Colecţia Ad-hoc Aktionsgruppe Banat reprezintă un exemplu rar de opoziţie culturală în România comunistă cu un fundament ideologic în filosofia neo-marxistă. Grupul literar Aktionsgruppe Banat (Grupul de Acţiune Banat) a creat în prima parte a anilor 1970, sub influenţa literaturii aşa-zisului „Grup de la Viena” şi a filosofiei Școlii de la Frankfurt, o literatură care propune o critică a „socialismului real existent” din România bazată pe fundamente neo-marxiste (Bahro 1978).
Literatura şi stilul lor de viaţă de viaţă nonconformist au atras atenţia Securităţii, care între anii 1974 şi 1975 a deschis dosare de urmărire informativă privind majoritatea membrilor grupului (deşi în unele cazuri, precum William Totok, activitatea de supraveghere a început mai devreme în forme mai puţin intense). După arestarea celor trei membri ai grupului (William Totok, Richard Wagner şi Gerhard Ortinau) în octombrie 1975, Securitatea a creat şi dosare penale pe numele lor. Aceste dosare, create de poliţia secretă în timpul supravegherii informative sau ca rezultat al acţiunilor represive, cuprind două tipuri de piese: (1) acele documente confiscate de Securitate de la membrii grupului, precum manuscrise, publicaţii, corespondenţă şi fotografii (2) documente create de poliţia secretă privind activitatea lor culturală, pe care autorităţile comuniste a perceput-o ca fiind periculoasă din cauza criticii la adresa regimului Ceauşescu. În mod paradoxal, deşi reflectă caracterul represiv al regimului în privinţa intelectualităţii nonconformiste şi perspectiva puternic ideologizată a Securităţii, aceste dosare reprezintă astăzi un valoros patrimoniu cultural. Poliţia secretă a adunat şi a arhivat un mare număr de artefacte culturale create de Aktionsgruppe Banat, în unele cazuri acestea fiind singurele exemplare păstrate ale unora dintre operele lor literare. În plus, deşi documentele create de Securitate şi de informatorii ei oglindesc intruziunea abuzivă în viaţa privată a celor vizaţi, acestea reprezintă, în acelaşi timp, o sursă istorică valoroasă pentru cercetarea activităţii culturale a Aktionsgruppe Banat. Spre deosebire de majoritatea grupurilor prezente în dosarele Securităţii (mai ales cele din anii 1950 şi de la începutul anilor 1960), care erau de fapt artificial create de Securitate în vederea acuzării membrilor lor de uneltire împotriva regimului, Aktionsgruppe Banat a fost un grup care chiar a existat în realitate şi a avut un program ideologic coerent.
În decursul începutului anilor 1970, Albert Bohn, Rolf Bossert, Werner Kremm, Johann Lippet, Gerhard Ortinau, Anton Sterbling, William Totok, Richard Wagner şi Ernest Wichner, tineri scriitori germani din România, s-au adunat să discute şi să creeze literatură într-o atmosferă intelectuală nonconformistă. Nonconformismul grupului de tineri scriitori denumit Aktionsgruppe Banat s-a manifestat nu doar prin felul în care aceştia concepeau literatura, ci şi prin stilul lor de viaţă, marcat de spiritul revoltelor studenţeşti din Occident din 1968 (Petrescu 2015, 183).
Publicarea în aprilie 1972 în ziarul local de limbă germană Neue Banater Zeitung a dezbaterilor de la masa rotundă intitulată „La început a fost dialogul” (Am Anfang war das Gespräch), care a definit programul lor ideologic şi estetic, poate fi considerat ca moment al lansării oficiale a grupului (Wichner 2012, 431–432). Unii dintre membrii săi s-au cunoscut înainte de 1972 şi au avut un debut literar timpuriu în presa locală de limbă germană. Majoritatea au urmat cursurile Facultăţii de Filologie de la Universitatea din Timişoara şi aveau în acea perioadă între 17 şi 21 de ani. Întâlnirile lor aveau loc în cadrul instituţional al cercului studenţesc Universitas, care era organizat sub auspiciile ziarului local Neue Banater Zeitung. Literatura acestui grup de tineri scriitori era sub influenţa operei lui Bertolt Brecht şi a scriitorilor „Grupului de la Viena” (die Wiener Gruppe), o mişcare literară în Austria post-belică inspirată de dadaism, suprarealism şi filosofia limbajului, care a promovat o aşa-zisă „poezie concretă” (Stoehr 2001, 304; Thiers 2016, 67). De asemenea, filozofii neo-marxişti, precum Walter Benjamin şi Herbert Marcuse, au exercitat o influenţă puternică asupra activităţii literare a membrilor Aktionsgruppe Banat (Wichner 2013, 6). Fundamentul neo-marxist al operei lor literare a individualizat grupul în peisajul cultural românesc al epocii. Aceştia percepeau literatura ca având un rol activ în societate şi au propus prin operele lor o viziune critică pornind de la convingerile lor de stânga. În opinia lui Werner Kremm, membrii Aktionsgruppe Banat au refuzat să scrie în maniera conformistă a literaturii promovate oficial. Iar Ernest Wichner consideră că literatura promovată de Aktionsgruppe Banat avea menirea „să trezească şi să zgudie din ţâţâni tot ce era prăfuit, vechi şi încremenit din punct de vedere ideologic” (Wichner 2013, 6). De asemenea, membrii Aktionsgruppe Banat credeau că activitatea lor culturală poate contribui la reformarea „socialismul real existent” (Bahro 1978; Interviu cu William Totok).
Una dintre preocupările lor principale a fost să lupte pentru o mai mare libertate de expresie în mediul literar în care activau. În această privinţă, aceştia au încercat să împingă limitele cenzurii prin afişarea unui comportament nonconformist şi prin propunerea spre publicare a unor texte care erau în contradicţie cu politicile culturale oficiale. După a scris privind retrospectiv Ernest Wichner, Aktionsgruppe Banat a avut o influenţă puternică asupra tineretului cu care a interacţionat: “Acest grup a creat și un climat spiritual diferit în cercurile altor tineri din Timișoara, fapt care i-a făcut pe foarte mulţi să mediteze la propriul proiect de viaţă, să se emancipeze faţă de autorităţile universitare sau de stat, să gândească cu propriul cap și să ia în serios rezultatele propriilor gânduri” (Wichner 2013, 8). O altă trăsătură care individualizează grupul a fost practica redactării în colectiv a unor texte literare. Astfel, deşi multe dintre lucrărilor lor au fost create de autori individuali, altele au drept autor Aktionsgruppe Banat.
Grupul a fost denumit Aktionsgruppe Banat în 1972 de către Horst Weber, redactor şef al ziarului de limbă germană Die Woche (May 2018). Membrii săi şi-au asumat această identitate deoarece sublinia spiritul activ şi implicarea în schimbarea realităţii sociale prin literatură (Wichner 2013, 7). Faptul că grupul şi-a asumat şi o identitate regională era în contradicţie cu politica culturală oficială a epocii, care promova omogenizarea etnică şi culturală. Totuşi, aceştia doreau să evite limitarea publicului lor doar la comunitatea germanilor din România şi au promovat o literatură în acord cu tendinţele culturale din Europa acelei epoci.
În opinia lui Gerhardt Csejka, redactor şef la revista culturală Neue Literatur, strategia Aktionsgruppe Banat, concepută mai ales de Richard Wagner, liderul grupului, a fost să întreprindă o activitate culturală şi să organizeze întâlniri în mod deschis, deoarece aceştia considerau că fundamentele lor ideologice nu erau în contradicţie cu ideologia oficială. Totuşi, regimul comunist din România s-a reorientat în anii 1960 către naţionalism, iar componenta marxist-leninistă a discursului oficial a devenit secundară. În acelaşi timp, felul în care tinerii scriitori concepeau marxismul, sub influenţa neo-marxiştilor occidentali, era în contradicţie cu viziunea dogmatică asupra marxismului a ideologiei oficiale a PCR (Iorgulescu 2006, 418).
Aktionsgruppe Banat a fost lansat în timpul scurtei perioade de „relaxare atent controlată” din România de la sfârşitul anilor 1960 şi începutul anilor 1970, cu reverberaţii până la mijlocul anilor 1970 (D. Petrescu 2010, 15). Această perioadă de relativă liberalizare a fost caracterizată de reluarea legăturilor cu Occidentul, care a permis ca produsele culturale occidentale, precum publicaţii şi discuri de vinil cu muzică pop şi rock, să fie accesibile consumatorilor români. De asemenea, în acei ani, instituţiile culturale s-au bucurat de o mai mare autonomie în raport cu factorii politici, iar cenzura a fost mai puţin strictă. Această liberalizare explică cum au reuşit membrii Aktionsgruppe Banat să publice unele dintre lucrările lor nonconformiste. Spre exemplu, colajul de texte publicat în revista culturală Neue Literatur în 1974 conţinea jocuri de cuvinte, care criticau de fapt în subtext dictatura lui Ceauşescu, cenzura sau limba de lemn a epocii. Deşi multe dintre lucrările lor conţineau o critică subtilă a societăţii româneşti din epoca Ceauşescu, Aktionsgruppe Banat nu a avut ca scop să se opună făţiş regimului, iar membrii grupului nu s-au considerat disidenţi (Petrescu 2015, 131).
Tezele din iulie 1971 au produs o turnură în politicile culturale ale regimului în anii 1970. Această schimbare de direcţie a însemnat o revenire la practicile staliniste, la un control mai puternic al politicului asupra instituţiilor culturale şi la o cenzură mai strictă. În acest context, activitatea Aktionsgruppe Banat a atras atenţia Securităţii după câteva note informative furnizate în anii 1973 şi 1974 de către informatori din acelaşi mediu cultural. Aceste note au oferit poliţiei secrete analize bine documentate ale textelor grupului şi au explicat înţelesurile critice ascunse, precum şi ironiile la adresa regimului Ceauşescu (ACNSAS, I 210 845, vol. 2, 1–15). Notele informative au descris în detaliu discuţiile din timpul întâlnirilor grupului, precum şi reprezentaţiile publice, reacţia publicului, precum şi atmosfera creată în jurul tinerilor scriitori. Deoarece notele proveneau din mediul literar de limbă germană din Timişoara, acestea conţin o interpretare complexă a lucrărilor literare ale grupului în direcţia acuzaţiilor pe care Securitatea dorea să le susţină.
Poliţia secretă a considerat că membrii Aktionsgruppe Banat afişau convingeri marxiste doar pentru a-şi masca activităţile subversive. De fapt, angajaţii Securității aveau cunoştinţe atât de limitate de marxism, încât nu erau capabili să evalueze autenticitatea convingerilor membrilor grupului. Datorită fundamentelor ideologice complexe, a criticii subtile pe care o făceau, precum şi a faptului că aceste texte erau scrise în germană, cazul Aktionsgruppe Banat a reprezentat o adevărată provocare pentru Securitate. De asemenea, cazul ilustrează foarte bine limitele relativei liberalizări şi graduala sa reducere în contextul turnurii luate de politicile culturale ale regimului Ceauşescu.
De la mijlocul anilor 1970 până la sfârşitul anilor 1980, membrii Aktionsgruppe Banat au primit o atenţie deosebită din partea Securităţii, care a deschis aşa-zise dosare de urmărire informativă pentru majoritatea membrilor grupului. Pe lângă documente privind comunicarea instituţională internă a Securităţii, note informative şi transcrieri ale înregistrărilor convorbirilor private, aceste dosare cuprind, de asemenea, documente originale precum manuscrise literare, scrisori, fotografii, extrase din ziarele epocii şi din presa culturală, precum şi copii ale acestora. Dosarele de urmărire informativă reprezintă cea mai mare parte a colecţiei ad-hoc Aktionsgruppe Banat. Aceste dosare reflectă logica funcţionării poliţiei secrete din România comunistă. După cum a subliniat Katherine Verdery, Securitatea, atunci când desfăşura acţiuni privind o persoană şi îi evalua poziţia faţă de regim, acorda o mare atenţie reţelei sale sociale (Verdery 2014, 187). Această reţea socială juca un rol cheie în evaluarea atât a periculozităţii celor supravegheaţi, cât şi a potenţialului celor care urmau a fi ţinta unor racolări ca informatori. Caracteristicile reţelei sociale, precum şi interacţiunea persoanei cu aceasta, determinau în ochii Securităţii capacitatea sa de a accesa informaţii valoroase, de a influenţa persoane sau de a coagula solidarizări împotriva regimului. Privind acest ultim aspect, Securitatea nu a fost capabilă să rupă solidaritatea dintre membrii Aktionsgruppe Banat, deşi poliţia secretă a încercat să îi transforme pe unii dintre ei în informatori cheie (Petrescu 2015, 132).
Urmând aceste reţele de relaţii personale între membrii grupului şi simpatizanţi, Securitatea a dezvoltat dosare de urmărire informativă, care erau strâns legate unul de altul. Aceste dosare reflectă percepţiile şi acţiunile Securităţii asupra membrilor Aktionsgruppe Banat. Securitatea a adunat şi arhivat mai ales acele documente pe care le-a perceput ca fiind dovezi ale activităţii subversive a grupului, urmând o viziune profund ideologizată asupra societăţii şi indivizilor. Ca urmare, aceste documente tind să suprasolicite caracterul opozant al activităţii lor şi să sublinieze doar acele aspecte percepute ca fiind periculoase pentru securitatea regimului. Acest fenomen este efectul unei contradicţii interne a activităţii Securităţii, din moment ce activitatea poliţiei secrete „era menită simultan să adune informaţii factuale despre indivizi (prin supraveghere, înregistrarea convorbirilor, etc.) şi în acelaşi timp să integreze aceste date factuale în adevărul ideologic (care presupunea să se decidă cine este spion, trădător, etc., pe baza ideologiei” (Poenaru 2013, 117).
Pe lângă dosarele de urmărire informativă, colecţia ad-hoc Aktionsgruppe Banat cuprinde aşa-zisele dosare penale privind membrii grupului arestaţi în 1975. Dosarele penale sunt rezultatul anchetelor privind cei arestaţi din motive politice. După adunarea unei cantităţi impresionante de informaţii despre activitatea Aktionsgruppe Banat, poliţia secretă a arestat în octombrie 1975 trei membri ai grupului (William Totok, Richard Wagner, Gerhard Ortinau) şi pe criticul literar Gerhardt Csejka, care a jucat un rol important în promovarea tinerilor scriitori (Wichner 2013, 7). Dosarele penale ale celor trei membri arestaţi cuprind documente privind comunicarea internă a Securităţii, procese verbale ale interogatoriilor, mandate de arestare, mandate de percheziţie, precum şi diverse documente confiscate de la cei arestaţi pentru a susţine acuzarea. În intervalul iulie-octombrie 1975, casele unor membri ai grupului au fost atent percheziţionate de către Securitate, care a confiscat un număr mare de manuscrise, scrisori, casete audio cu înregistrări ale reprezentaţiilor grupului, precum şi publicaţii. După o săptămână de interogatorii la sediul Securităţii din Timişoara, cei arestaţi au fost eliberaţi deoarece elita locală de partid dorea să evite protestele internaţionale, pe care le-ar fi putut cauza condamnarea unor scriitori din motive politice (Totok 2001, 47–48).
Ulterior, William Totok a făcut o serie de plângeri oficiale despre confiscarea abuzivă a manuscriselor sale, care au fost ridicate de poliţia secretă de la domiciliul părinţilor săi, fără a fi menţionate în procesul verbal de percheziţie. Totok a primit înapoi cea mai mare parte a acestor documente în 1977 (Totok 2001, 88–89). Oricum, multe dintre aceste documente originale confiscate în 1975 de la membrii grupului, traducerea lor în română, precum şi copii ale originalelor sunt încă parte a colecţiei ad-hoc Aktionsgruppe Banat. După 1989, dosarele create de poliţia secretă privind activitatea Aktionsgruppe Banat au fost moştenite de SRI (Serviciul Român de Informaţii), succesorul Securităţii. Legea nr. 187 din 1999 a fondat CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii), instituţia care a fost însărcinată cu implementarea unor măsuri de justiţie de tranziţie, inclusiv accesul cetăţenilor la dosarele Securităţii. De la fondarea sa, CNSAS a primit gradual în custodie de la SRI dosarele create de fosta poliţie secretă. Dosarele Securităţii privind Aktionsgruppe Banat au fost accesate atât de membrii grupului, cât şi de cercetători. Documente din aceste dosare au fost publicate on line de William Totok, iar unele dintre aceste materiale au fost prezentate publicului în expoziţii, care au avut ca temă activitatea Aktionsgruppe Banat.
