Colecția Mihnea Berindei de la Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale ale României cuprinde cea mai mare parte a arhivei personale a fondatorului, acumulată în timpul emigrației sale, când Berindei a devenit unul dintre cei mai activi și mai eficienți reprezentanți ai comunității românești din exil din Franța. O parte a arhivei personale a lui Berindei este păstrată în prezent la Bibliothèque de Documentation Internationale Contemporaine din Nanterre (lângă Paris, Franța). El a donat aceste documente instituției sus-menționate la sfârșitul anilor 2000. Aceste materiale includ câteva surse importante privind activitatea exilului românesc (de exemplu, copii ale numeroaselor scrisori pe care unii cetățeni români le trimiteau la Radio Europa Liberă în anii 1980). Aceste scrisori oferă o imagine complexă a societății comuniste din România, aflate la vârful crizei sale sistemice. Majoritatea acestor scrisori, în urma unui proces riguros de selecție, au fost publicate de către Mihnea Berindei și fostul disident român Gabriel Andreescu, în două mari volume, și au fost astfel puse la dispoziția unui public mai larg (Ultimul deceniu comunist: Scrisori către Radio Europa Liberă), Iași, Polirom, 2010-2014. Materialele depozitate la arhivele regionale din Iași cuprind, de fapt, restul arhivei lui Mihnea Berindei, care încă nu este publicată și este acum în curs de catalogare și inventariere. Arhiva este compusă din două donații mari făcute de fondator în 2013 și 2016, care însumează douăzeci și două de cutii de format mare, conținând diverse documente, lucrări și note personale. Trebuie totuși remarcat faptul că nu toate aceste materiale sunt legate de perioada comunistă din istoria României sau de activitățile exilului românesc. Aproximativ jumătate din aceste surse se referă la preocupările academice ale lui Berindei din domeniul studiilor otomane. Prin urmare, prezenta colecție se bazează pe o selecție a materialelor fondatorului său, care sunt relevante în mod direct pentru diferitele forme de opoziție anti-regim din România lui Ceaușescu.
Materialele din cuprinsul colecției reflectă principalele interese și activități ale fondatorului său, care a jucat un rol foarte important în calitate de activist civic și intelectual public în cadrul comunității românești din exil, în special între 1977 și 1989. O primă categorie importantă de documente este legată de implicarea lui Berindei în asistența și sprijinul public acordate mișcării încă destul de firave, dar tot mai vizibile, a disidenței din România. Interesul său inițial față de activitățile anti-regim din România a fost provocat de acțiunile curajoase ale lui Paul Goma și ale „Mișcării Goma”, inițiată de confruntarea deschisă a acestui scriitor cu regimul comunist. Începând din februarie 1977, Berindei a devenit implicat direct în diverse activități menite să susțină și să facă publică situația extrem de dificilă a disidenților români, prin diverse campanii de presă, acțiuni publice, dar și implicare personală. Colecția conține un șir de dosare detaliate care conțin informații despre cazurile specifice ale celor mai importanți disidenți români sau oponenți ai regimului, de exemplu: Doina Cornea, Dorin Tudoran, Gheorghe Ursu, Radu Filipescu, Vasile Paraschiv, Mihai Botez, Gabriel Andreescu etc. Două exemple în acest sens sunt deosebit de relevante datorită contribuției și implicării personale a lui Mihnea Berindei în aceste cazuri. Primul exemplu se referă la cazul Doinei Cornea, probabil cel mai cunoscut disident român din anii 1980. Cornea, o profesoară de franceză la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și-a inițiat activitatea de disidență la începutul anilor 1980, când a trimis o serie de scrisori de protest la Radio Europa Liberă, denunțând politicile regimului și criza morală a societății românești. Ea percepea această criză nu doar din punct de vedere material, ci și ca o criză spirituală. În opinia ei, poporul român era „hrănit doar cu lozinci”, fiind preocupat mai degrabă de valorile materiale decât de valorile spirituale, pe care Cornea le definea drept cele care ar putea genera „inteligență, etică, cultură, libertate și responsabilitate”. Mihnea Berindei a urmărit îndeaproape acțiunile anti-regim ale Doinei Cornea, precum și persecutarea ei de către autorități, organizând campanii eficiente de presă pentru a alerta opinia publică occidentală asupra situației sale tot mai grave, precum și asupra măsurilor din ce în ce mai represive ale regimului Ceaușescu. Împreună cu fiica Doinei Cornea, Ariadna Combes, care locuia în Franța, Berindei a contribuit, de asemenea, la prezentarea cazului respectiv drept un exemplu flagrant de încălcare a drepturilor omului în România. Un alt caz important și cu impact a fost cel al inginerului Gheorghe Ursu, care a fost arestat de Securitate în ianuarie 1985, după ce a fost denunțat de câțiva colegi de serviciu pentru opiniile sale anti-regim, pe care le exprimase în jurnalul său personal. După ce a fost bătut în mod bestial și torturat de către ofițerii Securității în timpul aflării sale în detenție, Ursu a decedat câteva luni mai târziu. Soarta lui Ursu reprezintă unul dintre cele mai tragice cazuri în rândul victimelor regimului Ceaușescu. Ca și în cazul Doinei Cornea, Berindei a fost implicat plenar în eforturile comunității românești din exil de a monitoriza soarta lui Ursu și de a-l susține pe el personal și familia sa. Moartea lui Gheorghe Ursu a avut un impact puternic asupra lui Berindei personal, care a perceput acest lucru ca pe un eșec personal dureros al eforturilor sale de a-i sprijini pe disidenți și ca unul dintre cele mai mari regrete legate de campaniile sale de ajutorare a disidenței românești. Aceste dosare conțin scrisori personale ale disidenților, texte trimise de ei către Europa Liberă sau publicate în reviste apărute în exil, corespondența lui Berindei cu diferite instituții și organizații pentru apărarea drepturilor omului, materiale biografice de sinteză și alte documente similare. Această categorie cuprinde, de asemenea, diverse programe politice și manifeste ale organizațiilor anti-comuniste clandestine, care au devenit tot mai vizibile în România (deși având un impact social minim) începând cu mijlocul anilor 1980. Printre exemplele relevante ar fi Acțiunea Democratică Română sau Frontul Salvării Naționale (septembrie 1989, a nu se confunda cu numele mult mai faimosului său „succesor” din decembrie 1989).
O altă direcție distinctă a activităților lui Mihnea Beridei, dar aproapiată de cea de mai sus, reflectată în materialele acestei colecții, se referă la abuzurile și încălcarea drepturilor omului din România și din alte țări ale blocului socialist. Având funcția de vice-președinte și purtător de cuvânt al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului din România, Berindei a fost deosebit de preocupat de încălcarea flagrantă a drepturilor omului în țara sa natală. El a primit și a păstrat zeci de scrisori din partea cetățenilor români obișnuiți, care raportau și povesteau diverse abuzuri comise împotriva drepturilor omului, care îi afectau personal sau îi prieau pe cunoscuții sau rudele lor. De asemenea, Berindei a fost în contact permanent cu organizațiile internaționale pentru protecția drepturilor omului (de exemplu, Amnesty International, Helsinki Watch, Human Rights Watch), pentru care a redactat rapoarte analitice și a furnizat materiale informative privind realitățile românești. Mihnea Berindei a fost, de asemenea, destul de activ în sfera publică, participând periodic la diverse conferințe, seminarii, audieri publice, ținând prelegeri și depunând mărturii în fața mai multor comisii și instituții franceze și europene privind înrăutățirea situației drepturilor omului din România lui Ceaușescu (de exemplu, la audierile din Parlamentul European pe tema realităților din România, din februarie 1989). Transcrierile sau versiunile scrise de mână ale acestor materiale fac de asemenea parte din prezenta colecție. El a fost unul dintre puținii exilați români sensibili la problema „minorităților naționale” din România. Berindei și-a exprimat public solidaritatea față de comunitatea maghiară la sfârșitul anilor 1980. El a fost, de asemenea, preocupat de problema disidenței religioase și a represiunii statului român împotriva libertăților religioase, documentând politicile oficiale, dar și situația comunităților neo-protestante aflate sub dominația regimului ceaușist. Două exemple concrete ar putea ilustra mai bine aceste preocupări. În primul rând, Berindei a fost unul dintre cei mai activi participanți și susținători ai campaniei de solidaritate inițiate în Occident pentru a protesta împotriva distrugerii satelor de către regimul Ceaușescu (cunoscută sub numele de Opération Villages Roumains). Preocuparea sa față de campania din ce în ce mai irațională și delirantă de „sistematizare”, decretată de Ceaușescu după 1977, datează de la începutul anilor 1980, concentrându-se inițial asupra distrugerii unor întregi cartiere din București pentru a face loc proiectului grandios al lui Ceaușescu de reconstrucție urbană. Cu toate acestea, rolul lui Berindei ca persoană publică a fost mult mai important în legătură cu proiectele regimului de „raționalizare” a spațiului rural. El a fost un susținător entuziast al campaniei de „adopție” a satelor românești, inițiată în Belgia și Franța, prin intermediul căreia comune rurale și urbane occidentale „adoptau” anumite localități din România pentru a preveni distrugerea lor. Colecția cuprinde numeroase materiale referitoare la această acțiune. Cel de-al doilea exemplu este dosarul extins privind psihiatria punitivă din România, pe care Berindei l-a adunat la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980 în legătură cu interesul său față de practicile represive ale regimului, în general, și, în special, față de cazul lui Vasile Paraschiv. În această acțiune, Berindei a cooperat strâns cu distinsul psihiatru român, devenit disident, Ion Vianu, și cu Paraschiv însuși. Dosarul respectiv conține informații valoroase despre câteva cazuri mai puțin cunoscute de cetățeni români încarcerați în spitale psihiatrice (de exemplu, cazurile lui Neagu Vulcănescu, Traian Anderea, Paulina Cătănescu, Ștefan Toia etc.). Dosarul conține și informații substanțiale privind anumite practici represive similare aplicate în URSS și în alte țări socialiste. Câteva documente se referă la condamnarea internațională a unor astfel de practici (în special, este vorba despre rezoluția Congresului Internațional de Psihiatrie din Honolulu, din septembrie 1977).
O a treia categorie de materiale incluse în prezenta colecție se referă la diverse rapoarte periodice (situation reports) și analitico-sintetice (background reports) elaborate de către Departamentul de Cercetare (Research Division) a Radio Europa Liberă, fiind în special axate pe cazul românesc. Deși nu a fost angajat în mod oficial la Europa Liberă, Mihnea Berindei a avut o strânsă legătură cu mai multe persoane care lucrau la serviciul de limba română al postului de radio Europa Liberă, în special cu Vlad Georgescu, Mihai Dim. Sturdza și Michael Shafir. El primea în mod regulat nu numai transcrierile unor emisiuni, ci și rapoartele periodice și sintetice întocmite de către departamentul de cercetare a acestui post de radio (inclusiv, printre altele, texte analitice semnate de Michael Shafir și Vladimir Socor). Deși aceste materiale sunt accesibile la Open Society Archives din Budapesta, colecția Mihnea Berindei include un eșantion reprezentativ al acestor rapoarte, care acoperă aproape în întregime perioada cuprinsă între sfârșitul anilor 1970 și decembrie 1989, dar și pe cea ulterioară (începutul anilor 1990 este, de asemenea, foarte bine reprezentat). Singurele colecții comparabile de pe teritoriul României, care conțin o selecție bogată de materiale ale Radio Europa Liberă, sunt cele ale lui Michael Shafir, aflată la Biblioteca Județeană din Cluj-Napoca (link), și Anneli Ute Gabanyi, aflată în prezent la Arhivele Naționale din București. Prin urmare, valoarea acestor materiale pentru cercetătorii români este incontestabilă.
Colecția Mihnea Berindei evidențiază rolul fondatorului său drept un membru crucial al comunității românești din exil din Franța, în special în faza activă a angajamentului său civic și politic din perioada 1977-1989. Berindei a fost implicat în sprijinirea disidenților români persecutați de regimul Ceaușescu, dar a devenit și o importantă figură intermediară între mișcarea românească de opoziție și presa, opinia publică și instituțiile politice din Occident. Arhiva sa personală reprezintă o perspectivă unică asupra dinamicii mișcării de opoziție din România, încă slabă, dar tot mai vizibilă și mai vocală. Această colecție subliniază și rolul exilului în susținerea și propagarea acțiunilor și viziunilor disidenței românești. După 1977, Mihnea Berindei a devenit un important activist civic, intelectual public și autor prolific. El și-a dedicat timpul și energia pentru a se opune, din exil, practicilor represive ale regimului comunist român și abuzurilor comise împotriva drepturilor omului în țara sa. Această colecție este o mărturie valoroasă a evoluției și a succesului relativ al acestei lupte.
