Deși în 1990, în toiul revoluției, Sándor Balázs a „deconspirat” colaboratorii samizdatului în primul număr al revistei Korunk, publicând două dintre scrierile lor și evidențiind pe scurt activitatea lor ascunsă, acesta nu a putut publica Kiáltó Szó ca volum, pentru o perioadă mai lungă de timp. Lui Balázs i-a fost mult timp teamă că va fi acuzat de introducerea ilegală a materialelor imprimate din Ungaria, așadar a decis că va publica istoria Kiáltó Szó doar după ce atmosfera se va detensiona. În cartea sa, Balázs a ales exclusiv texte care ori au fost incluse în cele două ediții publicate, ori erau manuscrise aflate în posesia sa, care trebuiau să facă parte din cele șapte numere rămase nepublicate. Cu toate acestea, el nu a publicat acele scrieri care au fost destinate să apară în samizdatul Kiáltó Szó, și care au fost publicate de foștii colegi, într-o formă sau alta, după 1989. El definește genul cărții sale ca fiind o „rememorare susținută de documente”, această definiție incluzând și abordarea subiectivă a temelor, și obligația de a prezenta întâmplările fără părtinire. Volumul este împărțit în două părți. În ceea ce privește structura și conținutul, prima parte este reflectarea celui de-a doua, intitulată Documente, și care prezintă tematic, ignorând ordinea cronologică, articolele din Kiáltó Szó, care fie au fost tipărite, fie au fost multiplicate la o mașină de scris. În prima parte, după prezentarea genezei samizdatului, gândurile și explicațiile individuale referitoare la diferitele documente, surprind concepția de bază a redactorilor. Volumul, lansat în cursul anul 2006, fără doar și poate, a scos la iveală, pentru conștientizarea publică, ultima manifestare subterană semnificativă a disidenței maghiare transilvănene.