COURAGE

interconectarea colecțiilor

Nelu Stratone (nume din cartea de identitate Ion Stratone, n. 6 august 1949) este absolvent al Facultăṭii de Calcul economic și cibernetică economică, Secția Statistică, din cadrul Academiei de Studii Economice din București , promoṭia 1973. În liceu și în primii ani de facultate a activat ca solist vocal și basist în diverse formaṭii obscure. Începând cu anul 1973, a urmat, timp de aproape 20 de ani, o carieră în domeniul informaticii, fiind unul dintre pionierii informaticii românești, analist-programator (specialist Cobol) și apoi șef de proiect la CENTROCOOP (1974–1981), ulterior la Centrul de Calcul al Ministerului Industriei Electrotehnice (1982–1991). După căderea comunismului a fost angajat la Cavcoop, Kruger Brent și Mixt Com. Printre lucrările sale importante proiectate, programate și implementate se numără sistemul informatic de calcul al salariilor în cooperaṭia de consum (1975–1978), care a fost introdus în toate judeṭele ṭării și a fost funcṭional până în 1989, și sistemul informatic distribuit al ministerelor constructoare de mașini utilizând reṭeaua RENAC/RENOD (1986–1988). Nelu Stratone a fost unul dintre primii profesori români atestați IBM PC, astfel că a susṭinut în perioada 1986–2004, peste o sută de cursuri de pregătire a utilizatorilor IBM PC. În perioada august 2007 – august 2014 a fost expert superior la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA).

Nelu Stratone a avut, de asemenea, o carieră în domeniul radio, fiind redactor muzical la Radio Nova 22 (1991–1992), Radio Tinerama (1993–1999), Radio România Tineret (1999–2007), Radio București (2001–2007), Radio Vacanța Costinești (2003–2004), Radio România Actualități (2006–2008) cu emisiuni specializate pe promovarea rockului românesc:  “A lu’ Nelu” și “Top N,” precum și  cu matinale de weekend. Cunoaște bine istoria cluburilor muzicale de dinainte de 1989 și a fost implicat în activitatea mai multora după 1989.  Publicistic, Nelu Stratone a avut după căderea comunismului multe colaborări cu ziare, reviste și alte periodice de specialitate, precum: Puls Rock (1992), Tinerama (1993–1996), Vox Pop Rock (1994–1996), Art & Roll (2003–2005), Sunete (2006), Arta sunetelor (2009–2016). În plus, este autor al unor materiale despre muzica rock și istoria ei, incluse în lucrări coordonate de alți autori, printre care două volume de Ioan Big, Era punk (2003) și Blue, Black & White – Povestea Rolling Stones (2006), două antologii de Radu Lupașcu, Pe urmele lui Hendrix (2005) și Arta Sunetelor (2014), precum și Culorile Sunetelor: Muzica și artele vizuale (2015), coordonat de ambii autori citați mai sus. A colaborat și la volumul trilingv Eleganța sunetelor, apărut în 2013 la Paris sub coordonarea lui Traian Marinescu.

Mai presus de orice, Nelu Stratone este autorul trilogiei referitoare la istoria rockului românesc:  Rock sub seceră și ciocan (Timișoara: Hyperliteratura, 2016), Rock în timpuri noi (Timișoara: Hyperliteratura, 2017) și Rock în mileniul 3 (în curs de apariție). El este și autorul seriei ”Stratonelu” de volume-interviu cu personalități din lumea rockului românesc, printre acre Aurel Gherghel, Ștefan Mardale, Costin Petrescu, Iulian Vrabete, Sandu Grosu, publicate de Casa de Pariuri Literare. În sfârșit, lui i se datorează și volumele STRATONELU – un rocker atipic: Nelu Stratone în dialog cu Florin Silviu Ursulescu (București: Casa de Pariuri Literare, 2016)  și  Top T – Buzău: Festivalul Rezistenței rock (București: Casa de Pariuri Literar, 2017).

Miruna Stroe, născută la Braşov la 4 august 1979, este arhitect şi lector universitar în cadrul Departamentului de Istoria & Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului al Universităţii de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. Între temele sale de interes se numără istoria arhitecturii şi a locuirii în perioada comunistă, precum şi formele memoriei urbane. În cercetările sale, Miruna Stroe a abordat politicile şi practicile locuirii în România sub comunism dintr-o perspectivă comparativă, în raport cu celelalte ţări ale Blocului Sovietic.
Miruna Stroe a urmat între anii 1998–2004 cursurile Universităţii de arhitectură și urbanism Ion Mincu din București, iar în anul 2006 a devenit arhitect. În 2007, a absolvit masteratul “Antropologia spațiului sacru și arhitectură vernaculară” al aceleiaşi universităţi, iar în 2012 a obţinut titlul de doctor în domeniul arhitecturii. Este autoarea volumului Locuirea între proiect și decizie politică: România 1954–1966 şi editoarea volumul Printed in Red: Architectural Writings during Communism. După absolvirea studiilor, a lucrat în cadrul Departamentului de Istoria & Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului al Universităţii de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, la început ca asistent universitar, iar din 2015 ca lector. A iniţiat şi coordonat începând din 2010, alături de Ovidiu Taloş, proiectul cultural Orașul Memorabil, sub egida Ordinului Arhitecţilor din România–filiala Brașov, Covasna, Harghita. În cadrul acestui proiect, a organizat împreună cu Ovidiu Taloş numeroase expoziţii în Braşov, Bucureşti, Budapesta, Viena, München. De asemenea, a iniţiat, alături de acesta, proiectele „Arhitecții și arhitectura industrială în Brașov” şi „Arhitecții şi arhitectura în Brașov”. În cadrul acestui ultim proiect, Miruna Stroe şi Ovidiu Taloş au organizat o expoziţie în mai–iunie 2013 la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București pe tema arhitecturii Brașovului din perioada 1870–1914, interval în care au fost construite o serie de clădiri emblematice ale oraşului, sub influenţa curentelor artistice din Europa Centrală.

Mihai Stănescu (n. 29 iulie 1939, Boldești, jud. Prahova – d. 14 aprilie 2018, București) a fost unul dintre cei mai cunoscuți și mai influenți caricaturiști români din toate timpurile. Opera sa de desenator cu un simț satiric ieșit din comun l-a făcut extrem de incomod regimului Ceaușescu, multe dintre lucrările sale fiind interzise în ultimele două decenii ale comunismului românesc. Pentru mulți ani, Mihai Stănescu a fost foarte aproape supravegheat de către reprezentanții instituției represive a comunismului românesc, Securitatea. Absolvent al Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București în 1966, Mihai Stănescu a fost repartizat la Ministerul Turismului, unde s-a ocupat de grafică publicitară timp de câțiva ani. Din acea perioadă datează coperta Almanahului Turistic 1967, cea mai interesantă copertă a acestei publicații. Începând cu anii 1970 a desfășurat o prodigioasă carieră de desenator și caricaturist. A cucerit numeroase distincții naționale și internaționale pentru caricatură, una dintre cele mai prestigioase fiind medalia de aur pe care a obținut-o în 1981 la concursul internațional de caricatură al ziarului japonez Yomiuri Sbimbun. Caricatura care a obținut premiul la concursul cu tema ”Ziduri” prezintă o mulțime de oameni înconjurată de un zid înalt cu o singură deschidere care dă însă spre o prăpastie, o aluzie rafinată la constrângerile fără ieșire ale celor care trăiau în România comunistă. Caricatura a fost reprodusă în volumul Umor 50%.

Critica subtilă a regimului comunist al lui Nicolae Ceaușescu din caricaturile lui Mihai Stănescu a dus la interzicerea multor lucrări ale sale din expoziții și la retragerea a două volume, unul din librării în 1982, iar altul încă din tipografie în 1985. O notă a Securității din 1985 menționează despre el: ”În luna februarie 1983, Stănescu Mihai a deschis o expoziție la galeria Eforie din București. Stabilindu-se că intenționează să expună și unele caricaturi cu conținut tendențios, a fost informată conducerea Uniunii Artiștilor Plastici, care, înainte de vernisaj, a dispus scoaterea desenelor în cauză și a interzis difuzarea catalogului expoziției respective. Urmare a retragerii din magazine a albumului editat în 1982 și scoaterii unora dintre caricaturile sale de la expoziția din 1983 sau din cele propuse de el pentru a fi publicate în străinătate, cel în cauză a adoptat o atitudine de persecutat, manifestându-și nemulțumirea că în țară nu ar fi apreciat la justa lui valoare, în timp ce în străinătate i-au fost atribuite peste 20 de premii internaționale” (Stănescu 2009, 21).

Sub comunism, Mihai Stănescu a realizat și publicat două volume de caricatură în România și două în Franța: Mihai Stănescu (1982), Umor 50% (1985), Rire en Roumanie (1988), C'est pas le moment (1989). Imediat după schimbarea de regim, a publicat volumul samizdat Acum nu e momentul (1990). Cariera de desenator și de caricaturist a cunoscut o amploare semnificativă – și performanțe pe măsură – și după căderea comunismului. Până la moartea sa în 2018, a mai publicat în România încă opt volume de caricaturi din perioada comunistă și postcomunistă. Pe 1 decembrie 2000, de Ziua Națională a României, președintele din acea vreme Emil Constantinescu l-a decorat Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler ca recunoaștere a unor ”meritele excepționale pentru realizări artistice și pentru promovarea culturii.” Potrivit criticului de artă Andrei Pleșu, ”Mihai Stănescu a scris, în ultimii ani, istoria comică a unei tragedii. A reușit să păstreze firescul râsului într-o lume smintită și să supraviețuiască senin în plin dezastru. Ne-a ajutat pe toți să supraviețuim. A fost prilejul unei permanente și salutare subversiuni. În expozițiile sale am învățat să surâdem complice necunoscutului de-alături, să ne solidarizăm în jurul unei aluzii de revoltă, să ne păstrăm sănătatea lăuntrică în ciuda indigențelor de tot felul la care eram constrânși. Glumele sale deveniseră folclor, prezența sa – o garanție (oricât de precară) de normalitate.”

István Székely (Sânnicolau Mare, 1962) a absolvit în 1995 specializarea de științe politice în cadrul Facultății de Drept a Universității Eötvös Lóránd (Budapesta). Este redactorul șef al revistei „Magyar Kisebbség”, președintele Fundației „Jakabffy Elemér Alapítvány” și vicepreședinte executiv la Uniunea Democrată Maghiară din România.