COURAGE

interconectarea colecțiilor

Autor: György Mészáros

Introducere

În perioada socialismului de stat, arta (exprimarea artistică, activitățile și adunările) era importantă atât pentru transmiterea ideologiei regimului, cât și pentru rezistența culturală împotriva lui. În alte lecții, veți putea observa, de asemenea, cum diferite activități artistice și artefacte serveau drept instrumente de control sau drept oportunități pentru ca opoziția să înflorească (evenimente, produse, cercuri, samizdat, exprimări subculturale artistice, etc.).

Literatura este, de asemenea, parte din această poveste. Operele literare într-un sens larg (poeziile, romanele, piesele de teatru, dar și versurile cântecelor), adunările și comunitățile de autori, evenimentele, etc. erau texte importante și „spații” în regim. În aceste texte și „spații”, propaganda, ideologia oficială, estetica oficială (principii ale frumosului) și poetica (teorii ale formelor literare) erau exprimate și întâlneau ideologia, estetica și poetica opoziției.

Dacă studiem literatura unei perioade, vom putea înțelege istoria ei mai bine. Cu toate acestea, principalul obiectiv al acestei lecții nu este acela de a aprofunda înțelegerea istorică a regimurilor socialiste, ci să înțelegem cum această împletire a controlului, influenței ideologice, opoziției și rezistenței au funcționat în literatura acelei perioade. Lecția se concentrează asupra esteticii textelor și nu pe contextul în care acestea erau produse și prezentate. Pe scurt, aceasta este o lecție de literatură cu dimensiuni istorice, și nu o lecție de istorie cu exemple din literatură. Ar fi imposibil de surprins diversitatea scenelor și textelor literare în țările respective. Astfel, lecția poate doar să ofere câteva ilustrări și exemple ale acestor tendințe complexe. Deși literatura este constituită din genuri diferite, în această lecție, ne vom concentra pe textele poetice pentru că sunt cele mai accesibile surse pentru o interpretare directă.

Patru texte și interpretarea lor

Citiți fragmentele din poeziile Versuri în comemorarea revoluției; Ţapinarul; Angajament și Dacă aș fi fost un trandafir (în Anexă), dacă este posibil fără cercetarea contextului sau autorilor lor și încercați să răspundeți acestor întrebări înainte de a continua lecția:

• ce sentimente ați avut când ați citit fiecare strofă?
• ce au însemnat strofele pentru voi personal?
• încercați vă rog să identificați simbolurile din fragmente:
  • vulcan, miracol, miraj; doborârea capitalei, topor; angajament; steag, vânt
• dacă nu înțelegeți semnificația acestor simboluri, încercați să le căutați sau cereți ajutorul profesorului vostru
• ce fel de mesaje au strofele în legătură cu socialismul?
• care sunt textele care se conformează ideologiei oficiale și care sunt cele care i se opun? Și în ce mod? Cât de explicit este mesajul transmis de texte?
• care credeți că e ordinea cronologică a textelor și când au fost scrise? (încercați să ghiciți măcar decada sau perioada: care parte a secolului al XX-lea? Nu este nicio problemă dacă nu știți răspunsul exact, aceasta nu este pentru testarea cunoștințele istorice, ci doar pentru descoperirea impresiile voastre despre texte și perioade).

Contextul acestor trei poezii este interesant de luat în seamă. Ele sunt puse în ordine cronologică. Desigur, sunt doar fragmente, așa că nu este posibil să conturăm o interpretare completă și amănunțită a poeziilor, dar versurile de față sunt suficiente pentru a înțelege câteva elemente de interpretare în contextul socialismului.

A patra (Dacă aș fi fost un trandafir) sunt versurile lui János Bródy și sunt bazate pe muzica unui cântec folcloric maghiar. Cântecul a fost publicat în 1973 pe albumul Limbajul semnelor al lui ZsuzsaKoncz, dar a fost confiscat și interzis după doar doua săptămâni. Versurile au o semnificație figurată. Ele întruchipează o tendință tipică a opoziției culturale din anii 1970, care a încercat să își exprime critica înpotriva regimului politic într-un mod implicit prin folosirea de termeni ambigui. Cu toate acestea, metafora utilizată de acest cântec a fost „prea evidentă” pentru autoritățile propagandei socialiste. Strofa despre stradă nu a fost interpretată pur și simplu ca un text împotriva războiului, dar a fost considerată, de asemenea, ca o aluzie la revoluția înfrântă din 1956 din Ungaria (tancurile fac referire la tancurile sovietice de pe străzile din Budapesta). Steagul și neclintirea sa erau văzute ca simboluri ale rezistenței împotriva influențelor ideologice și politice din străinătate (în principal din Uniunea Sovietică: de aceea  melodia a fost cântată cu versiunea „vânturi din Est” de către public în timpul unor concerte ulterioare, deși textul original menționa „toate vânturile”).

A treia (Angajament) se găseşte în Registrul electronic COURAGE. Poezia a reprezentat munca colectivă a unui întreg grup de scriitori germani din România, numit Aktionsgruppe Banat. Ei au încercat să o publice în România în 1974, dar cenzorii i-au împiedicat. „A fost publicată pentru prima dată doi ani mai târziu, într-o formă schimbată în revista culturală vest-germană, Akzente. Zeitschrift für Literatur (No. 6/1976; Totok 2001, 22–23). Poezia folosește un joc de cuvinte pentru a sugera omniprezența coerciției în societatea în care trăiau și reprezintă o critică subtilă a relației dintre stat și cetățenii săi în România lui Ceaușescu. Autorii s-au jucat cu semnificația cuvântului Angajament în germană, care în poezie poate fi înțeles atât ca serviciu, cât și ca devotament (ideologic). În a doua parte a poeziei, autorii sugerează în mod deschis și ironic caracterul coercitiv a relației stat-cetățean în societatea în care trăiau și imposibilitatea a celui din urmă de a modifica relația, fie în sens ideologic, fie în termeni practici.“(http://cultural-opposition.eu/registry/?uri=http://courage.btk.mta.hu/courage/individual/n25267). Poezia arată cum dominația influențează viața de zi cu zi, comportamentul oamenilor și cât de profund influențează societatea, viețile private ale oamenilor și până și personalitățile lor. Situația se aseamănă cu ceape care Orwell o înfățișează în romanul său celebru: 1984.

Din perspectiva contemporană, primele douăcreaţii par a fi literatură socialistă de propagandă, deși nu aceasta era intenția inițială. A doua (Ţapinarul), o poezie de Attila József, a devenit o victimă a cenzurii din Ungaria interbelică: a fost confiscată de ideologiipolitico-culturali conservatori de dreapta în 1931. Aceasta transmite opoziție explicită, dar într-o perioadă istorică anterioară, când ideile comuniste erau persecutate și comuniștii înșiși erau ilegaliști. Attila József a fost membru al Partidului Comunist un timp, și a scris câteva poezii cu sentimente anti-capitaliste, anti-sistem, însă a murit în 1937 – cu mult înainte ca regimul comunist să devină ideologia de stat în Ungaria. El este unul dintre cei mai cunoscuți poeți ai Ungariei. În mod similar, prima poezie (Versuri în comemorarea revoluției) a fost scrisă de faimosul poet ceh, câștigător al Premiului Nobel, Jaroslav Seifert  în 1923 pentru cea de a cincea aniversare a Revoluției Sovietice, așadar nu în timpul perioadei socialismului de stat. Seifert a fost și el membru al Partidului Comunist, însă cu timpul s-a distanțat de linia oficială a Partidului. Această poezie a fost scrisă în perioada timpurie când avea o perspectivă idealistă asupra comunismului și spera ca Uniunea Sovietică să aducă o perioadă nouă de fericire pentru clasa muncitoare și oamenii persecutați. Susținerea cauzei acestor oameni a fost un subiect persistent în literatura lui pe parcursul vieții sale.

Ambele poezii au fost inițial poezii ale rezistenței politice. Cu toate acestea, Ţapinarul, de exemplu, a fost folosit în festivitățile comuniste și a fost învățat în școli ca o poezie importantă, astfel, a devenit parte a unui anumit tip de literatură de propagandă. Aceste exemple arată cum textele literare pot fi utilizate pentru scopuri politice diverse și putem, de asemenea, să vedem că semnificația unui text depinde de impactul, recepția și contextele sale.

Context: lumea literaturii în timpul socialismului

Înainte de a analiza mai multe exemple ale esteticii perioadei socialiste, este folositor să aruncăm o privire la formele variate ale lumii literaturii în această perioadă fără a aprofunda acest subiect. Elementele principale ale contextului producției literare constau în edituri, publicații periodice, uniuni ale scriitorilor, evenimente și instituții de stat sau de partid care controlau.

Editurile au jucat un rol important pentru că ele au publicat lucrări străine, scriitori noi talentați, precum și pe cei consacrați și în consecință, au avut o influență reală asupra a ceeace putea fi citit de oameni; în același timp, ele fiind sub control ideologic, desigur. Pe lângă editurile oficiale, au existat unele clandestine, precum NOWA Polonia.

Periodicele erau spații importante unde romanele scurte, poeziile și eseurile puteau fi publicate, precum și un loc unde puteau fi susținute discuții și dezbateri. Aceste periodice au oferit un spațiu pentru diferite tipuri de opere literare și de critică. O parte dintre ele au forțat deseori barierele controlului ideologic și au fost interzise pentru anumite perioade, de exemplu,  Književne novine in Yugoslavia, Mozgó Világ și Tiszatáj în Ungaria.

Književne novine (Știri literare) Sursa: Sanja Radovic

Uniunile scriitorilor erau organizații importante, undetendințele de conformismfață de linia oficială, ca și opoziția sau perspectivele criticeerau reprezentate. Uneori, chiar și după participarea activă la sovietizarea literaturii, ele erau capabile de a construi o anumită autonomie internă și chiar de a rezista politicilor impuse în era post-stalinistă (de exemplu, Uniunea Moldovenească a Scriitorilor sau Uniunea Lituaniană a Scriitorilor.)

În anii ’80, câteva dintre uniuni erau locuri importante pentru critica și opoziția care se dezvolta împotriva regimului (de exemplu, Uniunea Maghiară a Scriitorilor cu tabăra sa anuală a scriitorilor din Tokaj).

Evenimente, precum lansările de carte, întâlnirile cu artiștii și congresul scriitorilor erau o altă platformă, unde se putea lua parte la dezbateri, discuta scene și tendințe ale producției literare dintr-o țară. De exemplu, în lecția despre opoziția religioasă, Săptămâna Artistică Polonă, a fost menționată anterior ca un eveniment al disidenței și opoziției. Congresele Uniunii Scriitorilor erau evenimente de dezbateri, confruntare sau opoziție culturală. În timpul celui de-al cincilea congres al Uniunii Lituaniene a Scriitorilor în 1970, generația mai în vârstă a scriitorilor i-a criticat pe colegii mai tineri deoarece stilul lor „modernist” nu punea accentul pe conținut, așa cum se preconiza în realismul socialist (vezi mai jos) și le-au denumit poziția „formalism”. Însă cu cinci ani înainte, în 1965, în timpul Congresului Moldovenesc al Uniunii Scriitorilor, diferitele generații au contruit o alianță și au criticat rusificarea culturii moldovenești.

În fiecare țară, existau instituții care controlau producția literară. De exemplu, Comisia Ideologică a Comitetului Central a Ligii Comuniștilor din Croația, Comitetul Central al Partidului Comunist Leton, sau în Ungaria, un politician marcant în probleme culturale numit György Aczél (membru al Comitetului Central al Partidului) ale cărui decizii au modelat viața culturalo-artistică în timpul perioadei Kádár (aici despre un eveniment privind „Perioada Aczél”.)

Este de menționat că anumite edituri „naționale” puteau fi găsite și în țările vestice. Ele publicau acele lucrări care erau (sau ar fi putut fi) interzise în țările respective (tamizdat), și au fost câțiva scriitori, care au emigrat și au produs literatură în exil (de exemplu, Milan Kundera, Ivan Blatny sau Danilo Kis). Unii dintre acești autori au fost (re)descoperiți după căderea regimului.

Conformismul

Nu este întotdeauna ușor să definești ce înseamnă conformismulfață de liniile ideologice în termeni literari. Pe de o parte, critica explicită împotriva regimului și a ideologiei sale cu siguranță nu era permisă, astfel operele literare critice au rămas nepublicate (de exemplu, poeziile lui Knuts Skujenieks scrise în timpul arestului său) sau interzise (de exemplu, cazul lui Tiszatáj) și/sau distribuite în samizdat (de exemplu, poeziile lui Petko Ogoyski). Pe de altă parte, erau anumite așteptări în privința conținutului și esteticii din partea partiduluiși a „arhitecților” oficiali ai vieții culturale, dar aceste așteptări nu au fost mereu impuse, astfel că literatura ca artă și producție artistică a fost capabilă să obțină o anumită autonomie și libertate, în special după perioada stalinistă. Și, așa cum vom vedea în secțiunile despre realismul și opoziția socialistă, limitele conformismului și ale opoziției nu au fost întotdeauna clare.

Este de asemenea important de menționat că în perioade diferite ale socialismului de stat, măsurile de control erau și ele diferite și literatura de propagandă maidirectă, care reprezenta conformismul absolut și evident și față de regim, a fost puternic prezentă numai în cea mai grea perioadă a opresiunii.

Literatura de propagandă 

Termenul de propagandă este, de obicei, folosit înînțeles negativ. Poate fi definit ca un mod de comunicare, care vrea să influențeze societatea și să transmită anumite mesaje sau idei, deseori, într-un mod manipulativ. Literatura de propagandă este reprezentată de poezii, piese de teatru, romane și alte opere literare, etc., care conțin un caracter ideologic și manipulator. Acest tip de literatură a fost, în mod special, prezent în prima perioadă (stalinistă) a regimului, dar acolo unde cultul personalității era puternic (precum în România lui Ceaușescu), a rămas important până și în socialismul târziu. Cele mai extreme forme de literatură de propagandă aveau,de multe ori,o specificitate festivă. Ele sărbătoreau succesele Partidului, ale Uniunii Sovietice sau măreția conducătorului lor. În anii 1950, autorii au fost probabil forțați să scrie lucrări de propagandă și chiar dacă nu erau obligați direct, s-ar fi simțit forțați să o facă. De exemplu, maghiarul Gyula Illyés, care a scris în secret o poezie puternică de rezistență despre tiranie în 1950, a contribuit la un volum care îl aclama pe liderul maghiar autoritar pentru cea de-a 60-a aniversare în 1952. Uniunea Scriitorilor a contribuit mult la promovarea literaturii de propagandă în perioada stalinistă (vezi mai sus).

Literatura de propagandă transmitea,deseori,un mesaj simplu, ușor de înțeles. Ea este dogmatică și, de obicei, urmează scheme predeterminate. Aceste lucrări rămân foarte conectate cu perioada în care au fost scrise și publicate, fiind uitate rapid. Memoria culturală și canonul în Europa de Est au marginalizat literatura de propagandă, iar acum este dificil să găsești exemple pe internet (în special, traduceri în engleză). Cu toate acestea, este interesant să citești exemple ale acestei literaturi și să-i înțelegi caracteristicile estetice speciale.

Datorită versurilor lor, cântecele perioadei comuniste pot fi considerate parte a acestei literaturi de propagandă. Mesajul versurilor era subliniat de forța muzicii. Unele piese sunt accesibile pe internet și în unele țări, au dobândit un fel de popularitate; ele par a avea o valoare comică și generațiile tinere le cântă cu o anume ironie, în timp ce unii membri ai generațiilor mai în vârstă și le amintesc cu o anumită nostalgie. Receptarea lor este complet diferită acum față de perioada socialistă.

Realismul socialist

Realismul socialist era stilul estetic impus de regimuri. A i te opune prin publicații samizdat sau tamizdat însemna să te opui împotriva sistemului autoritar (precum publicația tamizdat Ce este realismul socialist? care puneasub semnul întrebării axiomele sale). Cu toate acestea, realismul socialist nu era o simplă estetică ideologică sau dogmatică, avea, de asemenea, forme foarte diferiteși nu poate fi descris de un set de criterii impuse. Realismul socialist s-a extins, de asemenea, peste granițele țărilor socialiste și a fost adoptat de scriitori din Vest (precum Luis Aragon sau într-o oarecare măsură, Pablo Neruda). În secțiunile anterioare, vi s-au prezentat deja câteva dintre dimensiunile acestei perspective asupra artei (și literaturii). Maxim Gorky, scriitorul rus, și unul dintre cei mai remarcabili reprezentanți ai realismuluisocialist sovietic, a susținut un discurs în timpul Congresului Uniunii Scriitorilor în 1934 despre rolul literaturii în socialism. Câteva rânduri din discurs arată că în spatele acestei esteticii, se poate găsi un proiect clar de emancipare și schimbare socială în legătură cu clasa muncitoare:

„Cultura capitalismului nu este altceva decât un sistem de metode țintite spre expansiunea fizică și morală și consolidarea puterii burgheziei peste lume, peste oameni, peste comorile Pământului și puterile naturii. Semnificația procesului de dezvoltare culturală nu a fost înțeles niciodată de burghezie ca necesitatea dezvoltării întregii mase a umanității. (…) Țăranii și muncitorii au fost lipsiți de dreptul la educație – dreptul de a-și dezvolta mintea și voința către înțelegerea vieții, către schimbarea condițiilor de viață, către îmbunătățirea mediului în care muncesc. Școlile au pregătit și încă pregătescdoar servitori ascultători ai capitalismului, care cred în inviolabilitatea și legitimitatea sa.”^[1]

Pentru îndeplinirea acestui scop, arta și literatura trebuiau să urmeze anumite directive în conformitate cu acest Congres și aceste principii au constituit fundația realismului socialist.

Conform acestor directive, literatura socialistă ar trebui să fie

• realistă: să reprezinte realitatea capitalismului și a clasei muncitoare, în special figuri tipice și scene din viața de zi cu zi;
• proletară: relevantă pentru muncitori, conectată cu viețile lor;
• devotată ideologic: să servească ideologia care poate demonta construcțiile ideologice capitaliste (false);
• activă social/revoluționară: să aibă scopul deintensificare a schimbării sociale;
• devotată politic: să susțină Partidul și efortul său de a învinge capitalismul.

Acestea sunt, desigur, doar câteva linii generale care au fost aplicate în moduri diferite, conform diferitelor situații socio-politice. După cum am văzut deja, în timpul perioadei staliniste, controlul era mai strict și propaganda directă era importantă, dar chiar și în acele timpuri, erau publicate diferite lucrări,care nu respectau întocmai aceste principii estetice.

Alți factori au influențat așteptările în diverse țări și în perioade variate, de exemplu în unele state sovietice, sovietizarea însemna, de asemenea, rusificare. Regimul avea,în contexte diferite, atitudini diferitefață de tendințele naționale.Uneori,internaționalismul era impus, în alte împrejurări, era recunoscutăși sprijinită literatura națională.

Câțiva dintre autorii, care au fost susținuți sau tolerați de către regim, nu au urmat directivele realismului socialist, în timp ce alții care le urmau, dar erau critici față de regim, nu au fost întotdeauna susținuți.

De exemplu, în Iugoslavia, unde constrângerile ideologice față de literatură erau deja mai slabe din 1949 (datorită separării lui Tito de Stalin), Ivo Andrićs-a bucurat de o poziție privilegiată în viața literară, în același timp fiind respectat și pe plan internațional (a câștigat premiul Nobel în 1961). Deși proza sa era realistă, ea nu era un exemplu tipic al realismului socialist. El a fost acuzat de unii ca fiind oportunist.

O altă figură importantă a acelei perioade a fost croatul Ivan Aralica, care în ciuda faptului că era un membru al partidului și o figură politică de câțiva ani buni, a rămas mereu critic la adresa regimului, arătând cum a creat o conștiință dogmatică în oamenii marginalizați și cum această dominație a eliminat codurile morale vechi fără a le înlocui cu unele noi. Mai târziu, constrâns să părăsească pozițiile sale oficiale, el a fost interesat de legătura dintre autorități și individ.

În Ungaria, Gyula Illyés a fost unul dintre cei mai renumiți autori, deoarece avea opinii de stânga și făcea parte din scriitorii „din popor”. Un alt poet maghiar, Ferenc Juhász, avea origini realiste și folclorice similare și a devenit o figură proeminentă a literaturii maghiare. Câteodată, el a primit sprijin și recunoaștere, dar a fost și atacat, uneori, în timpul perioadei socialiste. Aceste atacuri erau, în special, datorate faptului că stilul său s-a schimbat radical în anii 1950 și a introdus un nou stil mitic în literatura maghiară.

Unul dintre cele mai interesante exemple în care granițele opoziției și conformismului au rămas opace este Un poem pentru adulți de Adam Ważyk,publicat în 1965 în revista oficială a Asociației Scriitorilor Polonezi. Este o poezie realist socialistă, dar a criticat regimul stalinist și a devenit un poemclar dizident, în special în receptarea sa (denunțarea sa de către partid și distribuirea sa largă).

Citiți textul și încercați să răspundeți următoarelor întrebări:

• Care sunt caracteristicile realist socialiste ale acestei poezii? Încercați să comparați criteriile menționate mai sus și textul.
• Cum critica este exprimată și consolidată de text?

Poetica rezistenței și opoziției

În poezia lui Adam Ważyk,mai sus menționată, se poate observa un exemplu al poeticii de opoziție. În ea se folosește genul realist socialist și conținutul său este și el în conformitate cu ideologia marxistă, dar critică sistemul politic existent. Ea este un exemplu de opoziție literară, care rămâne în interiorul cadrului tradiției marxiste. Cu toate acestea, poetica rezistenței nu era nici ea uniformă. În această secțiune, vom reda câteva exemplificări ale acesteia. Însă trebuie menționat și că rezistența literară nu era doar o chestiune de poetică. Ea a influențat viețile de zi cu zi ale oamenilor, carierele și sănătatea lor, iar în unele cazuri extreme, a costat viața unor autori. (Precum în cazul lui Grzegorz Przemyk care a fost ucis în 1983 de poliția polonă). Dar scopul acestei lecții este acela de a interpreta texte în lumina și contextul întâmplărilor istorice și nu întâmplările istorice în lumina textelor. Așadar, în ultima secțiune a acestei lecții vom vedea câteva forme estetice ale literaturii de opoziție și vom oferi două texte concrete pentru interpretare.

Unele texte prezintă o critică concretă adusă sistemului, în timp ce altele sărbătoresc sau comemorează eroii dizidenți (de exemplu, primul-ministrul maghiar Imre Nagy în timpul revoluției din 1956, care a fost condamnat la moarte în 1958). Poetul maghiar Gáspár Nagy (o figură importantă a opoziției în literatură), a publicat o poezie împotriva îngrădirii libertății presei și o alta care era o chemare evidentă pentru reînhumarea lui Imre Nagy. Ambele poezii au fost cenzurate.

Unele texte denunță faptele de opresiune severă a regimului, precum cărţile scriitorilor români Paul Goma, Gherla,despre experienţa sa carcerală ca deţinut politic, sau Virgil Ierunca, Pitești, care prezintă experimentul „reeducării” prin tortură prin prisma amintirilor foștilor prizonieri politici. Aceste lucrări au fost publicate în Occident.

Alte texte testau limita cenzurii. De exemplu, poeziile pentru copii ale Anei Blandiana, care vorbesc despre motanul Arpagic. El este descris ca „o vedetă aclamată de toată lumea, întâmpinat cu tradiționala pâine și sare și cu mare pompă oriunde se duce, în timp ce toți cei din jur îi ascultă ordinele.” Aceste scene le reaminteau oamenilor de vizitele de lucru ale lui Ceaușescu (dictatorul român) în întreaga țară.

Ana Bladiana, Sursa: http://www.bloodaxebooks.com/ecs/category/ana-blandiana

Câteva poezii puteau să se strecoare pe lângă cenzură și erau publicate pentru că cenzorii nu au înțeles mesajul evident de opoziție al textului. Acesta a fost cazul poeziei lui Gerhard Ortinau: Balada de stradă a celor zece părți de vorbire ale gramaticii tradiționale,care a fost scrisă în germană. Publicarea sa s-a datorat și unei anumite liberalizări și a unei autonomii relative a instituțiilor culturale din România spre sfârșitului anilor ’60 și începutul anilor ’70. Poezia descrie dictatura prin metafore și glume, cu afirmații absurde precum „un pronume a fost arestat” și exprimă nonconformism și prin ortografia sa,evitând regula uzuală a utilizării majusculelor pentru substantive în germană.

Alte texte nu erau nici ele prea directe în critica adusă regimului politic. Ele foloseau alegorii, metafore și expresii figurative subtile,care conțineau mesaje dizidente: de exemplu, textele oferite la sfârșitul acestei secțiuni sau munca de samizdat a lui Petko Ogayski în care critica este ascunsă sub forma unor basme, glume, poezii și aforisme alegorice. În alte cazuri de rezistență indirectă, conținutul ales și reprezentat era diferit de ceea ce se aștepta conformdirectivele partidului (valori și dimensiuni naționale împotriva internaționalizării; sublinierea libertății personale și individuale, etc.)

Una dintre publicațiile samizdat redactate de Ogoyski: Ogoyski, Petko (1981). Tritsvetie. Trohi ot hlyab. stihove i aforizmi [Tricolor. Firimituri de pâine. Poeme și aforisme.] Sofia. Sursa: Anelia Kassabova

Manuscrise ale poemelor scrise de Knuts Skujenieks în detenție, care au format apoi colecția de poezii: Sămânță în zăpadă. Sursa: Biblioteca Națională a Letoniei

O altă metodă de rezistență literară era traducerea literaturii străine, care reprezenta o estetică diferită și aducea conținut nou lumii literare locale, de multe ori nefiindaliniată cu politica culturală oficială. Un exemplu interesant este cel al fostului președinte Árpád Göncz care, pe lângă alte activități dizidente, a tradus mulți autori și texte, printre altele, inclusiv Stăpânul inelelor de Tolkien.

În final, o opoziție estetică evidentă a fost prezentă și în timpul socialismului de stat. Ea însemna criticarea realismului socialist și conturarea unui alt tip de estetică sau pur și simplu urmărirea altei poetici ca autor. În ceeace privește critica realismului socialist, deja am menționat articolul lui Andrei Siniavskiicare repudia ideea că literatura nu ar trebui doar să participe la activismul social, dar ar trebui să caute să definească și să transforme realitatea. Alt mod similar de opoziție este reprezentat de Manifestul Suprarealismului Socialist. Acest manifest menține elementul de schimbare și de transformare socială a esteticii socialiste, dar oși conectează cu o spontaneitate irațională și plină de bucurie. O a treia abordare a fost urmată de periodicul clandestin ‘brulion’ care contesta atât regimul socialist, cât și subcultura dizidentă prin adoptarea postmodernismului (caracterizat de punerea sub semnul întrebării a umanismului modernității prin fragmentarea, jocuri textuale, refuzul înțelesurilor evidente, paradoxuri, naratori necreditabili, auto-referințaautorială).

brulion: periodic literar și cultural. Este parte a Colecției periodicelor underground poloneze de la Biblioteca POSK din Londra

Au fost mai mulți autori, care prin operele lor s-au opus puternic,directivelor estetice oficiale. Printre altele, sunt demne de menționat romanele postmoderne, fragmentate textual ale lui PéterEsterházy sau stilul subversiv, auto-reflexiv și „anti-estetic” al lui György Petri (a fost, de asemenea, o figură emblematică a opoziției și literaturii de samizdat în anii 1970 și 1980 în Ungaria) sau spectacolele „poetului nebun” Jiří Fiala, a cărui stil de viață independent în sine putea fi considerat drept protest.

Citiți următoarele trei poezii din Anexă:

Vizma Belševica: Adnotările lui Henricus de Lettis pe marginile Cronicii Livoniene

Edvard Kocbek: Microfonul din perete

Knuts Skujenieks: Către o păpădie înflorind în noiembrie

Fiecare are o anumită dimensiune opozițională distinctă. Încercați să le identificați și să le interpretați.

Câteva informații și întrebări pentru interpretare:

Vizma Belševica: Adnotările lui Henricus de Lettis pe marginile Cronicii Livoniene

Rolf Ekmanis scrie despre poezia luiBelševica:„[Poezia] juxtapune un comentariu poetic intens, acuzator cu cronica pioasă de secol XIII și evocă o poveste despre prădare, incendiere, violuri și crime provocate într-o mică nație de către cineva mare și puternic în numele ideologiei – aici, creștinismul. (…) Cronica Livoniană, cunoscută în original în latină sub numele Heinrici Chronicon Livoniae, se crede că a fost scrisă între 1225 și 1227 și descrie în principal progresul cuceririi germane a Livoniei între 1180 și 1227. Deși evenimentele au avut loc în urmă cu vreo opt sute de ani, „adnotările”poecitizate ale lui Belševicasunt, în mod vădit, oportune. Citându-l pe poetul și criticul letonianGunarsSaliņš, printre elementele care oferă poveștii lui Belševica contemporaneitatea sa remarcabilă este <<urgența conspirațională cu care Henricus al ei angrenează cititorul. Aici, concepția lui Belševica diferă uluitor de felurile în care materialul istoric similar a fost tratat de majoritatea celorlalți poeți letoni. Pe când balada tradițională epică eroică, indiferent de cât de splendid a fost scrisă, tinde să prezinte trecutul drept ceva memorabil și totuși îndepărtat și ireversibil, poezia lui Belševica redă istoria cu directitudinea unui reportaj de știri despre o criză actuală – politică și personală. >>”

Ce înseamnă „scrierea notițelor pe margini” pentru voi? Ați făcut-o vreodată, în special să scrieți diferite interpretări ale textului original? Ați face-o? Cu ce sau cu ce fel de text? Cât ar diferi de original? Cum erau aceste notițe din poezie diferite de „original” și ce exprimă această diferență despre regim? Cum poate literatura să ofere posibilitatea de a scrie sau exprima o opinie care este împotriva interpretării oficiale? Care sunt limitele acestui mod de exprimare?

Edvard Kocbek: Microfonul din perete

Edvard Kocbek: era un socialist creștin care s-a alăturat mișcării partizane de rezistență a lui Tito. El a căzut în dizgrație politică în 1952 din cauza colecției sale Frică și curaj, care conținea povești despre dileme morale ale mișcării partizanilor (ceva ce nu putea fi pus la îndoială în era lui Tito). În timpul următoarelor decade, el a avut de suferit de pe urma cenzurii și supravegherii. Situația sa a fost evocată grafic în poezia: „Microfonul din perete”.

Fiți atenți mai ales la imaginiletăcerii sau cele rostite (răspicat) din poezie. Ați avut vreodată o experiență similară (sau ați auzit despre vreo experiență similară a altora) când voi (sau ei) ați fost constrânși să tăceți sau voi (sau ei) ați păstrat tăcerea ca formă a rezistenței, dar ați vrut să spuneți: „…mi-a sosit vremea,/ și te insult, te blestem,/impostorule, otrăvitorule…” și „sunt cine sunt”… Cum diferă această experiență față de cea ilustrată în poezie? Luați în considerare și circumstanțele istorice ale poeziei. Care este răzbunarea în poezie? În ce sens poate o poezie să fie răzbunare (gândiți-vă, de asemenea, la natura și reinterpretările textelor poetice pe termen lung)?

Knuts Skujenieks: Către o păpădie înflorind în noiembrie

Cum a fost menționat anterior, KnutsSkujenieks a scris poezie în Gulag pe timpul detenției sale între 1963-1969. Acesta este un tip foarte diferit de literaturade opoziție. Poezia nu este un protest direct, precum celelalte două anterioare. Așa cum a scris poetul (citat de Registru): “Șocul inițial și protestul s-au schimbat gradual într-o luptă în închisoarea dinăuntrul meu”.

Cum metafora păpădiei care înflorește exprimă lupta interioară? Ce înseamnă acasă în situația închisorii? Ce fel de rezistență și opoziție personală este ilustrată prin această imagine? Puteți să o asemănați cu vreuna dintre experiențele voastre de rezistență? Cum ar putea această poezie să fie de opoziție dacă ar fi fost publicată în anii 1970 în Lituania? Cum ar putea fi (textul publicat) diferit de rezistența exprimată în poezie de către poet?

Cerințe:

• Dacă ați citit romanul 1984 al lui Orwell, încercați să analizați cum mecanismele de propagandădescrise în el pot fi aplicate textelor de propagandă pe care le-ați găsit.
• Scrieți (individual sau în grup) o parodie a poeziei de propagandă.
• Căutați scriitori în Registru care au fost parte din studiile voastre literare (din țara voastră) și observați în ce context sunt menționați. Care era relația lor cu regimul? Pregătiți un rezumat în scris sau oral.
• Proiect de grup: căutați periodice, uniuni și organizații atât în registru, cât și în contextul vostru local (din perioada dată). Colectați texte de pe aceste platforme și pregătiți o mica interpretare, care rezonează cumva cu atmosfera perioadei și contextul textelor.
• Scrieți poezie sau scurte romanede opoziție (individual sau împreună): alegeți un subiect (poate fi ceva actual) pe care doriți să-l criticați și creați ceva care exprimă rezistență sau opoziție. După ce le citiți, discutați cu ceilalți cum ar diferi de literatura de opoziție pe care ați studiat-o. Încercați să găsiți exemple actuale de „literatură de opoziție” și faceți la fel. Încercați să identificați trăsături notabile ale literaturii de opoziție din perioada socialistă.

Idei pentru cerințele H5P:

• îmbinarea poeticii (postmoderne, a realismului socialist, etc.) cu textele
• completarea unui exercițiu cu linii punctate al unui text de lecție
• fotografii și autori (asociere)
• îmbinarea țărilor (regiunilor) de pe hartă cu numele sau titlurile autorului

^[1] Sursa: https://www.marxists.org/archive/gorky-maxim/1934/soviet-literature.htm