Uniunea Scriitorilor din Moldova (USM) a fost o asociație profesională a scriitorilor din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Această instituție a fost înființată în anul 1940, când fosta Uniune a Scriitorilor Sovietici din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) a fuzionat cu un grup de scriitori basarabeni loiali regimului sovietic, pentru a forma noua organizație. Noua Uniune a fost creată ca o alternativă la fosta Societate a Scriitorilor Basarabeni, fondată cu puțin timp înainte de anexarea sovietică, în 1939. Noua uniune avea scopul de a transforma mediul literar local, în conformitate cu standardele sovietice. USM a fost reconstituită după al doilea război mondial, în 1945. Pe parcursul anilor 1940, criteriile de structurare a relațiilor de putere în cadrul USM au avut o conotație politică puternică, care era bazată pe principii de apartenență geografică (transnistreni vs. basarabeni) și politică (scriitori comuniști vs. cei ”fără de partid”). Începând cu anii 1950, USM a fost structurată mai mult conform unor categorii legate de logica internă a instituției: apartenența față de o anumită generație sau practicarea unui anumit gen literar (poezie, proză, critică literară etc.). La începutul anilor 1960, USM era dominată de două ”generații” care s-au luptat pentru preeminență în deceniul următor: generația mai veche a ”dezghețului”, care era compusă din scriitori născuți în anii 1910 și la începutul anilor 1920, mulți dintre ei având competențe solide în domeniul culturii românești, și ”generația anilor 1960”, care era formată dintr-un grup de scriitori mai tineri, în ascensiune, în principal născuți la sfârșitul anilor 1920 și la începutul anilor 1930. Cu toate că aceste două grupuri se confruntau frecvent în privința unor probleme legate de stilul literar și rolul ”realismului socialist”, ele s-au aliat împotriva grupului de scriitori transnistreni care au avut inițial o influență politică puternică datorită apropierii lor față de regim, dar au fost marginalizați treptat din cauza relativei lipse de ”capital simbolic.” USM și-a ținut primul congres în 1954, acesta fiind urmat de congresele al doilea (1958) și al treilea (1965). Ultimul dintre acestea s-a dovedit a fi de o importanță deosebită în contextul perioadei sovietice, datorită discursului de opoziție articulat de unii dintre membrii USM. În timpul celui de al treilea Congres al USM, scriitorii au abordat o serie de probleme sensibile, de exemplu, reintroducerea alfabetului latin pentru limba ”moldovenească”, problema educației în limba română, dar și problema amestecului partidului în sfera literară. Acest lucru a provocat reacția ostilă a autorităților, care au încercat să-și reafirme controlul asupra sferei culturale. De asemenea, acest congres a modificat echilibrul de putere din cadrul USM și strategiile de adaptare ale scriitorilor, care și-au ajustat discursul pentru a împăca parțial autoritățile, dar, în același timp, și-au revendicat cu succes un anumit grad de autonomie în chestiunile interne. Ca urmare a tendințelor de ”re-stalinizare” din cadrul conducerii de partid sovietice, manifestate la sfârșitul anilor 1950 și la începutul anilor 1960, problema limbii și a ”patrimoniului cultural” a dominat dezbaterile dintre facțiunile rivale ale scriitorilor locali. În același timp, personalitățile culturale apropiate de regim, în special cele oficiale, continuau să propage și să consolideze o identitate moldovenească cu un conținut ”sovietic” specific. Ca urmare, discrepanța dintre discursul oficial și opiniile particulare ale scriitorilor a crescut pe parcursul anilor 1970 și 1980. Acest lucru a devenit evident în perioada Perestroikăi, când noul context de liberalizare a permis articularea unor opinii disidente, inacceptabile până atunci. Aceste tendințe au fost evidențiate, printre altele, de atacul virulent al lui Grigore Vieru, reprezentant al „generației anilor 1960”, împotriva lui Andrei Lupan, persoană apropiată de cercurile puterii  și membru al vechii generații „interbelice”. Diferențele generaționale dintre acești scriitori au fost exacerbate de contextul ideologic specific al Perestroikăi, care a împiedicat construirea unui consens, în ciuda continuităților evidente dintre anii 1950 și 1980. În schimb, confruntarea și rivalitatea dintre cele două generații s-au impus în prim plan. În 1987, USM a fost redenumită Uniunea Scriitorilor din Moldova. Instituția dată a rămas în subordinea Uniunii Scriitorilor din URSS până în 1991.