței în România fiind o dovadă a opoziției deschise a unui român care locuia în țară față de dictatura lui Nicolae Ceaușescu. În acest caz s-a aflat Victor Frunză, scriitor și ziarist român, care în 1978 s-a deplasat cu viză turistică la Paris. Cu această ocazie, a contactat un reprezentant al Agenției Reuters, căruia i-a înmânat o scrisoare adresată lui Nicolae Ceaușescu. Textul scrisorii l-a compus în România și i-a memorat conținutul, neriscând să o transporte pentru a nu fi descoperit la controlul din vamă. Așa că a rescris-o din memorie după ce a ajuns în Franța. Materialul în cauză a fost publicat de către Frankfurter Algemeine Zeitung și difuzat de postul de radio Europa Liberă. De asemenea, un exemplar al scrisorii a fost expediat de Victor Frunză, prin poștă, lui Nicolae Ceaușescu. În esență, scrisoarea sa era o critică adusă dictaturii lui Ceaușescu: „Vreau să-mi manifest (afirma Frunză – n.a.) profundul dezacord cu reînvierea cultului personalității, chiar dacă forma de astăzi este o variantă îmbunătățită, decorată cu steagul național.” Concluzia lui Frunză era aceea că ”tipul de democrație socialistă din România nu era decât o parodie a discuțiilor prin intermediul discursurilor, nici măcar acestea nefiind scrise de cei care le rostesc.” Documentul se regăsește în arhiva IICCMER și este o copie originală a scrisorii sale apărute în limba germană în Frankfurter Algemeine Zeitung. Scrisoarea a fost publicată ulterior de Victor Frunză în limba română, la editura pe care a înființat-o după plecarea sa din România, în paginile cărții Pentru drepturile omului în România (1982). Ediția a II-a a acestui volum a apărut în 1990, la București, sub egida Editurii Victor Frunză.