Publicarea acestei cărţi a marcat momentul în care Gyimesi a decis să vorbească despre experienţele ei cu privire la confruntarea, citirea şi procesarea “colecţiei” de dosare ale poliţiei secrete întocmite la adresa persoanei sale. Lansarea cărţii a avut loc pe 18 noiembrie 2009 în Casa Tranzit din Cluj-Napoca, în cadrul unei serii de evenimente numite “Piramida Umană: Discuţii despre Dictatura Partidului de Stat.” Gyimesi a încercat să înţeleagă mecanismele dictaturii din postura sa de verigă a unui lanţ, ca subiect într-un sistem ierarhic. Aceasta încearcă să ofere o perspectivă asupra modului de operare al poliţiei secrete descris în textele primului volum din dosarul ei informativ, prezentând victimele unei societăţi controlate în totalitate de partidul-stat, precum şi colaborarea cu sistemul, încercând să se poziţioneze, alături de alte figuri, în imaginea de ansamblu. Cuvântul selectat e hermeneutic în sensul cel mai larg al cuvântului, autorul însă abținându-se de la un studiu aprofundat al textelor din dosar. În acelaşi timp, informațiile din dosarele poliţiei secrete prezintă numeroase probleme pentru cel care le cercetează, fiindcă respectivii ofiţeri ai poliţiei secrete au selectat şi interpretat faptele în aşa manieră încât să ofere superiorilor materialele pe care aceştia şi-ar fi dorit să le primească. Gyimesi a fost interesată să afle ce puncte de vedere practice şi teoretice se pot desprinde din parcurgerea acestui material. Evident, aceasta ia în considerare valoarea lor ca documente, totuşi, maniera ei caracteristică de gândire şi abordarea ei o determină să folosească profesional acest material. Volumul ei e o încercare de a face acest lucru şi devine interesant şi din punctul de vedere al teoriei lecturii, pentru a observa cum aceasta revine asupra lui, cum își găsește drumul în ele și, practic, nivelurile la care ea stabileşte conexiuni în tot acest timp (declaraţia lui István Berszán). În procesul de reconstruire a trecutului, Gyimesi a evitat să cadă pradă acelor puncte de vedere pe care Securitatea le stabilise şi a încercat să împiedice Securitatea să hotărască ce ar trebui spus şi rememorat chiar şi la zeci de ani de la evenimente. Prin comentariile ei, Gyimesi a stabilit o legătură cu aceste rapoarte, le-a îmbogăţit cu informaţii suplimentare şi referinţe pentru interpretarea lor, în acest fel punând la îndoială şi setul de criterii aplicat acestor documente; acesta este un alt aspect al stabilirii unui raport între hermeneutică şi documente (declaraţia lui József Imre Balázs). Scopul deschis al lui Gyimesi cu această carte a fost de a lansa o piedică în calea uitării care cuprinsese societatea și care în cele din urmă elimină responsabilitatea din partea celor care susţin şi servesc dictatura. Şi nu în cele din urmă, aceasta încearcă să stârnească empatia cititorului faţă de cei care au fost cândva monitorizaţi şi hărţuiţi şi să facă generaţiile tinere care nu au cunoscut dictatura să înţeleagă gradul de “libertate” în trecut. Conform acesteia, dosarele nu sunt adecvate pentru a permite accesul la “adevărul” despre politia secretă ca instituţie. Limbajul lor e definit de imaginea ideologică părtinitoare, “oficială” a realității personajelor implicate (ofiţeri, colaboratori, informatori, etc.), “portretul robot” al persoanei vizate şi persoana în carne şi oase nu sunt identice (Cs. Gyimesi 2009).