Colecția Éva Cseke-Gyimesi a fost fondată oficial după moartea creatoarei cu același nume, atunci când fiica sa Zsuzsa Szigeti-Cseke, a cedat, în 2011, o parte din biblioteca mamei sale membrilor Catedrei de literatură maghiară din Cluj-Napoca și apoi, în 2013, a donat manuscrisele mamei sale. Colecția poate fi împărțită în două. Colecția de carte conține 590 de volume de specialitate. Temele acestor cărți reflectă domeniile sale de specialitate și sfera largă de arii de cercetare din activitatea Évei Cseke-Gyimesi, ca lingvist, profesor universitar, critic literar și scriitoare. În cea mai mare parte, sunt titluri de lucrări clasice din literatura maghiară și volume de istorie literară, critică literară, estetică, filosofie, pedagogie și teologie. În anii 1980, accesul la materiale privind literatura de specialitate, chiar și din Ungaria, era dificil. Prietenii acesteia îi aduceau adesea cărți care erau inaccesibile în România. Cărțile erau foarte valoroase în acea perioadă deoarece bibliotecile nu ofereau lucrări de literatură contemporană. Magia pe care o aveau cărțile atunci a dispărut între timp, dar adnotările personale din aceste volume sunt deosebit de valoroase pentru cercetători. A doua parte a colecției conține trei cutii de documente inclusiv corespondență privată, manuscrise, texte dactilografiate, tăieturi din ziare și alte obiecte din moștenirea creatoarei colecţiei. Sunt destul de puține materiale care datează de dinainte de 1989, dar autoarea nu a ținut – nu ar fi putut ține – jurnale, carnețele, pentru că se temea permanent de perchezițiile la domiciliu ale Securității, care au avut loc de două ori (Cs. Gyimesi 2009).
Colecția include în mod evident și lucrările științifice ale lui Gyimesi. Acestea oferă indicii nu numai cu privire la traiectoria spirituală a unui intelectual dedicat, dar și la viața politică din România din anii 1980. Colecția reflectă idealul lui Gyimesi de intelectual implicat în viața comunității cu un set de principii morale solide, care își exprimă părerea despre lumea înconjurătoare fără a fi influențată de partide politice sau de grupuri de interese. În timpul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, opoziția ei în calitate de cetățean s-a manifestat, în general, prin discurs oral. De asemenea, cea mai mare parte din activitatea sa ca profesor universitar s-a înscris tot în cadrul oralităţii. Autoarea însăși a rezumat cariera ei de profesor universitar și anii de opoziție de dinainte de 1989 în trei etape (Cs. Gyimesi 2009).
1. În calitate de cadru didactic la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Filologie, Catedra de literatură maghiară, Gyimesi și-a început activitatea în 1977 predând literatura maghiară din Transilvania. Studiul surselor (ziare, reviste, surse secundare) din perioada interbelică i-a radicalizat atitudinea împotriva dictaturii, într-o perioadă în care numărul de studenți maghiari admiși anual la programul de limba și literatura maghiară scădea treptat. Acesta era rezultatul direct al sistemului așa-numitelor „repartiții” de la sfârșitul studiilor universitare, care însemna că fiecare absolvent din România era obligat să lucreze timp de doi sau trei ani acolo unde era trimis de statul român. Acest lucru se aplica tuturor absolvenților, indiferent de etnie, dar studenții de etnie maghiară erau descurajați de faptul că ar fi putut primi repartiție într-o zonă dincolo de Munții Carpați, în afara Transilvaniei. În acest context, Gyimesi a început să țină prelegeri fără conotații ideologice, care îi atrăgeau și pe studenții maghiari de la alte facultăți. Aceasta perioadă marchează începutul opoziției ei active.
2. Autoarea leagă acest moment de cotitură de publicarea în 1982 a revistei samizdat intitulată Ellenpontok (Contrapuncte). În decembrie 1982, când unul dintre editori, poetul Géza Szőcs, s-a întors acasă cu piciorul în ghips, Gyimesi a inițiat o acțiune de strângere de fonduri la filiala din Cluj a Uniunii Scriitorilor. La scurt timp după aceea, în mai 1983, a fost interogată de Securitate cu privire la Ellenpontok (Contrapuncte) și cu această ocazie a „mărturisit” că era de acord cu ideile din această revistă samizdat. În vara lui 1983, Gyimesi a obținut un pașaport pentru Ungaria de la autoritățile comuniste din România, care sperau că nu se va mai întoarce. În această perioadă a avut acces la samizdaturile opoziției democratice din Ungaria, dar și ocazia de a-i întâlni pe scriitorii consacrați István Csurka și Sándor Csoóri sau pe unii dintre membrii de partid importanți care sprijineau grupul de opoziție, cum ar fi Ferenc Kósa și Imre Pozsgay.
În 1983, Gyimesi a publicat volumul intitulat Teremtett világ: Rendhagyó bevezetés az irodalomba (Lumea creată: O introducere neobișnuită în literatură), care a devenit foarte cunoscut nu numai printre românii de etnie maghiară, ci și în Ungaria, datorită non-conformismului său. Ca răspuns, colegii săi de catedră au criticat public principiile reflectate în carte ca fiind incompatibile cu ideologia oficială, deși cartea trecuse de cenzură și fusese inclusă în bibliografia de studiu. Volumul a început să fie folosit nu numai în România, dar și în Ungaria, în pregătirea filologilor și la cursurile de perfecționare a profesorilor. Creșterea popularității sale în rândul intelectualităţii maghiare a determinat autoritățile comuniste să nu o mai hărțuiască și să-și limiteze contramăsurile la criticarea în public a activității sale profesionale.
3. Gyimesi leagă radicalizarea opoziței sale de anul 1985. Până la acest moment, cea mai cunoscută operă a ei, manuscrisul Gyöngy és homok (Perlă și nisip), care a reprezentat „o abordare critică a ideologiei transilvanismului” (Cs. Gyimesi 1992), era gata, dar autoarea nu credea că va fi publicat din cauza activității sale anti-comuniste, care luase o turnură decisivă. Deja din anii 1983 și 1984 înaintase petiții către Ministerul Educației și către Comitetul Central al Partidului Comunist Român (PCR) pentru a protesta împotriva repartiției absolvenților dincolo de Munții Carpați. Încurajați de acțiunea sa, absolvenții din promoția 1985, de care aceasta răspundea, nu s-au prezentat în ziua „repartiției” în semn de protest și au redactat un memoriu. În urma acestui eveniment etichetat drept instigare, Gyimesi s-a confruntat nu cu Securitatea, ci cu conducerea propriei universități. În plus, tot în 1985, Péter Cseke și Éva Cseke-Gyimesi s-au alăturat Cercului Limes (Limes kör), un mic grup de intelectuali format sub conducera editorului de la Editura Kriterion din București, Gusztáv Molnár (ACNSAS I236674/1-4). Limes era un fel de club de dezbatere, o comunitate inspiratoare, care oferea o scenă publică și feedback intelectualilor marginalizați. Din 1986, toate editurile din România i-au refuzat lui Gyimesi dreptul de a mai publica, iar cartea soțului său, istoricul literar Péter Cseke, intitulată Erdélyi Fiatalok (Tineretul transilvănean), a fost interzisă înainte de a fi distribuită în librării.
În urma acestui pas hotărâtor în opoziția deschisă împotriva regimului comunist din România, măsurile represive împotriva ei s-au intensificat, la fel și activitatea sa de disident. În noiembrie 1986, Gyimesi a scris manuscrisul Honvágy a hazában (Dorul de țară în țara natală) sub forma unui samizdat. Gyimesi a făcut referire la relatările critice ale unora dintre absolvenții cu care coresponda (Cs. Gyimesi 1993). Pe 7 februarie 1987, Securitatea a percheziționat apartamentul lui Gusztáv Molnár din București. După aceste acțiuni, rectoratul Universității Babeș-Bolyai a primit instrucțiuni de la Securitatea din județul Cluj și de la Comitetul județean al PCR Cluj să ia măsuri de amenințare și intimidare a intelectualei maghiare și, în același timp, să reducă atitudinea critică a acesteia la o problemă disciplinară la nivel de universitate pentru a înăbuși orice posibile ecouri în străinătate pe această temă. În data de 8 martie, de Ziua Internațională a Femeii, Gyimesi a trimis un memoriu Vioricăi Neculau, adjunctul ministrului educației, încercând să obțină sprijinul acesteia în găsirea unei soluții împotriva „repartiției” obligatorii a absolvenților de studii superioare. Scrisoarea a fost transmisă și de Radio Europa Liberă (RFE).
În primăvara anului 1988, împreună cu păpușarul, artistul și prozatorul Ivan Chelu, Gyimesi a protestat împotriva planificatei demolări a numeroase sate din Transilvania. Folosind o mașină de scris neînregistrată, ea redactează un memoriu bilingv, care începea cu apelativul: “Fraților – Testvérek”. În jur de 100 de exemplare ale acestui manifest au fost aruncate de Chelu peste o mulțime de oameni din piața din Cluj în plină zi. Dintre aceste copii, numai una s-a păstrat și apoi a fost publicată în samizdatul cunoscut sub numele de Kiáltó Szó (Strigătul). Următorul eveniment, publicarea în Ungaria în iulie 1988 a lucrării acesteia intitulată Levél egy erdélyi menekülthöz (Scrisoare către un refugiat transilvănean) a sporit numărul de acuzații care i se aduceau, deoarece a făcut numeroase mențiuni cu privire la încălcarea drepturilor omului în România. La ședința disciplinară organizată în data de 26 iulie 1988, Comitetul Executiv al Senatului Universității Babeș-Bolyai i-a dat un ultim avertisment intelectualei maghiare și a hotărât ca o comisie formată din trei membrii să îi supravegheze comportamentul și activitatea profesională. Gyimesi a fost suspendată din activitatea universitară până la luarea unei decizii. După suspendare, colegii ei au fost instruiți să trimită rapoarte informative colective, dar anonime, secretarului județean de partid și apoi autorităților comuniste centrale, inclusiv la Securitate, prin care să ceară concedierea colegei, care se opunea autorităţilor și care nu ar fi fost demnă de poziția ocupată. Aceste memorii nu au fost datate, nici semnate. Dimpotrivă, la 12 septembrie, un protest scris a fost adresat rectorului universității în care era condamnată hărțuirea intelectualei maghiare, semnat de șapte intelectuali maghiari din Cluj: Lajos Kántor, Júlia Szilágyi, Aladár Lászlóffy, István Szilágyi, Gyula Szabó, Sándor Fodor și Edgár Balogh. În cele din urmă, comisia formată din trei membri, care i-a examinat cazul, a luat o hotărâre favorabilă și Gyimesi și-a putut relua activitatea de profesor universitar.
În ultimii ani ai dictaturii comuniste, Gyimesi s-a apropiat de binecunoscuta disidentă Doina Cornea din Cluj. În toamna anului 1988, Gyimesi, Ivan Chelu, Marius Tabacu și Enikő Kós au vizitat-o pe Cornea în casa acesteia pentru a-și exprima solidaritatea cu lupta ei solitară. În acea perioadă – din cauza suspendării activității sale – Gyimesi nu a semnat protestul împotriva planificatei demolări a numeroase sate din România, pe care îl inițiase Doina Cornea. La 1 noiembrie, Gyimesi s-a întâlnit din nou cu Doina Cornea la cimitirul Házsongárd/Hajongard din Cluj. Lucrarea ei scrisă în acea zi, Fohász a Házsongárdban (Rugăciune la Hajongard), a fost difuzată ulterior de Radio Kossuth. După acest moment, întâlnirile lor au devenit tot mai frecvente. După ce Cornea a fost plasată în arest la domiciliu, contactul dintre cele două intelectuale din Cluj a fost posibil prin intermediul avocatului Gheorghe Vasilescu. Această legătură urmărea să o ajute pe reprezentanta rezistenței anticomuniste române cu medicamente obținute din străinătate și cu alimentele care lipseau sau prin transmiterea de mesaje de încurajare venite de peste graniță. Astfel, la 20 iunie 1989, o nouă percheziție a fost organizată în casa lui Gyimesi, de data aceasta de către poliția economică, care căuta „unt furat” și care a interogat-o zile în șir cu privire la proveniența alimentelor destinate, dar nelivrate încă, Doinei Cornea. Majoritatea alimentelor era donații olandeze și fuseseră furnizate de preotul István Tőkés și de familia acestuia. La puțin timp după interogatorii, Radio Europa Liberă a difuzat scrisoarea Évei Cseke-Gyimesi către Cornea, datată 11 martie 1989, în ambele limbi. Ca urmare, Gyimesi a primit scrisori de amenințare scrise în maghiară, în care era numită trădătoare deoarece colaborase cu Doina Cornea. Mulți au încercat să exercite o influență „pozitivă” asupra lui Gyimesi, susținând că sprijinul acordat lui Cornea nu servește cauzei maghiare și, mai mult, pune în pericol existența învățământului universitar în limba maghiară de la Universitatea Babeș-Bolyai. Răspunsul lui Cornea la scrisoarea lui Gyimesi a fost de asemenea citit la secția de limba română a RFE și apoi publicat în revista Dialog din München. Pentru a-și explica reticența față de formarea unei platforme de opoziție comună, Cornea a explicat că, printre români, maghiarii din România erau considerați comuniști convinși, responsabili de instalarea dictaturii staliniste în România. Cu toate acestea, în plus față de această scrisoare, exista și un comentariu al lui Nestor Ratesh, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai diasporei românești, în care acesta explica cât de lipsită de temei era această etichetare colectivă. Autoritățile comuniste din România au făcut tot posibilul pentru a convinge publicul că Gyimesi, de origine maghiară, și Doina Cornea, personificarea valorilor naționale românești, provin din două lumi separate, care nu pot avea cauze comune sau împărtăși un ideal politic comun (ACNSAS I017980/1-6). Ultimul capitol din activitatea anti-comunistă a Évei Cseke-Gyimesi a avut loc în toamna anului 1989, când s-au adunat semnături în Cluj pentru a exprima solidaritatea cu pastorul calvin László Tőkés din Timișoara. Protestul a fost semnat de şaptesprezece intelectuali maghiari, inclusiv de Gyimesi. Prin urmare, în noiembrie 1989, aceasta a fost din nou chemată în biroul rectorului pentru a primi avertisment. Întreaga sa activitate a fost supravegheată îndeaproape de poliția secretă până la căderea regimului comunist din România (ACNSAS, I0235144/2, Cs. Gyimesi 2009).
Ținând cont de cele de mai sus, materialele din colecția Gyimesi donate în 2011 și 2013 constituie mărturia unei activități intelectuale cu o valoare simbolică enormă pentru perioada de dinainte de 1989, dar care, din păcate, sunt greu de înțeles de cei care nu au trăit acele vremuri de dictatură: „Mulți se uită la rafturile cu cărțile ei, așa cum sunt ele acum, dar, din punct de vedere profesional, aceste rafturi sunt mai puțin interesante astăzi decât atunci când eram eu student, când lucrările de specialitate în domeniul literar care ajungeau ilegal în țara noastră erau disponibile numai la ea și nicăieri în altă parte”, afirmă István Berszán într-un interviu din 27 martie 2017. „Pe de o parte, anii care au trecut, pe de altă parte, o mult mai mare accesibilitate i-au știrbit din semnificația de specialitate în domeniul istoriei literaturii. Dacă acest material ar fi putut fi expus pe rafturi în anii '80, înainte de intervenția Securității, mulți ar fi fost atrași de valoarea sa academică. Astăzi oamenii se uită la câte un volum, dau din cap când îi citesc titlul, în parte pentru că își aduc aminte de volumele de pe rafturile lor de acasă sau de împrumuturi mai vechi. Nu suntem conștienți de intenţiile şi concepţia din spatele etalării acestor volume”, conchide István Berszán.
„Moștenirea ei intelectuală este mai importantă decât ce a lăsat în urmă în formă palpabilă”, subliniază de asemenea Berszán. Volumul publicat în 2011 cu titlul
Újrateremtett világok: Írások Cs. Gyimesi Éva emlékére (Lumi recreate: note în memoria lui Cs. Gyimesi Éva) a fost menit ca volum omagial, dar a devenit unul de adio (Balogh F. et al, 2011) ca urmare a sinuciderii ei din 23 mai 2011. Prietenii și studenții acesteia, care au publicat studii în acest volum, vorbesc despre proiectul pe care l-au început sau la care au lucrat în paralel cu Gyimesi. Cele aproximativ patruzeci de articole reflectă minunat aceste relații intelectuale și profesionale, nu numai prin numele incluse, ci și prin gândurile exprimate. Studiile sunt semnate, în general, de profesioniști din domeniul teoriei literare și al istoriei literaturii, care i-au fost studenți. Aceste contribuţii explică cum au folosite de autori cunoștințele preluate direct de la ea ca studenți. Sunt incluse în volum cercetări actuale care reflectă direcțiile de gândire ale lui Gyimesi. Cu toate acestea, conform opiniei lui József Imre Balázs, aceste cercetări nu se axează în primul rând pe colecția care a fost donată către BCU Cluj-Napoca, ci se referă la toate realizările ei intelectuale.
