Ion Cioabă a fost un lider și activist de etnie romă, care s-a implicat în apărarea drepturilor grupului său etnic în timpul regimului comunist și după căderea lui în decembrie 1989. El s-a născut la 7 ianuarie 1935 la Târgu Cărbunești, județul Dolj. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el și familia sa au fost deportați în Transnistria. După întoarcerea sa în siguranță în România, a devenit membru al Uniunii Tineretului Muncitoresc. În anii 1950 a colaborat cu autoritățile locale pentru a-i convinge romii să renunțe la nomadism și să se integreze în societate. Acest lucru i-a adus un anumit prestigiu în rândul comunităților locale de romi și, astfel, în 1971 a fost ales lider (bulibașa) romilor nomazi din județul Sibiul și împrejurimile sale. Influența sa majoră asupra grupurilor de romi și dorința de a colabora cu autoritățile pentru a-I sedentariza și “moderniza”pe romii nomazi l-au transformat în“cel mai bun mediator între oficialităţi şi ţigani, având aptitudinea de a indicaţiile sau mesajele politice în limba ţigănească, la nivelul valorilor şi sufletului ţiganilor” (ACNSAS, I 172057 vol. 1, ff. 2 f, 46-49; D 8685, ff. 305-306).
Colaborarea sa cu poliția secretă românească, Securitatea, a început în 1970-1971. La acel moment, Securitatea a organizat o operațiune masivă pentru colectarea cererilor de despăgubire din partea acelor persoane (evrei, romi, români), care au fost deportate pe motive rasiale în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acest lucru a fost făcut pentru a solicita plăți compensatorii de la Germania Federală. Ion Cioabă a fost responsabil pentru strângerea cererilor romilor deportați(ACNSAS, D 144 vol. 12, ff. 291-293). Colaborarea sa cu poliția secretă s-a consolidat după ce a fost ales ca membru in Prezidiul Uniunii Internaționale a Romilor (IRU). Astfel, el a început să ofere rapoarte complete despre activitatea IRU și întâlnirile sale cu liderii săi, respectiv despre contactele sale cu alte organizații transnaționale ale romilor sau cu jurnaliști străini (ACNSAS, D 8586 ff. 305-306).
Profitând de relația sa privilegiată cu Securitatea, Ion Cioabă a inițiat o serie de activități în sprijinul romilor discriminați și marginalizați social în România comunistă. Singur sau în colaborare cu protejatul său, Nicolae Gheorghe, a semnat memorii, care au fost prezentate autorităților române. Aceste documente descriau situația dificilă a romilor și conțineau un plan de măsuri pentru remedierea situației lor prin integrarea în societate (ACNSAS, D 8586, ff. 292-297, 263-265). Mai mult, Ion Cioabă s-a alăturat efortului lui Nicolae Gheorghe, de a demonstra că romii aveau o identitate culturală și etnică distinctă și, prin urmare, meritau să fie recunoscuți ca minoritate națională și să li acorde drepturi similare cu cele ale altor grupuri etnice.În consecință, el a susținut personal organizarea de activități culturale, în care a fost expusă bogăția tradițiilor rome și a folosit aceste exemple pentru a demonstra că romii meritau să fie integrați ca și grup etnic distinct în societatea românească (ACNSAS, D 144 vol. 12, ff. 377-379; D 144 vol. 11, ff. 2-3 f-v; D 144 vol. 13, ff. 175-177). De asemenea, Cioabă a organizat un lobby intens pe lângă autoritățile române pentru ca ele să susțină, în mod oficial, eforturile sale și ale lui Gheorghe de a obține despăgubiri pentru romii deportați. Inițiativa a eșuat, deoarece Germania Federală a amânat pe termen nedefinit discuțiile privind plata despăgubirilor pentru romii deportați. În același timp, regimul comunist român nu era dispus să folosească presiuni diplomatice împotriva Germaniei de Vest, deoarece o asemenea intervenție ar fi încordat cu siguranță relațiile cu această țară (D 144 vol. 12, ff. 252, 253 f-v, 291-293; D 144 vol. 13, ff. 20-21 f-v; I 172057, ff. 4-5 f-v).
După căderea regimului comunist, Cioabă și-a continuat relațiile bune cu autoritățile române. Astfel, în 1990 a fost ales deputat în primul Parlament democratic și a obținut despăgubiri pentru acei romi, ale căror monede de aur și bijuterii, au fost confiscate de fostul regim. Pentru a-și consolida autoritatea de lider al romilor din România, în 1992 s-a auto-proclamat “regele internațional al romilor.” Pentru că dosarele fostei poliții secrete nu au devenit accesibile decât treptat după înființarea CNSAS în 1999, colaborarea lui nu a putut fi dovedită atunci când încă trăia. Astfel, Cioabă a putut menține până la sfârșitul vieții sale în februarie 1997 o strânsă colaborare cu Nicolae Gheorghe, susținând inițiativele acestuia de îmbunătățire a situației dificile a romilor.
-
Adresa:
- Sibiu, Romania
Silviu Cioată (9 iunie 1931, Ploiești, d. 20 octombrie 1997, Ploiești) a fost pastor al Bisericii Creștine după Evanghelie din România. Acesta a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj în 1956. A semnat scrisoarea deschisă de protest împotriva încălcării drepturilor omului în România referitoare la libertatea religioasă intitulată: Cultele neo-protestante și drepturile omului în România, adresată mai multor ambasade occidentale și difuzată de Radio Europa Liberă în aprilie 1977. Pentru că a fost implicat în această inițiativă, el a fost arestat și interogat de Securitate pe o perioadă de șase luni. Din 1981 până în 1982, a fost implicat într-o rețea care a adus din Occident în România literatură religioasă, fapt pentru care a fost închis timp de nouă luni (Silveșan și Răduț 2014, 63-64).
-
Adresa:
- Ploiești, Romania
Aurel Cioran, fratele mai tânăr al lui Emil Cioran, s-a născut la 14 mai 1914 la Răşinari, lângă Sibiu, atunci încă parte a a Imperiului Austro–Ungar, şi a murit la 27 noiembrie 1997 la Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost preot ortodox şi membru al elitei locale româneşti implicată în procesul de emancipare al românilor din Transilvania. Mama sa, Elvira Cioran (născută Comaniciu) avea rădăcini în mica nobilime românească din Ţara Făgăraşului. În perioada 1932–1935, Aurel Cioran a urmat cursurile liceului Gheorghe Lazăr din Sibiu. Încă din anii adolescenţei, acesta a simţit o atracţie faţă de teologia creştin ortodoxă şi a contemplat posibilitatea de a deveni călugăr. Fratele său l-a convins să renunţe la aceste intenţii şi, în perioada 1935–1937, Aurel Cioran a frecventat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. În anii studenţiei, a fost influenţat de prelegerile istoricului Nicolae Iorga şi de cele ale filosofului Nae Ionescu. A socializat cu tineri intelectuali care deja erau prieteni cu fratele său precum Petre Ţuţea, Mircea Eliade şi Constantin Noica. Influenţat de acest mediu intelectual, a devenit simpatizant al Mişcării Legionare. De la sfârşitul anilor 1930, Aurel Cioran și-a manifestat deschis susţinerea faţă de Legiune şi a publicat mai multe articole pro-legionare în revista sibiană de extremă-dreapta Glasul Strămoşesc. Prietenia cu Constantin Noica a fost reluată după ieşirea ultimului din închisoare, cei doi purtând o corespondenţă îndelungată începând cu anii 1960 (Sârghie 2012, 15). În 1937, Aurel Cioran a început să lucreze ca avocat stagiar la Sibiu, iar ulterior a fost admis în baroul din oraş. În perioada mai 1942 – ianuarie 1944, a fost mobilizat ca ofiţer în armata română, luptând în cel de-al Doilea Război Mondial. După întoarcerea de pe front, acesta şi-a reluat activitatea ca avocat, pe care a practicat-o până în martie 1948, când a fost epurat din baroul din Sibiu.
Din cauza adeziunii la Mişcarea Legionară, Aurel Cioran a fost arestat în iunie 1948 şi condamnat într-un proces politic alături de alte douăzeci şi şase de persoane pentru “uneltire împotriva ordinii sociale”. A petrecut şapte ani în închisorile politice din România, iar după eliberare a trebuit să lucreze timp de opt ani ca muncitor necalificat. Nu a mai putut să practice niciodată profesia de avocat. Începând cu anii 1960, Aurel Cioran a purtat o corepondenţă intensă cu fratele său rămas definitiv în Franţa după 1940 şi cu alţi intelectuali din țară, precum Constantin Noica. Conform cercetărilor întreprinse de Stelian Tănase în arhivele fostei Securităţi, întreaga sa corespondenţă a fost atent monitorizată de Securitate (Tănase 2009b). În 1981, Securitatea i-a permis lui Aurel Cioran să îşi viziteze fratele rămas la Paris, deşi o asemenea permisiune se acorda rar foştilor deţinuţi politici în România comunistă. Strategia Securităţii a vizat acordarea permisiunii să viziteze Franţa în speranţa că Aurel Cioran îşi va convinge fratele să se întoarcă în România la vârsta senectuţii. Un asemenea eveniment era perceput de Securitate ca având un impact pozitiv asupra imaginii regimului în Occident. De asemenea, Securitatea a încercat să îl preseze pe Aurel Cioran să colaboreze cu Securitatea, aceste încercări finalizându-se însă cu un eşec (Tănase 2009b).
-
Adresa:
- Sibiu, Romania
Emil Cioran s-a născut la 8 aprilie 1911 în satul Răşinari, în apropiere de Sibiu, şi a murit la 20 iunie 1995 la Paris. În momentul naşterii sale, Transilvania era încă parte a Imperiului Austro–Ungar, iar tatăl său, Emilian Cioran, a fost un preot ortodox implicat în mişcarea de emancipare politică a românilor. Emil Cioran a avut o copilărie fericită în satul natal, un loc care la începutul secolului XX era încă neatins de ritmurile vieţii moderne (Liiceanu 1995, 16). În opinia Ilincăi Zarifopol–Johnston, naşterea lui Emil Cioran într-o Transilvanie în care românii aveau o poziţie socială şi politică marginală i-a marcat personalitatea şi opera. Cioran a trebuit să lupte toată viaţa cu o serie de complexe de inferioritate (Zarifopol–Johnston 2009, 25). În 1924, familia sa se mută în Sibiu, unde tânărul Cioran urma liceul. Experienţa vieţii într-un oraş multietnic, aşa cum era Sibiul în perioada interbelică, a fost importantă pentru formarea lui Cioran. Aici se familiarizează cu limba şi cultura germană, care va exercita o influenţă considerabilă asupra întregii sale activităţi intelectuale. De la Sibiu se mută la Bucureşti, unde în perioada 1928–1932 urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, pe care le finalizează cu o lucrare de licenţă privind opera filosofului francez Henri Bergson. În perioada studiilor universitare, Cioran a fost puternic influenţat – precum alţi intelectuali din generaţia sa – de profesorul de logică şi metafizică Nae Ionescu, care îşi luase doctoratul în filosofie la Universitatea din München în 1919. Ionescu era şi un jurnalist activ, care a avut rol important în formarea opiniei publice româneşti în perioada anilor 1930. Articolele sale abordau teme fundamentale, precum democraţia, naţionalismul, valorile creştinismului ortodox, prin articolele publicare în ziarul Cuvântul. Acesta a pus sub semnul întrebării procesul de modernizare al României bazat pe valorile politice şi modelele instituţionale occidentale şi a criticat sistemul democratic, urmând perspectiva organicistă propusă de Oswald Spengler (Petreu 2016, 15–16). Nae Ionescu a considerat că democraţia modernă este străină de tradiţia politică românească şi a promovat un discurs anti-liberal (Petreu 2016, 16–17). De la sfârşitul anului 1933, Nae Ionescu a devenit un susţinător foarte activ al Legiunii Arhanghelului Mihail şi, în consecinţă, a început să afişeze un discurs antisemit din ce în ce mai virulent.
Acomodarea cu noul mediu cultural din Bucureşti a fost dificilă pentru tânărul Cioran, care fusese format într-un sistem de învăţământ cu puternice influenţe germane. Elita culturală bucureşteană urma mai degrabă modelele intelectuale din Franţa, iar necunoaşterea limbii franceze i-a cauzat acestuia complexe de inferioritate. La începutul anilor 1930, Cioran se integrează în grupul de intelectuali din jurului asociaţiei Criterion, care în perioada 1932–1934 reunea tineri intelectuali precum Petru Comarnescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Sandu Tudor şi Mihail Polihroniade. Asociaţia Criterion organiza prelegeri deschise publicului larg pe teme culturale variate. În cadrul Criterion, Cioran a dezvoltat prietenii uneori cultivate de-a lungul întregii vieţi cu personalităţi precum Mircea Eliade, Constantin Noica şi Petre Ţuţea. În timpul anilor studenţiei, a publicat numeroase articole în presa culturală românească. Debutul cu volum a avut loc în 1934, când a publicat la Editura Fundaţiilor Regale cartea Pe culmile disperării, un adevărat best-seller în România interbelică. Pe culmile disperării i-a adus numeroase premii literare, transformându-l într-unul dintre cei mai cunoscuţii scriitori ai tinerei generaţii. Au urmat alte câteva volume: Schimbarea la faţă a României, Cartea amăgirilor, Lacrimi şi sfinţi, Amurgul gândurilor . În 1933, acesta a primit o bursă Humboldt şi a petrecut în Berlin perioada 1933–1935. În aceşti ani, Cioran a fost puternic influenţat de lecturile din lucrările filosofilor germani Georg Simmel şi Ludwig Klages (Zarifopol–Johnston 2009, 84–86) şi a fost impresionat de Nazism, pe care l-a perceput ca “vitalist”, o “soluţie” la criza prin care el considera că trece civilizaţia europeană (Laignel–Lavastine 2004, 152). Acesta considera că o revoluţie similară celei naziste ar rezolva problemele politice din România interbelică, unde democraţia era subminată de corupţia generalizată şi de tendinţele autoritariste ale regelui Carol al II-lea. Experienţa germană din anii 1930 l-a inspirat atunci când a scris Schimbarea la faţă a României, în care, pe de o parte, Cioran a lansat o critică virulentă asupra situaţiei politice şi sociale din România interbelică, iar, pe de altă parte, a chemat la realizarea unei revoluţii violente, prin care să fie răsturnat sistemul politic şi social criticat. Naţionalismul promovat de Cioran a fost diferit de acela afişat de mişcările de extremă-dreapta din România interbelică (precum Legiunea), deoarece acesta respingea ca fundamente pentru o revoluţie naţională valorile civilizaţiei rurale româneşti şi tradiţia Ortodoxiei (Laignel–Lavastine 2004, 175–176). În opinia Ilincăi Zarifopol–Johnston, Schimbarea la faţă a României “reflectă climatul politic din ce în ce mai radical din anii 1930” (Zarifopol–Johnston 2009, 92). Experienţa Germaniei Naziste şi influenţa profesorului Nae Ionescu l-au apropiat mult pe Cioran de Mişcarea Legionară. Începând din 1933, Cioran îşi exprimă deschis susţinerea pentru Legiune în articolele sale din presa românească. După un timp petrecut în ţară, Cioran a primit în 1937 o bursă din partea Institutului Francez din Bucureşti, astfel încât a putut petrece intervalul de timp 1937–1940 în Franţa. În toamna anului 1940, instalarea la putere a Statului Naţional Legionar l-a făcut să se întoarcă pentru scurt timp în ţară. Atunci, cu ocazia unor emisiuni la radio, Cioran a făcut elogiul lui Corneliu Zelea–Codreanu, ucis în 1938 din ordinele lui Carol al II-lea. Datorită poziţiilor sale pro-legionare Cioran a fost numit pe un post de consilier pe probleme culturale în cadrul legaţiei române de pe lângă regimul de la Vichy. În 1942, îşi prelungeşte şederea în Franţa cu o bursă la Școala românească de la Fontenay-aux-Roses, pentru ca în 1945 să decidă să nu se mai întoarcă în ţară. În a doua parte a anilor 1940 şi în decursul anilor 1950, a dus o viaţă modestă, beneficiind de o serie de servicii publice disponibile pentru studenţi. În 1942, Cioran a cunoscut-o pe Simone Boué, care a devenit companioana sa pentru restul vieţii.
Începând cu anul 1945, acesta a decis să renunţe a mai scrie în limba română şi a ales să devină scriitor de limbă franceză. După publicarea în anul 1949 a primei sale cărţi în limba franceză Précis de decomposition, Cioran s-a integrat în cercurile literare din franceze şi a primit câteva premii. A continuat să publice mai multe volume de eseuri precum: Syllogismes de l'amertume (1952), La tentation d'exister (1956), Histoire et utopie (1960), Le mauvais démiurge (1969), De l'inconvénient d'être né (1973). Deşi a ajuns un scriitor cunoscut în Occident, Cioran a evitat să dea interviuri în presă şi să apară la televiziune, fapt pe care Alexandra Laignel Lavastine îl explică prin teama sa că devenind un personaj public prea cunoscut, trecutul său fascist ar fi putut fi scos la lumină (Laignel–Lavastine 2004, 477, 547). În viziunea istoricului literar Matei Călinescu, Cioran a încercat să îşi abordeze trecutul problematic prin rescrierea vechilor texte publicate în România. Călinescu consideră că prin eseul său din anul 1956 “Un popor de solitari”, Cioran a vrut “să îşi revizuiască vechile texte publicate în limba română şi să se distanţeze de ele – păstrând însă secretul” asupra acestui trecut (Călinescu 1996, 207–208).
-
Adresa:
- Paris, France
Emilian Cioran (născut la 30 octombrie 1884 la Răşinari – decedat la 17 decembrie 1957 la Sibiu), tatăl fraţilor Emil şi Aurel Cioran, a fost fondatorul Colecţiei Aurel & Emil Cioran. Părinţii lui Emilian Cioran –Şerban Cioran şi Stanca Dancăşi – au fost membri ai elitei locale româneşti. Familia Cioran a renunţat la oierit şi s-a reorientat către comerţ la începutul secolului al XIX-lea. Șerban Cioran a fost primarul satului Răşinari în perioada 1888–1897. Fiind un comerciant bogat şi o notabilitate locală, Șerban Cioran a investit în educaţia copiilor săi. După ce Emilian Cioran a terminat şcoala elementară confesională în 1895, acesta a urmat Liceul Maghiar de Stat din Sibiu în perioada 1895–1903.
Emilian Cioran a ales să urmeze o carieră ecleziastică, opţiune foarte des întâlnită în rândul elitei locale româneşti din Transilvania din secolul al XIX-lea. În perioada 1903–1906, acesta a urmat cursurile Institutului Teologic din Sibiu. Conform regulilor interne ale Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, acesta a fost ales preot în anul 1906 în satul natal, care reprezenta una dintre cele mai importante parohii ortodoxe din Sudul Transilvaniei. După ce a slujit nouăspreze ani ca preot în Răşinari, a fost promovat în poziţii superioare în cadrul Bisericii Ortodoxe. În 1924, acesta a devenit protopop al oraşului Sibiu şi, mai târziu, în 1938, a fost numit consilier al arhiepiscopiei din Sibiu de către mitropolitul Nicolae Bălan. A ocupat această ultimă poziţie până la retragerea sa în 1947. Emilian Cioran a fost, de asemenea, activ în domeniul politic şi cultural. În decembrie 1918, a luat parte la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, ca reprezentant al satului Răşinari. Din 1926 până în 1930, acesta a predat religia la Liceul Domniţa Ileana din Sibiu. În 1930, acesta a fost ales membru al Comitetului Central al Asociaţiei Culturale ASTRA, cea mai importantă instituţie culturală a românilor din Transilvania încă din perioada dualistă. Între anii 1911–1957, Emilian Cioran a colecţionat numeroase documente personale, scrisori, cărţi, care ilustrează activitatea sa ca preot şi membru al mai multor asociaţii culturale, precum ASTRA şi Fundaţia Gojdu.
-
Adresa:
- Sibiu, Romania