Colecția de Istorie Orală de la CNSAS (acronimul românesc al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității) este păstrată în cadrul Centrului de Istorie Orală Constantin Ticu Dumitrescu. Centrul a fost fondat în februarie 2010 ca parte a Departamentului de Programe Educaționale, la inițiativa lui Dragoș Petrescu, președinte al Colegiului CNSAS între 2010 și 2018. El a fost denumit după Constantin Ticu Dumitrescu (1928-2008), prizonier politic în timpul comunismului, fondator al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România în 1990 și președintele său până la moarte, forța motrice din spatele deschiderii dosarelor Securității, stabilirii legislației adecvate pentru accesul la aceste dosare și la instituția însărcinată să se ocupe de aceste dosare, și anume CNSAS, membru al colegiului CNSAS (2006-2008). Principalul scop al Centrului de Istorie Orală Constantin Ticu Dumitrescu este de a aduna mărturiile acelor persoane, care doresc să-și împărtășească experiența consultării dosarului personal sau cel al rudelor lor, pe care poliția secretă românească, Securitatea, le-a creat cu sau fără cunoștința lor. Inițiativa a dus la crearea unei arhive de istorie orală care conține, în prezent, 340 de interviuri înregistrate video. Interviurile au fost luate sistematic numai după înființarea Centrului de Istorie Orală, cu scopul clar de a crea un corpus de surse alternative la dosarele poliției secrete. Cu toate acestea, câteva interviuri datează din perioada 2007-2010, când această activitate s-a desfășurat sporadic. Interviurile reprezintă un instrument foarte util pentru orice cercetător interesat de istoria comunismului românesc deoarece arată cum mecanismele de investigație și supraveghere ale Securității au funcționat în cazuri particulare și cum au evoluat ele în timp și în funcție de problemele în cauză. Mai mult, deoarece dosarele Securității nu oferă întotdeauna o imagine completă a evenimentelor, care au condus și au însoțit dezvoltarea investigației, mărturiile personale reprezintă o contribuție neprețuită, care completează lacunele din documentele oficiale. Mai presus de toate, aceste interviuri reprezintă experiența personală a victimelor sau a făptașilor și, implicit, o perspectivă diferită asupra acelorași evenimente decât cea a Securității.
Acordarea interviului este precedată de mai mulți pași. În sala de lectură a CNSAS există mai multe mesaje informative despre existența Centrului de Istorie Orală și despre dorința cercetătorilor săi de a asculta povestile personale ale celor care au fost cercetați sau persecutați sau cooptați de fosta Securitate.În marea majoritate a cazurilor, cercetătorii Centrului sunt contactați de persoanele care, după ce și-au citit dosarele personale, doresc să-și împărtășească perspectiva și sentimentele lor despre ceea ce tocmai au aflat.Există, de asemenea, cazuri în care cercetătorii inițiază contactul, deoarece persoana în cauză este cunoscută pentru contactele sale anterioare cu Securitatea. După ce au convenit asupra detaliilor practice privind interviul, cercetătorul însărcinatat să ia interviul studiază dosarul.Interviul, care este înregistrat video, are loc la sediul CNSAS sau în orice locație și la o dată indicată de către intervievat. În cele mai multe cazuri, interviurile au loc la sediul CNSAS, unde dosarele personale aflate în discuție pot fi recitite și cercetate oricând în timpul discuției.Persoanele intervievate de către cercetătorii CNSAS se încadrează în mai multe categorii: foști deținuți politici, foști membri ai exilului anticomunist, disidenți și intelectuali critici (scriitori, pictori, muzicieni, actori), preoți, pastori, predicatori, turiști străini, doctoranzi sau lectori străini, autori de manifeste și scrieri anticomuniste, muncitori, studenți, elevi, ascultători și producători ai Radioului Europa Liberă, persoane care au fugit din țară, participanți la evenimentul care a dus la prăbușirea definitivă a regimului comunist în decembrie 1989, și chiar informatori sau ofițeri ai Securității.Categoria victimelor depășește, însă,numărul victimelor. Cei care sunt de acord să acorde interviul pot obține o copie a discuției lor înregistrate video cu cercetătorii CNSAS.
Interviul are o formă semi-structurată și intră în categoria interviului de tip povestea vieții. În consecință, intervievații sunt chestionați privind copilăria și familia lor, nivelul de studii, activitatea profesională, hobby-urile, implicarea socială și politică, despre relația cu regimul comunist, Militia sau Securitatea, despre anchetă, condamnare sau detenție în funcție de caz, despre experiența din timpul Revoluției din 1989 și despre conținutul dosarului personal.Toate aceste întrebări sunt menite să creioneze o imagine completă a persoanei intervievate, a împrejurărilor în care ea și-a manifestat opozițiasa față de regimul comunist, ce fel de opoziție a organizat împotriva regimului comunist, când ea sau el s-au întâlnit cu Securitatea și modul în care această întâlnire a fost o experiență care i-a schimbat viața și, în final, concluziile rezultate din citirea dosarelor personale.Cea mai importantă parte a interviurilor se concentrează asupra naturii opoziției celor intervievați, care a determinat intervenția poliției secrete. De exemplu, cei mai mulți dintre foștii deținuți politici se referă la convingerile lor politice solide, care au condus la încarcerarea lor și au justificat supravegherea și hărțuirea lor de către Securitate, chiar și după eliberarea lor din detenție.Membrii exilului și-au reamintit despre rolul lor în organizarea opoziției anticomuniste din Occident, care i-au adus în atenția nedorită a aceleiași poliții secrete românești. Foștii disidenți și intelectuali critici (scriitori, pictori, muzicieni, actori) au vorbit despre cenzură, despre mijloacele de evitare a sa, despre tipul lor de opoziție culturală față de regimul comunist și întâlnirile cu Securitatea. Clericii au discutat despre rolul jucat de religie în organizarea rezistenței împotriva politicilor ateiste ale regimului comunist român și a presiunii la care au fost supuși de către Securitate, care a dorit să strângă informații despre enoriași și despre legăturile lor cu Occidentul.Tinerii din perioada comunismului își amintesc cum au găsit în muzica străină difuzată de posturile de radio occidentale, cum ar fi Radio Europa Liberă, instrumentul perfectde a rezista îndoctrinării regimului comunist. În cele din urmă, interviurile cu foștii informatori și ofițeri ai Securității s-au axat pe motivele colaborării cu poliția secretă și contribuția lor la sprijinirea acțiunilor sale îndreptate împotriva membrilor familiei, prietenilor sau colegilor lor aflați sub supraveghere. În ceea ce privește evoluția colecției, statisticile arhivei Centrului de Istorie Orală sunt următoarele: 2007 - 1 interviu, 2008 - 7 interviuri, 2009 - 37 de interviuri. După stabilirea cadrului formal pentru colectarea interviurilor în 2010, un număr record de 167 de interviuri au fost luate de către cercetătorii CNSAS. Cu toate acestea, numărul a scăzut în următorii ani pe măsură ce numărul celor care au cerut să-șiexamineze dosare a scăzut. Statisticile sunt următoarele: 2011 - 53 interviuri, 2012 - 38 interviuri, 2013 - 11 interviuri, 2014 - 5 interviuri, 2015 - 4 interviuri, 2016 - 9 interviuri, 2017 - 8 interviuri.