KGB este acronimul cel mai des folosit pentru poliția politică a Rusiei Sovietice (și, ulterior, a URSS). Denumirea completă a acestei instituții este Komitet Gosudarstvennoi Bezopasnosti (Comitetul Securității de Stat), denumire folosită pe parcursul aproape întregii perioade postbelice, și anume din 1954 până în 1991. KGB-ul de mai târziu a fost fondat inițial în decembrie 1917, fiind cunoscut sub denumirea de Cheka (acronimul rusesc pentru Comisia Extraordinară din toată Rusia pentru Reprimarea Contrarevoluției și Sabotajului), care funcționa ca un instrument de constrângere a dictaturii Partidului Comunist asupra Rusiei și a tuturor republicilor sovietice. Această instituție a fost numită succesiv GPU (acronim pentru Administrația Politică de Stat) și NKVD (acronim pentru Comisariatul Poporului al Afacerilor Interne). Imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, pe 16 martie 1946, Comisariatul Poporului pentru Securitatea Statului, care fusese creat în 1941, s-a transformat în MGB (Ministerstvo Gosudarstvennoi Bezopasnosti – Ministerul Securității Statului). În martie 1953, după moartea lui Stalin, MGB și Ministerul Afacerilor Interne (MVD) s-au contopit într-o singură instituție comună, numită MVD, sub conducerea lui Lavrenti Beria. În RSS Moldovenească, noul MVD a continuat să funcționeze în frunte cu primul șef al securității din RSSM după 1944, Iosif Mordoveț, devenit notoriu din cauza implicării sale plenare în campaniile masive de represiune și deportări de la sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950. Un an mai târziu, pe 13 martie 1954, o decizie a Prezidiului Comitetului Central al PCUS a creat o nouă structură a aparatului securității de stat, care a rămas în vigoare fără schimbări esențiale până la prăbușirea URSS din 1991. Securitatea statului îi era acum încredințată Comitetului Securității de Stat (KGB) și filialelor sale republicane, care au fost separate de sistemul MVD. Mordoveț a rămas în fruntea noului comitet timp de încă un an, după care a fost înlocuit de o persoană loială noului lider de la Kremlin, N. Hrușciov.
Structura aparatului central al K.G.B.-ului moldovenesc era tipică pentru acele timpuri și pentru modelul general aplicat pe tot cuprinsul URSS. Această instituție era divizată în următoarele secțiuni: Secţia I (informaţii), Secţia a II-a (contrainformaţii), Secţia a III-a (colaborare operativă cu M.A.I.), Secţia a IV-a (activitate operativă vizând transportul), Secţia a V-a (lupta cu diversiunile ideologice; mai târziu Secţia era cunoscută sub denumirea de „Z” – apărarea ordinii constituţionale), Secţia a VI-a (activitate operativă privind industria), Secţia a VII-a (filaj), Secţia tehnico-operativă, precum şi alte servicii auxiliare. În contextul prezentei colecții, cea mai interesantă și relevantă subdiviziune a KGB-ului moldovenesc era Secția a V-a, care se ocupa în mod direct de reprimarea și ”reeducarea” potențialilor disidenți, precum și a persoanelor neloiale sau suspecte din punct de vedere politic. Această secție era responsabilă pentru controlul și supravegherea permanentă a tuturor opozanților regimului, inclusiv a persoanelor care exprimau opinii subversive sau incomode în sfera culturii și a chestiunilor identitare. Astfel, KGB-ul combina o dimensiune strict represivă cu un aspect propagandistic, care se suprapunea cu activitatea departamentului de Agitprop din cadrul partidului. La sfârșitul anilor 80, în K.G.B.-ul moldovenesc activau circa 300 de angajați și colaboratori operativi, dintre care aproximativ 2/3 lucrau în aparatul central, 70 de funcţionari – în cele cinci secţii orăşeneşti (Chişinău, Bălţi, Bender, Tiraspol şi Ungheni) şi 60 de funcţionari – în cele 19 birouri raionale (de regulă, activitatea operativă a unui birou se desfăşura în două raioane). Pe teritoriul Transnistriei activau 40 de colaboratori operativi, iar în regiunea găgăuză – 10.
KGB-ul moldovenesc avea o reputație excelentă la nivel unional și era considerat drept una dintre cele mai eficiente subdiviziuni ale aparatului securității de stat din URSS. În Moldova sovietică, activitatea KGB-ului (ca și cea a organizațiilor care l-au precedat) a făcut din această instituție un instrument esențial pentru proiectele comuniste de construcție națională, control politic și represiune socială. Posturile cheie erau încredințate, de regulă, ofițerilor de etnie rusă sau ucraineană, considerați mai loiali. În anii 1960 și 1970, KGB-ul moldovenesc era preocupat, în mod special, de pretinsul pericol al ”naționalismului local”, investind resurse și eforturi considerabile în contracararea acestui fenomen. După prăbușirea URSS, bunurile materiale și o parte a angajaților fostului KGB din RSSM au fost transferate către noul Minister al Securității Naționale al Republicii Moldova, predecesorul Serviciului de Informații și Securitate, denumire sub care este cunoscută agenția de informații a Republicii Moldova începând din anul 1999. Conform unor rapoarte oficiale din 1997, circa 30 % dintre angajații de atunci ai Ministerului Securității Naționale al Republicii Moldova fuseseră angajați înainte de anul 1990, în calitate de ofițeri KGB. KGB-ul a fost desființat oficial de liderul sovietic Mihail Gorbaciov în luna octombrie 1991.