Egy nap a Magyar Televízióban, videó, 1986
As part of Infermental 6, Antonio Muntadas and Hank Bull initiated the Cross-Cultural Television project. In this framework they asked artists from around the world to record materials from local television programs and submit them for compilation with other project materials.
Miklós Peternák, together with László Beke and Gyula Száva, decided to make a Hungarian submission. On 22 November 1986, they used a Betamax recorder (a format since obsolete), provided by Gyula Száva, to record their contribution.
They sat in front of the television all day, waiting for some part of the programing that they liked, and then recorded it. A little more than three hours fit on the Betamax tape. However, it turned out that they had missed the deadline for posting contributions to Vancouver.
Miklós Peternák did not want to waste the work they had invested in the recording, so with the help of a friend in a video studio he edited a shorter, “watchable” version of the tape: they ran the material through a mixer in real time while adding special effects.
The resulting material reflects not only the Hungarian television programming of the time, but also the contemporary technical circumstances characterizing television receivers and video technology. The record—which contains black and white fragments of the program, often ghostly, poppy images, and sometimes even stripes (the image “runs”)—treats these mistakes as esthetical features.
Years later, this idea led to a project called Medium analysis (Watching Television), at the Intermedia department of the Hungarian Academy of Arts. Initially, it was held every other year, then stopped, but rather recently students themselves restarted the series. Today it is a festival-like event throughout the building, with several parallel programs.
There was an intention to organize these events on the original date of the Medium analysis. It later turned out that this date, 22 November is also important in terms of media history, because it was the first time that broadcast television was interrupted, in this case, in order to announce the death of John F. Kennedy (“the birth of breaking news” as Stephen Kovats called it at an analysis session).
Întâlnirea editorilor Ellenpontok la Budapesta, 18-19 și 20-21 septembrie 1986
Colecția din Göteborg de mai târziu a familiei Tóth a fost influențată puternic de discuțiile din nopțile de 18-19 și 20-21 septembrie 1986 din Budapesta dintre foștii editori ai Ellenpontok. În timpul acestor conversații, care au avut loc pe parcursul a două nopți, foștii redactori, Attila Ara-Kovács, Géza Szőcs, Ilona Tóth și Antal Károly Tóth, au discutat cele mai memorabile evenimente legate de samizdat în retrospectivă, la patru ani după desfășurarea lor. Antal Károly Tóth, în calitate de moderator, a înregistrat conversațiile pe trei casete de 90 de minute și a publicat transcrierile revizuite în 2017 într-un volum editat împreună cu soția sa. Schimbul retrospectivde idei, căutarea „adevărului” i-a încurajat pe soții Tóth să înceapă o misiune de strângere demateriale și alte articole legate de publicarea samizdatului.
Prin mărturiile lor, participanții la aceste discuții au încercat să reconstituie istoria. Toți erau membri ai unui grup etnic minoritar, astfel amintirile lor personale erau definite de amintirile colective ale grupului din care făceau parte, de istoria și de destinul lor comun. Rememorând împreună evenimentele culturale, membrii grupului au acționat în calitate de creatori de istorie, care au modelat în mod liber evenimentele din istoria recentă și au reevaluat întâmplările din trecut şi consecințele lor. Astfel, în timpul acestor discuții și-au amintit printr-un filtru subiectiv evenimente care le-au marcat viața, precum și destinele familiilor lor. Au povestit în detaliu istoria samizdatului Ellenpontok din perspectiva participanților direct implicați, au prezentat perspectivele acestora cu privire la fosta echipă editorială și au permis cititorului să aibă acces la universul interior al celor implicați și, în mod indirect, au dezvăluit detalii care altfel nu ar fi putut fi transmise celor din afara cercului de apropiați ai acestei inițiative unice.
Daugavas muzeja (tolaik Doles vēstures muzeja) darbinieku vēstule "Literatūras un Mākslas" redakcijai
Staff and activists from the Museum of the River Daugava (then the Dole History Museum) were actively involved in the protest campaign against the construction of the Daugavpils hydroelectric station. Collective and individual letters of protest were sent, mainly to the editorial office of the Literatūra un Māksla (Literature and Arts) weekly, which published the article by Dainis Īvāns and Arturs Snips. The Dole History Museum also addressed a letter to this weekly. Signed on 24 November 1986, the letter consists of two pages. It mentions the damage to historic monuments by the construction of the Pļaviņas and Riga hydroelectric stations, and points to the expected damage that would be done by the Daugavpils hydroelectric station.
Miliția. Proces verbal de percheziție domiciliară, 1986
Publication of book Bulgakov, Mihail. Kutyaszív [Heart of A Dog], 1986.
In January 1986, Katalizátor Iroda published this novel, which was classified as a “prohibited book” at the time. It was produced with the stencil machine of Beszélő, It then became the first book published by Katalizátor Iroda. It was translated by Zsuzsa Hetényi.
Theatre of the Eighth Day in Mistrzejowice Church, performance.
Cornea, Doina. Despre reforma învăţământului: scrisoare deschisă adresată Preşedintelui Consiliului de Miniştri, în română, 1986. Manuscris
Acest document redactat în decembrie 1986 face parte dintr-o serie de scrisori deschise trimise de Doina Cornea lui Nicolae Ceauşescu. O copie a acestei scrisori a fost trimisă şi postului de radio Europa Liberă (REL), care a difuzat-o în ianuarie 1987 (Cornea 2006, 198). După Doina Cornea a mărturisit în interviurile de după 1989, în cuda represiunii şi a cenzurii sctricte din epocă, disidenta a încercat să gândească şi să se comporte ca şi cum ar trăi într-o societate liberă (Liiceanu 2006, 8-9). Cornea a considerat că acest comportament era nu doar în acord cu propriile valorile morale, ci putea avea un rol de transformare a societăţii româneşti sub dictatură, deoarece şi alţi concetăţeni ar fi putut să fie încurajaţi în acest fel să îi urmeze exemplul. Strategia sa de a deschide un dialog cu autorităţile ilustrează de asemenea caracterul profund democratic al propriilor convingeri.
Fundamentele morale şi culturale ale acestor scrisori deschise trimise de Doina Cornea se regăsesc în două surse: tradiţia Bisericii Greco-Catolice (din care făcea parte), interzisă de regimul comunist în 1948, dar care a continuat să existe în ilegalitate în ciuda reprimării preoţilor şi credincioşilor; 2. Influenţa exercitată de cărţile semnate de Mircea Eliade sau Constantin Noica, care continuau tradiţia interbelică (Petrescu 2013, 309). În timpul activităţii sale de predare la Universitatea din Cluj de la sfârşitul anilor 1970 şi începutul anilor 1980, Cornea a încercat să introducă o bibloografie non-conformistă, care a promovat modele cultural ediferite de cele oficiale şi a încurajat gândirea liberă a studenţilor. Din această cauză, Cornea a pierdut poziţia de asistent universitar pe care o avea la Facultatea de Litere în iunie 1983 deoarece conducerea universităţii i-a desfăcut contractul de muncă (ACNSAS, FI 000 666, vol.2, ff. 51-52).
Dacă în scrisorile sale deschise trimise anterior Cornea a identificat între cauzele crizei generale din România lui Ceauşescu decăderea valorilor culturale şi morale (ACNSAS, P 000 014, vol. 2, f. 73), în această scrisoare disidenta a schiţat un plan de măsuri pentru rezolvarea acestor cauze, care viza mai ales reforma sistemului de educaţie. Astfel, scrisoarea începea cu menţionarea faptului că în opinia sa cele mai multe probleme ale societăţii româneşti din acea epocă („corupţia,” „delăsarea,” „ipocrizia”) erau cauzate de „degradarea progresivă a sistemului de educaţie” după 1948. Critica propusă de Cornea prin această scrisoare ţinea mai ales următoarele aspecte ale sistemului de educaţie din anii 1980: concentratea excesivă a autorităţilor pe învăţământul tehnic şi lipa de investiţii în învăţământul umanist, promovarea unui model de educaţia bazat pe memorare şi descurajarea gândirii critice, lipsa exigenţei şi încurajarea mediocrităţii din cauza presiunii care exista pe cadrele didactice din partea autorităţilor pentru a avea o rată cât mai mare de promovabilitate (ACNSAS, P 000 014, vol. 2, f. 73).
Aceasta şi-a încheiat scrisoarea deschisă prin propunerea unor măsuri pentu o viitoare reformă a educaţiei: 1. “depolitizareaînvăţământului”;2. “reconsiderareatuturordisciplinelor care au suferitdeformărişîmutilări ca istorianaţională, ştiinţelesociale, studiulliteraturii, filozofia”; 3. „autonomia universităţilor”; 4. mai multe schimburi academice cu universităţi din străinătate; 5. Concentrarea metodelor de predare mia mult pe „calitate,” decât pe „cantitate;”6. “reinfiinţarealiceelor de profilumanistşi real”; 7. “reintroducereaînvăţământuluiumanistîntoateşcolile din învăţământulmediu”; 8. “proporţional, şcolicorespunzătoareşipentruminorităţileconlocuitoare” (ACNSAS, P 000 014, vol. 2, f.76).
În timpul percheziţiei domiciliare din noiembrie 1987, când această scrisoare a fost confiscată de Securitate, Doinei Cornea i-a fost solicitat de către ofiţerii poliţiei secrete să scrie pe partea superioară a primei pagini a documentului menţiunea: “Este conceputa de mine siimiaparţine.” pentru a dovedi autenticitate sa într-un viitor proces politic (ACNSAS, P 000 014, vol. 2, f. 73). Ca şi alte documente confiscate în timpul percheziţiilor domiciliare, această scrisoare a fost invocată în timpul interogatoriilor de la Securitate din noiembrie şi decembrie 1986.
Marian Zulean - Colecție privată
Colecția personală Marian Zulean ilustrează că orice act de opoziție culturală este dependent de contextul societal care îl generează și reliefează implicit diferența fundamentală dintre România și alte state comuniste în ultimii ani ai perioadei 1980–89. Cele peste 400 de ziare, reviste, broșuri și cărți, provenite în special din fosta Uniune Sovietică în perioada Gorbaciov, epitomizează un discurs politic reformist care, deși devenise relativ oficial în restul Blocului Sovietic, era considerat periculos de Securitatea română.
Künstlerzeitschriften in der DDR
Kesić, Ante. "Lies and deceptions plus insults and slander". Vjesnik, 9 December 1986. Press clipping
Ante Kesić responded to Krsto Papić's "Lies and deceptions" (see the featured item in the "Ivan Aralica Collection") in the text "Lies and deceptions plus insults and slander,” in which he provided counter-arguments to Papić’s statements. Kesić accorded particular attention to accusations on “fabrications” related to his reading of Papić's and Aralica's screenplay for the prospective movie. Kesić criticised the representation of the teacher-training school in Dalmatia and the education of that time. He argued: “They turned the humane school of the new society into a place for venting one’s base instincts and torture. This place was controlled by some hypocrites, careerists, ambitious female students/lovers, who as under-aged girls reign over the school from their fornicatory beds .” Furthermore, he stressed that although the Party was never mentioned, it is nevertheless indirectly represented as a source of evil because the four people who ruled over the school could not position themselves above it, i.e., it is clear that they featured as the Party leadership in disguise. “Could the Party be abrogated by two screenwriters and removed from the historical scene, where it bore all social power? Or to bury it somewhere deep behind the scenes and transform it into an accomplice in crime ?”
Furthermore, Kesić quoted the book A History of the League of the Communists of Yugoslavia (Belgrade: Izdavački centar Komunist, 1985, p. 374) to underscore the positive role of the Party in education during the years of the Cominform crisis (28 June 1948): “In the midst of the conflict with the Cominform … the Communist Party increasingly stressed the importance of a freely developed creative personality. […] the new teaching personnel had to be created by fighting for free ideological development under the conditions of socialist democracy, by expanding the battleground of thought and taking the initiative…” Kesić’s “defence” of the party stressed its democratic qualities in making one’s views known, and that the method of showdowns with those with different views by “lynching” – which is vividly represented in the film – could not be imputed to the Party.
Among other things, Kesić stressed that the Presidency of SUBNOR approved of his assessment “because of the personality of the screenplay writer [referring to Ivan Aralica], who is already politically known to SUBNOR, but now rests in the gentle shadow of literary sunshine.” Thereby he again pointed out the importance of political suitability for literary producers in a socialist society, in which there was no room for its abnegators and in which art and politics operated hand-in-hand in the advanced socialist phase as well.
Rațiu, Ion. Moscova sfidează lumea, în engleză, 1986. Carte
Când Statul Naţional Legionar a fost proclamat în septembrie 1940, Ion Raţiu a decis să demisioneze din funcţia pe care o deţinea în cadrul legaţiei României din Londra şi să solicite azil politic în Marea Britanie deoarece nu dorea să fie în serviciul noului regim fascist de la Bucureşti. Acesta s-a implicat în organizarea exilului ronânesc şi a lucrat ca jurnalist specializat în teme legate de România. Din această poziţie, Raţiu a dobândit o cunoaştere aprofundată a problemelor politice ale Europei de Est postbelice. Pe lângă emisiunile de radio şi articolele din ziare, expertiza sa s-a concretizat şi într-o serie de contribuţii academice precum cărţile publicate în limba engleză: Policy for the West (Politică externă pentru Occident; 1957), Contemporary Romania: Her Place in World Affairs (România contemporană: locul ei în politica mondială; 1975), and Moscow Challenges the World (Moscova sfidează lumea; 1986). Deşi publicată în 1986, prima variantă a cărţii Moscow Challenges the World a fost scrisă între anii 1946–1950, când din cauza problemelor de sănătate Raţiu a petrecut petrecut perioade îndelungate într-un sanatoriu din Elveţia. Din cauza faptului că Raţiu şi-a iniţiat propria afacere în a doua oarte a anilor 1950, acesta a investit mai puţin efort în continuarea cercetărilor sale. Aceste activităţi academice au fost reluate în anii 1970, iar oportunitatea de a publica manuscrisul de la sfârşitul anilor 1940 într-o formă adăugită a apărut la mijlocul anilor 1980. În acea perioadă, intensificarea Războiului Rece din prima parte a administraţiei Reagan a crescut interesul publicului privind contribuţii legate de Uniunea Sovietică şi politica sa externă. Cartea reflectă abordarea teoretică marcată de conceptul de totalitarism care era dominant în mediul academic occidental la sfârşitul anilor 1940 şi începutul anilor 1950. În cele patru părţi ale volumului, Raţiu oferă o analiză critică a surselor intelectuale şi a componentelor esenţiale ale idologiei oficiale marxist-leniniste; furnizează o explicaţie pentru succesului Revoluţiei bolşevice din Rusia; analizează strategiile şi tehnicile folosite de Moscova pentru a “exporta” revoluţia şi furnizează o incursiune privind mecanismele de funcţionare ale economiilor comuniste şi a efectelor sociale ale acestui sistem economic. Cea mai relevantă contribuţie a cărţii lui Raţiu la mai buna cunoaştere a sistemului sovietic constă în analiza strategiilor dezvoltate de Moscova în vederea manipulării comuniştilor sau a simpatizanţilor comunişti din fara graniţelor pentru a-şi atinge scopurile: “În gândirea comunistă nu este nicio diviziune între politica internă şi externă. Lumea se împarte pe verticală în bucăţi. Iar pe orizontală se împarte pe două paliere: exploatatorii şi exploataţii. Există doar o singură ‘naţiune,’ proletariatul, şi un singur duşman, capitaliştii şi lacheii lor. Ca urmare, adevărata patrie a ‘naţiunii’ este teritoriul unde duşmanul este învins” (Raţiu 1986, 106).” Urmând acest argument, Moscova a prezentat “apărarea” Uniunii Sovietice ca pe “prima datorie a tuturor comuniştilor, fie că trăiesc în Rusia sau în afara ei” (Raţiu 1986, 166–168). Conform analizei lui Raţiu, aceste strategii sovietice au reprezentat instrumente eficiente de a influenţa dezbaterile în spaţiul public occidental şi de a extinde numărul de state subordonate Uniunii Sovietice în rândul ţărilor în curs de dezvoltare.
Papa Ivan Pavao II. Pismo povodom 50-e obljetnice svećeništva Frane Franića, 1986. Rukopis pisma.
Pope John Paul II sent a letter to Split Archbishop Franić on the 50th anniversary of his ordination as a priest. It is clear that he was quite familiar with Franić's resistance to the atheistic regime and his defence of the Church's rights under the socialist dictatorship. The pope pointed this out in this letter when said that "you have certainly proven your faithfulness and loyalty to this Holy See." According to the pope, Franić's resistance to the communist regime was fruitful in the sense that the Church in Split in the 1980s recorded numerous clerical and religious vocations despite attempts at the de-Christianization of society.
Inconnu Art Group. State security photos of a banned exhibition
The exhibition entitled “A harcoló város/The Fighting City, 1986” was organized by the amateur artist group Inconnu to celebrate the 30th anniversary of the Hungarian Revolution of 1956. The police banned the event on the opening day and destroyed the artworks. However, before that, an agent took photos of the compositions. Thus, the secret police itself created, through the act of destruction, a group of sources which is today the single visual trace of the exhibition. This photo collection is kept in the Historical Archives of the Hungarian State Security Forces (Állambiztonsági Szolgálatok Történeti Levéltára – ÁBTL).
Protest campaign against construction of the Daugavpils HPP in 1986-1987
The protest campaign against the construction of the Daugavpils hydroelectric station in 1986-1987 was the first issue during perestroika in Latvia to involve the wider public, especially the intelligentsia, and it was the first step on the path that led to the restoration of national independence. This was the first case during the Soviet occupation when the endeavours of the intelligentsia to defend the natural and historical riches of Latvia were successful. The collection consists of material gathered by the staff of the Museum of the River Daugava, and donated to the museum in 1987-1998 by several people who were involved in the 1986-1987 protest campaign, mostly among the protesters, but there is also material provided by their opponents too.
Pandele Andrei, Mutarea Bisericii Mihai Vodă, 1986. Fotografie
Bilanțul așa-numitelor operațiuni de ”reamenajare” a centrului Bucureștiului este următorul: 5,86 kilometri pătrați din centrul istoric al orașului au fost demolați; pe 1,66 kilometri pătrați au rămas câmpuri cu buruieni; aproximativ 20.000 de proprietăți au fost distruse; peste 60.000 de familii au fost obligate să se mute; 19 străzi au fost blocate ori desființare. Următoarele biserici ortodoxe au fost demolate: Enei, Albă Postăvari, Spirea Veche, Izvorul Tămăduirii, Sf. Nicolae Sârbi, Gherghiceni, Sf. Nicolae Jitniță, Doamna Oltea, Sf. Vineri Hereasca, Olteni, Sf. Spiridon Vechi, Sf. Treime Dudești, Bradului (Bradu Staicu). Următoarele mănăstiri au fost demolate complet sau parțial: Cotroceni, Schitul Maicilor, Mihai Vodă, Văcărești, Antim, Sf. Pantelimon. Următoarele sinagogi au fost demolate: Aizic Ilie, Rezith Doadh, Malbim. De asemenea, au fost demolate alte clădiri istorice din București: Spitalul Brâncovenesc, Hala Mare din Piața Unirii, Institutul Medico-Legal Mina Minovici, Hanul Galben, Stadionul Republicii, Muzeul Militar. Un număr de opt biserici au au fost translatate și ascunse între blocuri: Sf. Ioan Moși, Schitul Maicilor, Olari, Sf. Ilie Rahova, Mihai Vodă, Sf. Ioan Piață, Sf. Gheorghe Nou Capra, Cuibul cu Barză; de asemenea, sediul Sinodului Mănăstirii Antim. ”Marele merit al translatării și astfel salvării de la demolare a acestor monumente îi revine inginerului Eugen Iordăchescu de la Institutul Proiect București,” spune Andrei Pandele. Această operațiune de salvare a patrimoniului cultural destinat distrugerii a necesitat într-adevăr mult profesionalism din partea celor care au conceput-o, dar și îndrăzneală pentru a propune o soluție de compromis care să aibă șansa de a fi acceptată de Nicolae Ceaușescu, cel ce superviza personal construcția de la Casa Poporului.
Imaginea surprinsă de Andrei Pandele ilustrează translatarea Bisericii Mănăstirii Mihai Vodă, o emblemă a Bucureștiului premodern, situată de dealul pe care astăzi este Palatul Parlamentului, construit în timpul regimului Ceaușescu sub numele de Casa Poporului. Clădirile mănăstirii, care înconjurau biserica și care au fost complet demolate pentru a face loc Casei Poporului, au fost primul sediul al Arhivelor Statului după fondarea statului român modern în secolul al XIX-lea. Fondatorul mănăstirii în 1594 a fost domnitorul Mihai Viteazul, o figură istorică extrem de importantă pentru trecutul național datorită faptului că este considerat drept primul unificator, pentru scurtă durată, 1600-1601, al teritoriilor ce formează astăzi România. În ciuda faptului că Mihai Viteazul a devenit în timpul regimului Ceaușescu chiar mai important în istoria națională decât fusese înainte, mănăstirea a căzut pradă programului de așa-zisă ”sistematizare urbană” promovat de același regim. Biserica mănăstirii a fost salvată de la demolare prin această operațiune de translatare, care în acest caz a fost una dintre cele mai laborioase pentru că a necesitat nu numai glisarea pe o distanță de 289 de metri, dar și coborârea cu 6,2 metri. Fotografia lui Andrei Pandele arată biserica Mihai Vodă încă pe șinele folosite pentru translatare, deja la baza dealului, aproape de poziția unde se găsește și astăzi, ascunsă însă în spatele unor blocuri mai înalte decât ea, care au fost construite ulterior imortalizării acestei imagini.
Underground issues of "brulion" literary and cultural periodical
Bokros Péter: Kísértet járja be Európát, 1970. (grafika)
The depiction by Péter Bokros shows the figure of Lenin, naked, with a Coca-Cola in his hand. The subtitle cited an altered version of the first sentence of the communist manifesto by Karl Marx and Friedrich Engels. Instead of the original opening sentence of the manifest, the infamous lines “A spectre is haunting Europe,” he wrote “An experiment is haunting Europe.” The graphic was created for the exhibition of Inconnu entitled “A harcoló város/The Fighting City, 1986,” which was a commemoration of the 30th anniversary of the Hungarian Revolution. This artefact, like the other items which were going to be put in display in the exhibition, was confiscated and destroyed by the political police. We know this from the photo documentation made by the secret security forces.
„Glavlito“ dokumentų perkėlimas į Lietuvos centrinį valstybės archyvą
Glavlit documents were transferred to the Lithuanian Central State Archives in 1986. This was related to the decision to create a separate Glavlit fond in the archives (the first transfer of documents was a purely bureaucratic decision). After Glavlit was liquidated in 1990, its documents in the archive were complemented with new documents.
Securitatea. Discuție a Hertei Müller cu un cetățean german despre persecutarea ei de către Securitate, 25 iulie 1986. Raport
Al treilea volum al dosarului de supraveghere informativă al Hertei Müller conține rapoarte și transcrieri ale conversațiilor pe care ea le-a purtat cu diferite persoane în interiorul casei sale. La 25 iulie 1986 Müller a primit pe un cetățean german numit “Marișca.” Discuția a început cu gazda care i-a arătat oaspetelui câteva recenzii ale cărții sale și alte publicații semnate de alți scriitori germani, care trăiau în România. Herta Müller a vorbit despre succesul ei cu Niederungen (Ținuturile joase) în Germania de Vest și a folosit acest prilej pentru a descrie persecuțiile la care a fost supusă de către Securitate. Müller și-a amintit că, după ce a refuzat oferta de a deveni informatorul ei, Securitatea a început să o hărțuiască și și-a pierdut slujba ca traducătoare într-o fabrică din Timișoara. Mai mult, ea a fost convocată periodic la poliția secretă și acuzată de “parazitism social” și contacte ilegale cu cetățeni străini. După o vizită la secretarul local de partid, Müller a primit un nou loc de muncă, dar datorită conflictelor sale cu directorul școlii, care nu a fost de acord ca ea să poarte pantaloni în timpul orelor, a fost înlăturată din funcția de profesor. Müller a povestit experiența marginalizării sociale și profesionale, fiind concediată din alte locuri de muncă din cauza intervenției Securității, care a supus-o la abuzuri fizice și psihice constante.
Copy of a letter from the wives of the arrested members of the Jazz Section to the president of Czechoslovakia, 7 September 1986
The Jazz Section Collection, now deposited in the National Archive, contains a transcript of a letter sent to the office of the president of the republic by the wives of the imprisoned members of the board of the Jazz Section from 7 September 1986; the transcript was made by Ivan Medek on 9 September 1986 in Vienna. Ivan Medek, a signatory of Charter 77 and a member of the Committee for the Defence of the Unjustly Prosecuted (VONS), who went into exile in Austria and established a press agency in Vienna, collected information about independent civic initiatives and political trials in Czechoslovakia and the violation of civil and human rights by the communist regime. He sent these messages on to Western organisations interested in human rights’ abuses; they organised campaigns in support of political prisoners and helped exert pressure on leading politicians in countries with totalitarian and authoritarian regimes to release political prisoners and to observe the basic rights of the civilians of their state. It is unclear if the letter to the president had any immediate influence on the fate of the detainees, however, there were several similar campaigns in Western countries that resulted in the release of many of the detained members of the Jazz Section, and much lower sentences were issued than had been proposed.
