Ștefan Gane (n. 1924, București – d. 1988, Paris) a fost un arhitect român care s-a afirmat în cadrul exilului românesc din Franța începând cu anul 1985, când a înființat la Paris Asociația Internațională pentru Protejarea Monumentelor și Siturilor Istorice din România. Motivul pentru care a fost constituită această asociație a fost acela de a prezenta decidenților politici și opiniei publice internaționale proiectul regimului comunist din România de distrugere a patrimoniului arhitectural și urbanistic. Accentul acțiunilor întreprinse în cadrul acestei asociații a căzut, în mod deosebit, pe mediatizarea demolării centrului orașului București, gândită de autoritățile regimului totalitar în scopul reconstrucției acestuia după viziunea arhitectonică comunistă. Acestui demers inițiat de Ștefan Gane i s-au alăturat o serie de personalități ale exilului, care împreună cu el au adresat scrisori și memorii unor oficiali occidentali (de exemplu, președintelui Franței, François Mitterrand), unor organizații internaționale precum UNESCO, dar și redacțiilor unor publicații din străinătate. De asemenea, au organizat proteste pe străzile Parisului al căror deziderat, alături de celelalte activități, era acela de a sensibiliza Occidentul în așa măsură încât să determine o intervenție externă care să împiedice programul de distrugere planificat de regimul Ceaușescu.

Înainte de emigrarea în Franța, Ștefan Gane și-a desfășurat activitatea ca arhitect în orașul natal. În București a început să-și manifeste nemulțumirea față de regimul comunist în 1977, după cutremur, care a servit drept pretext pentru distrugerea sau mutilarea multor monumente istorice. Nemulțumirea sa a fost legată de programul de sistematizare a Bucureștiului al regimului Ceaușescu. Pe acest fond, Ștefan Gane a început să desfășoare o activitate de opoziție culturală față de o politică arbitrară a regimului Ceaușescu de anihilare a unei părți esențiale a trecutului național. În acest sens, între 1977-1985, când a emigrat în Franța, el a fotografiat clandestin o serie de monumente istorice care au fost distruse sau mutilate de autoritățile comuniste. Scopul acestui demers al arhitectului a fost pe de o parte acela de a păstra memoria unor monumente de patrimoniu național și, pe de altă parte, de a strânge mărturii pentru generațiile viitoare în legătură cu politica de remodelare a trecutului specifică regimului Ceaușescu, care s-a folosit abuziv și intens de istoria națională pentru a se legitima și pentru a distruge ceea ce nu se potrivea viziunii comuniste.

După stabilirea la Paris, s-a exprimat public și deschis față de proiectul de demolare gândit de regimul Ceaușescu. A decedat în 1988 la Paris, din cauza unui cancer. A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, loc în care sunt înmormântate o serie de personalități. Acțiunea sa a fost dusă mai departe de către o fostă colegă din Facultatea de Arhitectură din București, Sanda Budiș, care se alăturase acțiunilor sale din 1985 până în 1988. La 10 mai 1988 ea a pus bazele Asociației contra Distrugerii Satelor și Monumentelor Istorice din România cu sediul în Elveția. Printre alte activități, această asociație s-a ocupat încă de la început de stabilirea unor parteneriate între satele elvețiene și cele românești, pe care le organiza asociația non-guvernamentală Operațiunea Satele Românești (Opération Villages Roumains – OVR). Această asociație s-a constituit în decembrie 1988, în Belgia, cu scopul adoptării și salvării tuturor celor 13.123 de sate, care conform celor anunțate de Ceaușescu ar fi trebuit să dispară de pe hartă. Acțiunea OVR a reușit să ia în doar câteva luni o amploare deosebită, înființându-se imediat comitete ale acestei asociații și în Franța, Olanda, Elveția, Suedia, Marea Britanie, Italia, Spania, Norvegia, Danemarca. În esență, OVR a urmat un model deja existent în Europa Occidentală postbelică, care urmărea să creeze parteneriate între localități cu profil economic și geografic asemănator în vederea creerii de oportunități de dezvoltare locală prin eforturi comune, precum și de solidarități transnaționale. Deși au existat parteneriate și cu localități din Europa de Est, acțiunea OVR a fost fără corespondent în blocul comunist, dacă se au în vedere amploarea și viteza de evoluție.