Cel de-al doilea Congres al UCM a însemnat, pe de o parte, apogeul producției cinematografice și a creativității profesionale a cineaștilor sovietici moldoveni. Fiind încurajată de succesul internațional al unor asemenea filme recent difuzate precum Poslednii mesiats oseni / Ultima lună de toamnă, UCM era destul de optimistă cu privire la perspectivele sale de viitor și la impactul de masă al producțiilor sale. Pe de altă parte, acest Congres a anticipat și represiunile ideologice iminente, care urmau să fie inițiate la începutul anilor 1970. Discursul lui Ivan Bodiul, cel mai înalt demnitar de partid din RSSM, a fost caracteristic și revelator în această privință. Bodiul a atacat deschis „greșelile și neajunsurile ideologice” care, în opinia sa, erau caracterisitice pentru multe dintre producțiile recente, acuzând membrii UCM că se concentrează prea mult pe „formă” în dauna „conținutului ideologic”. Bodiul a afirmat că, deși anumite filme puteau fi slabe din punct de vedere „formal”, adică artistic, ele erau destul de utile sub aspect ideologic, și invers. Pentru a aduce un exemplu negativ al unui film „eronat sub aspect ideologic”, care a fost totuși bine primit de critici, el a făcut referire la Ultima lună de toamnă, film lansat în 1965 și distins cu mai multe premii internaționale. În opinia lui Bodiul, filmul suferea de „două greșeli politice care cauzează multe rele”. Prima dintre ele se referea la contrastul dintre tehnologia modernă și imaginea țăranilor săraci din Moldova, ceea ce pentru Bodiul însemna o ”schimonosire a politicii partidului”. A doua problemă era mult mai gravă: regizorul a fost acuzat de „simpatie pentru o femeie de origine chiabură,” care era un personaj secundar în acest film. Bodiul a afirmat direct că asemenea deficiențe – care urmau să fie „identificate și înlăturate în mod ferm” – contribuiau la succesul „propagandei burgheze”. Astfel, era nevoie de o evaluare și selecție politică mult mai riguroasă a filmelor la nivelul partidului înainte de autorizarea lor. Acest argument insista pe amestecul direct al partidului în procesul creativ din UCM. În observațiile sale finale, Bodiul a declarat că va fi „împotriva” oricărei nominalizări a filmului dat la un premiu de stat, atâta timp cât aceste „greșeli ideologice” vor persista. Prioritățile conducerii partidului au fost astfel enunțate fără echivoc de către primul secretar, având drept consecință o atitudine tot mai aspră și intolerantă a regimului față de UCM în anii următori. Această înăsprire a „liniei partidului” a fost sprijinită și susținută puternic de doi vorbitori ulteriori, care au dezvoltat tezele lui Bodiul. Primul a fost secretarul Uniunii Cineaștilor din URSS, Alexandr Karaganov, care a subliniat lipsa unei dimensiuni sociale și „revoluționare” în filmele sovietice recente, ceea ce putea duce la pierderea luptei ideologice cu „propaganda cinematografică” occidentală. Karaganov a invocat, de asemenea, exemplul cehoslovac de „abateri ideologice” periculoase și infiltrarea reușită a domeniului cinematografic de acolo de către occidentali, interpretând acest caz ca un avertisment serios contra oricărei relaxări ideologice. Cel de-al doilea vorbitor a fost Dumitru Cornovan, secretarul CC al PCM responsabil pentru ideologie, care s-a axat pe amenințarea „naționalismului burghez” și a încercat să definească interpretarea acceptată de partid a „formei naționale” și a „specificității naționale acceptabile în artă”. Cornovan a condamnat „exagerarea diferențelor naționale” și a atacat orice formă artistică care „proslăvește tradițiile naționale arhaice”, privind astfel de subiecte drept exemple ale „războiului ideologic” purtat de Occident împotriva URSS. De asemenea, el a făcut referire la atenția deosebită pe care o acorda „propaganda occidentală” RSS Moldovenești, accentuând „falsificarea istoriei poporului moldovenesc, negarea caracterului nostru deosebit și distinct, negarea independenței noastre și chiar a dreptului la existență a republicii noastre”. El a protestat, de asemenea, împotriva „încurajării tendințelor naționaliste” de către Occident și împotriva încercărilor de a „submina prietenia dintre diferitele popoare sovietice”. Aceste teze reprezentau o agendă ambițioasă și evidentă de reprimare a oricărei forme de opoziție. Acest program a fost aplicat sub conducerea lui Bodiul de la începutul anilor 1970, asociind orice forme alternative de expresie culturală cu pretinsa manifestare deschisă a unor fenomene de dizidență politică.