Actul constituirii acestei colecții nu ar putea fi considerat unul de opoziție culturală în niciuna dintre celelalte foste țări comuniste din Europa (poate cu excepția Albaniei), unde mesajul transmis de publicațiile colecționate de Marian Zulean devenise deja oficial. În România lui Nicolae Ceaușescu, însă, colecționarea sistematică a unor astfel de reviste, deși tolerată, devenea periculoasă în momentul în care ideile respective deveneau subiect de dezbatere publică. Povestea lui Marian Zulean, care nu a încălcat nicio lege adunînd materialele din colecția sa, dar a ajuns sub ancheta Securității pentru acest lucru, ilustrează această afirmație. 1986 este anul în care încep să intre primele zeci de publicații din această colecție care a ajuns să cuprindă peste 400 de piese diverse, cum ar fi: ziare, reviste, broșuri și cărți. Marian Zulean menționează curiozitatea științifică și pasiunea de a colecționa drept motivul principal pentru care a început să adune publicații în care narațiunea comunismului era, uneori explicit, adesea implicit, formulată în mod diferit decît o făcea regimul comunist din România. “În perioada studiilor militare de la Sibiu am conștientizat că vreau să fac altceva decît o carieră militară. Am început să mă documentez, să adun date alternative la învățămîntul oficial, care pe-atunci era învățămîntul ideologic marxist.”
În privința procurării revistelor din colecția sa, Marian Zulean subliniază, pe de-o parte, că erau practic accesibile tuturor celor interesați, fără a fi însă promovate, dar, pe de altă parte, că accesul la acest tip de reviste provenite din alte țări comuniste devenea din ce în ce mai restricționat. “Printre mijloacele la îndemînă era posibilitatea de a face abonamente la presa din țările socialiste, în special din RDG și URSS, în limba română și, uneori, în limba engleză. La Poșta Română exista un catalog din care puteai să îți alegi publicațiile la care să faci abonament. De la an la an, chiar am observat acest fapt, dispăreau titluri de pe lista de la Poștă – erau pesemne periculoase sau radical diferite de discursul oficial.”
Pe lîngă aceste filiere oficiale, existau și filiere tolerate de statul comunist din motive diplomatice, precum rețelele de distribuție informale sau semi-informale ale ambasadelor statelor occidentale. “O altă rută de proveniență a acestor publicații era Centrul Cultural American. De asemenea, de la TIBCO [Tîrgul internațional de bunuri de larg consum – International trade fair for consumer goods], care se ținea anual la București , acolo unde ambasadele sau centrele culturale ale acestora avea standuri cu broșuri în limba română. RFG și SUA, mai ales, aveau tipul acesta de materiale cărora le-am putea spune acum ‘de reclamă’ și pe care comuniștii de la noi le-au catalogat pesemne drept ‘propagandă capitalistă.’ Iar URSS avea, la același tîrg, publicații care arătau o deschidere evidentă pentru un alt tip de sistem politic. La Tîrg, la standurile acestor ambasade se făceau cozi foarte mari – sute de oameni. Nu știai dacă erai supravegheat, dar nu interzicea nimeni în mod explicit să ajungi la aceste reviste. Majoritatea acestor publicații nu existau la chioșcurile de ziare. Și, apropo de cenzură și de control, chiar și în privința publicațiilor care veneau din abonamente, erau numere pe care nu le primeam; când se întîmpla asta, știam că era ceva ‚mai apăsat’ decît de obicei.”, spune Marian Zulean, indicînd sursele de proveniență ale colecției personale. Aceste tipuri de publicații, accesibile aparent liber, dar unui public extrem limitat, și susceptibile de a fi cenzurate în orice moment, ilustrează mai bine decît orice altă categorie de publicații modul în care limita dintre tolerat și interzis fluctua permanent. Aceste schimbări erau și mai rapide și imprevizibile în contextul extrem de volatil al sfîrșitului anilor 1980, cînd Uniunea Sovietică și restul țărilor comuniste din Europa Centrală încercau să reformeze sistemul pentru a-l menține, pe cînd România încerca, în același scop, să-l păstreze nealterat.
Inițiată în 1986, Colecția Marian Zulean a crescut constant, iar spre sfârșitul acelui an depășise 100 de piese, care includeau un săptămînal cultural, mai multe lunare, precum și diverse cărți și broșuri. Ritmul de 100 de piese adăugate anual colecţiei se menține aproape neschimbat în următorii ani, astfel încît la căderea regimului comunist colecţia număra aproximativ 400 de entități distincte. Colecția a crescut și după 1989, în primii doi ani de tranziţie democratică în România, mai ales ca urmare a faptului că abonamentul la publicația Literatura și arta , săptămînal publicat de Uniunea Scriitorilor din RSS Moldovenească (ulterior Uniunea Scriitorilor din Moldova), a fost menținut pînă în 1991.
Locul principal de depozitare pentru piesele care compun această colecție a fost inițial locuința personală din orașul Craiova a lui Marian Zulean. Ulterior, odată cu stabilirea acestuia la București, cea mai mare parte a colecției a fost mutată în locuința rurală a părinților posesorului colecției. Doar o mică parte dintre piesele colecției au fost mutate în București, în locuința actuală a lui Marian Zulean.
Marian Zulean știa că documentele pe care le colecționa nu reprezentau ceva foarte confortabil pentru oficialii regimului comunist din România. A existat, menționează acesta, și un moment tensionat în urma căruia a fost anchetat de către reprezentanți ai Securității statului. “În 1989 s-a întîmplat aceasta. Ceaușescu era tot mai închistat, în vreme ce Gorbaciov era tot mai departe de regulile de fier ale comunismului. În aceste condiții, ceea ce apărea în revista Literatura și arta era chiar foarte critic la adresa a ceea ce se întîmpla în România. Erau, țin minte, chiar numere speciale în care era detaliată politica de perestroika și glasnost. Și, la un moment dat, le-am imprumutat unui prieten, militar ca și mine. El a făcut un fel de serată culturală în căminele studențești pornind chiar de la tematica acestor numere din revistă. Urmarea a fost că o noapte întreagă au stat în arest, iar ziarele au fost confiscate. Li s-a dat drumul, nu au fost reținuți pentru un timp îndelungat, dar au ajuns și la sursa primă a acestor ziare: adică la mine. Ofițerul de la contrainformații a avut un dialog mai lung cu mine și mi-a cerut să țin aceste ziare doar pentru mine. A trebuit să dau și o declarație cu privire la cum am ajuns eu în posesia lor. A fost simplu: le-am spus toată povestea, singura reală, cu abonamentele și cu Poșta Română. Abonamentul la ele era cît se poate de oficial, dar și periculos totodată. Mi s-a spus explicit să le citesc doar la mine în casă și că nu am voie să le popularizez,” povestește Marian Zulean. Acest incident ilustrează, pe de-o parte, aversiunea regimului Ceaușescu pentru politica inițiată în Uniunea Sovietică de Mihail Gorbaciov, despre care nu se menționa absolut nimic în discursurile oficiale din România acelor ani. Pe de altă parte, incidentul căruia i-a căzut victimă Marian Zulean sugerează cît de volatilă și dependentă de context era granița dintre permis și interzis: în accepțiunea poliției secrete, aceste reviste și ideile conținute deveneau periculoase numai atunci cînd lectura lor era publică și astfel un potențial catalizator al unei acțiuni comune împotriva regimului (D. Petrescu 2010, 320-22).
În urma schimbării locului de depozitare pentru Colecția Marian Zulean, o bună parte a pieselor care o compuneau au fost deteriorate și distruse. Au dispărut mai ales numerele publicației Literatura și arta, pentru că hîrtia de ziar pe care au fost acestea tipărite era cea mai perisabilă. Actualmente, se mai păstrează cîteva zeci de piese: mai ales reviste lunare și cărți sau broșuri. “Ceea ce a mai rămas încă poate constitui o bază semnificativă pentru a studia istoria noastră recentă,” este de părere Marian Zulean. Circulația limitată a acestor publicații provenite din alte țări comuniste, care în mod normal ar fi trebuit să se găsească de vînzare la chioșcul de ziare, evidențiază fațete noi ale diferențelor substanțiale care existau la sfârșitul anilor 1980 între România și celelalte state din blocul sovietic. În această privință, majoritatea cercetătorilor au subliniat excepționalismul crizei economice, care a afectat România într-un grad fără egal între statele comuniste din Europa, fără a provoca însă convulsii sociale notabile. Numai luînd în considerare asemenea aspecte, nu se poate explica de ce totuși comunismul din România a căzut în același an ca și în alte cinci țări din Europa Centrală și de Est, în ciuda diferențelor evidente. Publicațiile din această colecție evidențiază una dintre formele de circulație transnațională a ideilor reformiste la sfîrșitul anilor 1980, care a fost esențială în spațiul românesc unde dogmatismul ideologic a fost menținut oficial pînă la căderea comunismului. Pe lîngă mesajele transmise prin Radio Europa Liberă, astfel de publicații au ajutat la coagularea unei revolte în decembrie 1989 și au dus la schimbarea de regim, violentă, dar concomitentă cu cea din restul țărilor din Europa Centrală și de Est (D. Petrescu 2014, 297-99).
Marian Zulean intenționează să doneze proiectului COURAGE cea mai mare parte a documentelor care compun colecția sa de publicații. În răspuns la această ofertă, cercetătorii români angrenați în acest proiect plănuiesc să creeze pînă la sfîrșitul activității lor o Colecție UB COURAGE, care va fi accesibilă la una dintre bibliotecile din UB și va cuprinde toate materialele donate, inclusiv Colecția Marian Zulean, precum și toate materialele create în cadrul proiectului, cum ar fi interviurile, filmările video, fotografiile. Ceea ce a stat în spatele acestei decizii este legat de faptul că, în acest fel, acestor documente li se poate asigura o protecție instituțională care să permită păstrarea lor în condiții adecvate. După cum menționează Marian Zulean, aceste documente pot să fie importante pentru diverse cercetări cu privire la istoria recentă, la istoria comunismului, dar și privitoare la condiția presei în perioada comunismului românesc. “Cercetători pasionați, cu o privire proaspătă asupra istoriei, pot găsi în aceste publicații numeroase referințe despre cum era, la nivel de detaliu, comunismul în diverse țări ale Europei. Și pot compara ceea ce era acolo cu ceea ce știm că aveam noi, în România,” apreciază Marian Zulean.
