În această scrisoare, Emil Cioran reacţionează la veştile primite de la părinţii săi, care i-au scris despre condamnarea fratelui său Aurel Cioran de către un tribunal militar pentru faptul că fusese un susţinător al Legiunii Arhanghelului Mihail. Ca urmare a acestei sentințe, acesta şi-a petrecut următorii şapte ani în închisorile politice ale României comuniste. În acest context, Emil Cioran se raportează critic la implicarea sa şi a fratelui său în activitatea Legiunii. Importanţa documentului rezidă în faptul că ne demonstrează că a existat totuși o instrospecţie critică prin care Emil Cioran a reevaluat implicarea sa în acţiunile Mişcării Legionare. Emil Cioran şi-a exprimat cu această ocazie dezamăgirea că fratele său a continuat să susţină Mişcarea Legionară după 1945. A afirmat că această mişcare politică a adus doar “nefericirea” susţinătorilor ei şi a spus că l-ar fi prevenit pe fratele său despre posibilele consecinţe ale continuării implicării sale în activitatea mişcării. Emil Cioran și-a încheiat această argumentaţie prin afirmația: “Iată unde duce o fidelitate absurdă.” Oricum, Emi Cioran însuşi a fost un susţinător al Legiunii cel puţin până în anul 1941. Evaluarea critică a fostelor sale simpatii politice a fost un proces gradual, care a avut loc după 1945 (Zarifopol–Johnston, 10). Pe lângă valoarea documentară a acestei scrisori, textul are şi o valoare literară în sine. Stilul inconfundabil al lui Emil Cioran este recognoscibil în unele fraze precum: “Viaţa-i o comedie sinistră inventată de Diavol.”
Luând în considerare situaţia tragică a familiei sale, Emil Cioran s-a simţit jenat să scrie despre succesul său editorial din Franţa şi a început partea a doua a scrisorii prin a prezenta aceste veşti ca un fel de consolare pentru părinţii săi. Era vorba despre publicarea primei sale cărţi în limba franceză, intitulată: Précis de décomposition. Această carte a fost publicată la editura Gallimard în 1949 şi un an mai târziu a primit premiul literal Rivarol. Această parte a scrisorii vorbeşte, de asemenea, despre dificultăţile întâmpinate de Cioran ca scriitor străin în încercările sale de a se integra în mediul literar francez şi de a se scrie într-o altă limbă decât cea maternă.