Dan Petrescu (n. 26 februarie 1949, București) este scriitor, eseist, editor, traducător, publicist și unul dintre cei mai cunoscuți disidenți români din timpul comunismului. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității A.I. Cuza din Iași. A publicat intensiv între anii 1981-1983 în revistele studențești din Iași, Dialog și Opinia studențească, care se străduiau în perioada respectivă să propună cât mai multe articole nonconformiste. Potrivit unei evaluări făcute pentru Securitate, aceste reviste aveau două părți: prima ”de aspect convențional," iar a doua "cu totul opusă ca stil și conținut, incluzând articole – eseuri, recenzii, studii – cu o anume adresă subînțeleasă.” Prin articolele publicate în aceste reviste, remarcate de Virgil Ierunca la Radio Europa Liberă, s-a impus ca unul dintre autorii cei mai reprezentativi pentru nonconformismul intelectual al Grupului de la Iași. În urma unei percheziții domiciliare din mai 1983, activitatea sa la aceste reviste a fost întreruptă. Documentele emise de Securitate în acea perioadă despre el rețin următoarele fapte: a intrat, ”prin intermediul soției sale, în anturajul lectorilor francezi, făcând vizite reciproce, participând în comun la diferite manifestări,” a primit ”numeroase cărți de la lectorii francezi cu conținut denigrator la adresa țării noastre pe care le-a citit, iar ca urmare a acestui fapt a inițiat un colectiv format din mai mulți scriitori tineri și anume Sorin Antohi, Luca Pițu, George Pruteanu, scriind împreună romanul Brazde peste haturi, în care ridiculizează politica partidului privind cooperativizarea," a cântat, ”împreună cu Alexandru Călinescu, în derâdere melodii cum ar fi Partidul, Ceaușescu, România, Cincinalul în patru ani și jumătate etc., făcând haz și comentând negativ aceste cântece," a menținut ”legături cu fugarul Ion Petru Culianu, cumnat," căruia îi trimite ”scrisori și reviste care ajung în final la postul de radio Europa Liberă,” a ascultat același post de radio, "care i-a adus elogii pentru eseurile publicate în revistele studențești ieșene, menționând că scrisul său stă ’sub semnul insolent al libertății’.”
În urma percheziției din 1983, lui Dan Petrescu i-a fost interzis dreptul de semnătură și a fost practic șomer până în 1989, într-o țară în care teoretic nu exista șomaj. După 1988, a devenit unul dintre cei mai radicali, dar consecvenți critici ai regimului Ceaușescu, autor a numeroase articole și interviuri publicate în presa internațională sau difuzate de posturile de radio occidentale cu servicii în limba română. În ultimele luni ale regimului comunist din România, după ce a reușit performanța de a da interviuri telefonice pentru Radio
Europa Liberă și Vocea Americii, a fost arestat la domiciliu, i-a fost confiscată mașina de scris, a primit amendă pentru că a transmis ”date defăimătoare și contrare intereselor statului român.” Urmărirea lui de către Securitate datează însă din perioada următoare liceului, când a fost remarcat datorită prozelor lui nonconformiste, citite în cadrul unui cenaclu local. În perioada ieșeană, de-a lungul anilor 1980, a fost constant și atent urmărit, iar după ce a devenit un critic deschis al regimului Ceaușescu, a devenit și una dintre cele mai supravegheate persoane din România comunistă. Pentru a putea supraviețui în asemenea condiții și mai ales pentru a continua activitatea disidentă prin transmiterea peste graniță a mesajelor critice față de regim era nevoie de multă imaginație și curaj. Dan Petrescu explică cum s-a raportat la această relație cu Securitatea, instituția a cărei misiune era să suprime orice acțiune disidentă: ”Jucam o partidă, de șah, să zicem. Dar, de fapt, nu era chiar șah – era un joc căruia nu îi cunoșteam regulile. Trebuia să le ghicim [mutările] și trebuia să presupunem ce învățau ei în școlile lor – pentru că învățau. Învățau niște metode de a te compromite... Cum ocolești aceste lucruri, fără să fii spion profesionist? Cum le faci față? Trebuia să ghicești ce se așteptau ei să faci și tu să nu faci așa ceva! Și atunci, trebuia să inventezi în permanență. Ăsta era jocul! Și, cum spunea [poetul disident] Dorin Tudoran, trebuia să lași impresia că ai ceva în spate, că ai un fel de protecție.” Atitudinea lui Dan Petrescu față de comunism a fost una de refuz tranșant. În privința caracterizării pe care o preferă cu privire la ceea ce a făcut înainte de 1989, el spune că: ”eram
opozanți declarați ‒ eu nu vreau
disidenți, nu îmi place acest termen; disidenți sunt cei care au fost în partid și, pe urmă, au făcut disidență din partid, or, eu nu am fost în partid.” Actualmente, Dan Petrescu este o figură de primă linie în cultura română și unul dintre cei mai prețuiți intelectuali din România. Printre publicațiile sale se numără: ”Povestiri furate și la lume iarăși date,” în Dumitru Augustin Doman, Tudor Stancu, Dan Petrescu,
Proze (Editura Albatros, 1985),
Tentațiile anonimatului (Editura Cartea Românească, 1990),
Ce-ar mai fi de spus: Convorbiri libere într-o țară ocupată (volum scris în colaborare cu Liviu Cangeopol înainte de 1989 și publicat în 1990, Editura Minerva; ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Nemira, 2000),
În răspăr (Editura Nemira, 2000),
Deconstrucții populare (Editura Polirom, 2002),
Scrisori către Liviu, 1994-2004 (Editura Paralela 45, 2004; Editura LiterNet, 2005, ediția
ne varietur);
Secta gânditorilor de estradă (Editura Polirom, 2009), plus o duzină bună de traduceri (Bataille, Michaux, Culianu, N. Grimaldi, Onfray, B.-H. Lévy).