Cauza penală împotriva lui Pavel Doronin a fost inițiată pe data de 6 decembrie 1971 și a fost imediat transferată sub jurisdicția KGB-ului moldovenesc. Dosarul a fost înregistrat sub nr. 6647. Dosarele acestei colecții cuprind trei volume de materiale ale anchetei, inclusiv interogatorii ale acuzatului, depoziții ale martorilor și diverse acte oficiale legate de procesul judiciar, printre care se evidențiază actul oficial de acuzare și sentința finală. Importanța acestei colecții ad-hoc reiese din faptul, că ea se axează pe forme individuale de opoziție față de regim care, chiar dacă reprezentau cazuri izolate și spontane, provocau reacția dură a autorităților. Această colecție arată, de asemenea, cum loialitatea unui cetățean sovietic a fost treptat subminată, ducând în final la o radicalizare crescândă a atitudinii sale anti-regim. Aceasta din urmă a fost exagerată de aparatul represiv sovietic pentru a corespunde definiției oficiale a „activităților anti-sovietice”. Doronin era un pensionar, fost muncitor și inginer la calea ferată, putând fi, în general, considerat un cetățean sovietic loial, ceea ce a făcut ca opoziția sa față de regim să fie atipică din multe puncte de vedere. Născut într-o familie de muncitori în 1905, în gara din Bukhedu (Manciuria), care aparținea Căii Ferate a Chinei de Est, Doronin era de origine etnică rusă și avea o origine socială „sănătoasă”, din perspectiva regimului. În 1934 el a absolvit Institutul de Inginerie în Transporturi Feroviare din Leningrad, lucrând apoi în sistemul feroviar din diverse regiuni ale Uniunii Sovietice. În 1960 Doronin s-a mutat la Chișinău, unde a fost angajat ca inginer al direcției feroviare din oraș, iar după lichidarea acesteia, în 1963, a devenit inginer la fabrica Luci, pensionându-se în 1965. Deși statutul de muncitor calificat era destul de privilegiat, după standardele sovietice, primele semne ale nemulțumirii sale față de regim au apărut în legătură cu condițiile sale precare de trai. El a primit un apartament într-unul din cele mai puțin prestigioase și mai sărace cartiere ale orașului, ceea ce venea în contradicție cu promisiunile inițiale de avansare profesională și prosperitate materială, care au condiționat decizia sa inițială de a se muta la Chișinău. După pensionare, în jurul anului 1967, Doronin a devenit și mai dezamăgit de regim. În cursul anchetei preliminare, s-a constatat că nemulțumirea sa față de regim a fost stimulată și de ascultarea posturilor de radio occidentale (în special, Vocea Americii și BBC), precum și de o condamnare mai veche de către un tribunal militar pentru „agitație și propagandă anti-sovietică”, pronunțată în 1943. Ca urmare a acestei condamnări penale, Doronin a petrecut zece ani într-un lagăr de muncă forțată și a fost reabilitat doar în 1955. El a făcut parte din primul val de reabilitare în masă a deținuților politici, care a avut loc în Uniunea Sovietică imediat după moartea lui Stalin și a precedat „dezghețul” hrușciovist propriu-zis. Se pare că prima etapă a activității sale „anti-sovietice” a fost declanșată de cea de-a cincizecea aniversare a Revoluției din octombrie. La începutul lunii noiembrie 1967, Doronin a scris un mic text cu un mesaj critic față de regim. Conținutul acestui text – Кто Продаёт Свою Совесть / Кто Причиняет Стране Страдания (Cine își vinde conștiința/ Cine provoacă suferințe țării) – reprezenta un acrostic. Primele patru litere ale fiecărui vers formau inițialele Partidului Comunist al Uniunii Sovietice – КПСС / PCUS). Pe parcursul următoarelor zile, Doronin a confecționat șapte matrițe pentru tipar în apartamentul său (fiecare coincizând cu un cuvânt din acrostic), pe care apoi le-a folosit pentru a imprima douăzeci și patru de proclamații. El a răspândit șase dintre aceste foi volante în diferite locuri din Chișinău și a trimis celelalte optsprezece exemplare prin poștă către diferite destinații de pe teritoriul sau din afara RSS Moldovenești (inclusiv către instituții de stat, fabrici și uzine, organizații religioase etc.), folosind mai multe adrese false ale expeditorului. Următoarea sa acțiune „anti-sovietică” a avut loc un an mai târziu, în noiembrie 1968, când Doronin a completat un chestionar pentru o revistă radio și TV, criticând în mod deschis conținutul extrem de ideologizat al emisiunilor sovietice de televiziune, precum și calitatea scăzută a acestora. El a trimis acest chestionar prin poștă la radioul din Moldova pe 9 noiembrie 1968, folosind o adresă falsă și pretinzând că era student. Pe parcursul anilor 1969 și 1970, Doronin a imprimat câteva mesaje anti-sovietice (Долой КПСС / Jos PCUS!) pe mai multe bancnote (cu ajutorul cernelii invizibile) și a folosit acești bani pentru a plăti diferite cumpărături. Studiile sale inginerești și abilitățile în domeniul tehnic au fost un factor suplimentar care au contribuit la realizarea acestor acțiuni. Acest lucru a fost confirmat și de reconstituirea faptelor sale, efectuată în timpul anchetei de către angajații KGB. În mai 1970, Doronin a „ajustat” în mod creativ o caricatură anti-americană publicată în revista sovietică Krasnaia zvezda (Steaua Roșie), organul oficial al Ministerului Apărării al Uniunii Sovietice. Doronin a inserat portretul lui Brejnev (decupat dintr-un alt ziar) în locul imaginii anterioare a președintelui american și a scris pe margini abrevierile corespunzând Cehoslovaciei, Egiptului și Vietnamului, pe fundalul unor arme de distrugere în masă, care trebuiau inițial să simbolizeze intențiile războinice ale Statelor Unite. Mai târziu, în timpul anchetei, a devenit evident că această inversare a sensului caricaturii a fost percepută de aparatul represiv sovietic. Angajații KGB au înțeles imediat natura subversivă a mesajului lui Doronin, în ciuda încercărilor sale de a afirma contrariul. Pe parcursul anului 1970, Doronin a trimis diverse răspunsuri și note anonime ca reacție la un șir de articole publicate în ziarele sovietice locale și centrale. El reacționa față de anumite cazuri de discriminare etnică și inegalități sociale pe care le observa. Unul dintre cele mai interesante exemple în acest sens se referă la câteva texte scurte, critice față de regim, pe care le-a redactat, chipurile, din partea comunității evreiești din RSSM, pretinzând că reprezintă diferite grupuri sau organizații evreiești inexistente. Doronin critica dur discursul sovietic oficial privind emigrația evreiască din URSS și atitudinea sovietică față de Israel. Un alt exemplu revelator este o scurtă notă despre Alexandr Soljenițân, elaborată în contextul acordării Premiului Nobel acestui scriitor. Doronin a trimis acest text redacției principalului ziar al partidului comunist sovietic, Pravda, în octombrie 1970. În acest document Doronin îl lăuda pe scriitorul disident și condamna opinia oficială privind acest subiect. Situația lui Doronin a fost agravată de faptul că, la 7 ianuarie 1971, acesta a trimis o scrisoare Ambasadei SUA de la Moscova, în care a reacționat la un articol publicat în ziua precedentă în ziarul guvernamental Izvestiia. Conform autorităților sovietice, Doronin „și-a exprimat solidaritatea cu organizațiile sioniste în legătură cu activitățile antisovietice promovate de acestea din urmă”, pretinzând că reprezintă o așa-numită „Ligă pentru apărarea evreilor” (organizație inexistentă) și manifestând „opinii ostile” față de statul sovietic. În fine, la 15 decembrie 1971 (în timp ce se afla deja în vizorul anchetei KGB), Doronin a trimis o scrisoare anonimă ziarului Izvestiia, răspunzând unei adresări către cititori pentru colectarea sugestiilor privind potențiale teme și subiecte pentru articolele viitoare. În acest text, Doronin și-a exprimat nemulțumirea față de cazurile de inegalitate socială și discriminare economică din societatea sovietică, subliniind discrepanțele dintre discursul oficial și realitatea socială din URSS.
Dosarul privind cazul lui Pavel Doronin, înregistrat sub nr. 6647 și inițiat la data de 6 decembrie 1971, este compus din trei volume. Primul volum cuprinde diverse documente procedurale referitoare la faza inițială a anchetei, procesele-verbale ale perchezițiilor efectuate în apartamentul lui Doronin, precum și interogatoriile detaliate ale acuzatului. Unul dintre cele mai interesante documente păstrate printre aceste materiale este declarația lui Doronin din 14 ianuarie 1972, în care acesta își mărturisește toate acțiunile „anti-sovietice” care îi erau incriminate și încearcă să își justifice faptele invocând un șir de crize personale și evenimente familiale tragice care i-ar fi intensificat suferințele și angoasele psihologice și l-ar fi împins să acționeze pe baza „furiei, urii și ranchiunei” mai curând decât din cauza vreunui impuls anti-sovietic „conștient”. Această strategie de apărare s-a dovedit a fi, în cele din urmă, destul de eficace, deoarece anchetatorul KGB a remarcat „regretele și remușcările sincere” ale acuzatului, dar acest lucru nu a putut împiedica condamnarea la închisoare a lui Doronin. Cel de-al doilea volum se axează pe diferite depoziții ale martorilor, conținând și mai multe tipuri de probe materiale și evaluări detaliate ale experților privind piesele probatorii legate de acest caz și starea psihologică a lui Doronin. Pe lângă evaluarea psihiatrică a lui Doronin efectuată în ianuarie 1972, care a ajuns la concluzia că inculpatul este perfect sănătos și conștient de acțiunile sale, anchetatorul KGB responsabil de acest caz a dispus efectuarea unui șir de evaluări specializate (chimice, biologice, examinarea detaliată a scrisului lui Doronin etc.). Autoritățile au depus, de asemenea, eforturi considerabile pentru a elucida originea socială și istoria familiei lui Doronin și pentru a intervieva câțiva membri ai familiei sale imediate și extinse. O atenție deosebită a fost acordată cercetării traiectoriei sale personale și carierei profesionale. Acest volum conține și actul oficial de acuzare referitor la cazul lui Doronin. Cel de-al treilea volum cuprinde documentele preliminare legate de procesul de judecată, stenogramele detaliate ale ședințelor judiciare din cadrul procesului (care au avut loc între 24 și 27 martie 1972), precum și sentința oficială și documentele procedurale finale. Trebuie menționat faptul că Doronin nu a fost arestat imediat după inițierea cauzei penale împotriva sa. Autoritățile au emis doar un ordin de restricționare a deplasărilor sale, la sfârșitul lunii decembrie 1971, și l-au convocat pentru interogatorii periodice la sediul KGB. Ancheta a început la 6 decembrie 1971 și a fost încheiată oficial pe 6 martie 1972. Sentința în cazul lui Doronin a fost pronunțată la 27 martie 1972.
Cazul lui Doronin este revelator pentru formele pe care le-a luat protestul individual împotriva regimului sovietic – articulat, în mare parte, pe baza unor revendicări sociale și politice – la sfârșitul anilor 1960 și la începutul anilor 1970. Acuzatul era, în mod evident, conștient de faptele sale și de posibilele consecințe ale acestora, acționând pe cont propriu. El nu reprezenta astfel vreun pericol real pentru regimul sovietic. Cu toate acestea, materialele din dosarul lui Doronin demonstrează măsura în care autoritățile sovietice reacționau excesiv de dur chiar și în astfel de cazuri de protest individual, fără vreun impact mai larg. Acest caz evidențiază, de asemenea, factorii care îl puteau transforma pe un cetățean sovietic loial într-un critic al regimului, dar și tipurile de revendicări și nemulțumiri acumulate care puteau favoriza un astfel de rezultat. Sursele pentru dezamăgirea treptată a lui Doronin față de regim erau legate de condamnarea sa mai veche, din 1943, pe care o considera nedreaptă și extrem de nocivă pentru viața și cariera sa, în pofida reabilitării sale din 1955, precum și de revendicările sale personale legate de lipsa echității și dreptății sociale în cadrul societății sovietice. Viziunile sale s-au radicalizat din cauza unui întreg șir de crize personale și familiale de la sfârșitul anilor 1960, constituind un punct de plecare pentru criticile sale față de regim. Cu toate acestea, modul în care aparatul represiv i-a interpretat și exagerat acțiunile „anti-sovietice” arată destul de clar mecanismele utilizate de regimul sovietic pentru a identifica și clasifica diferitele forme de opoziție care apăreau spontan, „de jos”.
În ciuda vârstei sale înaintate și a stării precare a sănătății sale, Pavel Doronin a fost condamnat în martie 1972 la un an și jumătate de detenție într-o închisoare cu regim sever de securitate, conform articolului 67, alineatul 1 al Codului Penal al RSS Moldovenești („agitație și propagandă anti-sovietică în scopul subminării puterii sovietice”). El a fost arestat chiar în sala de judecată. Această sentință era relativ indulgentă, după standardele sovietice, reflectând, probabil, anumite circumstanțe atenuante pe care sistemul judiciar sovietic le-a luat în considerație. Cu toate acestea, această pedeapsă era totuși disproporționată și reflecta obsesia regimului față de orice formă de opoziție, chiar dacă aceasta era sporadică și relativ inofensivă, ca în cazul de față. În dosarul KGB nu există informații suplimentare despre soarta lui Doronin după arestarea sa.
