Pavel Doronin și-a început activitatea „anti-sovietică” în noiembrie 1967, când, cu prilejul celei de-a 50-a aniversări a Revoluției din octombrie, a scris un mic text (foaie volantă) cu un mesaj critic față de regim. Acest document a fost considerat „subversiv” de către autoritățile sovietice. Conținutul acestui text – Кто Продаёт Свою Совесть / Кто Причиняет Стране Страдания (Cine își vinde conștiința/ Cine provoacă suferințe țării) – reprezenta un acrostic. Primele patru litere ale fiecărui vers formau inițialele Partidului Comunist al Uniunii Sovietice – КПСС / PCUS). Pe parcursul următoarelor câtorva zile, Doronin a confecționat șapte matrițe pentru tipar în apartamentul său (fiecare coincizând cu un cuvânt din acrostic), pe care apoi le-a folosit pentru a imprima douăzeci și patru de proclamații. Doronin a răspândit șase dintre aceste foi volante în diferite locuri din Chișinău și a trimis celelalte optsprezece exemplare prin poștă către diferite destinații de pe teritoriul sau din afara RSS Moldovenești (inclusiv către instituții de stat, fabrici și uzine, organizații religioase etc.). O altă formă de exprimare a nemulțumirii sale a fost utilizarea caricaturilor și redactarea unor scrisori pe care le-a trimis către diferite ziare sovietice. Astfel, în mai 1970, Doronin a „ajustat” în mod creativ o caricatură anti-americană publicată în revista sovietică Krasnaia zvezda (Steaua Roșie), organul oficial al Ministerului Apărării al Uniunii Sovietice. Doronin a inserat portretul lui Brejnev (decupat dintr-un alt ziar) în locul imaginii anterioare a președintelui american și a scris pe margini abrevierile corespunzând Cehoslovaciei, Egiptului și Vietnamului, pe fundalul unor arme de distrugere în masă, care trebuiau inițial să simbolizeze intențiile războinice ale Statelor Unite. Deși în cursul anchetei preliminare acuzatul a insistat că intenționa doar să sublinieze discrepanța dintre retorica oficială sovietică a luptei pentru pace și realitatea implicării militare sovietice în conflicte din străinătate, interpretarea pe care au preferat-o anchetatorii KGB era bazată pe acuzația mult mai gravă că Doronin considera, de fapt, întreaga politică externă a URSS ca fiind mai agresivă decât cea a Statelor Unite. În fine, într-un șir de scrisori pe care le-a trimis ziarelor sovietice centrale Pravda și Izvestiia în octombrie 1970, Doronin critica diverse aspecte sensibile ale politicilor oficiale sovietice, dar și ale vieții cotidiene din URSS. Pe lângă câteva texte scurte care se refereau la „chestiunea evreiască”, el a luat atitudine și în contextul dezbaterii privind acordarea Premiului Nobel pentru literatură lui Alexandr Soljenițân. Reacționând la condamnarea scriitorului de către presa sovietică oficială, Doronin scria: ”Jurnaliștilor care lucrează la un ziar numit Pravda ar trebui să le fie rușine să tirajeze tot felul de calomnii neîntemeiate și să își bată joc de un om care merită doar recunoaștere, onoare și respect din partea poporului sovietic și din partea tuturor celorlalte popoare! Și acest lucru se întâmplă într-o țară în care toată lumea se laudă și vorbește neîncetat despre Omul cu literă mare? După toate acestea, cum oare mai putem crede într-un viitor socialist?” Într-o altă scurtă notă pe care a trimis-o ziarului Pravda, referindu-se la un proces al unui comerciant de pe piața neagră (speculant), Doronin a criticat dur coruptia si inegalitatea din sânul societății sovietice. El afirma că unii membri de partid deveneau treptat o clasă privilegiată de „exploatatori”, în loc să le ofere cetățenilor exemple demne de onestitate și muncă asiduă. În pofida caracterului neuniform, izolat și sporadic al activității anti-regim promovate de Doronin, acest caz este un exemplu fascinant în care s-au îmbinat anumite nemulțumiri și revendicări de ordin personal, social și politic, stimulând conștiința critică a unui individ dincolo de limitele tolerate, în mod obișnuit, de regim. Cu siguranță, Doronin nu se potrivea deloc imaginii tipice a unui disident sau opozant anti-sovietic radical. Cu toate acestea, autoritățile au luat foarte în serios „devierea ideologică” a lui Doronin. Cel puțin, aceasta era suficient de serioasă pentru a justifica eforturile considerabile depuse în vederea cercetării cazului respectiv și a condamnării lui Doronin pentru viziunile sale „periculoase”, în pofida „remușcărilor sincere” manifestate de acuzat în timpul procesului de judecată.