După moartea lui Ion Raţiu în 2000, familia a decis să doneze biblioteca sa personală, inclusiv acea parte pe care Raţiu a moştenit-o anterior de la Viorel Virgil Tilea, Bibliotecii Centrale Universitare Lucian Blaga din Cluj-Napoca. În perioada 2006–2008, cărţile au intrat treptat în custodia BCU Cluj-Napoca şi au fost inventariate. La 5 iunie 2009, sala de lectură Raţiu–Tilea de la BCU Cluj-Napoca, care a devenit spaţiu de depozitare al fondului de carte donat, a fost deschisă oficial pentru public în prezenţa membrilor familiei Raţiu. Festivitatea a marcat treizeci de ani de la inaugurarea Fundaţiei Raţiu din Londra. În discursul său, Nicolae Raţiu, fiul lui Ion Raţiu, a subliniat componenta simbolică a transferului fondului de carte către BCU Cluj-Napoca, locul unde tatăl său a ţinut primul discurs despre democraţie în ianuarie 1990. Cu ocazia acestui moment festiv, membrii familiei Raţiu au predat actul de donaţie profesorului universitar Doru Radosav, directorul BCU Cluj-Napoca.

O mică parte a documentației tematice care se găsește stocată, originar, în arhiva de istorie orală a Memorialului Sighet a fost convertită și distribuită sub forma a două audiobook-uri tematice. Cronologic, Țăranii și comunismul a fost lansat primul, în anul 2009, pentru a marca 60 de ani de la începuturile colectivizării comuniste a agriculturii din România. Pe acest suport sunt stocate 10 interviuri cu ţărani martori ai procesului de colectivizare. Interviurile fac parte din arhiva de istorie orală a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Selecția și montajul acestor mărturii a fost făcută de Andreea Cârstea, iar ilustrația muzicală îi aparține artistului Grigore Leșe. Pe coperta a patra a acestui audiobook, Romulus Rusan realizează o emoționantă caracterizare a schimbărilor profunde pe care colectivizarea comunistă și implicita distrugere a proprietății private asupra pământului le-au produs asupra identității sociale a țăranilor, asupra stilului lor de viață și, nu în ultimul rând, asupra mentalităților și comportamentelor lor.  ”Au fost mereu pe câmpul de luptă. Au luptat cu tătarii, cu turcii şi ruşii, cu secetele şi inundaţiile, cu ’birăii’ şi activiştii, cu birurile şi cotele. Au fost mereu învinşi şi învingători, căci sacrificiul lor a hrănit mereu continuitatea istoriei. Lupta cu comuniştii i-a înfrânt însă definitiv, căci le-a luat distrus nu numai vieţile, ci şi rădăcinile. Fără pământ, ţăranii şi-au pierdut definiţia [identitatea]. Şi-au luat lumea în cap venind la oraş şi lăsând pământul şi gospodăria pe capul femeilor şi copiilor, iar recoltarea în seama studenţilor şi soldaţilor. Cei rămaşi la lucrul câmpului au început să ’fure’ din avutul obştesc, care era de fapt propriul lor avut, luat cu forţa. Astăzi, jertfa ţăranilor răsculaţi în 1949-1950 rămâne un episod romantic. Răzmeriţele finale din 1960-1962 seamănă cu asediile medievale. Ziua din aprilie 1962, când a fost decretată colectivizarea [încheiată], seamănă cu căderea Constantinopolului. Aşa cum picturile din Aya Sofia ilustrează o lume străină de cea de care urma să vină, ţăranii se proiectează în realitatea timpului nostru ca nişte martiri fără aureole. Răpuşi de glonţ sau de ideologie, sunt cele mai numeroase şi inocente prăzi ale comunismului,” conchide Romulus Rusan trista poveste a colectivizării lumii rurale din România comunistă.

Publicarea acestei cărţi a marcat momentul în care Gyimesi a decis să vorbească despre experienţele ei cu privire la confruntarea, citirea şi procesarea “colecţiei” de dosare ale poliţiei secrete întocmite la adresa persoanei sale. Lansarea cărţii a avut loc pe 18 noiembrie 2009 în Casa Tranzit din Cluj-Napoca, în cadrul unei serii de evenimente numite “Piramida Umană: Discuţii despre Dictatura Partidului de Stat.” Gyimesi a încercat să înţeleagă mecanismele dictaturii din postura sa de verigă a unui lanţ, ca subiect într-un sistem ierarhic. Aceasta încearcă să ofere o perspectivă asupra modului de operare al poliţiei secrete descris în textele primului volum din dosarul ei informativ, prezentând victimele unei societăţi controlate în totalitate de partidul-stat, precum şi colaborarea cu sistemul, încercând să se poziţioneze, alături de alte figuri, în imaginea de ansamblu. Cuvântul selectat e hermeneutic în sensul cel mai larg al cuvântului, autorul însă abținându-se de la un studiu aprofundat al textelor din dosar. În acelaşi timp, informațiile din dosarele poliţiei secrete prezintă numeroase probleme pentru cel care le cercetează, fiindcă respectivii ofiţeri ai poliţiei secrete au selectat şi interpretat faptele în aşa manieră încât să ofere superiorilor materialele pe care aceştia şi-ar fi dorit să le primească. Gyimesi a fost interesată să afle ce puncte de vedere practice şi teoretice se pot desprinde din parcurgerea acestui material. Evident, aceasta ia în considerare valoarea lor ca documente, totuşi, maniera ei caracteristică de gândire şi abordarea ei o determină să folosească profesional acest material. Volumul ei e o încercare de a face acest lucru şi devine interesant şi din punctul de vedere al teoriei lecturii, pentru a observa cum aceasta revine asupra lui, cum își găsește drumul în ele și, practic, nivelurile la care ea stabileşte conexiuni în tot acest timp (declaraţia lui István Berszán). În procesul de reconstruire a trecutului, Gyimesi a evitat să cadă pradă acelor puncte de vedere pe care Securitatea le stabilise şi a încercat să împiedice Securitatea să hotărască ce ar trebui spus şi rememorat chiar şi la zeci de ani de la evenimente. Prin comentariile ei, Gyimesi a stabilit o legătură cu aceste rapoarte, le-a îmbogăţit cu informaţii suplimentare şi referinţe pentru interpretarea lor, în acest fel punând la îndoială şi setul de criterii aplicat acestor documente; acesta este un alt aspect al stabilirii unui raport între hermeneutică şi documente (declaraţia lui József Imre Balázs). Scopul deschis al lui Gyimesi cu această carte a fost de a lansa o piedică în calea uitării care cuprinsese societatea și care în cele din urmă elimină responsabilitatea din partea celor care susţin şi servesc dictatura. Şi nu în cele din urmă, aceasta încearcă să stârnească empatia cititorului faţă de cei care au fost cândva monitorizaţi şi hărţuiţi şi să facă generaţiile tinere care nu au cunoscut dictatura să înţeleagă gradul de “libertate” în trecut. Conform acesteia, dosarele nu sunt adecvate pentru a permite accesul la “adevărul” despre politia secretă ca instituţie. Limbajul lor e definit de imaginea ideologică părtinitoare, “oficială” a realității personajelor implicate (ofiţeri, colaboratori, informatori, etc.), “portretul robot” al persoanei vizate şi persoana în carne şi oase nu sunt identice (Cs. Gyimesi 2009).

Evenimentul a fost organizat de Muzeul de Artă Brașov cu ocazia aniversării a 125 de ani de la nașterea artistului. Cu această ocazie, muzeul a expus șaizeci și patru de lucrări (sculpturi, picturi și lucrări de grafică), create de Hans Mattis-Teutsch și aduse din mai multe muzee românești (Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, Muzeul Ţării Crișului și Complexul Muzeal Arad), precum și dintr-o serie de colecţii private. Expoziţia a ilustrat evoluţia artistică a lui Hans Mattis-Teutsch în perioada din 1910 până în 1939, scoţând în evidenţă conexiunile cu mișcările de avangardă din Europa. O atenţie specială a fost acordată colaborărilor cu mișcarea avangardistă din jurul revistei culturale Ma din Ungaria, a celor din jurul revistelor românești Contimporanul și Integral, precum și a celei din jurul revistei Der Sturm din Germania.

Cartea Hertei Müller Cristina und ihre Attrappe oder Was (nicht) in den Akten der Securitate steht (Cristina and butaforia ei. Ce (nu) se scrie în dosarele Securității) a fost publicată în 2009. Cartea conține gândurile sale cu privire la dosarul informativ creat de Securitate pe numelui ei în 1983. “Cristina” așa cum Herta Müller a fost identificată de către Securitate, a venit în atenția nedorită a poliției secrete românești, pentru că lucrările sale literare au denaturat “realitățile social-economice (...) mai ales din zonele rurale” și a prezentat în mod eronat și, uneori, au ridiculizat deschis autoritățile locale de stat și de partid. După ce l-a familiarizat pe cititorul străin cu privire la constrângerile juridice și politice, care au împiedicat-o timp de 10 ani să-și vadă dosarul creat de poliția secretă românească, Herta Müller subliniază că documentele incluse în dosarul ei informativ de trei volume nu surprind toate fațetele supravegherii organizate de Securitate împotriva ei. Mai mult, toate abuzurile comise împotriva ei de către oficialii săi, cum ar fi agresiunea, bătăile sau violările de domiciliu, nu au fost nici măcar menționate în dosarul ei. Folosind ca punct de pornire conținutul dosarului său informativ, Herta Müller se angajează într-o discuție lungă privind persecuțiile la care a fost supusă de către Securitatea și despre modul în care aceste episoade au fost reflectate sau nici măcar nu au fost menționate în documentele create de ea. Astfel, ea a descris cum problemele ei cu poliția secretă românească au început la sfârșitul anilor’70 când lucrând ca traducătoare de limba germană la o fabrică din Timișoara, a respins propunerea Securității de a deveni informatorul ei. Ca urmare a refuzului ei, ea a fost concediată, iar poliția secretă românească a continuat să o hărțuiască și să o împiedice să-și găsească un loc de muncă. Nici unul dintre aceste evenimente nu a lăsat urme în dosar. Herta Müller abordează, de asemenea, subiectul supravegherii sale directe de către Securitate înainte și după publicarea primei sale cărți Niederungen (Ținuturile joase) în 1984 la o editură din Berlinul de Vest și cum Securitatea a completat abuzurile fizice împotriva ei cu cele psihologice. Din nou, ea subliniază faptul că documentele din dosarul său informativ nu au menționat niciunul din aceste episoade. De asemenea, omise din dosarul său Securitate sunt alte evenimente, care ar putea fi folosite ca dovezi incriminatorii împotriva oficialilor săi, cum ar fi bătăia aplicată unui jurnalist german, care a încercat, dar nu a reușit să o viziteze, moartea unuia dintre prietenii ei apropiați, organizarea supravegherii ei în timp ce se afla în străinătate, etc. Herta Müller și-a exprimat, de asemenea, furia cu privire la violarea de către Securitate a vieții sale private prin instalarea de microfoane în casă (chiar și în dormitor), precum și un sentiment contradictoriu privind recrutarea unora dintre prietenii săi ca surse și informatori ai poliției secrete românești.

În 5 mai 2009, fondatorul și membru uneia dintre cele mai cunoscute trupe rock din România, Phoenix, Nicolae (Nicu) Covaci, a acordat un interviu înregistrat video cercetătorilor Centrului de Istorie Orală de la la CNSAS (acronim românesc pentru Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității). Interviul a fost înregistrat după ce Covaci și-a citit dosarul personal creat de fosta poliție secretă românească, Securitatea, și și-a exprimat nemulțumirea față de conținutul său, care acoperea numai părți din viața artistică a trupei.Interviul a urmat un format semi-structurat și intră în categoria interviului tip povestea vieții. Ca urmare, Nicu Covaci a vorbit despre începutul viețiipetrecut la Timisoara, despre educația sa, despre familia și prietenii săi și despre cum a devenit interesat de muzică și despre începuturile formatiei sale Sfinții, redenumita ulterior Phoenix.O atenție deosebită a fost acordată relației sale cu autoritățile comuniste, în special Securitatea și Miliția comunistă datorită profilului său public și poziției sale nonconformiste, în calitate de lider al Phoenix-ului. În consecință, Nicu Covaci a vorbit despre modul în care a fost intensificată supravegherea Securității și Miliției, pe măsură ce formația a câștigat popularitate în rândul tinerilor, cum a resimțit el și alți membri ai Phoenix prezența lor în timpul concertelor și a subliniat faptul că autoritățile se temeau că concertele lor ar putea declanșa revolta tinerilor împotriva regimului comunist. Legat de acest ultim aspect, el a vorbit despre influența pe care Phoenix a avut-o asupra adolescenților români și despre cum ei umpleau sălile de concerte și stadioanele unde formațiaîși ținea concertele. Mai mult decât atât, Nicu Covaci a descris modul în care concertele Phoenix au fost folosite de aceiași tineri români pentru a crea un spațiu pentru libertatea și auto-exprimarea personală prin stilul vestimentar și comportamentul nonconformist, în special prin cântarea versurilor care conțineau mesaje ascunse împotriva regimului comunist și a politicilor sale restrictive cu privire la consumul muzicii occidentale.Cenzura a fost un alt subiect al interviului și liderul Phoenix și-a amintit relația lor complicată cu aceasta. Uneori, au reușit să-i păcălească pe cenzori,învelind mesajele anti-regim ale versurilor în figuri de stil, dar în alte cazuri, unele dintre melodiilePhoenix nu au putut fi incluse pe albumele lor.Atitudinile neconformiste ale lui Nicu Covaci l-au adus, de asemenea, în conflict direct cu autoritățile, întrucât el a refuzat public să devină membru al Partidului Comunist din România și să joace un rol obedient în relația cu autoritățile comuniste. Multele hărțuiri la care a fost supus de către Miliție și Securitate au influențat decizia sa de a emigra în 1976. După cutremurul din 4 martie 1977, Nicu Covaci s-a întors în România pentru a participa la un concert ajutorarea numeroaselor victime ale dezastrului natural, care a distrus partea de sud a țării.De fapt, el a profitat de întoarcerea acasă pentru a-i ajuta și pe ceilalți membri ai Phoenix-ului să fugă din țară. În interviul său, Covaci a povestit în detaliu povestea parcă desprinsă din filme de a ajuta pe restul trupei Phoenix să iasă ilegal din țară, ascunsă în difuzoare uriașe.

Doina Cornea a păstrat un jurnal începând cu sfârșitul anilor 1940 și până în anii 2000, care reflectă viața interioară a unui intelectual român, care a inițiat o opoziție curajoasă dictaturii lui Ceauşescu. Manuscrisul oferă o incursiune în atmosfera intelectuală în care Doina Cornea a redactat faimoasele scrisori deschise şi traducerile samizdat. În 2009, Fundația Academia Civică a publicat acele caiete, care acoperă perioada din 1988 până în 1989, în care Cornea a intensificat activitatea sa de opoziție şi a trimis câteva dintre cele mai importante scrisori deschise, precum cea în care se opunea demolării satelor româneşti sau aşa-zisa „Scrisoare din 23 August,” care sintetizează atitudinile critice ale disidentei față de regimul Ceauşescu. În iunie 2009, cartea a fost lansată la Institutul Francez din Bucureşti. Henri Lebreton, şeful Institutului Francez din Bucureşti, a moderat discuțiile, iar editorul cărții, poeta Ana Blandiana, a prezentat publicului volumul.

The Museum of Contemporary Art moved to its new premises in 2009. The new Museum was opened on December 9, and with its opening the Museum also presented its permanent display. The permanent display carries the name Collections in Motion, and it also includes a photograph of the performances from Braco Dimitrijević’s cycle “Casual Passer-by’’ performed on Marshal Tito Square (today's Republic of Croatia Square) in Zagreb in 1971, as well as a poster used in the performance. As a part of the Museum’s permanent exhibition, "Casual Passer-by" is available daily to a wide audience, especially to organized visits by schoolchildren.

The book An Introduction to the Past (Uvod u prošlost) is published only in Serbian/Croatian, while the intent is also to publish an English version. A lengthy 22-hour interview with Želimir Žilnik was recorded; Boris Buden took excerpts from it and used them as “initial triggers” for his essays, creating a pseudo-dialogue and extending it with his analysis. Kuda.org regards Buden as an important partner.The table of content translates as follows: Preface                                                                                                                 7The Past and How to Acquire It                                                                               16Into the Healthy Brain                                                                                           35At the Cemetery of Dead Words (Fragments)                                                           52UDBA (From Off)                                                                                                  56Censorship (Cutting Cadres)                                                                                  68Stalinism                                                                                                           103Tito (Dictator?)                                                                                                   112JNA                                                                                                                   133The Star is Born: Brief Note on the Phenomenon of Cultural Initiation                       144Entering into the Sphere of Cultural Production in the Period of the Late Titoism        154Yugoslav Idol: Return to the Present in Three Images                                            176Shoot it Black! What is Black in the “Black Wave”?                                                  202Instead of the Epilogue: Revolution – A Marble Ass of History                                  213

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a organizat la München cu sprjinul Institutului pentru studierea culturii şi istoriei germanilor din Europa de Sud-Est (Institut für deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas e.V.), care este afiliat Universităţii Ludwig-Maximilian din München, o expoziţie cu titlul “Scriitorii români de limbă germană în documentele Securităţii.” Cu această ocazie, CNSAS a înapoiat cele două caiete cu notiţe confiscate ilegal de Securitate în iunie 1975 autorului lor, William Totok. Aceste caiete au fost arhivate în dosarul penal creat de Securitate pe numele său. Restituirea s-a realizat în baza unei legislaţii adoptate treptat în România după 1989, prin care se doreşte repararea unor nedreptăţi comise de regimul comunist (D. Petrescu 2017, 125–136).