Dorin Tudoran (n. 30 iunie 1945, Timișoara) este un poet, eseist, ziarist și unul dintre cei mai importanți disidenți români. Locuiește în Statele Unite din 1985. Este autor a peste cincisprezece volume de poezie, eseuri și interviuri. Născut la Timișoara, a urmat Liceul „Mihai Viteazul” din București, absolvind această instituție în anul 1963. Și-a continuat studiile la Facultatea de Litere a Universității din București, obținându-și licența în 1968. Tudoran și-a făcut debutul literar în 1973, cu un volum de poezie, Mic tratat de glorie. A fost editor la revistele Flacăra (1973-1974) și Luceafărul (1974-1980). Din 1977 până în 1981 a făcut parte din consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din România. Tudoran s-a manifestat, începând din 1976, ca unul dintre acei tineri autori care erau în conflict cu generația mai veche de scriitori. La începutul anilor 1970, el a beneficiat de relaxarea relativă a regimului și de posibilitatea de a pleca frecvent în străinătate, unde a stabilit contacte cu mai mulți angajați ai postului de radio Europa Liberă și cu alți exilați români, ceea ce urma să îi faciliteze mai târziu activitățile de disident. Disidența lui Tudoran a apărut inițial ca urmare a unui conflict intern, care a izbucnit în timpul Conferinței Uniunii Scriitorilor din iulie 1981. Tudoran a publicat un șir de articole polemice, care scoteau la iveală cazurile de plagiat din lucrările scriitorilor aparținând grupului loial partidului. El a evoluat treptat de la viziunea sa inițială, limitată la problemele specifice ale culturii, spre o critică a regimului comunist. În 1983, Tudoran a fost primul disident care și-a radicalizat concepția până în punctul de a afirma că arbitrariul în luarea deciziilor era o trăsătură esențiala a sistemului comunist. Prin intermediul colegului său disident Mihai Botez, Tudoran a obținut un canal de comunicare cu Radio Europa Liberă, pe care l-a folosit asiduu în următorii ani pentru a-și propaga opiniile. Într-un interviu acordat unui corespondent al Agenției France Presse la 7 septembrie 1983, Tudoran a declarat deschis că regimul lui Ceaușescu reprezenta o dictatură absolută, iar partidul fusese redus la o simplă anexă a sistemului său de dominație personală. El a semnat, de asemenea, un memorandum, inițiat de Geza Szőcs și adresat Organizației Națiunilor Unite pentru a atrage atenția asupra încălcării drepturilor minorităților etnice din România lui Ceaușescu. Tudoran a fost primul disident de origine română care a făcut acest lucru. Totuși, cel mai emblematic text disident al lui Tudoran rămâne un eseu de șaptezeci de pagini despre condiția intelectualilor din România comunistă, intitulat Frig sau frică? Fiind scris la începutul anului 1984, acest eseu a fost publicat în traducere franceză în revista L’Alternative (co-editată de Mihnea Berindei), o publicație care urmărea cu atenție mișcările de disidență din Europa Centrală și de Est. În acea perioadă, lucrarea lui Tudoran a fost percepută drept cel mai radical text al unui disident român, de la Paul Goma încoace. Având în vedere că situația sa din România devenise disperată după ce își exprimase aceste opinii radicale, Tudoran a decis să emigreze în Statele Unite și a depus o cerere oficială de emigrare, pentru întreaga sa familie, la Ambasada SUA, în aprilie 1984. Deși în iulie 1984 i s-a acordat o viză de intrare în SUA, autoritățile române i-au refuzat viza de ieșire din țară. Pentru a protesta față de situația sa, care se agrava continuu, Tudoran a intrat în greva foamei și i-a scris câteva scrisori deschise lui Ceaușescu, în care își explica motivele pentru care dorea să părăsească România. El percepea emigrarea ca fiind un drept fundamental al omului, considerându-se un „ostatic politic” al unei dictaturi brutale. A fost lansată o campanie internațională pentru acordarea permisiunii de emigrare în cazul lui Tudoran. Coordonată de Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (cu implicarea directă a lui Mihnea Berindei) și de Radio Europa Liberă, această campanie a fost susținută de mai mulți scriitori, istorici și oameni de știință renumiți din Occident. Tudoran a obținut, în cele din urmă, viza de ieșire la 2 iulie 1985, datorită presiunii Congresului SUA, care tocmai examina reînnoirea statutului comercial al națiunii celei mai favorizate pentru România. După emigrare, Tudoran a lucrat o vreme ca redactor editor pentru Vocea Americii (1987-1990). Cea mai importantă realizare a sa în exil a fost crearea revistei Agora, care era dedicată propagării unei viziuni „alternative” a culturii române. Fiind publicată în limba română, această revistă a atras mulți exilați români și a devenit un fenomen cultural remarcabil în cadrul comunității românești din străinătate. După 1990, Tudoran a început să lucreze pentru Fundația Internațională pentru Sisteme Electorale (IFES), o organizație bazată la Washington. Din 2004 până în ianuarie 2007, Tudoran a fost redactor-șef al revistei Democracy at Large, o publicație a acestei organizații. De asemenea, a ocupat funcția de director principal pentru comunicare și cercetare în cadrul IFES. După Revoluția Română din 1989, Tudoran s-a întors în România în 1990 în calitate de reprezentant al IFES. Mai târziu, el a lucrat ca director de țară pentru biroul IFES din Chișinău, Moldova. El a contribuit la procesul creării și lansării a două ONG-uri din regiune – CENTRAS (România) și ADEPT (Moldova). Tudoran face parte din consiliile lor de administrație. În prezent, Tudoran este editor, comentator și analist, colaborând frecvent cu un șir de instituții internaționale din domeniul mass media.