Nagy, Gáspár. I am just watching Olga Korbut, 1975. Typewritten manuscript with corrections
The poem’s original title was Szaltószabadság, a neologism difficult to translate (roughly, “Summersault Freedom”). It means “the freedom of flipping in the air,” but it also echoes the word sajtószabadság, which means “freedom of the press.” When the journal Mozgó Világ was launched by the Central Committee of the Communist Youth Organization (KISZ) in December 1975, Nagy’s poem was to appear in the first issue with its original title. However, the censors demanded that it be changed: editor Miklós Veress and the poet choose a line from the poet referring to Korbut.
Samu Géza: Nagyanyó mesél, 1975, szobor
Grandma Tells a Tale (poplar, acacia, 80x50x37 cm, 1975)
The point of departure of the sculptures of Géza Samu is often an abandoned object of rural origins, which he then reinterprets with sculptural means. Grandma Tells a Tale, a wooden sculpture, is also built around the form of a traditional piece of peasant furniture, a milking stool. This is then augmented with simple, playfully assembled carved forms, thus becoming anthropomorphic and evoking the figure of the grandmother in an emblematic way. The assembly of the elements, which are made out of different types of wood, rewrites the theme in a surprising way, moving away both from folk woodcarving traditions and sculptural conventions and elevating the composition into a dreamy state. The sculpture seems to be traditionalist and experimental at the same time.
Raţiu, Ion. România contemporană: locul ei în politica mondială, în engleză, 1975. Carte
În timpul jumătăţii de veac petrecute în exil (1940–1990), Ion Raţiu a manifestat un interes constant în situaţia politică din România din timpul atât a dictaturii lui Antonescu cât şi a regimului comunist. Implicarea sa a luat forma atât a unor iniţiative de organizare a exilului românesc din Europa de Vest, cât şi a redactării unor contribuţii privind România ca jurnalist sau analist politic. Scrierile sale reprezintă o critică coerentă a regimurilor comuniste şi se remarcă prin analiza complexă a sistemului sovietic de propagandă din străinătate, mai ales din lumea în curs de dezvoltare (precum cele furnizate în lucrarea Moscow Challenges the World (Moscova sfidează lumea; 1986), dar şi prin observaţiile pătrunzătoare privind trăsăturile regimului Ceauşescu din eseul Contemporary Romania: Her Place in World Affairs (România contemporană: locul ei în politica mondială; 1975). Ultimul volum este o evaluare critică a ceea ce era perceput în Vest ca o desprindere a României de sub controlul Moscovei. În prima parte a cărţii, Raţiu a făcut o prezentare generală a istoriei Partidului Comunist Român de dinainte de instalarea la putere şi a primei decade a regimului comunist din România. În partea a doua, autorul oferă o evaluare critică a “turnurii naţionaliste” a comunismului românesc din anii 1960 şi de la începutul anilor 1970. Ipoteza sa principală este aceea că naţionalismul liderilor comunişti români, mai ales Gheorghiu-Dej, nu a fost unul “autentic” deoarece acesta nu a afişat anterior atitudini naţionaliste (Raţiu 1975, 31–33). Dimpotrivă, până la mijlocul anilor 1950, acesta a fost un instrument servil al politicilor Moscovei în România. În opinia lui Raţiu, “turnura naţionalistă” se explică prin conflictul izbucnit între liderii sovietici şi comuniştii români din cauza dorinţei primilor de a-şi impune viziunea privind reformarea CAER. Reformele dorite de sovietici urmau a stopa industrializarea rapidă din România şi a transforma ţara în exportator de materii prime şi bunuri de larg consum şi importator de produse industriale. În partea a treia, Raţiu analizează evoluţia relaţiilor între Uniunea Sovietică şi România comunistă în prima parte a anilro 1970 şi pune sub semnul întrebării “independenţa” României în relaţiile cu Moscova. În ultima parte a cărţii, Raţiu a subliniat că imaginea unei Românii “independente” în Blocul Estic era rezultatul politicii externe abile a lui Ceauşescu care a creat în Occident iluzia că relaţiile tensionate cu Uniunea Sovietică au continuat şi în anii 1970. Raţiu argumentează că simularea conflictului cu Moscova a devenit “o afacere profitabilă” pentru Ceauşescu datorită sprijinului economic occidental primit pentru această politică. Cartea lui Raţiu a fost una dintre primele analize critice care au pus sub semnul întrebării imaginea pozitivă pe care Ceauşescu a construit-o în mod foarte abil în Occident la sfârşitul anilor 1960 şi începutul anilor 1970. Raţiu a furnizat, de asemenea, o analiză complexă a contradicţiilor regimului Ceauşescu, mai ales cea între imaginea sa externă şi osificarea internă a practicilor politice staliniste: “În timp ce păstra în interior o puritate doctrinară de tip stalinist, comuniştii români au devenit campionii promovării toleranţei privind căile alternative spre socialism, mai mult au ridicat această toleranţă la un rang de principiu” (Raţiu 1975, 36–37).
Éva Cseke-Gyimesi - Colecția Ad-hoc de la CNSAS
Colecția ad-hoc Éva Cseke-Gyimesi deținută de CNSAS conține, pe lângă dosarele Securității, dovezi cu privire la abordarea critică a regimului specifică activității profesionale a persoanei vizate, a luptei acesteia împotriva încălcării drepturilor omului și a discriminării etnice. Colecția reprezintă povestea tipică a intelectualilor transilvăneni-maghiari ținuți sub observație între anii 1970-1980, care redă pe deplin, atât semnificația hârțuirii din partea poliției secrete, cât și pe cea a gestionării acestui tip de măsuri.
Vernisarea morii de vânt de la Beştepe (Dobrogea) în cadrul expoziţiei permanente a Muzeului Tehnicii Populare, iunie 1975
Moara de vânt de la Beştepe (nordul Dobrogei) este una dintre cele mai valoroase piese ale Muzeului ASTRA. Aceasta reflectă patrimoniul civilizaţiei rurale din această regiune a ţării. Moara a fost achiziţionată pentru muzeu în anul 1969 de Hedwig Ulrike Ruşdea în urma unei cercetării de teren în Dobrogea. În perioada 1973–1975, Ruşdea a coordonat reconstrucţia morii în cadrul muzeului din Sibiu pe baza dosarelor tehnice create în timpul cercetărilor de teren anterioare. Procesul reconstrucţiei artefactului de către meşterii muzeului a fost filmat parţial de responsabilul cu realizarea documentarelor din instituţie. În iulie 1975, moara de vânt de la Beştepe a fost vernisată în prezenţa directorului Cornel Irimie şi a reprezentanţilor presei locale. De atunci, moara de la Beştepe reprezintă un adevărat simbol al Muzeului ASTRA, fiind prezentă în numeroase materiale promoţionale.
Two dolls within which photo-films with the images of Opanas Zalivakha’s paintings was smuggled from Soviet Ukraine to the US
In their smuggling operations, the Smoloskyp couriers used various ways to obtain and to transport samizdat and other materials of the Ukrainian cultural opposition from Soviet Ukraine. Manuscripts were usually copied as microfilms, hidden in luggages or parcels (in souvenir dolls, busts of Lenin or Shevchenko, etc.). In order to smuggle materials, Smoloskyp agents sometimes used official Canadian Communist delegations that visited Ukraine, as their luggage was checked less thoroughly on the border. Unbeknown to them, Smoloskyp agents attached microfilms to their luggage or talked them into carrying some souvenirs (with microfilms hidden inside).
Nowadays, two doll-containers are displayed on the Smoloskyp permanent exhibition in Kyiv as a symbol of the creative agency of both Ukrainian cultural opposition and Ukrainian diaspora in building hidden communication channels and making the case of the Ukrainian oppositional movement internationally known.
„Tie, kurie nežinote paklauskite tų, kurie žino“
Artūras Barysas-Baras‘ film Tie, kurie nežinote paklauskite tų, kurie žino (Those of you Who don't Know, Ask those Who do) is an avant-garde, 4.5-minute-long silent film made in 1975. The idea of the film could be interpreted as mystical: the action takes place on Cathedral Square, and the main hero points a finger to heaven.
Phoenix. Cantafabule, 1975. Disc de vinil
Cei mai mulți specialiști și fani ai muzicii rock din România sunt de acord că trei au fost albumele care au marcat istoria acestui gen muzical sub comunism: (1) Muguri de fluier din 1974, LP al formației timișorene Phoenix; (2) Zalmoxe din 1979, album al formației rivale bucureștene Sfinx, care a așteptat timp de trei ani aprobarea cenzurii pentru acest disc, deși acesta purta numele faimosului zeu al dacilor, strămoșii Românilor cărora li s-a conferit în timpul regimului Ceaușescu un rol mai important în mitul etnogenezei decât Romanilor; și (3) Cantafabule din 1975 de aceeași formație Phoenix. Alături de Sfinx, Phoenix a fost una dintre cele mai inovative formații rock din România comunistă, căreia i se datorează așa-numitul stil etno-rock. Acesta reprezenta o sinteză originală între muzicalitatea specifică tradițiilor ancestrale și folclorului pre-creștin combinată cu sonoritatea modernă specifică rock-ului progresiv sau psihedelic. La mai mult de o decadă de la debut, deja în apogeul carierei artistice, Phoenix a creat în timpul iernii din 1974-1975 ceea ce rămâne până astăzi piesa lor de rezistență: dublul LP intitulat Cantafabule (titlu scris greșit pe coperta discului drept Cantofabule). Versurile au fost compuse de doi foarte talentați poeți din Timișoara, Andrei Ujică și Şerban Foarță, care colaboraseră cu Phoenix și la crearea hit-ului lor anterior, Muguri de Fluier. Acest album, însă, a fost mult mai puțin orientat spre surse de inspirație locală decât predecesorul său, care pusese în valoare tradiții pre-moderne autohtone. Pentru noul album, cei doi poeți s-au inspirat din bestiare medievale occidentale și au realizat o poveste universală despre o serie de creaturi mitologice, unele mici și mai degrabă inocente, precum inorogul sau scarabeul, altele ticăloase și periculoase, precum aspida și vasiliscul. Spre sfârșitul poemului rock, care are în total 14 părți, toate aceste creaturi fantastice intră într-un conflict înverșunat, care duce la un nou început. Astfel, ultima piesă a albumului este dedicată păsării fantastice a renașterii și eternei reîntoarceri, phoenix-ul, după care formația și-a luat numele. Phoenix a călătorit prin toată România pentru a monta spectacole cu acest poem rock poem. În timpul concertelor, membrii formației se îmbrăcau cu costume speciale pentru a interpreta aceste animale fantastice și foloseau studenți voluntari pentru a completa întreaga galerie de creaturi mitologice, care sunt reprezentate și pe coperta albumului. Cantafabule a fost un best-seller al timpului său, din moment ce potrivit estimărilor membrilor formației s-au vândut o jumătate de milion de exemplare. De pe acest album este preluată fraza pe care o folosesc toți fanii rock-ului și eternii admiratori ai formației pentru a se saluta: Fie să renască. La doi ani după lansarea albumului, membrii formației (cu o singură excepție) au reușit să treacă în mod clandestin granița, astfel că toate piesele Phoenix au fost interzise în România comunistă. Totuși, formația a supraviețuit în memoria colectivă a fanilor ei, în timp ce albumele ei care se vindeau la prețuri exorbitante pe piața neagră au continuat să disemineze muzica lor printre generațiile mai tinere, care nu apucaseră să îi asculte în concert. Ultimul dintre albumele Phoenix produse sub comunism, Catafabule reprezintă până în ziua de azi o realizare de excepție datorită amestecului original dintre versuri ancestrale și muzică modernă, a adevărată piesă de rezistența a rock-ului din România.
