La 18 octombrie 1961, după percheziția de la domiciliul lui Arsenie Platon, angajații poliției și ai KGB-ului din Bălți au descoperit mai multe caiete, carnete și hârtii disparate care conțineau diferite poezii scrise de Platon pe parcursul ultimilor câțiva ani. Acest poet autodidact își publicase deja unele dintre producțiile sale literare în câteva periodice locale și centrale. Totuși, printre aceste texte se  găseau în jur de zece poezii cu evidente accente antisovietice și, uneori, cu tendințe destul de radicale. Aceste poezii pot fi clasificate în două mari categorii. Prima categorie cuprindea un șir de texte care criticau politicile sociale și economice ale regimului, mai ales lipsa cronică a bunurilor de consum și chiar a alimentelor de bază, contrar propagandei oficiale (de exemplu, poezia Radio, care contrapune discursul privind abundența materială, subliniată de propaganda sovietică, cu situația materială dezastruoasă a oamenilor obișnuiți). Abuzurile președinților de colhoz, precum și discriminarea economică și inechitatea profundă ascunse în spatele fațadei oficiale de egalitate socială reprezentau alte ținte predilecte pentru critica acerbă din poeziile lui Platon. Un exemplu în acest sens este poezia Țăranul sovietic și președinții de colhoz, care lua în derâdere privilegiile acestora din urmă și lăuda munca cinstită, dar devalorizată, a țăranilor. Unele dintre celelalte poezii cu subiecte asemănătoare (de exemplu, textul numit Femeia este egală cu bărbatul) combinau critica pe teme sociale, economice și naționale, condamnând în mod ferm și hotărât regimul și cerând să „scăpăm din robie” și „să-i ardem [pe veneticii ruși] cu foc și pară/, Să nu-i mai vedem în țară”. A doua categorie de poezii propaga un mesaj naționalist direct, cu o puternică tendință anti-rusă. Un exemplu revelator este poezia Un dor, în care autorul vorbea despre visul său ca „într-o sfântă dimineață/ Cu frații mei români la luptă să pornesc,/ Să mă răzbun, căci nu mai am răbdare/ Să-mi văd Moldova sfâșiată de mistreți”). Într-un șir de texte similare, Platon a folosit un limbaj radical și uneori violent pentru a se referi la regimul sovietic, catalogând reprezentanții acestuia drept „fiare roșii” și „călăi blestemați”. Platon a scris, de asemenea, și două versiuni preliminare – ciorne = de proclamații împotriva regimului sovietic, în care făcea apel la „frații basarabeni” – „muncitori, țărani și intelighenție” – să își „unească puterile mușchilor într-un pumn unic” pentru a „lovi cu el în creștetul fiarelor roșii”. Platon mai cerea „libertate deplină” pentru Moldova, invocând suprimarea religiei și exploatarea economică drept principalele motive de nemulțumire și protest împotriva regimului sovietic. Limbajul radical al lui Platon și, în special, proiectele de proclamații, care au fost interpretate de către anchetatorii KGB ca fiind extrem de subversive și potențial periculoase, i-au asigurat practic condamnarea pentru „propagandă anti-sovietică”. Problema surselor literare și intelectuale ale lui Platon este deosebit de interesantă. Se pare că acesta era familiarizat – probabil încă din anii de școală primară, dar și ca urmare a lecturilor ulterioare – cu anumite modele de bază ale literaturii române clasice și interbelice, care i-au influențat în mod evident vocabularul și referințele culturale. Activitățile sale literare i-au crescut gradul de conștiință națională și i-au oferit un limbaj adecvat pentru a-și exprima nemulțumirea față de regim. Deși poeziile sale sunt destul de slabe și nesofisticate, fiind lipsite de valoare literară, ele reprezintă un exemplu fascinant al unui discurs de opoziție formulat „de jos”, fiind rezultatul eforturilor unui individ marginal, care aspira însă spre recunoaștere literară. Manuscrisele sale originale nu au fost distruse de angajații KGB. Aceste materiale  încă mai fac parte din dosarul lui Platon păstrat la Arhiva SIS.