Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au avut o corespondență intensă cu intelectualii români aflați în exil și o parte din această corespondență este păstrată în colecția găzduită de Arhivele Naționale din București. Printre scrisorile păstrate aici se află una semnată de binecunoscutul istoric al religiilor, Mircea Eliade. Eliade a părăsit România în 1940 și și-a dedicat întreaga activitate intelectuală în exil studiului istoriei religiei, istoriei și filozofiei culturii.

În scrisoarea sa din 27 martie 1971, care a fost citită de către Monica Lovinescu în emisiunea sa la RFE sub titlul sugestiv "Desmințire," Mircea Eliade a vorbit despre interviul acordat lui Adrian Păunescu și publicat în revista Contemporanul din România la data de 10 și 17 martie 1971. Istoricul religiei a subliniat faptul că a fost de acord să răspundă la întrebările lui Păunescu cu condiția ca interviul să fie publicat în întregime. Spre surpriza lui neplăcută, conversația a fost drastic cenzurată și, potrivit lui Eliade, reducerile au modificat dramatic semnificația interviului. În mod specific, cenzura românească a eliminat acele părți în care Eliade a menționat detalii autobiografice legate de tinerețea sa în România interbelică, cum ar fi impactul pe care Nae Ionescu, un jurnalist și profesor de filosofie cu simpatii pentru extrema dreaptă, l-a avut asupra dezvoltării sale intelectuale. De asemenea, au fost înlăturate numele altor exilați români, precum Emil Cioran sau Eugen Ionescu, precum și orice referire la colegul său de generație, Mircea Vulcănescu, care și-a încheiat viața într-o închisoare comunistă. În cele din urmă, orice menționare a scrierilor sale despre istoria religiei și filozofia culturii, care au fost esențiale în opera lui Eliade, au lipsit în interviul publicat. În consecință, Eliade a concluzionat amăgit că: "În ceea ce privește amintirile despre serile petrecute împreună în iarna 1971, ele sunt evocate de poetul și gazetarul Adrian Păunescu, și îi aparțin în întregime. Când ședeam de vorbă, credeam că vorbim aceeași limbă; vechea, cinstita limbă românească, pe care am învățat-o de copil și pe care o vorbesc și acum la bătrânețe. Recunosc cu o imensă tristețe că m-am înșelat."

Cenzurarea interviului poate fi ușor de înțeles dacă se ia în considerare contextul politic și cultural din România de la începutul anilor '70. Turnura naționalistă a regimului Ceaușescu (Petrescu 2009, 523-544) nu i-a reabilitat pe Nae Ionescu, Emil Cioran, Eugen Ionescu sau Mircea Vulcănescu, ale căror nume se aflau încă pe lista cenzurii românești. În plus, încheierea perioadei de liberalizare marcată de așa-numitele teze din iulie 1971 privind îmbunătățirea educației politico-ideologice a făcut din ce în ce mai problematică publicarea oricărei referințe la religie și istoria religiei. Faptul că Mircea Eliade a acceptat să să-i acorde un interviu lui Adrian Păunescu numai pe baza asigurării acestuia din urmă că textul va fi publicat necenzurat în România poate fi înțeleasă, dacă se ia în considerare situația celor doi protagoniști. Deoarece Mircea Eliade a părăsit România în 1940, el a pierdut legătura cu ceea ce se petrecea cu adevărat în țară, de vreme ce părea că nu știa ce înseamnă cenzura și cum funcționa ea sub comunism. În ceea ce-l privește pe Adrian Paunescu, la acel moment un tânăr de numai 28 de ani și fără o legătură evidentă cu regimul comunist, el a venit în Statele Unite ale Americii la invitația câtorva scriitori români. Intrigat de interesul autentic al tânărului poet pentru persoana și munca sa, Mircea Eliade nu numai că a acceptat să-i ofere un interviu, dar și a răspuns cu toată inima la întrebările provocatoare adresate de Adrian Păunescu, în acel moment un tânăr scriitor promițător și neangajat politic (Manolescu 2014 ).