Vasile Paraschiv  a fost unul dintre cei care au protestat public împotriva regimului Ceaușescu în repetate rânduri, începând din 1968 și până în 1989, motiv pentru care a fost de mai multe ori internat în spitale psihiatrice și diagnosticat ca bolnav mental. În ciuda abuzurilor suferite, el a depus mărturie continuu despre folosirea acestei metode barbare de a-i reduce la tăcere pe toți cei care criticau regimul comunist din România. Vasile Paraschiv (n. 3 aprilie 1928, comuna Clinceni, județul Ilfov – m. 4 februarie 2011, București) a fost de profesie muncitor electromecanic la Ploiești și, din punct de vedere politic, membru al partidului comunist începând cu anul 1946.  În fișa sa biografică de la Memorialul Sighet este menționat că în 1968, când mulți alții abia intrau în partid pentru că Ceaușescu condamnase invazia trupelor Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia, Paraschiv  a renunțat la calitatea de membru al PCR pentru că ajunsese să înțeleagă, potrivit lui, că partidul nu-i mai reprezenta pe muncitori. Drept urmare, a fost arestat la 29 iulie 1969 şi internat la spitalul de boli psihice de la Urlaţi, județul Prahova, dar a fost externat după ce a declarat greva foamei. După acest moment, experiența represiunii psihiatrice a devenit recurentă în viața lui Vasile Paraschiv, care a devenit cu timpul cel mai cunoscut mator al acestui tip de marginalizare forțată a celor ce criticau public regimul comunist, care a fost practicată constant în România, ca și în Uniunea Sovietică, dar despre care există destul de puține mărturii.
La 3 martie 1971, Vasile Paraschiv a adresat CC al PCR şi Uniunii Generale a Sindicatelor din România o listă cu 11 propuneri privind liberalizarea vieţii sindicale. A fost din nou arestat şi internat în azilul psihiatric de la Voila, lângă Câmpina. În 1976 şi-a exprimat, într-o scrisoare trimisă postului Radio Europa Liberă, solidaritatea cu foştii membri ai Partidului Social-Democrat din România, care suferiseră condamnări politice în primi ani ai regimului comunist. A fost din nou internat, la 1 decembrie 1976, în azilul de la Voila şi ţinut sub observaţie până la 23 decembrie. Diagnosticul pe care l-a primit cu această ocazie a fost de ”psihopatie paranoică…psihoză delirantă…comportament antisocial patologic.” În februarie 1977, a aderat la așa-numita Mişcare Goma și a semnat scrisoarea comună adresată Conferinţei pentru Securitate și Cooperare de la Belgrad. Pentru că a vizitat locuinţa din Bucureşti a familiei Goma în aprilie 1977, după ce Paul Goma era deja anchetat în închisoare, Vasile Paraschiv a fost arestat din nou. Anchetat de Securitatea din Ploieşti, a fost apoi internat la spitalul de boli psihice din Săpoca, județul Buzău, la secţia de bolnavi incurabili, violenţi şi periculoşi, unde a fost supus violențelor fizice și unor tratamente farmaceutice pentru boli mentale. În 1978, a făcut o vizită în Franța, unde a fost lăsat de Securitate să plece în speranța că nu va mai reveni. Cât timp a stat la Paris, Vasile Paraschiv a dat numeroase interviuri prin care a dezvăluit ce se întâmplă în spitalele în care se aplică acest tratament psihiatric celor ce critică regimul comunist din România. Întors din Franța, a aderat în 1979 la efemerul Sindicat Liber al Oamenilor Muncii din România, fapt pentru care a fost din nou hărțuit de Securitate. Vasile Paraschiv a fost arestat în mai multe rânduri, în mod special în ultimii ani ai comunismului (1987-1989), atunci când nemulțumirea față de regimul Ceaușescu crescuse considerabil. Ultima perioadă pe care a petrecut-o în închisoare a fost în primăvara anului 1989. În 2003, Vasile Paraschiv a făcut o donație importantă Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Aceasta conține documente importante din activitatea sa de disident, precum scrisoarea de 366 de pagini adresată lui Nicolae Ceauşescu, interviuri, scrisori către Europa Liberă, fotografii şi două aparate de radio la care  asculta Radio Europa Liberă. Aceste obiecte se găsesc expuse în cadrul colecției muzeala a Memorialului Sighet.