Fondul Hans Otto Roth a fost înregistrat oficial şi arhivat de către Arhiva Comunităţii Honterus în 1962, an în care documentele din acest fond au fost oficial incluse în cadrul secţiunii de manuscrise a arhivei. În 1958, ca urmare a legislaţiei din 1957 emise de autorităţile comuniste privind funcţionarea arhivelor confesionale, a fost creată Arhiva Comunităţii Honterus, ulterior redenumită Arhiva şi Biblioteca Bisericii Negre. Această instituţie a primit în custodie patrimoniului arhivistic şi de carte veche deţinut de parohia locală a Bisericii Evanghelice şi de fostul liceu Honterus, o instituţie culturală importantă a saşilor transilvăneni începând cu secolul al XVI-lea. În 1976, când o mare parte a patrimoniului arhivistic al instituţiei a fost preluat de Arhivele Statului în baza unei legislaţii arhivistice din 1971, fondul Hans Otto Roth a fost protejat de această naţionalizare.

Deşi registrele Arhivei Comunităţii Honterus din anii 1960 dovedesc că fondul Roth a intrat oficial în administrarea instituţiei în anul 1962, nu se cunoaşte contextul în care fondul Hans Otto Roth a ajuns în posesia arhivei comunităţii Honterus şi cine a fost de fapt donatorul. Thomas Șindilariu, istoric şi arhivist care lucrează în cadrul instituţiei, consideră că unul dintre apropiaţii lui Hans Otto Roth a salvat acest fond şi l-a adăpostit la Braşov după arestarea acestuia în 1952. Gustav Markus, directorul Arhivei Comunităţii Honerus, a avut un rol cheie în intrarea acestui fond în custodia instituţiei, deoarece acest lucru nu ar fi fost posibil fără aprobarea sa. Markus şi-a asumat un risc considerabil prin includerea acestui fond creat de un deţinut politic în patrimoniul instituţiei într-o perioadă în care represiunea politică în România comunistă era încă în plină desfăşurare. Mai mult decât atât, copii lui Hans Otto Roth - Herberth şi Marie Luise – fuseseră condamnaţi din motive politice în cadrul procesului Bisericii Negre doar cu patru ani înainte.

Klaus Popa, care a editat o parte din documentele aflate în acest fond, consideră că Roth însuşi a avut un rol important în salvarea propriei colecţii, deoarece acesta ar fi direcţionat o parte a documentelor către Braşov, iar alte două părţi ar fi fost trimise către Sibiu şi Cincu (Groβ Schenk/judeţul Braşov), din dorinţa de a le proteja de Securitate. În acest sens, Klaus Popa a invocat unele însemnări ale lui Roth pe mapele cu documente ale fondului care aveau menţiunea “Kr.” (Kronstadt/Braşov) sau “Gr.Sch.” (Groβ Schenk) (Popa 2003, 10). Aceasta este doar o ipoteză deoarece în arhiva bisericească de la Cincu nu au fost însă găsite părţi ale arhivei personale a lui Hans Otto Roth.