Multele scrisori care se regăsesc în colecția Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca reprezintă o dovadă incontestabilă a angajamentului lor de a folosi emisiunile RFE pentru a-i proteja pe disidenții români de abuzurile și actele de violență organizate împotriva lor de către autoritățile comuniste. Un exemplu ilustrativ în acest sens este scrisoarea trimisă de părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca în octombrie 1984.
Fost deținut politic, Calciu-Dumitreasa, a fost reținut din nou în 1979, după ce a ținut o serie de șapte predici pentru tineri în anul precedent. Prin predicile sale, părintele Calciu-Dumitreasa speră să întărească credința tinerilor, a căror viață spirituală creștină era amenințată de ateismul și materialismul comunist (Petrescu 2013). Scrisoarea scrisă de părintele Calciu-Dumitreasa descrie situația sa și situația familiei sale după eliberarea sa din închisoare (august 1984) în urma unei impresionante campanii organizate de emigrația românească și, de asemenea, făcea cunoscută ascultătorilor departamentului românesc al RFE decizia sa de a emigra.
La începutul mesajului său, Calciu-Dumitreasa menționa că, în perioada în care a fost întemnițat, a refuzat orice fel de colaborare cu regimul. Mai mult, el a continuat să-și îndeplinească datoria sa ca preot în ciuda amenințărilor, terorii sau a bătăilor la care a fost supus de către autoritățile comuniste. După eliberare sa, Calciu-Dumitreasa a fost bine primit de prieteni, de cunoscuți și foști studenți, dar spre marea sa dezamăgire, Biserica Ortodoxă Română a hotărât să-l caterisească. Astfel, în scrisoarea sa, el a cerut ierarhilor Bisericii Ortodoxe să-și reconsidere poziția cu privire la îndepărtarea sa, deoarece s-a dovedit a fi un apărător credincios al valorilor creștine, chiar și în cele mai nefavorabile circumstanțe. În plus, Securitatea a continuat să-i urmărească fiecare mișcare, iar "neostenita persistența în ură și răutate" însemna că persecuția împotriva lui și a familiei sale a continuat.
În acest context, Calciu-Dumitreasa a menționat că, în ciuda investiției sale imense de dragoste, credință și suferință în "țara și Biserica noastră" și datorită hărțuirii la care familia sa era supusă de către Securitate, a decis să emigreze. În finalul scrisorii sale, Calciu-Dumitreasa și-a exprimat convingerea că cei care i-au stat alături în perioada dificilă din România îl vor înconjura cu dragostea lor și în timpul exilului său forțat.
