Ghiţă Ionescu (n. 21 martie 1913 la București – d. 28 iunie 1996 la Londra) a fost un politolog britanic de origine română, care s-a impus în anii 1960 ca unul dintre cei mai apreciaţi specialiști din Occident în problemele comunismului românesc prin publicarea unor monografii despre România în primele două decenii postbelice. Acesta a manifestat în mod constant o atitudine critică faţă de dictatura comunistă din România, fie din poziţia de șef al secţiei române a Radio Europa Liberă la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960, fie din cea de analist politic specializat în problemele Europei de Est.
Născut într-o familie din clasa de mijloc din București, Ionescu a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din București și a început o carieră în diplomaţie. De asemenea, în anii 1930, acesta obișnuia să publice în publicaţii românești de stânga, precum Era Nouă și s-a remarcat prin poziţii antifasciste. În 1947, când preluarea puterii de către comuniști era în ultima fază, Ionescu era membru al corpului diplomatic al României de la Ankara. În acel an, acesta a ales să nu se mai întoarcă în România și să se alăture exilului românesc din Occident, unde a fost implicat în organizaţii anti-comuniste precum Comitetul Naţional Român. Acesta a fost înfiinţat în 1949 de către politicieni români din exil și pretindea că reprezintă conducerea politică legitimă a României, în speranţa că Occidentul va “elibera” România de dictatura comunistă și va reinstala democraţia interbelică. Ionescu a fost secretarul Comitetului Naţional Român din 1955 până în 1958. Din 1959 până în 1963, acesta a fost șef al secţiei române de la Radio Europa Liberă. Această experienţă i-a permis să acumuleze o expertiză importantă în problemele Europei de Est, care a reprezentat ulterior o bază solidă pentru a construi o carieră academică pe această temă. După încheierea activităţii la Radio Europa Liberă, Ionescu s-a mutat în Marea Britanie unde a obţinut o finanţare pentru a scrie o carte despre România postbelică, subiect despre care nu exitau în acel moment lucrări academice consacrate. Cartea în cauză a fost publicată în 1964 de către Oxford University Press cu titlul: Communism in Romania, 1944–1962 (“Comunismul în România, 1944–1962”) și a fost considerată începând cu anii 1960 o monografie clasică privind România primelor decenii postbelice. Această carte, alături de cel de-al doilea volum al său (The Reluctant Ally: A Study of Communist Neo–Colonialism (“Aliatul recalcitrant: studiu asupra neo-colonialismului comunist”; 1965), una dintre primele contribuţii academice care au analizat desprinderea comuniștilor români de Moscova, i-au adus recunoașterea ca specialist apreciat la nivel internaţional în problemele regimurilor comuniste din Europa de Est.
Mai târziu, acesta și-a extins aria de expertiză asupra unor teme variate precum studiul comparat al regimurilor comuniste, integrarea europeană sau fenomenul populismului. Între cele mai apreciate contribuţii aduse de Ghiţă Ionescu pe aceste teme pot fi menţionate: The Politics of the European Communist States (“Politica statelor comuniste din Europa”; 1967); Opposition: Past and Present of a Political Institution (“Opoziţia: trecutul și prezentul unei instituţii politice”; coautor: Isabel de Madariaga; 1968); Populism: Its Meaning and National Characteristics (“Populismul: înţelesuri și caracteristici naţionale”; editat de Ghiţă Ionescu și Ernest Gellner; 1969); Comparative Communist Politics: Studies in Comparative Politics (“Politica în statele comuniste: studii comparate în domeniul politicii”; 1972); Between Sovereignty and Integration: Introduction (“Între suveranitate și integrare: introducere”; editat de Ghiţă Ionescu; 1974). A predat știinţe politice la Universitatea din Manchester și la Școala de Știinţe Economice de la Londra. În cadrul ultimei instituţii, acesta a lansat în 1965 împreună cu istoricul Isabel de Madariaga revista academică Government and Opposition. De asemenea, Ghiţă Ionescu a fost implicat în activitatea asociaţiilor profesionale din domeniul știinţelor politice și a activat ca președinte al Comitetului de Cercetare al Unificării Europene din cadrul Asociaţiei Internaţionale de Știinţe Politice.
Contribuţiile sale privind comunismul românesc nu doar că au deschis noi arii de cercetare în mediul academic occidental, dar au reprezentat, de asemenea, și un fundament pentru istoriografia românescă post-89 privind comunismul, precum și un model pentru generaţiile de tineri din România post-comunistă, care au ales să studieze știinţele politice.
După cum remarca politologul Vladimir Tismăneanu, Ghiţă Ionescu a fost nu doar un specialist apreciat la nivel internaţional privind chestiunile Europei de Est, dar și “un cercetător cu o puternică vocaţie etică”, care și-a dedicat întreaga viaţă promovării valorilor democratice (Tismăneanu 2013). Din acest punct de vedere, acesta a fost o sursă de inspiraţie pentru societatea civilă românescă post-89.