Irina Margareta Nistor (n. 26 martie 1957, București) este astăzi critic de film și posesoarea vocii inconfundabile care a dublat sub comunism practic toate filmele occidentale care au circulat (semi)clandestin pe casete video și au fost vizionate de milioane de cetățeni ai României. A absolvit Facultatea de Filologie și Litere a Universității București, secția franceză-engleză. Înainte de 1989, a fost angajată a televiziunii publice, iar după 1989 a colaborat cu un număr impresionant de posturi televiziune, radio și publicații de presă scrisă.
A tradus și dublat cu propria sa voce aproximativ 3.000 de filme occidentale înainte de 1989 care au fost înregistrate pe casete video și care au fost apoi distribuite în toată țara. În întreaga sa activitate profesională, atît de dinainte, cît și după 1989, a dublat și tradus peste 5.000 de filme și a tradus peste 70 de cărți din engleză, franceză, italiană și spaniolă.
Este convinsă acum că filmele pe care le traducea și dubla pentru casetele video înainte de 1989 au reprezentat o “fereastră spre Occident.” După cum formulează ea însăși: “Categoric, da. Și pentru mine, și pentru cei care ajungeau să le privească. Pentru toată lumea erau, de fapt așa ceva. Chiar și pentru ștabii comuniști – căci ajungeau și la ei casetele. Pentru mine, acest ‘șoc al Occidentului’ probabil că se simțea mai puțin decît la alți oameni. La noi în casă se vorbea despre chestiunile acestea – cu simpatie. Am fost anticomuniști dintotdeana, regaliști dintotdeauna. Vorbeam, cît se putea de deschis despre lucrurile acestea. Și despre reperul mai luminos al lumii noastre – și anume, Occidentul. Știu că, prin filmele acelea, multe ‘de consum’ cum se spune, am picurat Occident în România. Nu am crezut, nu are rost să exagerez acum, că asta îi va dărîma. Dar am vrut să văd pînă unde merge. Pînă unde și pînă cînd or să mă lase. Și a mers destul de departe,” povestește Irina Margareta Nistor.
Nu consideră că traducerea și dublajul cu voce a peste 3.000 de filme occidentale în regim (semi)clandestin în România comunistă a reprezentat un fel de misiune nobilă. Nu spune despre sine că ar fi fost o disidentă. “Poate că mi-ar fi plăcut să fiu conștientă de așa ceva, pesemne că m-aș fi simțit mai bine. Eu eram, cum vă spuneam, convinsă că sistemul comunist va dura o veșnicie; cum spuneau ai mei – că va dura cît Evul Mediu. Ei, și ce făceam eu acolo, traducînd filme, era modalitatea mea de a mă rupe de acest sistem, de a-l ignora pe cît era cu puțință. Cînd intram și traduceam, cînd intram cum s-ar spune în filmul acela, nu mai știam ce se întîmplă în jur: nici că îmi taiau gazele, lumina, nici că nu aveam pîine, lapte, unt, carne. Nu mai știam că e frig, că nu ne dau căldură, că au raționalizat toate alimentele, că în fiecare an trebuia să meargă tata cu mașina de scris la miliție și să o declare, ca nu cumva să se creadă că scriem nu știu ce manifeste. Era, dacă vreți, modul meu de a-mi amenaja un spațiu al libertății.”
Despre comunism asumă o perspectivă foarte critică: “Simplu spus: [am considerat comunismul] ca o greșeală a istoriei în care m-am născut și, în egală măsură, ca fiind nesfîrșit. Mă născusem în comunism și eram convinsă că voi muri în comunism. Plus că m-am născut cînd nu trebuia. Nu am simțit că se va prăbuși. Credeam despre comunism că este mai puternic decît s-a dovedit a fi.”
Este actualmente unul dintre cei mai iubiți critici de film din România, care a reușit în același timp să aibă o notabilă carieră internațională. Comentează în mod regulat, în presa de largă circulație din România, marile festivaluri internaționale de film care au loc anual. Este, de asemenea, în mod constant, membră a unor jurii de la festivalurile de film. De cîțiva ani organizează un Festival de Psihanaliză și Film. A fost decorată cu Ordinul Carol I acordat de Casa Regală a României.
