The FV 112/15 Group Collection is a blend of artistic materials representing the time, social movements, and lifestyle of young people in Slovenia in the 1980s. It documents a central part of Ljubljana’s subculture and the alternative youth movement through the work of an amateur theatre group called the FV 112/15 Theatre and through the activities of three alternative clubs. The group cultivated an ironic attitude toward socialism and deconstructed bourgeois stereotypes.

The fourth performance from the Homage to Josip Broz Tito cycle is ˝Telephoning˝ by Tomislav Gotovac. It was staged in the SC Gallery in Belgrade on April 5, 1981, and the photographs of the performance were done by Milisav Mio Vesović and Ognjen Beban. It is the only performance from the Homage Tito cycle that was not staged in Zagreb.

In the last subversive action, Gotovac waited for someone to inform him by the telephone that President Tito had died. With this performance, the artist additionally placed himself in a passive position by waiting for the information to come to him indirectly, not directly as in earlier actions via television, newspapers or radio, for one of his friends, associates or family to indirectly notify him about Tito's death. In this work, Gotovac used subversive activity, in which he did not criticize the regime, but rather encouraged the public and the regime itself to think. 

Milan Šimečka made the chess pieces using bread in the prison where he was taken after the capture of the exile literature caravan, which was sent from London by Jan Kavan. Milan Šimečka spent one year in prison and during this period he wrote letters that were preserved and later published in samizdat editions. He also spent some time playing a game of chess using pieces he made from bread that had been given to prisoners.

The Student Newspaper published a photograph of Marijan Molnar dressed as a terrorist/criminal in 1981. With this photograph, which is a part of the "For the Democratization of Art" cycle, Molnar wanted to point to the "dose of terrorism in the field of art” by dressing himself as a terrorist. This means that the external difference is always the internal, that the external constraints pressuring art are always reflected in it, as an inherent (im)possibility to be tamed by the artwork" (Molnar, Marijan. Akcije i ambijenti, Zagreb: Naklada MD, 2002., 161).Suzana Marjanić thinks that with this action, Molnar ˝also expressed his fascination with the anarchist groups of 1970s˝ (Marjanić, Suzana. "Performans i terorizam ili izvedba terorizma." Narodna umjetnost 50, no. 2 (2013), 102-127).

“The Glossary of Technology” is the name for the special issue of “Vidici” that came out in the spring of 1981. It is one of the most significant dissenting publications that directly relied on the then subversive press trends in Czechoslovakia and Poland. “The Glossary of Technology” acquired a great deal of inspiration from the Solidarity Movement, which some of the journalists and editors were in contact with. In contrast to all previous editions, it was modelled on a manuscript from mediaval times with illustrations and using a calligraphic style. It was completely handmade and crafted with old-fashioned technology. Another specificity was that this issue was conceived as a dictionary with carefully selected samples. The manner in which the dictionary looked had a symbolic meaning. It was a protest against the modern technology-based social systems (Z.P. Piroćanac, Nomenclatura Serbica, 2012, 1). The edition had 171 terms on 30 pages. Some of the terms mentioned were: "WILL – unconditionality. The possessor of movement and the only force that can master it. Will realized as life is personality. Will is without conditions, but it is the condition for everything. “Let there be light,” and there was light. (Book of Genesis); DEMOCRACY – equilibrium. A form of medium of society. This is the technology that cannot be eliminated by an individual. The devilish game of democracy is concerned with knowledge and ignorance, crime and punishment, cruelty and kindness ... (Cummings); MASS – indolence. Being the mass does not mean being part of the crowd, but rather being indistinguishable in the same impersonal frequency of consciousness in general. History is required to vanish in the mass, because it has become complete numbness, pure immanence. A direct consequence of the new role of masses organised into a collective ... is barbarism (Berdyaev); MORALS – mirroring, limiting. Morals are laws realized in the medium of society. Only technologists need morality to avoid collision while moving, however the individual does not need it. Morality is acting egoism. Moral judgments belong to a stage of ignorance in which the distinction between what is real and imaginary is lacking …” (Nietzsche).

All this was too confusing for the political authorities who did not know exactly what was behind this coded edition. The edition was banned, and its subversive nature was discussed in front of the University Commitee of the Union of Communists, where an analysis was initially formulated in the party document "Analysis of the Ideological Orientation of the Journals "Vidici" and "Student".” In it we see that it is precisely the "aesopian language" and that it is impossible to understand the text without a "key" or "code", which worried the party most. Eventually, it was concluded that "The Glossary" was anti-humanist and antisocialist-oriented, which was enough of a reason to ban it. Soon afterwards, the party organs launched a media avalanche that lasted for several months, and the highest party officials spoke of the necessity to reckon with the group gathered around "Vidici" and "Student". However, it turned out that the criticism of "The Glossary" was merely a motive for launching a broader backlash against dissident groups after Tito’s death (1980). The subsequent outcome would be the publication of the "White Book" in 1984, by Croatia’s Communist party leaders, which called for an end to the so-called "cultural counter-revolution".

A solo exhibition by Marijan Molnar was held in the Extended Media Gallery (Gallery PM) in Zagreb. The exhibition named "Common and Special“ lasted from 11 to 15 May 1981 and also included some of the works from the "For the Democratization of Art" cycle. The exhibition was well attended by the city’s cultural circle, and the main youth magazines (Polet and Studentski list) ran positive reviews on the exhibition.   

Filosoful Péter Egyed și poetul Géza Szőcs l-au convins pe István Darkó să scrie și să-și publice scrierile într-un volum separat. Dar scrierile lui Darkó nu au format un gen literar regulat. În cartea sa este, de asemenea, deranjant faptul că una sau două dintre scrieri sunt asemănătoare unei nuvele, sau unei narațiuni, dar nu este totuși așa. Ca expresie literară, este vorba despre text écriture, care este modelat după un gen stabilit. În acele vremuri, textul și textul de literatură ar fi trebuit să-și trăiască momentul și în România, ca și în întreaga Europă, dar aici a fost un mediu nefericit, unde, dacă nu te-ai adaptat la standardele literare, scrierile tale nu erau publicate. Darkó nu s-a adaptat la standardele literare contemporane, pentru că nu era o miză pentru el ca actor. El a scris ceea ce voia, în modul în care a simțit și a văzut. Scrierile sale erau, adesea, modificările scrise ale unui material audio. În anumite cazuri, el ar fi putut auzi mai devreme ce s-a întâmplat decât a putut nota. Scrierea s-a născut din sunet, iar un gen îi dădea posibilitatea unui alt gen, dar Darkó a rămas, de fapt, un actor în fiecare gen, deoarece atât piesele sale audio, cât și scrierile sunt destinate publicului. În “orașul” său trăiesc “oameni distilați,” care se comportă uimitor, dar gândurile, obsesiile lor poartă povara fiecărui om. Darkó a “plagiat” de mai multe ori din scrierile sale anterioare, el a copiat din emisiunile Radioului Pisicii, a publicat scrierile lui Henrik Szénégető sau Fruléz sau a copiat articole din Bendzin. Personajele lumii sale fictive își organizează propria viață, ele creează o realitate fictivă, cu un anumit conținut de moarte, din care se poate înțelege propria realitate, dar care este ascunsă pe deplin din cauza normalității lașității. Singularitatea scrierilor sale rezidă în faptul că ele creează o ficțiune structurală cu mai multe conținuturi și straturi, dar care are un fel de relație hermeneutică cu realitatea contemporană. Darkó nu a uitat niciodată pe cei care scriau povestea contrară, istoria culturală a imoralității, împotriva forței care creează ordinea mondială, și care realizează tot felul de capcane pentru partea indiferentă a umanității; care îi hărțuiește, îi amenință și îi urmărește. Oamenii întunericului și răutății nu pot fi ajutați de putere. Scrierile lui Darkó sunt toate aluzii la o astfel de utopie, în care continuă să fie exprimată atmosfera și deznădejdea existențelor deprimate, Nimicul.

Seria Forrás (Sursa) de la Editura Kriterion avea un comitet oficial, un consiliu editorial. Procedura obișnuită era să ceară o referință fie de la ei, fie de la alt scriitor faimos. Două referințe trebuiau să susțină volumul Forrás, iar editorul era obișnuit să ceară referințe de la cine voia. El nu a cerut o referință de la cine, evident, știa că ar formula o opinie nefavorabilă despre manuscris. De aceea, Egyed s-a adresat poetului și scriitorului László Csíki și Andor Bajor, pentru că știa că ei au înțeles mesajul autorului. Cele două referințe au fost obținute, volumul a fost publicat, și apoi a venit punctul de vedere al membrilor consiliului editorial oficial potrivit căruia Egyed a încălcat regulile și a exagerat sau s-a grăbit. Acest lucru a fost discutat la consultarea organizată la Utunk (Calea noastră) din Cluj, săptămânalul literar, artistic și de critică a maghiarilor din România. La ea au participat, între alții, Zsófia Balla, Géza Szőcs, reprezentând a treia generație Forrás, dar care au spus că manuscrisul trebuia să fie publicat cu orice preț, pentru că era important, pentru că exprima ceva care venea din experiențele lor de viață. Ei s-au regăsit în scrisul lui Darkó, mai degrabă decât în alte scrieri plictisitoare, gri, prăfuite, neînsemnate, care au fost publicate anterior în seria Forrás. Péter Egyed interpretează expresia rezistenței culturale, care a apărut și în presa românească și constituia un gen aparte, în conținutul său ca fiind despre o altă cultură. El susține că, în calitate de editor al Editurii Kriterion, știa exact instrucțiunile cenzurii. El știa foarte bine, care ar fi acea cultură pe care Partidul Comunist Român o aștepta de la autori. El cunoștea termenii cheie, el coresponda datorită diferitelor sarcini cu secretarii ideologici, care întotdeauna indicau ceea ce trebuie să conțină poezia, proza și așa mai departe. Dacă acestea nu erau incluse, o altă cultură se năștea în mod evident, și care nu se conforma orizontului oficial de așteptare. Dar acest lucru nu putea funcționa, pentru că nimeni nu a fost dispus să scrie ca un funcționar de partid în anii optzeci. În mod specific, într-o situație care privea Radioul Pisicii, și în care nu există altceva decât faptul că toată lumea este urmărită, urmăritorul este urmărit și el, acest lucru nu ar putea fi, într-adevăr, corespunzător oricărei norme ideologice oficiale. Potrivit lui Egyed, “opoziția” spune deschis: “nu asta.” Într-adevăr, scriitura lui Darkó nu merge direct împotriva sistemului, dar spune că există un “Altul,” care te exprimă și care nu are nimic de-a face cu sistemul. El spunea că ceea ce trăiești nu este așa și trebuie să acorzi atenție faptului că ești urmărit, că ești aproape de moarte. Acestea sunt sentimentele care transpiră din textul său.

Volumul publicat în 5000 de exemple, care reprezintă astăzi un număr uimitor de copii, a creat o subcultură literară considerabilă. Interpretarea scrierilor lui Darkó a apărut periodic în lucrările criticului literar Attila Mózes, omului de litere Levente Gyulai, scriitorului artist Gábor Martos sau ale istoricului literar și poetului Ágnes Kata Miklós.

Șansele supraviețuirii este titlul a trei grafici pregătitoare și al instalației prezentate pentru prima dată la Medium I. Data lucrării este foarte relevantă. În jurul anul 1981, locuitorii din Transilvania au început să părăsească România din cauza înrăutățirii standardelor de viață și hărțuirii etnice a grupurilor minoritare non-române.Baász, care întotdeauna a fost împotriva emigrării, a început să tematizeze acest proces în lucrările sale. Mesajul a fost universal și personal în același timp. Pe de o parte, mulți dintre prietenii și colegii lui Baász  părăsiseră țara.Pe de  altă parte, artistul a crezut că viața unui grup minoritar niciodată nu ar trebui comparată cu situația majorității, deci minoritatea ar fi trebuit să-și păstreze propria identitatea. Motivul central al lucrării este o fascină așezată într-o cușcă albă, înconjurată de șase fotografii făcute la înmormântarea lui Antal Kapusi, un filozof . Baász a deformat fețele prietenilor care  părăsiseră deja România.