Richard Wagner, născut la 19 aprilie 1952 la Lovrin (un sat din Banat în care în anii 1950 şvabii formau majoritatea populaţiei), s-a afirmat ca lider al Aktionsgruppe Banat, un grup de tineri scriitori germani din România remarcat de autorităţile comuniste din România pentru nonconformismul lor. Aktionsgruppe Banat a fost considerat de regimul comunist ca un grup subversiv deoarece literatura lor conţinea o viziune critică asupra societăţii în care trăiau, în contradicţie cu canoanele estetice ale timpului. Tinerii scriitori din acest grup au fost ţinta unor măsuri represive din partea regimului comunist în anii 1970 şi 1980, până la emigrarea lor în Republica Federală Germania (doar Werner Kremm a ales să rămână în ţară).
Activitatea literară a lui Wagner a început când acesta era în liceu cu publicarea primelor sale poezii în presa de limbă germană din România. Între anii 1971-1975, Wagner a studiat filologia engleză şi germană la Universitatea din Timişoara. În timpul studiilor a condus grupul literar de limbă germană Aktionsgruppe Banat, care mai includea pe Albert Bohn, Rolf Bossert, Werner Kremm, Johann Lippet, Gerhard Ortinau, Anton Sterbling, William Totok şi Ernest Wichner, majoritatea studenţi la aceeaşi universitate. Acest grup a fost activ în perioada din 1972 până în 1975, urmând un program teoretic coerent. Wagner a jucat un rol important în definirea sa. Deşi mulţi dintre membrii grupului se cunoştea încă de dinainte, din perioada în care au început să publice în presa locală de limbă germană, grupul a fost creat în aprilie 1972 (Wichner 2012, 431–432). Numele de Aktionsgruppe Banat a fost sugerat de criticul literar Horst Werner, iar tinerii scriitori l-au adoptat deoarece se identificau cu activismul sugerat de acesta. Publicarea dezbaterii care a avut loc la masa rotundă intitulată „La început a fost dialogul” (Am Anfang war das Gespräch) în ediţia studenţească a ziarului Neue Banater Zeitung în aprilie 1972 a însemnat momentul naşterii grupului (Wichner 2012, 431–432). Atunci au fost puse fundamentele teoretice ale activităţii lor literare. Iată cum definea Wagner principiile după care urma a se ghida activitatea grupului: “Trebuie să regândim metodic relaţia noastră cu realitatea înconjurătoare. Specificul minorităţii vine abia pe urmă. În prim-plan trebuie să se situeze analizarea realităţii” (Totok 2001, 14). Sub influenţa lui Brecht şi a scriitorilor „Grupului de la Viena,” care promovau o literatură preocupată de realitatea socială, membrii Aktionsgruppe Banat au creat texte literare, care contestau valorile conservatoare ale comunităţii germanilor din Banat. De asemenea, spiritul lor rebel a luat forma unor jocuri de cuvinte şi ironii privind sistemul politic şi social din România anilor 1970, strecurate în textele literare. În viziunea lui Ernest Wichner, unul dintre membrii grupului, literatura promovată de Aktionsgruppe Banat trebuia „să trezească şi să zgudie din ţâţâni tot ce era prăfuit, vechi şi încremenit din punct de vedere ideologic” (Wichner 2013, 6).
Oricum, tinerii scriitori nu intenţionau să desfăşoare o activitate de disidenţă împotriva regimului comunist. Faptul că volumul de debut al lui Wagner (Klartext), publicat în 1973, a fost premiat de Uniunea Tineretului Comunist dovedeşte că iniţial acest grup nu era considerat ca fiind ostil de către autorităţi (Wagner 1973). Astfel, revista culturală Neue Literatur, periodic al Uniunii Scriitorilor din România pentru cititorii de limbă germană, a publicat în 1974 un colaj de texte ale tinerilor scriitori din grup. Unele dintre aceste texte conţineau jocuri de cuvinte şi aluzii critice curajoase privind realităţile politice ale epocii. Spre exemplu, poezia Die moritat von den 10 wortarten der traditionellen grammatik (sic!) [Balada celor zece părţi ale vorbii din gramatica tradiţională] de Gerhard Ortinau includea aluzii la dictatură, iar poezia Bikini a lui Wagner critica limba de lemn a timpului (ACNSAS, I 210 845, vol. 2, f. 15). Publicarea acestor texte a avut loc în prima jumătate a anilor 1970, într-o perioadă în care efectele liberalizării culturale din România de la sfârşitul anilor 1960 şi de la începutul anilor 1970 încă îşi făceau simţită prezenţa. Această liberalizare a făcut posibilă circulaţia în România a unor produse culturale occidentale şi nu numai. Astfel, membrii grupului au putut intra în contact cu opera lui Bertolt Brecht, cu scrierile celor din „Grupul de la Viena,” cu filozofia Școlii de la Frankfurt, sau cu muzica rock din Vest (Wichner 2013, 6). În plus, această liberalizare a permis o relativă autonomie a instituţiilor culturale faţă de factorul politic şi o relaxare a cenzurii.
Gerhardt Csejka, redactorul şef al revistei culturale Neue Literatur, publicat de Uniunea Scriitorilor din România, a jucat un rol cheie în publicarea textelor scriitorilor din Aktionsgruppe Banat şi în promovarea lor, în general. Csejka obişnuia să discute cu ei şi să decidă care creaţii literare puteau trece de cenzură (Iorgulescu 2006, 419–421). La mijlocul anilor 1970, a avut loc o reducere treptată a autonomiei instituţiilor culturale şi o revenire la subordonarea strictă faţă de structurile de partid, ca parte a unui proces mai amplu de reintroducere în România a practicilor culturale de tip stalinist. Aceste schimbări erau rezultatul noii politici iniţiate de Tezele din Iulie 1971, care a impus o linie neo-stalinistă şi anti-occidentală. În acest context, publicarea de către revista culturală Neue Literatur a unor texte nonconformiste a atras atenţia Securităţii, ca rezultat al notelor informative furnizate de informatori din mediul literar de limbă germană din Banat (ACNSAS, I 210 845, vol. 2, ff. 1–15). Din acest punct de vedere, cazul Aktionsgruppe Banat ilustrează limitele liberalizării şi restrângerea ei din cauza turnurii politicilor culturale ale regimului comunist de la mijlocul anilor 1970.
Începând cu anul 1973, tinerii scriitori din Aktionsgruppe Banat au preluat controlul cercului studenţesc Universitas. Din cauza literaturii contestare şi a stilului de viaţă nonconformist, aceştia au devenit adevărate modele pentru studenţii germani din România şi nu numai. Însă, acest nonconformism a atras atenţia Securităţii (ACNSAS, I 210 845, vol. 2, f. 1–17). În mai 1975, Aktionsgruppe Banat a organizat aniversarea primilor trei ani de activitate a grupului şi a citit în faţa publicului un colaj de texte intitulat: „Aplauze frenetice din toate părţile.” În viziunea lui William Totok, această întâlnire a fost percepută de poliţia secretă ca o provocare (Totok 2001, 26). La sfârşitul anului 1975, în timpul unei călătorii a unor membri şi susţinători ai grupului la Comloșu Mare, unde familia lui Totok locuia, aceştia au fost arestaţi. Richard Wagner, Gerhard Ortinau, William Totok, şi Gerhardt Csejka au fost interogaţi la Securitate timp de mai multe zile. După ce au fost acuzaţi iniţial de încercare de a trece ilegal frontiera, investigaţiile au fost reorientate către acuzaţia de subminare a regimului (Wichner 2013, 7; ANSAS, P 054927, 55). În timpul interogatoriilor, Wagner, Ortinau şi Csejka au fost supuşi la presiuni pentru a declara că mesajul textelor redactate de Totok era unul subversiv din punct de vedere politic (Totok 2001, 49).
În opinia lui Totok, deoarece elita locală de partid a considerat că viitoarea condamnare a unor tineri scriitori din motive politice ar putea provoca un scandal internaţional, au cerut Securităţii ca aceştia să fie eliberaţi (Totok 2001, 47–48). Însă, acţiunile represive ale Securităţii au dus la dezintegrarea grupului. După mai mulţi ani, aceştia au reluat cooperarea în cadrul oficial al cercului literar Adam Müller-Guttenbrunn din Timișoara. Richard Wagner a devenit lider al cercului literar la sfârşitul anilor 1970 şi a încercat să scrie o literatură detaşată de politica culturală a regimului într-o perioadă în care din ce în ce mai mulţi etnici germani din România emigrau în RFG. După absolvire, Wagner a lucrat iniţial ca profesor de limba germană, iar între anii 1979 şi 1983 a fost redactor al ziarului local de limbă germană Karpatenrundschau.
Intensa supraveghere şi hărţuielile din partea autorităţilor comuniste au continuat în decursul anilor 1980. În 1984, Helmuth Frauendorfer, unul dintre tinerii care frecventau întâlnirile cercului literar Adam Müller-Guttenbrunn a fost arestat şi interogat de Securitate. În septembrie 1984, mai mulţi tineri scriitori care participau la întâlnirile cercului au răspuns acţiunii represive a Securităţii printr-un memoriu adresat liderilor locali de partid prin care protestau împotriva abuzurilor angajaţilor Ministerului de Interne, împotriva arestării colegului lor şi a hărţuielilor la care erau supuşi (ACNSAS, I 210845, vol. 2, 332–333.). Oricum, acţiunile de intimidare ale autorităţilor au continuat, Wagner fiind spre exemplu concediat din presă în 1983. Ca urmare, Richard Wagner şi soţia sa, Herta Müller, au solicitat în 1985 viza de ieşire definitivă din ţară, iar în 1987 au emigrat în RFG. Wagner a continuat să activeze ca scriitor la Berlin.
Între volumele publicate de acesta în România şi în RFG menţionăm: Der Anfang einer Geschichte – Prosa (Începutul unei poveşti – proză; 1980); Hotel California (vol. I–II, 1980–1981), Die Muren von Wien (Zidurile din Viena; 1990), Völker ohne Signale: Zum Epochenbruch in Osteuropa (Popoare în derivă: Europa de Est la răscruce de timpuri; 1992), Giancarlos Koffer (Valiza lui Giancarlo; 1993), Miss Bukarest (2001). Pentru întreaga sa activitate a primit numeroase distincţii precum: Premiul Special Leonce-und-Lena (1987) şi Neuer Deutscher Literaturpreis (2000).
-
Adresa:
- Berlin, Germany
András Wahorn - originally András Pintér - is an avantgarde painter, designer, filmmaker, producer, musician, and founding member of the Vajda Lajos Studio and the Bizottság (Committee) group. In elementary school he already decided to be an artist when he would grow up, but after finishing high school, he learned art autodidact. When he was sixteen, he had the rare opportunity to visit his mother in Canada. He spent two months in Vancouver, which was a shocking experience for him: “I got to know a very special world while I was there, and it was very traumatic to come back home. It was only then when I really saw the difference. Not when I went abroad, but when I got back. The day after I arrived I was standing on the Petőfi Bridge, waiting for the tram - that is when I realized how different the people are” - remembered in a 2004 interview.
He had several exhibitions since 1969: he experiments with almost every genre, his various works in music, fine art, and cinema complement each other closely. He won at an exhibition of the Studio of Young Artists’ Association at the age of 22. In 1972, he was a founding member of the Vajda Lajos Studio, composed of amateur artists. This was the community from which the legendary band, Bizottság (Committee) grew out by 1980, started by András Wahorn, István ef Zámbó, László feLugossy and Sándor Bernáth(y). Initially, the goal was to enter a talent show, and as they make it to the finals, they could send a rude message on TV to everyone by doing an outrageous performance instead of the expected “pretty blues”. While they fell out of the race even before it really started, they continued to play music together. The band, mostly composed of (visual) artists first played in front of audience as the opening act before Beatrice, on August 23, 1980, and they soon became a favorite of the intellectuals of the alternative-underground sphere.
According to their own assessment, none of them really knew how to make music: their concerts were more like performances, criticizing how things worked in the Kádár era. They did not care about being professional either, it was about having fun: as they called it, they played “leisure music”. Nonetheless, their lyrics were more surreal than political. Therefore, against all the odds, their first disc, Kalandra fel! (Adventure time!(?)) could be published in 1983. As Wahorn recalled it in a 2014 interview: “We thought that political commitments are incompatible with freedom. What mattered to us is to be able to express ourselves as we wanted.” The first disc was followed by a second one, Jégkrémbalett (Ice cream ballet), and a movie by the same title, directed by Wahorn. It was also him who designed the covers for the albums. The possibility to publish a disc, as Wahorn sees it, was not really their own achievement. It was because as new wave was already spreading in Hungary at the time, it became more and more embarrassing that the trend was absent from the Hungarian music industry. All they did was to jump on the opportunity. At the middle of the 80s, Bizottság also had the opportunity to go on a Western European tour. Even though this seemed to be almost impossible at the time. They gave up on it already, when they received their passports afterall, two days before leaving. Due to Wahorn’s persistent pedlary, they also received their visas just on time: the tour was back on. Nevertheless, their career was not without difficulties: they often encountered obstacles trying to perform and at times they were simply not allowed to, and publishing a disc also meant heavy compromises with the authorities. Certain lines had to be changed or left out, and they were quite strict on what songs can be published and what songs cannot. The result was an album with only a fraction of their songs, and the second album only contained songs newly written for the movie Jégkrémbalett. Therefore, today, most of their repertoire is simply lost, as they were never recorded in any form.
Meanwhile, Wahorn, as other members of the Bizottság, did not stop with his fine art activities: during the ‘80s, he actively worked as a painter and as a graphic designer. The obstacles encountered regarding their exhibitions were very similar to what they experienced as musicians. Shortly after the Western European tour in 1985, the band split up, but none of them stopped painting, making music or movies. Bizottság still remains a cultic band: in 2011 they held an exhibition at the Hall of Art in honor of the band, and in 2013 they were the inspiration for a contemporary dance opera. Wahorn is not obviously happy with this legacy: for example, he is rather disappointed about that most people are still more interested in what they did thirty years ago during the Bizottság era than anything they accomplished afterwards. Nevertheless, it was an important period of his life: “... when I was there, I did not feel happy, but obviously, those were the best years of my life. How interesting, and how sad that those people who only became smarter, stronger, more skillful since then also became much less interesting!” - remembered in 2006.
In 1988, Wahorn founded Rex Wahorn Studio. After the regime change, he first moved to Canada, then to the United States. In 1990, the authorities banned a song from his album Tengerhajózás (Seafaring) commemorating his plan to leave country. During his 13 years abroad he worked as a web designer and a background artist. In 2006, he moved back to Hungary. He since lives in Mezőszemere, a village at the countryside. He is still active as a painter and often works with his life partner, Kata Tüttös, who is also a painter. Beside this, he continues to play in several bands, and became a quite active public figure as well. His paintings were featured at several exhibitions home and abroad alike over the years, and in 1993, he received the Munkácsy Prize in recognition for his work. His works can be found at the Hungarian National Gallery, the Budapest History Museum, the Petőfi Literary Museum, and at several private and public collections both home and abroad.
-
Adresa:
- Berlin Marzahn-Hellersdorf, Germany
Alicja Wancerz-Gluza (b.1956). A Polish activist, founder and member of the board of the KARTA Centre Foundation. The wife of Zbigniew Gluza. In 1979 she graduated from the University of Warsaw. Member of the "Solidarity" in 1980. In January 1982, with a group of friends, she opened an underground newspaper called "Karta", which became a quarterly later on.
During the 1980s she was deeply involved in the underground movement. In 1987 she was one of the key persons responsible for launching the Eastern Archive. After 1990 Alicja Wancerz-Gluza conducted various tasks for KARTA - she is the leader of a historical competition for pupils "History at hand". She was also responsible for the digitalization process in KARTA.
-
Adresa:
- Warszawa, Warsaw, Poland
In 1990 he founded a company that publishes artists’ and painters’ books and began working with visual poetry. He is also a member of the artists’ book group 13+, which has held international exhibitions since 2000.
He is a recipient of the V.O. Stomps prize of the city of Mainz and of scholarships from Culture Fund Foundation Berlin, Social Art Funding Berlin and Künstlerhaus Lukas.-
Adresa:
- Berlin, Germany