Colecţia Ad-hoc Doina Cornea de la CNSAS cuprinde toate documentele confiscate de Securitate de la Doina Cornea şi de la persoanele care au susţinut acţiunile sale de opoziţie, precum şi documente create de către Securitate în cursul operaţiunilor care vizau supravegherea şi reprimarea acestei proeminente disidente din România comunistă. Dosarele create de Securitate reflectă, pe de o parte, complexitatea şi unicitatea activităţilor sale de opoziţie în context românesc, iar, pe de altă parte, eforturile ieşite din comun ale poliţiei secrete de a o ţine sub supraveghere, intimida, izola şi reprima. De asemenea, colecţia ilustrează faptul că activităţile de opoziţie împotriva regimului Ceauşescu au fost cu precădere “iniţiative transnaţionale” din mai multe cauze (Petrescu 2013, 383). Mai mult decât în alte ţări ale Blocului Sovietic, în România, activitatea posturilor de radio occidentale a jucat un rol cheie în informarea populaţiei privind iniţiativelor acelor puţini disidenţi, care au avut curajul să se opună în md deschis regimului Ceauşescu. Eficienţa aparatului represiv în a bloca canalele de comunicare între cei care ar fi putut coagula o opoziţie în interiorul ţării explică în parte acest rol special. În această privinţă, Colecţia Ad-hoc Doina Cornea de la CNSAS descrie prin ochii vigilenţi ai Securităţii cum aceasta (cu ajutorul unor membri ai familiei şi al unor prieteni) a reuşit să creeze o reţea de comunicare cu Radio Europa Liberă (în continuare REL) şi personalităţi din exilul românesc din Occident, prin care vocea sa critică a ajuns să fie receptată de numeroşii ascultători din România ai acestui post de radio.
Eforturile disperate ale Securităţii dintre anii 1982-1989 de a stopa activitatea de opoziţie a Doinei Cornea, care contrastează cu fragilitatea sugerată de apariţiile sale publice, ilustrează în mod exemplar conflictul asimetric între autorităţi şi disidenţi în Europa de Est în anii 1970 şi 1980. Complexitatea operaţiunilor Securităţii în cazul acesteia este reflectată de către cantitatea imensă de dosare produse de poliţia secretă privind activităţile de opoziţie ale Doinei Cornea (patruzeci şi cinci de volume). De asemenea, dosarele Securităţii privind activitatea sa exemplifică într-un mod concludent cele mai importante tehnici de supraveghere şi strategii de intimidare folosite de Securitate în anii 1980 în vederea prevenirii sau stopării activităţilor sale de opoziţie.
Dosarele privind activitatea Doinei Cornea pot fi împărţite în două părţi, luând în considerare logica internă a creării lor de către poliţia politică. Prima parte cuprinde cea mai mare parte a volumelor (patruzeci şi unul din totalul lor) şi este formată din aşa-zisul “dosar de urmărire informativă,” creat de Securitate pe numele acesteia. După cum sugerează titulatura acestui tip de dosar, acesta este rezultatul adunării de informaţii de către poliţia secretă prin intermediul activităţii de supraveghere. A doua parte este formată din aşa-zisul “dosar penal,” care este rezultatul cercetării penale iniţiate de Securitate pe numele Doinei Cornea şi a fiului ei Leontin Horaţiu Iuhas în 1987, după arestarea lor pentru infracţiuni politice. Deşi ambele tipuri de dosare respectă regulile interne ale birocraţiei Securităţii, aceste două tipuri de dosare sunt diferite din cauza acţiunilor şi scopurilor diferite care stau în spatele formării lor: 1.activităţi de supraveghere întreprinse în scopul de a preveni iniţiative de opoziţie faţă de autorităţi, în primul caz; 2. activităţi care ţintesc reprimarea unor iniţiative deja lansate, în al doilea caz.
“Dosarul de urmărire informativă” a avut între scopurile sale nu doar obţinerea de informaţii despre activităţile desfăşurate de Cornea, ci şi influenţarea acesteia în vederea renunţării la acţiunile de opoziţie faţă de regim. Acest dosar este format din: 1. Documente produse de angajaţii Securităţii şi “informatori;” 2. documente create de Doina Cornea, rudele, prietenii şi cunoştinţele acesteia, care au fost interceptate de poliţia secretă (spre exemplu, numeroase scrisori). Notele informative şi transcrierile convorbirilor telefonice reprezintă o mare parte a dosarelor. Aceste documente ne oferă o incursiune detaliată în iniţiativele de redactare şi trimitere în Occident a scrisorilor prin care Doina Cornea s-a opus politicilor regimului Ceauşescu în domeniile: educaţie, cultură, religie, economie, sistematizare urbană şi rurală. Aceste documente ne ajută să înţelegem dificultăţile vieţii de zi cu zi din România anilor 1980, afectată de o penurie severă a majorităţii produselor de bază, precum şi de atmosfera intelectuală închisă care domina acea perioadă. O altă parte a dosarelor este formată din documente administrative care reflectă funcţionarea aparatului birocratic al Securităţii. Această parte reprezintă de asemenea o sursă de documentare privind strategiile şi tehnicile folosite de Ssecuritate pentru a supraveghea, izola, intimida şi reprima disidenţii din România.
După cum bine observa Katherine Verdery cu ocazia cercetării propriului dosar creat de Securitate, poliţia secretă a acordat o atenţie deosebită mediului social al celor supravegheaţi (Verdery 2014, 187). De fapt, Securitatea percepea indivizii, planifica şi implementa acţiuni asupa celor care deveneau ţinte ale activităţii sale ţinând cont de reţeaua socială din care aceştia făceau parte. În cazul Doinei Cornea, Securitatea a vizat pe de o parte să identifice contactele sale, să insereze informatori în mediul apropiat al acesteia pentru a obţine mai multe informaţii privind concepţiile şi acţiunile sale, iar pe de altă parte să o influenţeze şi să o izoleze în vederea stopării activităţii sale de opoziţie. Din acest punct de vedere, dosarul de urmărire informativă al Doinea Cornea reprezintă un exemplu ilustrativ privind felul în care poliţia secretă “coloniza relaţiile sociale” şi încerca să le manipuleze în vederea atingerii propriilor scopuri (Verdery 2014, 26). Atenţia specială acordată reţelelor sociale este de asemenea reflectată de către schemele complexe realizate de Securitate cu toate persoanele cu care Doina Cornea intra în contact (ACNSAS, vol. 10A, ff. 403-409). Poliţia secretă a păstrat o evidenţă strictă a acestor contacte, a încercat să obţină informaţii despre natura lor şi a întreprins eforturi deosebite pentru atragerea unor persoane din acest mediu în reţeaua de informatori a instituţiei. Ca urmare, Securitatea a reuşit să obţină colaborarea unui număr important de persoane din mediul apropiat al disidentei şi a reuşit chiar să infiltreze informatori în cadrul reţelelor folosite de Cornea ca să trimită scrisori de protest către presa occidentală. Deşi iniţial a prevenit ca unele scrisori să ajungă în Occident pe canalul interceptat, totuşi, poliţia secretă nu a reuşit nici să blocheze comunicarea disidentei cu Occidentul, mai ales cu REL (şi prin acest canal cu ascultătorii din România), nici să o influenţeze să renunţe la activitatea sa de opoziţie (ACNSAS, FI 000 666, vol.2, ff. 69-70).
Dosarul de urmărire informativă creat de Securitate privind cazul Doina Cornea îşi are începuturile într-o acţiune din 1949, când disidenta (la vremea aceea studentă a Universităţii Victor Babeş din Cluj) a fost interogată de către poliţia secretă. Cornea a fost ridicată atunci de poliţia secretă, care a descoperit în posesia sa o scrisoare circulară redactată de episcopul greco-catolic Ioan Suciu (primul episcop greco-catolic arestat de autorităţile comuniste în 1948). După ce a dat o declaraţie la regionala de Securitate din Cluj în ianuarie 1949, Cornea a fost eliberată (ACNSAS, FI 000 666, vol. 1, f. 4). În interviurile acordate după 1989, Cornea a mărturisit că intenţiona să distribuie această circulară către alte persoane din comunitate, dar nu a apucat pentru că a fost reţinută de poliţia secretă. Această scrisoare circulară, declaraţia sa, precum şi alte documente personale au fost păstrate în dosarul personal. Deşi dosarul creat cu această ocazie nu conţine nicio activitate de opoziţie semnificativă, departamentul Securităţii însărcinat cu arhivarea dosarelor poliţiei secrete a decis în iulie 1963 să păstreze acest dosar şi să îl arhiveze invocând apartenenţa sa la aria “activitate religioasă” (ACNSAS, FI 000 666, vol.1, f.2). Din 1949 până în 1979, Securitatea nu a manifestat niciun interes privind persoana sa şi ca urmare niciun document din această perioadă nu se află în dosarul de urmărire informativă al Doinei Cornea.
În această perioadă însă, Doinea Cornea a absolvit studii de filologie la Universitatea din Cluj şi în 1958 a devenit asistent universitar în domeniul literatură franceză la aceeaşi universitate. În anii 1970, Cornea a început să asculte în mod frecvent emisiunile de radio difuzate de REL, prin intermediul cărora a putut să se informeze privind actvitatea de disidenţă a lui Paul Goma şi mai târziu a altor disidenţi români (Cornea, 2006). În 1977, Cornea a luat iniţiativa să traducă cu studenţii în timpul cursurilor de la Universitatea din Cluj texte literare semnate de Goma. Cornea a considerat aceste traduceri ca pe un gest de solidaritate cu activitatea de disidenţă a lui Goma (Cornea 2009, 161-165).
În 1976, fiica Doinei Cornea, Ariadna Iuhas, a decis, după ce ajuns în Franţa cu o bursă, să nu se mai întoarcă în ţară. Din acest moment Doina Cornea a primit de la fiica sa prin intermediul prietenilor şi rudelor publicaţii din Europa de Vest, inclusiv numeroase cărţi care erau altfel imposibil de accesat în România acelor ani. Cărţile trimise de fiica sa, mai ales cele semnate de filozoful şi istoricul religiilor Mircea Eliade, care a rămas în Vest la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, au exercitat o influenţă puternică asupra disidentei. Astfel, în decursul sfârşitului anilor 1970, Doina Cornea a început să menţioneze în timpul cursurilor sale de la Universitatea din Cluj cărţile semnate de Eliade. Una dintre aceste cărţi a fost L’épreuve du labyrinthe: Entretiens avec Claude-Henri Rocquet [Încercarea labirintului: convorbiri ale lui Claude-Henri Rocquet cu Mircea Eliade] (Eliade and Rocquet 1978), care era de fapt un volum de interviuri realizate de primul cu Eliade. Această carte a oferit studenţilor Doinei Cornea o incursiune în România interbelică, dar şi în mediul academic occidental, unde Eliade îşi construise o solidă carieră. Mai târziu, aceasta a tradus cartea în română şi a răspândit-o sub forma unei publicaţii samizdat în mai mult de 100 de exemplare. Copiile au fost realizate cu ajutorul fiului ei Leontin Horaţiu Iuhas, precum şi al altor prieteni, care au susţinut financiar şi logistic acţiunea (Cornea 2009, 188-190). Precum a mărturisit în interviuri, aceasta a distribuit aceste copii şi alte materiale ca şi cum ar fi trăit într-o ţară liberă şi şi-a asumat că între cei la care va ajunge aceste materiale ar putea fi chiar şi informatori sau angajaţi ai Securităţii: “Mă gândeam că dându-le [acele cărţi şi copiile lor] unui posibil informator sau unui securist nu era fără sens. Îmi spuneam: ‘învaţă ceva citind o carte’” (Cornea 2009, 190-191; Cornea 2006, 40).
Cu ocazia percheziţiilor din noiembrie 1987, Securitatea a confiscat o copie a traducerii cărţii de interviuri cu Eliade, care a fost arhivată în dosarul penal (ACNSAS, P 000 014, vol. 1, ff. 54-58). O altă copie a acestui samizdat este astăzi păstrată de Memorialul Sighet. În timpul unor cursuri ţinute în 1979, aceasta a transmis studenţilor opiniile sale despre lucrările lui Eliade şi a făcut precizarea că Eliade nu ar fi putut scrie acele lucrări în România comunistă din cauza lipsei libertăţii intelectuale (ACNSAS, FI 000 666, vol.2, f. 51-52). Aceasta a încurajat de asemenea studenţii să îşi exprime liber gândurile în ciuda cenzurii şi a presiunilor din partea autorităţilor. Cărţile venite din Occident şi traducerile lor răspândite de Cornea, precum şi cursurile non-conformiste ţinute la Cluj au stârnit interesul studenţilor (Cornea 2009, 167-168). Aceste activităţi din anii 1979-1981 au atras însă şi interesul Securităţii, iar Cornea a devenit ţinta principală a acţiunilor de supraveghere desfăşurate de Securitate la Facultatea de Litere a Universităţii din Cluj. Poliţia secretă a considerat activitatea sa ca fiind “periculoasă” pentru securitatea statului (ACNSAS, FI 000 666, vol.2, f. 1- 8). După ce a primit un raport detaliat privind activitatea desfăşurată de aceasta în martie 1981, conducerea judeţenei Cluj a Securităţii a solicitat subordonaţilor să ia “măsuri urgente” deoarece “o asemenea atitudine în faţa studenţilor nu poate fi tolerată [de către autorităţi]” (ACNSAS, FI 000 666, vol.2, f. 28). Ca urmare, Securitatea a deschis pe numele Doinei Cornea un “dosar de urmărire informativă” în 25 octombrie 1981 şi a dat acesteia numele de cod “Diana” (ACNSAS, FI 000 666, vol.2, ff. 1-8).
“Dosarul de urmărire informativă” era o formă complexă şi intensă de supraveghere, care implica majoritatea tehnicilor folosite de poliţia secretă precum: filarea atentă a tuturor contactelor sale prin intermediul angajaţilor Securităţii şi a informatorilor, interceptarea convorbirilor şi a corespondenţei poştale, plasarea de microfoane în locuinţe (CNSAS 2018). Urmând instrucţiunile poliţiei secrete, Doina Cornea a fost “demascată” în timpul unei adunări a cadrelor Facultăţii de Litere a Universităţii din Cluj din februarie 1982, în timpul căreia aceasta a fost criticată de rector şi ameninţată să renunţe la atitudinile critice faţă de regim (ACNSAS, FI 000 666, vol.2, f.12).
Un alt moment de turnură în evoluţia dosarului l-a reprezentat luna august 1982, când o scrisoare scrisoare a Doinei Cornea a fost citită în timpul unei emisiuni a REL. Scrisoarea fusese trimisă în Occident prin intermediul fiicei sale Ariadna Combes (născută Iuhas), care îşi vizitase familia din România cu o lună înainte de difuzarea scrisorii (ACNSAS, FI 000 666, vol.2, f.11). Scrisoarea identifica drept cauză a crizei generale, care afecta România în anii 1980, în decăderea valorilor morale şi culturale. Textul scrisorii transmitea o critică vocală asupra conformismului intelectualilor români şi cerea reforme în sistemul de educaţie. Doina Cornea nu a dorit ca numele ei să fie menţionat de către REL, însă identitatea sa a fost dezvăluită din greşeală de către redactorii emisiunii (Cornea 2006). Difuzarea textului scrisorii trimise de Cornea a avut un impact puternic privind acţiunile Securităţii asupra acesteia, supravegherea acesteia intensificându-se considerabil. Acest efect este perceptibil în evoluţia dosarului de urmărire informativă. Mai mult de nouăzeci şi cinci la sută din documentele emise de Securitate privind cazul Cornea au fost create de poliţia secretă în perioada august 1982 – decembrie 1989. Iar din cauza presiunilor Securităţii, Doinei Cornea i-a fost desfăcut contractul de muncă de către conducerea Universităţii din Cluj în iunie 1983 (Cornea 2009, 176-177).
Deşi atât disidenta, cât şi familia acesteia, au devenit ţinte ale acţiunilor de hărţuire şi ameninţare ale Securităţii, Doina Cornea a continuat să trimită scrisori deschise de protest către REL. Din 1983 până în 1987, aceasta a criticat în scrisorile sale deschise politicile culturale ale autorităţilor şi sistemul de educaţie din România lui Ceauşescu, obedienţa şi conformismul intelectualilor români în faţa acestor politici şi, în general, obişnuinţa populaţiei de a accepta minciunile promovate de propaganda oficială. Aceasta a reuşit să trimită scrisorile deschise apelând nu doar la rude şi prieteni care trăiau în Occident, ci şi la jurnalişti occidentali sau turişti care vizitau România. Doar în puţine cazuri Securitatea a reuşit să intercepteze aceste scrisori (ACNSAS, FI 000 666, vol.2, f. f. 69-70). Oricum, aşa cum a relevat cu ocazia interviului fiul Doinei Cornea, Leontin Horaţiu Iuhas, disidenta a folosit pentru a trimite mai multe copii ale aceleiaşi scrisori diferite canale în speranţa că cel puţin o copie va ajunge la destinaţie (Interviu cu Leontin Horaţiu Iuhas). Din cauza interesului special al Securităţii privind contactele sale occidentale o cantitate semnificativă a documentelor din “dosarul de urmărire informativă” o reprezintă rapoarte ale activităţii de monitorizare a acestor legături, transcrieri ale convorbirilor telefonice, copii ale scrisorilor sale, rapoarte privind transmisiuni ale REL, care îi vizau activitatea. Toate aceste documente reflectau în detaliu activitatea de opoziţie a Doinei Cornea, precum şi impactul internaţional al acestor acţiuni percepute prin ochii poliţiei secrete.
Revolta anti-comunistă a muncitorilor din Braşov şi solidarizarea Doinei Cornea cu aceştia reprezintă nu doar un moment cheie al activităţii sale de opoziţie, ci şi unul de turnură în evoluţia dosarelor create de Securitate pe numele acesteia. După ce a ascultat la REL ştirile privind revolta muncitorilor din Braşov şi reprimarea lor violentă de către autorităţi în noiembrie 1987, Cornea şi-a manifestat deschis solidaritatea cu aceştia. Disidenta a pus în faţa casei o pancartă, care conţinea un mesaj de solidarizare, şi a redactat 160 de manifeste, care au fost răspândite cu ajutorul fiului acesteia Leontin Horaţiu Iuhas în diferite spaţii publice din Cluj (Cornea 2009, 194-195). Revolta muncitorilor din Braşov şi reacţiile disidentei au avut un impact puternic asupra acţiunilor Securităţii în cazul Cornea. În data de 19 noiembrie 1987, aceasta împreună cu Leontin Horaţiu Iuhas au fost arestaţi şi o percheziţie domiciliară a avut loc la locuinţa disidentei (Cornea 2006, 203). Documentele privind arestarea şi interogarea sa de către Securitate, manuscrisele şi ciornele scrierilor sale, corespondenţa confiscată în timpul percheziţiilor din 19 şi 23 noiembrie 1987 a fost arhivată de către Securitate în “dosarul penal” creat de poliţia secretă pe numele ei şi a fiului acesteia. Majoritatea documentelor din dosar au fost create sau confiscate de poliţia secretă în perioada noiembrie – decembrie 1987. Între documentele confiscate în timpul percheziţiilor domiciliare se regăsesc cele mai valoroase piese ale acestei colecţii ad-hoc precum versiunea iniţială a primului text trimis de Cornea către REL în iulie 1982, prima versiune a scrisorilor sale intitulate: “Despre adevăr sau cum să rezistăm terorii istoriei,” “Ce e de facut? - Sau cum să nu dăm Cezarului ce se cuvine lui Dumnezeu”, “Scrisoare deschisă adresată Preşedintelui Consiliului de Stat,” exemplare din manifestele redactate de Cornea prin care se solidariza cu revolta muncitorilor din Braşov (ACNSAS, P 000 014, vol.2, ff. 62-66, 73-76, 109).
Aceste documente au fost arhivate de poliţia secretă ca probe, care urmau să dovedească acţiunile sale îndreptate împotriva regimului şi au fost invocate în timpul interogatoriilor de la Securitate de la sfârşitul lunii noiembrie 1987. Pe lângă aceste documente, Securitatea a arhivat în dosarul penal mandate de arestare, procese verbale ale percheziţiilor domiciliare, procese verbale ale interogatoriilor, varii documente privind cercetarea penală. La sfârşitul lunii decembrie, Cornea şi fiul acesteia au fost eliberaţi ca urmare a presiunilor crescânde din partea mass mediei şi a guvernelor occidentale. Cazul Cornea a ajuns de notorietate internaţională datorită filmului documentar regizat de Christian Duplan şi difuzat de televiziunea franceză, care cuprinde, de asemenea, şi un interviu cu disidenta din România (Deletant 1998, 249). Vizibilitatea sa internaţională a fost crescută de filmul documentar Dezastrul roşu, regizat de jurnalistul belgian Josy Dubié, pe care numeroase televiziuni occidentale l-au difuzat. În acest film publicul occidental putea vedea cum o doamnă fragilă şi solitară a avut curajul să se opună politicilor abuzive ale lui Nicolae Ceauşescu. Imaginea blândă a Doinei Cornea opunând o rezistenţă solitară dictatorului a impresionat cu siguranţă publicul occidental. Doina Cornea părea să întrupeze renaşterea naţiunii române dintr-o existenţă umilitoare. Imaginea ei a întărit mesajul filmului documentar şi a contribuit la solidaritatea masivă de la nivel internaţional faţă de situaţia dificilă din România. Interviul din acest film documentar, precum şi scrisoarea deschisă trimisă lui Ceauşescu în septembrie 1988 difuzată de către REL, au făcut cunoscute publicului occidental opoziţia disidentei faţă de aşa-zisa “sistematizare rurală,” un program naţional promovat de regimul Ceauşescu prin care peste 7,000 de sate urmau să dispară (Ceaușescu 1989, 395). Opiniile critice ale Doinei Cornea privind “sistematizarea rurală” au inspirat iniţiativa colectivă denumită Opération Villages Roumains (OVR), “cea mai mare reţea transnaţională care se opunea abuzurilor regimului Ceauşescu” (Petrescu 2013, 317).
Perioada noiembrie – decembrie 1987, petrecută de Doina Cornea în arest la Securitate a avut un efect cotrar asupra atitudinii disidentei faţă de regimul comunist faţă de cel dorit de poliţia secretă. Din decembrie 1987, scrisorile sale deschisă au căpătat un ton mai virulent, iar compoenenta politică a devenit şi mai accentuată comparativ cu scrisorile de dinainte de 1987 (Cornea 2009). Această intensificare a opoziţiei disidentei faţă de regimul Ceauşescu din perioada 1987-1989 a produs, de asemenea, şi o schimbare a strategiei Securităţii. Deoarece arestarea şi anchetarea Doinei Cornea au stârnit proteste ale guvernelor şi mass mediei occidentale, Securitatea a încercat după eliberarea sa în dembrie 1987 să o izoleze complet şi a transformat supravegherea atentă a locuinţei sale într-un adevărat arest la domiciliu. Telefonul personal i-a fost tăiat. Iar angajaţi ai Securităţii şi Miliţiei i-au pichetat locuinţa zi şi noapte pentru a preveni eventuale contacte cu jurnalişti străini sau alţi disidenţi români.
Ilustrativ pentru izolarea şi stricta sa supraveghere de către aparatul represiv o reprezintă felul în care Cornea a reuşit să îşi trimită mesajul conferinţei organizate de sindicatul liber Solidaritatea în Cracovia în 1988. Cornea a fost invitată de către Lech Wałesa să participe la eveniment, dar nu i-a fost acordată de către autorităţi permisiunea de a părăsi ţara. Mesajul ei, scris pe o foiţă de ţigaretă şi ascuns într-o păpuşă, a fost scos ilegal din ţară de către Josy Dubié, pe care Cornea l-a cunoscut întâmplător la Cluj. Dubié nu doar că şi-a asumat misiunea dificilă a scoaterii sale din ţară, dar a şi reuşit să scape de urmăritorii săi şi să o intervieveze pe Cornea, interviul fiind inclus într-un documentar extrem de critic la adresa regimului Ceauşescu (Cornea 2002).
Intensa activitate a Securităţii de a o ţine sub supraveghere şi a-i monitoriza atent impactul activităţii sale la nivel naţional şi internaţional este reflectată în mod sugestiv de “dosarul de urmărire informativă.” Rapoartele poliţiei secrete relatează şi analizează emisiunile posturilor de radio occidentale privind activitatea de opoziţie a disidentei din România. Aceste documente reprezintă o sursă istorică valoroasă privind războiul informaţional Vest-Est intensificat spre sfârşitul Războiului Rece şi rolul posturilor de radio occidentale în acest conflict atipic. Duplicate ale multor documente din “dosarul de urmărire informativă” au fost incluse de Securitate în dosarele operaţiunii “Eterul,” formată dintr-un complex de strategii, planuri şi măsuri concepute de poliţia secretă pentru a preveni activităţile de opoziţie ale REL şi impactul lor în România comunistă.
Dosarele fostei poliţii secrete comuniste au fost oficial transferate din custodia Securităţii în administrarea Ministerului Apărării Naţionale în decembrie 1989, ultima instituţie păstrându-le până în 1990, când au fost preluate de recent înfiinţatul Serviciu Român de Informaţii (SRI). SRI a fost însărcinat cu administrarea lor până în iunie 2001. Conform menţiunilor făcute de angajaţii SRI pe coperta volumelor “dosarului de urmărire informativă” privind Doina Cornea, acest dosar a fost oficial închis în 23 septembrie 1991 şi a fost microfilmat în februarie 1996. Din iunie 2001 până în martie 2002, Consiliul Naţional pentru Studiersa Arhivelor Securităţii (CNSAS), instituţia însărcinată cu punerea în aplicare a unui proces de judecare a trecutului comunist şi a formelor de colaborare cu poliţia secretă, a primit gradual dosarele privind cazul Cornea.
Colecţia Ad-hoc Doina Cornea ilustrează, pe de o parte, varietatea metodelor de supraveghere şi a strategiilor de intimidare folosite de Securitate în anii 1980 pentru a preveni sau a stopa orice act de rezistenţă împotriva regimului Ceauşescu, iar, pe de altă parte, complexitatea şi unicitatea opoziţiei întreprinsă de Cornea împotriva regimului comunist. Dosarele create de Securitate privind cazul Cornea reprezintă un adevărat inventar al celor mai importante strategii şi tehnici utilizate de Securitate în încercarea disperată a insituţiei de a preveni sau stopa orice activitate de opoziţie. Dosarul este, de asemenea, un adevărat barometru al caracterului din ce în ce mai represiv al regimului Ceauşescu în decursul anilor 1980. Pe de altă parte, eşecul poliţiei secrete în a stopa activitatea de opoziţie a Doinei Cornea în ciuda mobilizării unui vast registru de strategii şi tehnici sugerează că aparatul represiv al regimului nu era atât de infailibil, aşa cum adesea a fost reprezentat în spaţiul public în România postcomunistă. Unicitatea cazului Doina Cornea rezidă în abilitatea acesteia de a utiliza reţele transnaţionale în vederea transmiterii unor mesaje în Occident, iar de acolo de ajunge la concetăţenii ei prin emisiunile REL. Această colecţie ad-hoc este o sursă istorică valoroasă pentru a reconstitui aceste reţele, dar şi pentru a cerceta contextul în care scrisorile deschise au fost redactate. Astfel, colecţia cuprinde versiunile originale a majorităţii scrisorilor deschise trimise de Cornea la REL între anii 1982 şi 1987. Prin utilizarea reţelelor mai sus menţionate, Cornea a reuşit să transmită critica ei vocală faţă de politicile absurde ale regimului Ceauşescu nu doar publicului din ţară, ci şi unei audienţe internaţionale. Datorită aceste vizibilităţi internaţionale, Cornea a fost capabilă să atragă atenţia guvernelor şi mass mediei occidentale asupra încălcărilor drepturilor omului ale regimului Ceauşescu. Cornea a folosit această vizibilitate nu doar pentru a-şi promova propria agendă, ci şi pentru a aduce în prim plan alte voci critice care se opuneau dictaturii din România. Prin opoziţia coerentă şi susţinută împotriva regimului Ceauşescu, aceasta a devenit un adevărat model pentru cei foarte puţini “care nu au renunţat să gândească [cu propriul cap]” şi care i-au urmat calea dificilă a opoziţiei deschise faţă de dictatură.
