Spre deosebire de alte colecții, Colecția Manuscrise Confiscate de la CNSAS nu a fost constituit de către cei care au creat piesele conținute sau de către colecționari care prețuiau obiectele colecționate, ci de către poliția secretă comunistă din România, Securitatea. Fondul include piese confiscate de la proprietarii lor de drept. Cele mai multe confiscări se făceau în timpul perchizițiilor domiciliare, dar unele manuscrise au fost și subtilizate de la proprietarii lor cu ajutorul unor colaboratori ai poliției secrete. Prin urmare, colecția a servit de la bun început unui alt scop decât acela de a salva de la distrugere sau uitare opere literare sau obiecte de artă valoroase. Scopul a fost acela de a pune stăpânire pe materiale care puteau conține opinii critice asupra regimului comunist și de a le împiedica în acest mod circulația. Mai precis, colecția conține manuscrise nepublicate ale unor opere literare, jurnale, scrieri cu caracter memorialistic, corespondență, cărți sau publicații interzise, scrisori deschise de protest, pe care Securitatea le-a confiscat de la supraviețuitori ai persecuției staliniste, activiști pentru drepturile omului, preoți sau teologi, scriitori nonconformiști sau chiar de la persoane care erau în general conformiste, dare care au intrat în vizorul Securității la un moment dat. Proprietarii inițiali nu se încadrează într-o categorie clară, nici chiar dacă se ia în considerare relația problematică pe care o aveau cu regimul comunist. Printre aceștia se află disidenți proemineți, precum scriitorul Paul Goma, alături de persoane despre care nu se știe să fi luat poziție împotriva regimului, dar care au fost probabil supravegheate pentru că au existat suspiciuni asupra lor la un moment dat.
În urma studierii acestei colectii se pot trage concluzii importante. Aceste concluzii se referă însă mai mult la accepțiunea dată de colecționar, respectiv poliția secretă comunistă, asupra limitelor dintre tolerat și interzis, decât asupra activităților opoziționiste ale creatorilor pieselor conținute. După cum se știe, poliția secretă nu a fost implicată în nicio activitate de opoziție față de regimul comunist (deşi, conform zvonurilor care circulă în România, Securitatea ar fi organizat Revoluția din 1989). Dimpotrivă, Securitatea a fost un pilon instituțional al dictaturii, însărcinat cu supravegherea populației și cu suprimarea oricărei activități de opoziție. Prin urmare, fondul de manuscrise confiscate de Securitate arată că limitele dintre tolerat și înterzis se schimbau în funcție de contextul politic, precum și faptul că ele depindeau direct de indivizii care impuneau aceste limite, adică de ofițerii însărcinați cu perchezițiile la domiciliu. Acest lucru se poate vedea chiar din conținutul eclectic al acestei colecții. Unele materiale au într-adevăr un conținut care contravine sistemului de valori impus de regimul comunist, precum sunt piesele remarcabile incluse în acest registru electronic, pe când altele erau de fapt inofensive, dar au fost catalogate ca periculoase de către indivizi incapabili să le evalueze. Din conținutul acestei colecții ne putem da seama că materialele confiscate erau selectate conform unor criterii foarte vagi și generale: (1) note scrise de mână, scrisori sau manuscrise; (2) publicații din perioada de dinaintea regimului comunist, mai ales cele care erau catalogate drept “secrete” în bibliotecile publice; (3) publicații în limbi străine, mai ales apărute în Occident.
Merită subliniat faptul că printre aceste manuscrise diverse confiscate de poliţia secretă există câteva care aparţin unor persoane sau grupuri legate de Biserica Ortodoxă Română, dar care aveau vederi diferite de cele ale ierarhiei Bisericii, care s-a dovedit obedientă faţă de regimul comunist şi nu a protestat nici atunci când regimul Ceauşescu a început să demoleze biserici. Dintre gânditorii creştini care s-au angajat în diverse forme de rezistenţă față de ateismul promovat de regim, dar şi faţă de colaboraţionismul ierarhiei bisericeşti, trebuie amintiţi cei care au înfiinţat gruparea religioasă clandestină Rugul Aprins. Colecţia Manuscrise Confiscate de la CNSAS include, printre altele, un document esenţial al acestui grup, şi anume, un document de 27 de pagni, dactilografiat, intitulat “Imn acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu”. Deşi manuscrisul nu este semnat, autorul probabil al acestuia este jurnalistul, poetul și monahul Alexandru Teodorescu, unul dintre membrii fondatorii grupării religioase Rugul Aprins. Manuscrisul conţine un set de rugăciuni zilnice pentru uzul membrilor acestui grup care includea teologi, preoți și intelectuali care încercau să găsească în reînnoirea practicilor religioase ale Bisericii Ortodoxe un refugiu în fața ateismului regimului comunist. O primă versiune a rugăciunilor datează din 1948, din perioada cea mai timpurie din istoria acestui grup. Documentul confiscat reprezintă o versiune adăugită din 1958, anul în care Securitatea a dizolvat grupul și i-a trimis în închisoare pe membrii săi cei mai importanți, inclusiv pe autorul acestor rugăciuni. Probabil că manuscrisul a fost sechestrat cu această ocazie. Cele două piese remarcabile ale acestei colecţii ilustrează formele de rezistenţă practicate de preoţi din sânul Bisericii Ortodoxe Române, precum Gheorghe Calciu-Dumitreasa, care a criticat demolarea bisericilor în predicile sale şi a fost închis pentru aceasta, şi de persoane laice care s-au apropiat de Credinţa Ortodoxă în închisoare, precum Nicolae Steinhardt, un intelectual de prim rang de origine evreiască. Steinhardt este cunoscut în principal pentru testamentul său literar, de fapt, un volum autobiografic care este centrat pe experiența convertirii la ortodoxie în timpul detenției suferite sub comunism din motive politice. Publicat abia după 1989 sub numele de Jurnalul fericirii, această carte subliniază ideea de “rezistență prin cultură” împotriva sistemului de valori impus de regimul comunist din România.
Alături de manuscrisele confiscate de Securitate de la Paul Goma, iniţiatorul protestului colectiv împotriva încălcării drepturilor omului în România comunistă, această colecţie conţine manuscrise confiscate și de la alte persoane care au protestat împotriva diverselor abuzuri. Un exemplu în acest sens îl constituie documentul intitulat “Scrisoare fără adresant” de Ionel Cană, acesta fiind unul dintre cei care au aderat la Mişcarea Goma. Această scrisoare, redactată de mână cu semnătură olografă, are două pagini şi este datată octombrie 1978, ceea ce înseamnă că a fost scrisă de Ionel Cană după ce se alăturase mișcării pentru drepturile omului inițiată de Paul Goma prin semnarea scrisorii colective adresate reuniunii ulterioare a CSCE de la Belgrad din 1977, dar înainte de a iniția el însuși, alături de alți câțiva, în 1979, constituirea un sindicat liber în România. În ciuda faptului că ambele acțiuni au avut o durată de viață foarte scurtă, autoritățile comuniste au reacționat destul de violent împotriva unor astfel de ”provocări”. Nu este clar cui îi era adresată această scrisoare, dar pare să fi fost adresată către autoritățile comuniste pentru că, în final, autorul adresează o cerere de a obține o viză de ieșire pentru a merge într-o țară occidentală. Este însă semnificativ faptul că autorul folosește apelativul “domn,” ceea ce contravenea legii din 1977 privind modul corect de adresare, care stipula că singurul apelativ acceptat în spațiul public era cel de “tovarăș.” Scrisoarea denunță, de fapt, presiunile și abuzurile la care au fost supuși autorul și membrii familiei sale din momentul în care, în cursul anului 1975, a refuzat să depună jurământ de credință față de Republica Socialistă România. Cană menționează că aceste hărțuieli s-au intensificat după ce a aderat la mișcarea Goma, mergând până la a-l forța să se pensioneze anticipat pe caz de boală în baza unei expertize medicale false, care îl declara inapt de muncă. Din acest motiv, Cană cerea permisiunea de a călători în străinătate, unde ar fi avut posibilitatea de a se supune unei alte expertize medicale independente, efectualtă sub protecția Organizației Mondiale a Sănătății, al cărei membru era și România. Nu se știe dacă o altă copie a scrisorii a fost trimisă prin poștă, dar se poate presupune că, dacă nu mai devreme, atunci această copie a scrisorii a fost confiscată de Securitate în 1979, după ce Ionel Cană s-a implicat în crearea unui sindicat independent, denumit Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România – SLOMR).
Din categoria foștilor deținuți politici, care este bine reprezentată în această colecție, merită amintit documentul intitulat “Corespondență fictivă” de Ion Puiu. Documentul este redactat de mână, cu semnătură olografă şi se întinde pe 11 pagini. Autorul, Ion Puiu, a fost un membru marcant al tineretului national-țărănist şi a fost închis pe motive politice între 1947 și 1964. Acest document datat 28 februarie 1985 a fost probabil redactat de o altă persoană decât autorul, care avea un scris mai caligrafic, pentru că un alt scris de mână urmat de semnătura autorului a adăugat, probabil la cererea ofițerului de Securitate: “Găsit în ascunzătoarea mea, 12 februarie 1988”. Manuscrisul constă într-o scrisoare adresată președintelui Republicii Socialiste România. Autorul s-a autoprezentat ca fiind originar din Bucovina ocupată de sovietici și un membru al Comitetului Executiv al Partidului Național Ţărănesc. Prin această scrisoare, Ion Puiu anunță decizia sa de a candida la alegerile pentru Marea Adunare Națională din 17 martie 1985 în calitate de candidat independent. Autorul specifică și faptul că vrea să candideze din partea circumscripției electorale în care se găsește comuna Jilava, unde se află închisoarea în care a petrecut mulți ani. După acest anunț, Puiu formulează o critică a monopolului puterii deținut de partidul comunist într-un limbaj surprinzător de adecvat. Astfel, el arată că acest mecanism de desemnare a candidaților numai din partea unui singur partid contravine principiilor egalității în drepturi și al non-discriminării, fiind o defecțiune “anti-democratică de factură dictatorial-totalitară” a regimului politic. În sfârșit, Puiu schițează un program electoral în 25 de puncte, care pune în evidență o serie de disfuncționalități ale socialismului de stat, și subliniază că scopul său ultim nu era îndepărtarea partidului comunist de la putere, ci “democratizarea și modernizarea” țării. Nu se știe dacă o altă copie a acestui document a fost într-adevăr trimisă adresantului și nici cu ce ocazie a fost confiscat acest document de către poliţia secretă. Totuși, este de presupus că autorul trebuie să fi fost continuu supravegheat de Securitate.
Colecţia Manuscrise Confiscate de la CNSAS include, în acelaşi timp, multe manuscrise care ilustrează forme de gândire non-conformistă, dar care nu reprezintă manifestări critice deschise la adresa regimului. Un exemplu în acest sens îl constituie cazul lui Suflețel Orest, un fost combatant din Primul Război Mondial, devenit apoi primar al unui sat din nordul Moldovei, care a aderat la extrema dreaptă în perioada interbelică. Aceasta şi-a notat impresiile zilnice din anii de război şi de după încheierea războiului, 1914-1919, precum şi întâmplări din satul său, pe mii de pagini, grupate în 13 caiete care i-au fost confiscate cu prilejul unei percheziţii. Deşi nu aveau tentă politică, aceste manuscrise au servit pentru a-l incrimina şi au devenit probe în dosarul penal deschis cu această ocazie. Situaţii similar de manuscrise folosite ca probe împotriva autorilor lor Manuscrisele sale au fost păstrate astfel ca probe în dosarul penal şi se găsesc astăzi în Fondul Penal al CNSAS şi nu în Colecţia de Manuscrise Confiscate. În sfârşit, un caz special ale cărui urme se regăsesc în această colecţie este demn de menţionat deoarece reprezintă exact opusul unui proces înscenat pe baza unor manuscrise confiscate şi care au fost ulterior păstrate de poliţia secretă ca probe la dosarul penal deschis pentru procesul intentat acelei persoane. Merită amintit un caz devenit notoriu din ultimii ani ai regimului comunist şi care se referă la un manuscris care a servit la arestarea pe criterii politice a unei persoane şi care a fost distrus în loc să fie păstrat în Arhiva fostei Securităţi. Este vorba de cazul lui Gheorghe Ursu, un inginer cu ambiții literare care a ținut un jurnal secret ce conținea comentarii critice la adresa regimului comunist, din cauza căruia a fost arestat și omorât ȋn bătaie în timpul detenției. În România, el reprezintă un simbol al brutalităților comise sub regimul lui Ceaușescu, în timp ce jurnalul său, care nu mai este de găsit, a ajuns să simbolizeze misterul ce înconjoară dispariția unora dintre documentele Securității în timpul Revoluției din 1989 şi al primei decade postcomuniste, până la preluarea acestora de către CNSAS.
