Colecţia Cercetarea Etnografică în Dobrogea s-a format ca urmare a cercetărilor de teren şi a acţiunilor de salvare a unor artefacte ale patrimoniului tehnicii preindustriale din această regiune a ţării. Această colecţie cuprinde două părţi distincte: una acumulată în timpul activităţii de salvare a patrimoniului satelor dobrogene, transformate de politica de modernizare a agriculturii, şi o altă parte creată cu ocazia cercetărilor de teren din satele distruse în totalitate de lucrările la Canalul Dunăre–Marea Neagră din epoca Ceauşescu. Prima parte a colecţiei a fost creată de Hedwig Ulrike Ruşdea şi colaboratorii ei, majoritatea angajaţi ai Muzeului Tehnicii Populare din Sibiu. Aceasta include materialele adunate în decursul cercetărilor sale privind tehnologia morilor de vânt din Dobrogea şi importanţa lor pentru comunităţile locale, precum şi rezultatele încercărilor sale de a salva acest patrimoniu. Hedwig Ulrike Ruşdea, muzeograf specializat în cercetarea morilor preindustriale, a întreprins în anii 1960–1970 numeroase cercetări de teren şi a salvat o serie de mori de vânt din Dobrogea, aflate în pericol de a fi distruse de politicile de modernizare rapidă a agriculturii, care au urmat finalizării colectivizării în Dobrogea în anul 1957. Din punctul de vedere al procesului colectivizării, Dobrogea a fost un model pilot, iar metodele violente folosite aici au fost extinse ulterior în toată ţara în perioada 1957–1962. Până în 1957, peste 300 Gospodării Agricole Colective (GAC) au fost înfiinţate în judeţele Constanţa şi Tulcea (Iordachi 2009, 104). Între utilajele preluate de la proprietari şi incluse în inventarul GAC–urilor au fost şi morile de vânt, un adevărat simbol al Dobrogei. Acestea erau în pericol de a fi distruse ca urmare a modernizării rapide a agriculturii şi a introducerii unor noi tehnologii. În perioada 1964–1976, Hedwig Ulrike Ruşdea şi o echipă de etnografi, arhitecţi şi fotografi au făcut cercetări asupra rolului social şi economic al morilor de vânt în comunităţile mixte din punct de vedere etnic din nord–estul Dobrogei. Această regiune era în anii 1960–1970 un adevărat mozaic etnic şi cultural, în care români, tătari, ruşi lipoveni, turci, germani, aromâni locuiau împreună. Cercetările sale au vizat, de asemenea, tehnologia, precum şi principiile de construire şi funcţionare a morilor de vânt. Toate aceste activităţi se reflectă într-o serie de dosare privind morile de vânt din Dobrogea, create între anii 1964–1977, care cuprind date privind cultura şi istoria satelor din Dobrogea, rolul economic şi social al morilor de vânt, numărul şi amplasarea lor, poveşti şi legende legate de morile de vânt, desene şi schiţe tehnice realizate în vederea reasamblării în Muzeul ASTRA a pieselor achiziţionate.
A doua parte a colecţiei vizează cercetările de teren întreprinse în perioada 1976–1984 în satele din Dobrogea, care au fost distruse de lucrările la Canalul Dunăre Marea Neagră. Lucrările la acest obiectiv au început încă din anul 1949 din dorinţa regimului comunist din România de a pune în practică cu exces de zel modelul economic stalinist. În 1955, lucrările au fost oprite în contextul destalinizării deoarece proiectul se dovedise neviabil economic. În 1976, Ceauşescu a reluat proiectul, care se încadra în concepţiile sale economice megalomane, şi l-a finalizat în anul 1984 cu mari costuri materiale şi umane. Acest uriaş şantier a făcut ca în perioada 1976–1984 o echipă de la Muzeul Tehnicii Populare din Sibiu, formată din etnografi, sociologi, geografi şi fotografi, să fie mobilizată pentru a realiza cercetări de teren în satele care urmau a fi distruse deoarece erau străbătute de traseul canalului. În dosarele colecţiei Cercetarea Etnografică în Dobrogea se regăsesc statistici realizate cu această ocazie privind populaţia acestor sate, fişe de teren cu cercetări privind credinţele şi obiceiurile populare realizate de etnografi, schiţe şi hărţi ale localităţilor, fotografii cu locuinţe, biserici, troiţe şi cimitire distruse. Fotografiile cu aceste ultime edificii şi artefacte religioase au fost realizate de angajaţii muzeului cu riscul de a fi penalizaţi pentru cercetarea şi salvarea unor informaţii privind ceea ce propaganda comunistă eticheta a fi superstiţii. În plus, aceste imagini puneau într-o lumină negativă una dintre marile realizări tehnice ale așa-numitei “Epoci de Aur.” Toate aceste dosare au fost păstrate în arhiva ştiinţifică a Muzeului Tehnicii Populare, care în februarie 1990 a devenit Muzeul ASTRA. În perioada 2004–2006, angajaţii de la Muzeul ASTRA au arhivat fondurile privind cercetarea etnografică în Dobrogea, cel mai important fiind Fondul Hedwig Ruşdea. În acest fond arhiviştii Muzeului ASTRA au inclus dosarele aflate în custodia instituţiei care privesc cercetările realizate de Hedwig Ruşdea.
Cele mai importante manuscrise ale Fondului Hedwig Ruşdea au fost publicate în 2012 de către Valerie Deleanu şi Delia Voina în volumul: Morile de vânt din Dobrogea: Hedwig Ulrike Ruşdea în memoria etnomuzeologiei româneşti. În ceea ce priveşte acea parte a colecţiei care reflectă cercetările de teren în satele distruse de lucrările la Canalul Dunăre–Marea Neagră, dosarele au fost arhivate de angajaţii muzeului în perioada 2004–2012 şi incluse în fonduri diferite (spre exemplu, în Fondul Fotografic).
